281 matches
-
18, cu însușirile sale mai mult înnăscute decît dobîndite. Conținutul paradigmatic al istoriei înseși incită spiritul lui Machiavelli și atunci cînd scrie Discorsi. Plecînd de la istorie, sînt construite modele care refuză apoi istoricitatea. Desprinse de istorie, ele circulă ca atare, ubicuitatea conferindu-le valoarea de paradigmă și apartenență la filosofia istoriei. Structura cărții e reductibilă la analiză (exemple), sinteză (discurs), analiză, sinteză etc. În imitarea oamenilor mari, gînditorul florentin propune selecție și creativitate personală. Analogia (un procedeu la Machiavelli) cu arcasul
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
economia de piață a indus conștiința schimbării vestimentației, prin lansarea sezonieră a colecțiilor (iarnă, vară, primăvară). În lucrarea sociologului german René König, Macht und Reiz der Mode. Verständnisvolle Betrachtungen eines Soziologen (1971), trei elemente structurale descriu fenomenele de modă: schimbarea, ubicuitatea și manifestarea (R. König, 1971/1973, 42). Moda reprezintă un perpetuum mobile, o serie de schimbări manifestate în înfățișarea corporală, dar și în alte domenii precum știința și artele. Componenta dinamică este esențială în definiția sociologică a modei, dar nu
Sociologia modei. Stil vestimentar şi dezirabilitate socială by Alina Duduciuc [Corola-publishinghouse/Science/884_a_2392]
-
nu trebuie omis faptul că moda conține și caracteristici stabile, atrage atenția autorul, căci elementele de noutate, asupra cărora o proporție semnificativă din populație își exprima adeziunea, au efecte diferite asupra generațiilor, genurilor și claselor sociale. Celelalte componente structurale, respectiv ubicuitatea și manifestarea modei semnifică faptul că moda devine publică, cunoscută, etalată (idem, 57). Agora, curțile nobiliare, teatrul, carnavalele au reprezentat, de-a lungul timpului, sferele sociale de ostentație ale modei vestimentare (ibidem). Astăzi, prevalența acesteia pe agenda media sau în
Sociologia modei. Stil vestimentar şi dezirabilitate socială by Alina Duduciuc [Corola-publishinghouse/Science/884_a_2392]
-
faptul că moda devine publică, cunoscută, etalată (idem, 57). Agora, curțile nobiliare, teatrul, carnavalele au reprezentat, de-a lungul timpului, sferele sociale de ostentație ale modei vestimentare (ibidem). Astăzi, prevalența acesteia pe agenda media sau în economia de piață ilustrează ubicuitatea fenomenelor de modă. Alte definiții au fost formulate în baza modelului teoretic al societății de consum (J. Nelson, 2007, 169), conform căruia identitatea socială este exprimată prin intermediul bunurilor și comodităților pe care economia le lansează pe piață. Astfel, renumitul analist
Sociologia modei. Stil vestimentar şi dezirabilitate socială by Alina Duduciuc [Corola-publishinghouse/Science/884_a_2392]
-
forme alternative de media și culturale, de a utiliza mijloacele de comunicare pentru a promova progresul social și de a evalua modul în care cultura media poate ajuta procesul de democratizare. Această provocare dă naștere unor noi vocații pentru intelectuali, ubicuitatea și complexitatea sa impun eliminarea granițelor interdisciplinare și însușirea unei varietăți de discipline pentru a înțelege cultura media. Ea impune ca intelectualii aflați în sfera publică să utilizeze cultura media pentru a promova procesul de democratizare și pentru a produce
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
bunul simț este atât de evident celor care îl acceptă, încât "orice dezacord în ce privește consecințele sale va părea irelevant, nepractic sau neinteligibil"605. Întorcându-se la retorica lui Ronald Reagan, Lewis notează că toți comentatorii, alături de președintele însuși, au remarcat ubicuitatea apelului acestuia din urmă la raționamentele bazate pe bunul simț. Stilul, logica și atitudinea lui Reagan față de propriul discurs sunt, prin urmare, adecvate genului de raționament căruia președintele îi subscrie: "Retorica lui Reagan implică un stil simplu, familiar și personal
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
în măsuri variate"702. Prin urmare, constată McKerrow, critica relațiilor sociale trebuie întreprinsă în contextul unui spectru mai larg de posibilități. În acest sens, criticul apelează la scrierile lui Michel Foucault, teoreticianul care s-a ocupat cu predilecție de "efectele ubicuității puterii în viața de fiecare zi, articulând o concepție despre putere ce provoacă formula putere-repre-sivitate, proprie tezei dominării"703. Forma specială a criticii lui Foucault, apreciază McKerrow, poate fi apropriată cu succes din perspectiva retoricii critice. Atâta timp cât "munca profundei transformări
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
final reușit, grav, resemnat - Michel, rămas din nou singur, decide să rămînă În Thailanda pentru a-și trăi ultimii ani, intră Într-o depresie gravă care nu-l mai conduce nici măcar la sinucidere - Houellebecq plătește tributul unor grave erori: de la ubicuitatea obscenului, la sacrificarea construcției de dragul polemicilor, a autenticității de dragul tezei (Valérie este puțin credibilă), suspendarea pe termene exagerate a naraținii de dragul prelungirii scenelor “de lucru” din industria turistică (În scopul denunțării capitalismului sălbatic), dozajul uneori greșit dintre ficțiune și realitate
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
fără sfîrșit și, dacă s-ar fi putut, fără Început, o distopie În cel mai pur sens. Opera lui Samuel Beckett este una a cvasi-imprezentabilului, una care Închide modernitatea ardentă Într-o iarnă simulată, dar una care manifestă mereu, prin ubicuitatea detaliului, un rol corectiv, profilactic; o literatură a unei hiperconștiințe a secolului XX ajunsă la performanța de a subscrie la severul decret al lui Adorno, cum că nu se poate scrie poezie după Auschwitz, dezicîndu-se totodată și continuînd să scrie
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
o asemenea societate, Puterea nu se lasă amăgită de un delator, abil, desigur, dar despre care știe cât e de corupt, de compromis, căci regele și instanțele statului monarhic supraveghează societatea „fără întrerupere și fără omisiuni” (Foucault, p. 210). Această ubicuitate îi conferă puterii laice virtuțile Puterii Divine, înfățișată aici „ca o privire fără chip care transformă întregul corp social într-un câmp de percepție” (ibid., p. 216). Regele poate fi asimilat la fel de bine lui Dumnezeu sau Big Brother-ului orwellian. El
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
să disimuleze vârsta atât de înaintată a teatrului, să-i camufleze ridurile, să-l întinerească prin inserția de instrumente care transformă deopotrivă scena și culisele într-un teritoriu supravegheat necontenit. Nimic nu scapă de sub controlul mașinăriilor care au invadat platoul. Ubicuitatea lor este absolută, dar, ca și în societate, tot explorând și tot pândind, peste ce-or da ele oare, ce-or descoperi oare? Și ce se întâmplă dacă, la Sellars sau la Castorf, supravegherea nu e decât simptomul unei supra-supravegheri
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
în privința supravegherii, să-și definească propria lor relație și pe cea a teatrului cu timpul. Răspunsul la aceste întrebări implică o opțiune: fie masa lui Planchon, fie tehnologiile lui Castorf. Timp al actualității? Timp al Antichității? În loc de concluziitc "În loc de concluzii" Ubicuitatea controlului și insulițele supravegheatetc "Ubicuitatea controlului și insulițele supravegheate" În Tratative, Gilles Deleuze revine de câteva ori - dovadă a importanței acordate diagnosticului! - asupra trecerii de la societățile disciplinare la societățile actuale, „societăți de control” care încetează să mai funcționeze pe baza
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
propria lor relație și pe cea a teatrului cu timpul. Răspunsul la aceste întrebări implică o opțiune: fie masa lui Planchon, fie tehnologiile lui Castorf. Timp al actualității? Timp al Antichității? În loc de concluziitc "În loc de concluzii" Ubicuitatea controlului și insulițele supravegheatetc "Ubicuitatea controlului și insulițele supravegheate" În Tratative, Gilles Deleuze revine de câteva ori - dovadă a importanței acordate diagnosticului! - asupra trecerii de la societățile disciplinare la societățile actuale, „societăți de control” care încetează să mai funcționeze pe baza circumscrierilor, a delimitărilor stricte. Astăzi
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
ca să revenim la Deleuze -, în comparație cu omul din societățile disciplinare, cu o identitate mai puternic marcată, „omul controlului este mai degrabă ondulatoriu, așezat pe o orbită, pe un fascicul continuu” (p. 244). El nu știe ce e discontinuitatea, fiind supus permanent ubicuității controlului, a cărui expansiune nu mai cunoaște limite: controlul definește condiția vieții moderne. Întreprinderile care-i furnizează material prosperă, serviciile de informații îl practică fără restricții. Ceva neliniștește însă: vidul legislativ. Cine decide și cine permite acest control? Ni se
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
putere omniprezentă și nevăzută le urmărește fiecare pas (și, evident, cu speranța că o să izbutească să i se sustragă; chiar și controlul generează rezistență... cu tot caracterul lui „divin”). Pe scurt, la nivel global, omul modern se vede supus deopotrivă ubicuității controlului și insularizării supravegherii. Ambivalența acestei bipolarități devine evidentă de îndată ce observăm modul în care cinematograful și teatrul se poziționează în raport cu perechea control/supraveghere. Cele două arte se despart în acest punct, ca și cum fiecare dintre ele ar presupune că se poate
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
și de folosirea excesivă a tehnologiei science-fiction: ecrane, circuite și conexiuni cu creierul uman, mașini de prospectare a crimei..., tot arsenalul instrumentelor de control care sperie și, totodată, fascinează publicul. Cinematograful mizează astfel pe incertitudinea care reunește panica produsă de ubicuitatea controlului și seducția neliniștitoare a imaginarului tehnologic. Spectatorul crede, deși nu îi vine să creadă... realul și irealul se confundă. În versiunea sa cinematografică actuală, „controlul” este în egală măsură constatare și proiecție, adevăr imediat și spaimă viitoare. Teatrul, în
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
Alba sau supravegherea integrată 132 Balconul și „panoptizarea” 137 Marat-Sade sau cadrul dublat 141 Practici Cenzura, supraveghere instituțională 147 Publicul, supraveghetor voluntar 152 Regizorul și supravegherea de parcurs 157 Oglinzi și transparență 165 Arhaism și noi tehnologii 169 În loc de concluzii Ubicuitatea controlului și insulițele supravegheate 177 Referințe bibliografice 183
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
întâmplătoare. * Ca români ne leagă doar datul lingvistic, contextul geografic și bruma de istorie la care apelăm pentru a ne identifica rădăcinile, deseori trucând-o. * Dorința de autenticitate este nevoia regăsirii de sine. Este voința de a te smulge din ubicuitatea pe care ți-o dă impersonalul se pentru a-ți da locul propriu, pornind de la care lucrurile și faptele ce pot căpăta obiectivare, smulgându-te astfel din statutul de umbre. Să învățăm acceptarea oamenilor cu care avem și divergențe, smulgându
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
de tristă sinceritate/ și noi vorbim cu versul cristalului/ despre marile absențe cunoscute/ împingând din când în când o piatră/ în acest amestec/ ca o ultimă reamintită numărătoare// pe cine mai cunoaștem în supusă nuditate/ spre cine ne macină memoriile ubicuității/ cum am desfăcut colțurile ultimului secret/ în timpul dialogului de sticlă" etc. (din Dialogul de sticlă). De regulă, poetul construiește alambicat, mixând la voia sfintei inspirații după caz, diurne ori nocturne ermetisme reciclate, detalii personiste, voluptăți textualiste, încercând să corporalizeze în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
îndoială, oricare ar fi situația, experiența arată că fiecare dintre aceste "constelații" mitologice poate răsări din cele mai îndepărtate puncte ale orizontului politic, poate fi așezată "la dreapta"și "la stînga", după opțiunea momentului. Să ne gîndim doar la constanta ubicuitate a temei Conspirației evreiești sau la legendarul Om providențial. Nu-i mai puțin adevărat că dincolo de delimitările pe care ne-am obișnuit să le considerăm decisive, sîntem în prezența unor ansambluri structurale de o reală omogenitate și de o specificitate
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
vorba de experți, de savanți, de reguli (deontologice), de "academii invizibile" (concept economic al anilor 1950), pe piețe totul are ca scop demultiplicarea bunurilor și reducerea incertitudinilor privitoare la valoarea lor. Mass-media joacă un rol-cheie, deoarece permit dezvoltarea unei adevărate ubicuități, cu mare risipă de afișe publicitare, anunțuri și emisiuni promoționale. Spațiul public a devenit, în mare parte, un spațiu comercial (Habermas, 1962). Actorii multiplică strategiile de ocupare a spațiilor și a timpului: ei produc evenimente simultane, false coincidențe, acționând împreună
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
și artiștii. Înmulțirea evenimentelor ca târgurile internaționale (FIAC) sau marile manifestări (Bienala de la Veneția) este un mijloc de a construi rețele, de a reduce incertitudinile, de a produce consens și convenții. Mondializarea rețelelor permite "oligopolizarea" și manipularea gustului, creează o ubicuitate care legitimează lansările noilor artiști și, mai ales, face imposibilă confruntarea cu alte gusturi, mai puțin generalizate, deci mai puțin puternice. Elemente de dispută Este important să prezentăm elementele din cauza cărora o paradigmă nu este acceptată în mod uniform de
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
anti-subiectul, trei ritualuri de inițiere etc.) era posibilă degajarea unor invariante, susceptibile de multiple investiri semantice. Trei probe însemnate a căror articulare constituie o poveste (figurativă) completă definesc schema canonică: • proba de calificare: eroul este înzestrat cu instrumente magice, invizibilitate, ubicuitate etc.; • proba decisivă: subiectul realizează acțiunea (acțiunile) cu care a fost mandatat (uciderea forțelor răului, eliberarea victimelor acestora etc.); • proba de glorificare: subiectul este recunoscut pentru ce este și ce a făcut (Harap-Alb îl demască pe spîn, Cenușăreasa este recunoscută
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
cu sine și ca trecut, și ca prezent, și ca viitor pentru fizică. Evident că pentru varianta ei clasică, îndoielile în privința obișnuințelor cognitive ale fizicii survin la nivelul cuantic, unde cauzalitatea lineară nu este de ajutor ca model explicativ, când ubicuitatea elementelor suspendă timpul, iar nonlocalizarea anulează spațiul cu sensurile lor primare, de exemplu (Bohr, 1969). În fond, fizicienii reproșează Economiei ceva ce este imposibil de făcut în legătură cu obiectul ei: să se marcheze predictiv începutul și sfârșitul unor procese, să aibă
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
spațiu. În realitate, acestea nici nu au dispărut vreodată. Au suferit doar modificări și metamorfoze. Au primit noi sensuri și semnificații și, prin acestea, artele divinatorii s-au adaptat timpului. Capitolul 3 TIPURI DIVINATORII MODELUL PROPUS DE A. BOUCHÉ-LECLERCQ Dincolo de ubicuitatea și permanența lor, practicile divinatorii au cunoscut în timp o amplă și generoasă diversificare. Numărul lor este atât de mare, încât se poate afirma că, la limită, aproape orice poate constitui obiect de analiză și interpretare: vântul, ploaia, zborul și
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]