276 matches
-
mai spus că până la urmă o să ți-o trag. Scuză-mă că te-am tutuit. — Nu e grav. Și eu voiam să-ți propun. Liliane vede privirea interogativă a lui Lionel și adaugă, pentru a evita orice echivoc: — Să ne tutuim. De acord. Asta înseamnă că ghicitoarea se mai și înșală. — Pe ce te bazezi? — Pe faptul că nu mi-ai tras-o. — Nu încă, replică scurt Lionel. Liliane îl privește lung. Încearcă să facă și ea figura lui Sharon Stone
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
pe calculator: — Felicitări, domnule Frunza: cu dobânzile calculate la zi, aveți 139 216 euro. — Cam atâta credeam și eu. — Pot să vă întreb de ce-i scoateți? — Nu poți. Funcționara îl privește pieziș - nimeni până acum n-a îndrăznit s-o tutuiască fără un acord prealabil. Formează un număr de interior, discută cu cineva în șoaptă, după care spune aferată: — Pentru o sumă așa de mare, vă trebuie o programare. — Când am depus banii în bancă, nu mi-a trebuit nici o programare
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
un ins foarte sigur pe el, care-i face un semn poruncitor lui Lionel să treacă la ghișeul VIP. Îl întreabă foarte agresiv: — Pot să știu și eu de ce țipați? — Ești directorul? contraatacă Lionel, mai nervos ca niciodată. — De când ne tutuim? — De azi. Și nu ne tututim, eu te tutuiesc. Ți-e clar? Adjunctul e mut de uimire: începe să-și piardă încrederea în autoritatea sistemului bancar francez. Lionel nu-l slăbește o clipă: — Nu mi-ai răspuns: ești directorul? — Directorul-adjunct
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
un semn poruncitor lui Lionel să treacă la ghișeul VIP. Îl întreabă foarte agresiv: — Pot să știu și eu de ce țipați? — Ești directorul? contraatacă Lionel, mai nervos ca niciodată. — De când ne tutuim? — De azi. Și nu ne tututim, eu te tutuiesc. Ți-e clar? Adjunctul e mut de uimire: începe să-și piardă încrederea în autoritatea sistemului bancar francez. Lionel nu-l slăbește o clipă: — Nu mi-ai răspuns: ești directorul? — Directorul-adjunct. Nu discut cu valeții. Domnule, vă rog să... se
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
ochi cu o batistă cât o față de masă. Nu trebuie să plângeți, încă n-am murit, încearcă s-o consoleze Lionel. — Nu de-aia plâng. Plâng de rușine. Cum ai putut să-mi faci una ca asta? Pot să te tutuiesc, acum că tot o să mori? — Tutuiește-mă fără milă, o merit. Nu ți-am spus fiindcă n-am știut că te interesează. — Pe mine mă interesează tot ce mișcă în blocul ăsta, darmite ce n-o să mai miște... Scuză-mă
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
față de masă. Nu trebuie să plângeți, încă n-am murit, încearcă s-o consoleze Lionel. — Nu de-aia plâng. Plâng de rușine. Cum ai putut să-mi faci una ca asta? Pot să te tutuiesc, acum că tot o să mori? — Tutuiește-mă fără milă, o merit. Nu ți-am spus fiindcă n-am știut că te interesează. — Pe mine mă interesează tot ce mișcă în blocul ăsta, darmite ce n-o să mai miște... Scuză-mă dacă am fost prea directă. — Nu
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
aprecieze situația locativă a obiectivului. Indus în eroare de goliciunea garsonierei, crede că Lionel e un nenorocit care împușcă francul. În Franța. Așa că-l ia tare, pe românește: — Zi așa, Ionele, ai uitat limba română? — Vă rog să nu mă tutuiți, că nu suntem în România, îi răspunde Lionel în franceză. Noi, în Franța, ne adresăm la persoana a doua plural. Faceți un efort. Altfel, vă dau afară. Dacă aveți dificultăți de exprimare în franceză, puteți vorbi în română. Dar eu
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
o iei. Dar s-a înțeles că... Îi face din nou cu ochiul, complice. Agnès se așază într-o poziție avantajoasă, ca s-o facă să moară de invidie pe Fatima. — Care-i problema, Lionel? Moare de plăcere să l tutuiască: toată lumea va înțelege cât sunt de apropiați. — Problema e că mâine am o invitată de care depinde viața mea și nu mai am condiții s-o primesc cum se cuvine. Ai putea vorbi cu oamenii să-mi aducă lucrurile înapoi
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
auzi uluirea uluitului. Bătrânul foarte bătrân chiar semăna cu... — Păi... n-am înțeles ce ați spus. — Ai auzit, dar n-ai înțeles. Bine... eu sunt Tizian. Tizian, exact cum auzi. Cum auzi, așa trebuie să înțelegi. Iartă-mă, te-am tutuit, tinere. Poate nici tânăr nu ești. Mde, vorbe nepotrivite... vederea mea... ce vrei, vârsta, vârsta. Am 99 de ani... Ochii mari, întunecați, ușor ieșiți din orbitele albicioase. Nasul subțire, vinețiu. Ridat obrazul, foarte, gânditor chipul, încă gânditor, da. Tichia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
să spui că nu v-am înțeles că sânteți tineri, dar ața cum prietenia-i prietenie, băutura-i băutură, dar ți țcoala-i țcoală! Hai, zi că nam dreptate! Știam de la început că avea dreptate, dar de, credeam că dacă ne tutuiam adesea ți îi cântam „Soția prietenului meu” la un pahar de vin, speram că ... DIRECTORUL Prin 1972, eram în penultimul an de studenție și cum, până în septembrie, când începeau cursurile mai era ceva timp, mi-am invitat soția la o
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
am mai văzut până acum! Ar trebui? Cum spun americanii, „Să nu spui niciodată, niciodată!”, nu? Dacă mă privești mai bine poate că-ți vei aminti de mine! Nu, total exclus! Dați-mi un mic indiciu? Fă-mi plăcerea și tutuiește-mă, doar suntem cunoștințe bune și ... vecini! Un indiciu? Să zicem ... fire sintetice, e bine! Securistul Își puse În funcție calculatorul său recunoscut pentru memoria sa impresionantă dar ... nimic. Altceva? Altceva? Să zicem ... c.f.s. Vaslui? Dar constat că mă
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
un somnifer „ca să nu mai fie acolo“. Credeam că, dacă l-a operat șeful clinicii, care e și ministrul Sănătății, va fi tratat mai bine. Dar personalul ăsta - în general fete tinere și frumoase - nu știe să se poarte altfel. Tutuiesc toți bolnavii, îi manevrează brutal, îi reped pe „aparținători“ și au buzunarul căscat pentru orice: o perfuzie schimbată, un pansament, un cearșaf curat, o ploscă. Dar când e ora de vizită a Profesorului, zburătăcesc toate ca niște găini albe în jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
te văd în toate femeile și nu te aflu în nici una. Te simt când prezentă, când plecată ― totuși mereu actuală. Dacă uneori te prind de mină, făptura ta se topește ca un fulg de zăpadă..." Îi spuneam pe nume, o tutuiam pretutindeni și căutam în-tr-adins frazele acestea, care-mi produceau o voluptate smintită. Scriindu-i, suprimam depărtarea reală dintre noi. Puteam să-i spun, fără ocol, tot ce-mi trecea prin minte, orice intimități și gânduri ― și astfel o simțeam atât
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
am obișnuit cu felul lui de a fi. Așa că în fiecare seară înfulecăm pe gratis. ― S-ar zice că-i un tip original... ― M-da... Mai degrabă om de viață... După câteva zile eram prieteni la toartă unii cu alții, tutuindu-ne de parcă ne cunoșteam de când lumea. Mihaela nu se sfia să șadă pe genunchii lui Coleșiu și să-i mângâie, cu gesturi ștrengărești, chelia strălucitoare. Nici Veverița nu găsea nepotrivit să-mi trântească un ghiont în coaste (era fata asta
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
dacă nu mi-e scârbă de seringi. Mi-e scârbă. Nouă medici l-au consultat, nouă belele i-au găsit, nouă m-au consolat și ne-au jecmănit. Avea spasme lunar, mintea îi era limpede, o singură dată m-a tutuit, din greșeală. Artúr a luat Biblia ca să găsească descrierea bolii. — Crede-mă că e printre blesteme - dar Engelhard râdea de el. — Fii serios. Și bunica a suferit de asta. Atâta doar că la mine a rămas șaizeci și șase de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
adăpostiți prin magazii, i-au devenit imediat cunoscuți, și o văd înconjurată de ei tot timpul, câte unul ales la întîmplare, sau mai mulți deodată, prietenă cu toți, la fel de cochetă și de zâmbitoare. Și cu fetele face la fel. Se tutuiesc, se joacă, fac escapade în mare. Când era la școală - mi s-a povestit - avea obiceiul să aducă cu ea o serie de prietene bune cu care învăța, vorbea, făcea și desfăcea același lucru, căci totul dura timp mult, oricât
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
devină tot mai lungi. Tiberius percepea fizic prezența lui Germanicus și, ca să-i sporească ura, spionii îi raportau zilnic unde se ducea și cu cine se întâlnea acesta. Calpurnius Piso, marele său elector, care avea rarul privilegiu de a-l tutui, îi spuse: — Pe malul Rhenus-ului, în mijlocul legiunilor, Germanicus era o primejdie îndepărtată. Aici e un rival așezat pe scările de la Palatinus. În acea tristă primăvară romană, mulți vedeau în Germanicus un pretendent irezistibil, destinat unei victorii apropiate, în care își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
așa? - Păi... - Știi că, În poliție, există un obicei de la care nu ne sustragem niciodată... Ea se Încruntă bănuitoare, Întrebîndu-se În ce capcană voia s-o atragă, și așteptă prudentă urmarea. - CÎnd doi polițiști au scăpat Împreună de la moarte, se tutuiesc. - A... Dacă e o tradiție... Îi zîmbi, fericită că avusese delicatețea să rămînă la tonul de glumă și se uită la el cum scruta Împrejurimile ca un copoi aflat pe urmele unei piste. Reflecta cu voce tare: - Nimeni nu știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
o cerneală roșie care le oferea un impunător aer concluziv. Ce de aritmetică, domnu' Precup! exclamă Gheretă În timp ce restituia carnețelul cu un nedisimulat respect. Dionisie Precup zâmbi Îngăduitor. Se aștepta la o asemenea confuzie. Aritmetică, Sebastiane? (Își permise să-l tutuiască acum când superioritatea sa nu mai era doar una a vârstei.) Viață, Sebastiane, viață! Viață, viață, Îngână nedumerit Gheretă, da' la ce servește, asta-i Întrebarea, dom'le... Păi, cum la ce servește viața? La viață... ? N-ai Înțeles? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
poți urca. Ați mai putea rămâne cu noi, domnule Moduna, zise Petru fals dezamăgit de plecarea lui Flavius-Tiberius. Mă așteaptă ai mei la masă, Îmi pare rău. Rămâne pentru altă dată, zise Flavius-Tiberius, Încântat În sinea lui că Iolanda Îl tutuia. Sunteți de aici? se miră Petru. Auch hier werden Menschen geboren. Nasc și aici oameni, veni pe loc răspunsul Iolandei, Însoțit de un zâmbet zeflemitor, care Îl făcu pe Flavius-Tiberius să tresară. Din partea ei te poți aștepta la orice, Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
ceva ce n-o să uit șohan: Bejane, singurul loc pentru care merită sa Îți dai tot ce ai, chiar viața, e locul de veci. Am rămas năuc. Și de ce mă rog, domnu' Wellmann? Nici nu mai eram capabil să Îl tutuiesc. Pentru că Învierea care va veni, Bejane, te va găsi În vârf! Sus, aproape de Îngeri. Când am auzit io de Îngeri care mi-am petrecut viața În mină și În cârciumi, am zis: s-a făcut. Și i-ați dat rinichiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Dacă regia e bună, spectacolul nu ar avea de ce să-mi displacă. Păcat Însă că nu e și Alieta... Horacsek și Gheretă Îl priveau pe farmacist cu admirație: vorbea atât de frumos! Se cunoșteau de mulți ani, dar nu se tutuiau. Pe lângă faptul că Zegrea era mai În vârstă și farmacist, putea să facă multe lucruri care lor le erau interzise, ca de exemplu să spună Alieta. Pur și simplu. Ei doi nu făceau asta nici În gând. Ar fi putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Petru și Îi spuse: Sunt Eleonora și am un mesaj din partea doamnei Ster. Îi Întinse mâna. Mânile li se Întâlniră Într-o strângere scurtă. După nume vă cunosc, zise Petru. Doamna Ster mi-a vorbit de dumneavoastră. Atunci, ne putem tutui, zise Eleonora și Își descheie cojocul de miel, ușor cambrat, cu guler rusesc, de sub care țâșni un parfum de a cărui fragranță se bucura doar Iolanda: uite o tipă care știe cum se alege un parfum. Nările ei delicate adulmecau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
citind ceva și jucându-se cu un cuțit de tăiat hârtie. Se făcea că nu mă observase intrând. Am tușit ca să-i atrag atenția și atunci, ridicând privirea spre mine, se schimbă brusc. Deveni jovial. „A, scuză-mă”. Nu ne tutuisem niciodată până atunci, dar pentru el n-a fost nici o dificultate ca să sară peste acest mic neajuns. Doar mă aflam în biroul lui! Și-a pus niște ochelari fumurii, eleganți, ca să se apere, chipurile, de lumina care pătrundea de-afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
la masă și primul lucru pe care l-am remarcat a fost că-și adusese un fotoliu în locul scaunului. Individul m-a privit prin ochelari fără smerenia de altădată, întrebându-mă cu răceală: „Ce dorești?” Era prima oară că mă tutuia. Arăta foarte sigur de sine și mulțumit, ca în sala cu oglinzi. Mi-a încolțit o bănuială: „Nu cumva...?” Și fuma, pe deasupra. Răsturnat în fotoliu, lovea cu un creion în masă și scotea rotocoale de fum din gura cu dinți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]