566 matches
-
După ce în primele trei veacuri Sfântul Duha călăuzit Biserica în Hristos mai ales ca „stâlp de foc”, după aceea,odată cu libertatea acordată Bisericii la începutul secolului al IV-lea,Biserica a fost călăuzită de către Duhul Sfânt în Hristos ca „nor umbros” în fața arșiței rațiunii omenești.Ca rod al lucrării Duhului Sfânt, Simbolul niceo constantinopolitan nu constituie astfel un act de autoafirmare a Bisericii sau o„luare la cunoștință de sine” față de Hristos, ci dimpotrivă un actde ascultare față de Hristos ca Domn
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
Sfintele Taine ale Botezului, Mirungeriii și Euharistiei, care îșiau temelia în patimile lui Hristos<footnote Pr. Prof. D. Radu, „Caracterul eclesiologic al Sfintei Taine și problema inter-comuniunii”, Teză de doctorat, în Ortodoxia, Nr. 1-2, 1978, p. 237. footnote>, și acoperiș umbros și piatră dehotar atunci când credința era amenințată cu slăbirea ei. Pe scurt,Simbolul de credință este o deschidere spre evidența adevărurilor interioare ale Bisericii și exprimă în esență viața lui Hristos prin Duhul Sfânt având un indispensabil caracter eclesiologic și
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
Östlichen Liturgien, Freiburg, 1968, p. 38. footnote>. În concluzie, putem spune că Simbolul niceo-constantinopolitanrămâne Crezul cel mare al Bisericii. În el găsim simțirea autentică aBisericii apostolice, iar Biserica ecumenică și l-a ales în secolul al IV-leaca pe un „nor umbros”, care să protejeze viața și spiritualitatea ei,pentru „șederea” ei în Hristos în chip apostolic și care împreună cu„sângele martirilor” din primele trei secole constituie dovada, prinlucrarea Sfântului Duh, a puterii lui Hristos în Biserică, precum și ahotărârii Bisericii de a
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
vântul luminii și după care, da, abia după care, suntem provizoratul definirii noastre prin precursorat. Și-atunci să ne fie destul că suntem pre-, că ne putem anticipa pe noi înșine și drumul către teritoriile necunoscute prin premergerea unui semn umbros de lumină"1. Se observă că starea prin care se definește precursoratul este una în mișcare, înaintarea către ceva care ne premerge; nu o întoarcere într-un trecut fantasmatic căci nerecuperabil, față de care suntem mereu după, nici înaintarea oarbă către
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
noi. Într-un fel suntem după ceea ce ne definește în miezul intimității noastre, dar nu suntem decât ca urmare a acestui semn care - abia el - ne anticipează, ne arată drumul către teritoriile necunoscute care sunt întotdeauna înaintea noastră. Un semn umbros de lumină, așadar, cel care străpunge întunericul și ne cheamă prevestindu-ne. Cum putem avea previziunea acestei străluciri dacă nu prin intuiția care ne deschide calea către miezul unui poem, acolo unde ne descoperim propria lumină? "Doar intuiția - spune Alonso
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
pentru că ”mică e vacanța mare” căutăm să profităm cât mai mult de minunatele clipe care ni le oferă ea. Oare ce-i mai plăcut în timpul vacanței decât o excursie? Să străbați țara, să mergi din munții de miazănoapte, tainici și umbroși, până la Dunăre sau la marea cea albastră. Străbătând drumurile patriei, în drumețiile și excursiile acestui anotimp, vom întâlni și nenumărate locuri legate de momente din lupta poporului nostru. ”Pe câmpia verde Și în lunca verde Verde sus și verde jos
Povestiri despre anotimpuri by Papuc Elena, Drăgusanu Atena () [Corola-publishinghouse/Science/91583_a_92978]
-
care fabrica sa a dat faliment și s-a angajat ca „badigard”, după cum spune cu o oarecare mândrie a reușitei reconversiei profesionale. De notat și faptul că o tânără jurnalistă care fuma cot la cot cu el pe o terasă umbroasă, la pierde-timp, pleacă precipitat în redacție atunci când aude că-l solicit pentru a sta de vorbă despre pelerinaj. „Se întâmplă doar lucruri bune, frumoase, la locul lor. Este lume, puhoi de lume. Rândul este bine organizat.” Continuă astfel, artificial. De
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
2-3 metri adîncime pe acolo dădeai de apă limpede, pură și chiar mai bună decît berea pe care o tot laudă niște bețivani pe la televizor. Pe alocuri, în cazanul acela era cîte un copac enorm, cu o coroană deasă și umbroasă. Majoritatea erau stejari, dar nici nucii, teii și oțetarii nu se dădeau bătuți. Pe partea estică, la cîțiva metri de pădure, dacă priveai atent, era un adăpost improvizat, bine camuflat și greu accesibil din fundul cazanului. Acolo, uneori, spre chindie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
și apoi toamna, furnizau un concert studiat, dar al naibii de subtil. De cîte ori Georges mă invita la el eram pus în fața a altceva, mereu ceva nou și surprinzător. De exemplu, acum spre prînz, ne plimbam pe aleile din jurul lacului. Alei umbroase, cu mirosuri de fîn cosit de pe la mine de acasă. Vorbim de una, de alta, rar despre altceva decît despre acele locuri cu lunga și bogata lor istorie. Pe acolo s-a strecurat acel cavaler pentru o răpire, acolo a murit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
să tînjească după prada altuia. Fiecare cu munca sa, chiar și pescarul nu protestează cînd scoate năvodul așa cum l-a băgat în apă. Adică fără nimic. Altădată va fi mai bine, filosofează urmașii lui Pericle. De sub pinii pitici și puțin umbroși privești marea prinsă în capcana stîncilor grecești, pline cu vile albe, strălucitoare, care mulțumesc zeului Soare pentru permisiunea de a exista pentru puțin timp în raport cu eternitatea. Este timpul cînd grecii dorm cel mai odihnitor somn al zilei sub răcoarea adusă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
în Cuba. Aici sar în ochi și te găbjesc urgent polițiștii, care sînt cîtă frunză, cîtă iarbă. Atunci ce și cum? În Havana Veche, aproape de port, există o străduță Santa Valeria care dă direct în golf. Aici, într-o grădiniță umbroasă, se poate bea o cafea cubaneză veritabilă. Amabilitatea amfitrionilor atrage ca un magnet clientela. Cu ceva timp în urmă, înainte de povestea cu neamțu, am fost pe acolo. În grădiniță își făcea treaba un negru, îmbrăcat doar în maieu și niște
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
său și apare cu o pălărie. Frumoasă, colorată ca papagalii din Amazonia. Cu boruri largi, cu desene savante de prin calendarele indiene. Era o minune, o capodoperă. O așez cu frică pe cap și îmi vine ca turnată. Este ușoară, umbroasă și interesantă. Indianul îmi cere un preț modest, deși aș fi plătit și de cinci ori mai mult. În sfîrșit, aveam și eu pălărie. O s-o pun în portbagaj, să nu care cumva să se așeze pe ea cineva, din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
o rupe la fugă și dispare printre căsuțele locuite de confrații lui. Polițistul mă consolează: N-a avut cui s-o vîndă. Este o măsură prea mare, fără căutare... Ce noroc pe capul meu să-mi regăsesc pălăria! Mexicană, colorată, umbroasă și... încăpătoare. Conflict de interese Habar n-am avut cu cîte lighioane împart, pașnic, grădina asta a Reședinței de la Havana. Pașnic, este un fel de a spune, pentru că, în realitate, conflictele se iscă foarte frecvent. Sînt conflicte de interese, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
creierii îi fierbeau și, pe deasupra, mai era și mare amator de rom?! Și totuși, oamenii care au populat pămîntul acesta înaintea noastră au realizat adevărate minuni în Cuba. Fortărețe, palate, biserici, șosele și vile nemaipomenit de frumoase și funcționale. Grădini umbroase, arbori de-o vîrstă cu pămîntul, flori, oh, nenumărate flori, viu colorate, de toate culorile știute și neștiute. Explozii de frumuseți pe care nu bănuiai că pot exista în lumea aceasta. Spaniolii au zidit o Cubă pe care nu și-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Apoi s-a suit, a împrăștiat, a egalizat stratul de gunoi, a bătut bine-bine cu furca întreaga cantitate descărcată, așa cum se cere. A oprit la fântână, a adăpat iepele și a plecat spre casă. Moș Danilov îl aștepta sub vișinul umbros, pe scăunelul de vânătoare. Tata a tras căruța lângă grămada de gunoi, le-a dat iepelor să ronțăie ceva și s-a apropiat de bătrân. Văsălie, ți-am găsit de lucru începând de mâine dimineață. Numai că gazda asta nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
copiii, și se străduia să ne rețină numele fiecăruia ori de câte ori mama ne chema la masă, ori când gălăgia pe care o făceam depășea anumiți decibeli. Ca unul dintre cei șapte înțelepți ai Atenei, stând pe scăunelul de vânătoare de sub vișinul umbros și primitor, rememora propria-i copilărie apusă pentru totdeauna, starea deplorabilă în care se afla, precum și răgazul care-i mai rămăsese până la momentul ultimei călătorii. Cât de repede a trecut viața asta! Fără copii. Fără nepoți, fără rude... Cine va
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
divină, ascunsă, ca o crispare interioară. La Luvru este o străveche sculptură, într-un lemn mâncat de vreme, provenind din cultura sumeriană. Este oarecum greu de observat, fiind plasată, de când o știu, de peste treizeci de ani, într-un loc mai umbros, în stânga intrării în sălile rezervate acestei epoci. Nu are un titlu anume, fiind anonimă, o operă de câteva milenii. Reprezintă un cuplu, doi oameni, un bărbat și o femeie, mergând la lucru sau întorcându-se de la lucru. Bărbatul cu doi-trei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
-mi folosesc timpul liber și să-mi stăpânesc înclinațiile de vagabond ratat. Fără să mă gândesc, am coborât la Crângași, am urcat treptele către Piața Crângași și, lovit de căldura toridă, năucitoare, mi-am găsit o masă la o terasă umbroasă, destul de dubioasă, nelipsită de farmecul tuturor teraselor bucureștene "destul de dubioase". Sorbeam dintr-o cola rece, privind cu plăcere la panorama zgomotoasă și multicoloră a pieței, forfotind de cea mai diversă lume, de la "șuți" care au un tip anume, numai să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
fiarele, fără să-mi acorde vreo atenție specială. Cotys se transforma, sub ochii mei, într-o entitate diferită, își lua o identitate nouă ce mă înspăimânta. În clipele acelea, fiece freamăt, fiece foșnet, fiece dâră de lumină care străbătea cărările umbroase ale pădurii îmi dădea o senzație de neliniște. Fără să vreau, intram și eu în comunicare extatică cu lumea aceea misterioasă. Tot ce mi se întâmpla îmi îmbogățea experiența individuală. Trăiam ceva nou ce nu pot să decriu în cuvinte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
mă-nec în fluviul vieții. Când acesta își umflă albia uriașă, nu poți face altfel decât să te lași atras în abisuri. Călătorie în Geția (3) În timpul călătoriei am străbătut un adevărat paradis pământesc. Cotys m-a condus pe cărări umbroase, evitând să întâlnim triburile războinice care nu mă acceptă pentru că sunt roman, și nici pe el, un aliat al romanilor. De aceea ne-am abătut prin locuri virgine, neexplorate, unde auzeam doar grohăitul mistreților și ciripitul surdinizat. Sub frunzișul compact
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
să se ducă să culeagă ciuperci, iar eu m-am oferit bucuros să merg împreună cu ea. Mi-amintesc cât de fericit eram să umblu prin locul acela plin de surprize, observând încordat natura, pătruns de obscuritatea ei profundă. Pe cărarea umbroasă, am surprins o veveriță, mică și grațioasă, care de îndată ce ne-a simțit prezența a fugit speriată. Ne-am îmbibat de răcoarea dionisiacă, tresărind speriați la fiecare mișcare suspectă a desișului. Din neatenție, ne-am afundat prea adânc în pădure, astfel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
aflu într-o lume ireală. Tot ce vedeam sau atingeam cu privirea semăna cu formele arhetipale care nu existau în realitate: nu mai întâlnisem până în momentul acela brazi atât de înalți și de drepți, stejari atât de robuști și de umbroși, râuri atât de limpezi, pajiști atât de verzi, flori atât de parfumate, iarbă atât de grasă, și tot așa, atâtea specii de animale și de plante a căror existență paradisiacă nici n-aș fi putut să mi-o imaginez. Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
în portița No.4 la bojdeuca lui moș Creangă, căci bojdeucă își botezase el locuința lui și de vară și de iarnă și de veselie și de durere. Cobori apoi mai multe scări între două rânduri de copaci verzi și umbroși. În ogradă găini, rațe orăcăiesc în toate părțile; câinii și mâțele îți iesă înainte; în vale case și grădini; în depărtare dealul Ciricului. Acasă-i moș Creangă? Întrebam noi. Acasă, îți răspundea zâmbind o fetiță sprintenă ca un prichindel și
Un humuleștean la Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1273_a_1920]
-
rămână și alte amintiri, decât numai ale locurilor sale de baștină din Țara Oltului, sub Carpații Perșanilor, la poalele acelei sumbre catedrale, Codrul Turzunului, colcăind de mistreți și de stupi sălbatici, și la poalele căruia, Încovoiate și strânse Între maluri umbroase, curg solemn apele negre ale Oltului, În care vărul Ion, meșter grozav, vânează lostrița vitează, mrene argin tii cu carnea albă ca de Înger și cu icrele otrăvite, somni lucioși și raci de smaragd. Am băgat și eu mâna până-n
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
se mutase din Solnok în Abony, nu mai reușise să ia legătura cu Alin, ajungând într-o situație nedorită. Abony era un orășel mai mic decât Solnok, dar cu străzile foarte largi, bine îngrijite, străjuite de pajiști înmiresmate cu flori umbroase de diferite mărimi și culori, iar locuințele semănau cu niște perle luminoase și atrăgătoare. Chiar în perioada când Carlina se mutase, se declarase oraș, iar comerțul era mult mai avantajos pentru ea. În prima noapte nu dormise prea bine și
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]