413,626 matches
-
de care nu-mi mai aduc aminte. În orice caz, contextul în care este plasat citatul clasic, îmi dă de gândit... Iată ce însemnări mai întâlnesc făcute în aceeași zi de 18 mai 1963: Nu avem altă proprietate decât cuvintele... (Urmează o ștersătură apăsată cu cerneală neagră)... Și teama poate avea o noblețe a ei... Diverse moduri de a avea teamă... Grade. O ierarhie a fricii. Bună ierarhia fricii, a se folosi, eventual... În orice caz, teama caracterizează pe om, determină
18 mai 1963 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14978_a_16303]
-
nu mai cade nimic din cer, iar dacă putem vorbi despre ironie, ea nu mai e de găsit la nivelul stilului, ci în substanța profundă a textului - povestirile fiind anatomizări ale ultimelor ceasuri, în general, din viața unor personaje care urmează să moară într-un mod stupid, absurd sau adînc motivat psihologic (în acest ultim caz apar, evident, "amintiri" semnificative sau doar bizare de pe parcursul întregii vieți a personajului), accidental sau cu intenție. Stilul leneș-tensionat contrastează violent cu indicarea-pe-jumătate a morții
Misterioasa literatură din sertar by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/14967_a_16292]
-
ca o cutie de rezonanță. Acest context e dat de istoria și de geografia Franței, de monumentele revizitate ale trecutului și de peisajele prezentului. O sută și ceva de bărbați curajoși pedalează două săptămîni la rînd, aproape zi de zi, urmînd un traseu inițiatic care urcă din cîmpie la munte și recoboară spre mare, traversînd ca un sistem circulator, toate provinciile Franței, spre a ajunge în Paris, pe Champs-Elysées, în vecinătatea Arcului de Triumf. Caravana își are cavalerii și servanții. În jurul
Turul Franței ca literatură by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14989_a_16314]
-
care o duc acești oameni pentru care nu pare să fi mai rămas un loc în care să găsească un adevărat refugiu. Episodul cu fuga familiilor de evrei într-un sat apropiat, pentru a se pune la adăpost de bombardamente, urmată de reîntoarcerea în casele din oraș, după ce bombele lovesc exact satul presupus sigur, vine în sprijinul aceleiași idei că oamenii nu mai au unde să se ducă. Ce îi salvează pe toți de la alienare este autentica prietenie care îi leagă
Generații by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/14995_a_16320]
-
cu aura capului îmbâcsită de atâtea amestecuri cu zațul lumii, oare eram eu acea ființă? Mă întreb inutil pentru că nu știu cine am fost eu. Plăcerea este un paliativ pentru a atinge repede ceva de neatins, corespunzând timpului exploziei, înfloririi, după care urmează fanarea, scuturarea și căderea în praf. Efemeritatea frumuseții și strălucirii sexuale ca o lecție pentru cei care au primit aceste daruri otrăvite. Stau în pat, cu ochii în tavan, privind la teatrul meu de umbre. Umbrele mă instruiesc asupra subtilității
Jurnal suedez by Gabriela Melinescu () [Corola-journal/Journalistic/14879_a_16204]
-
o adresase: "Boala lui Sorin (Titel - n.n.) mă torturează și mă urmărește obsesiv. Moartea lui Mazilescu m-a durut, iertată-mi fie cruzimea, mai mult decît a lui Preda. ș...ț Generația mea dispare irepresibil, nu pot decît s-o urmez. Niciodată n-am fost mai singur și mai suspendat într-un înțeles de vid, ca acum." Cam aceasta ar fi expresia absolută a singurătății. De la Niculae Gheran aflăm o poveste aparent comică, în fond incredibil de tristă, pentru că ea întărește
Mircea Zaciu, între jurnal și dicționar by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15292_a_16617]
-
concepută în trei mari părți, reflectă teoria lui Boorstin, sumar expusă în nota către cititor. Au existat în cultura occidentală, potrivit lui Boorstin, trei epoci de căutare. Prima e cea eroică, a profeților evrei și a filosofilor atenieni, căreia îi va urma o perioadă de căutări comune, marcată de întoarcerea către experiență, de revenirea Căutătorilor în mijlocul comunităților. O a treia perioadă e cea a științelor sociale, a privirilor îndreptate către viitor. S-ar putea înțelege că e și epoca noastră, deși Boorstin
O istorie a căutării by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/15291_a_16616]
-
plăcut); "Aida", Wagner etc., cu personaje statuare și viziune esențializată se pretează la o tratare oratorială, dar această istorioară de un exotism filtrat printr-o grație Jugendstil, plină de minsucule acțiuni cotidiene este mai bine valorificată de o regie care urmează sugestiile textului în toate nuanțele sale. Ele se regăsesc în relațiile personajelor lucrate cu precizie, cu o naturalețe care te poate face să uiți o clipă că acești actanți cântă. Tocmai în capacitatea de a reliefa vâna actoricească a cântăreților
Din Țara Soarelui Răsare by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/15304_a_16629]
-
din exclamarea lui Romain Rolland de a fi descoperit "un nou Gorki al țărilor balcanice" a pășit Panait Istrati în literatură. Face parte din biografia celor doi împrejurarea ieșită din comun a întîlnirii dintre ei și a prieteniei care a urmat acestei întîlniri. "Eu am fost pescuit cu undița în oceanul societății de pescarul de oameni din Villeneuve", scrie Panait Istrati în prefața primei lui cărți Chira Chiralina. "În primele zile ale lui ianuarie 1921 mi-a fost adusă o scrisoare
O geografie dramatică by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15270_a_16595]
-
oameni, ale durerii, ale chinului dinaintea morții", a însemnat mult, scrie Eugenia Tudor-Anton, pentru "evoluția morală" a prozatoarei, o "costisitoare experiență" care "va impune un aer grav, o aură de tragism" atât romanului Balaurul, cât și celorlalte care i-au urmat. O critică de reconstituire care valorifică, așadar, sugestiile biograficului, urmărindu-le răsfrângerea în operă. Se simte că textele adunate în carte au fost scrise în epoci diferite, unele, probabil, în urmă cu mult timp, autoarea nerevizuindu-le în vederea omogenizării stilistice
Noi cărți despre "marea europeană" by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/15269_a_16594]
-
mînă" (Odăile). Asistăm la un proces invers al remitizării. Pe ruinele limbajului demis din autoritatea sa filosofantă sau de o factice solemnitate, se reface o mitologie spontană, izvorînd din percepția comună, din capriciul clipei, din imprevizibilul său latent. Restrîngerii îi urmează dilatarea, austerității sensurilor o beatitudine a lor. Partea aspiră la întregul din care s-a desprins prin fatalitatea existențială. E o sinecdocă vizionară. Dacă poetul s-a complăcut în spațiul securizant al odăii romantice ca într-un simbol al solitudinii
Un baroc paradoxal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15295_a_16620]
-
mai capricios care este culegerea de eseuri. M.C.: Domnule Gérard Genette, de cîțiva ani publicați din nou volume de Figuri, Figuri IV în 1999 și, recent, în februarie anul acesta, Figuri V. În momentul publicării Mimologiilor în 1976, carte care urma seriei de Figuri I,II,III, o reîntoarcere la "figuri" ca titlu, ca formulă, ca gen era previzibilă, era de imaginat? G.G.: Da, desigur, poate nu imediat... dar e o formulă pe care nu mi-am propus niciodată să o
Cu Gérard Genette despre Figuri V by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15280_a_16605]
-
cu titlul cel mai atrăgător. M.C.: Proust pare în cărțile dumneavoastră un punct de reper esențial, inconturnabil. E o prezență familiară, întotdeauna gata să întărească sau să ilustreze cutare idee. Este așadar pentru dumneavoastră autorul cu adevărat inepuizabil? Cine ar urma după el pe locul doi și pe locul trei? G.G.: Proust? Da, bineînțeles că da, și aceasta dintotdeauna, de la Figuri I. Pentru mine n-aș spune că e un punct de reper, ci un fel de rezervor inepuizabil. În căutarea
Cu Gérard Genette despre Figuri V by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15280_a_16605]
-
este rodul acțiunii legii naturale, ci o intervenție împotriva acesteia." Interesante sînt, în această ordine de idei și trimiterile intertextuale, foarte numeroase (sînt citate o mulțime de nume ilustre de la Aristotel, Juan de Mena și Comenius, la Cervantes și Kafka). Urmînd aceeași metodă comparatistă, autorul urmărește configurarea raporturilor cu literatura universală, în cazul cărților populare. Definiția pe care o propune este una structurală (în condițiile în care exegeza anterioară se concentrase cu precădere asupra circulației acestor texte, folosite mai curînd ca
Farmecul discret al erudiției by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15316_a_16641]
-
discursul public nu este încurajator. Să nu mai vorbim despre capacitatea primăriilor din orașele mici sau din comune de a căuta soluții inteligente pentru ca un om în pragul resemnării să încerce să demareze un proiect." Editorialul lui Nistorescu ar merita urmat de o campanie în Evenimentul zilei pe această temă. Dar poate că și alte ziare, care se plîng că nu-și prea găsesc cumpărători în rîndul tinerilor, s-ar putea ocupa serios de dificultățile pe care le întîmpină aceștia în
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15284_a_16609]
-
caz, există îmbinări destul de specializate pentru uzul ironic; una dintre acestea este tot poporul: "de teama tîlhăriilor ce pot avea loc cînd tot poporul stă cu ochii în soare" (Cotidianul, 2428, 1999, 9); "în apărarea țărișoarei noastre invadate de inamic, urma să sară tot poporul apt și cît de cît instruit" (Academia Cațavencu = AC 1996); mai ales cînd se suprapune peste o replică ambiguă, parafrazată: "Din ciclul "Să dăm Constituție la tot poporul"" (AC 20, 1999, 13); "MTV pare că s-
"În popor" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15322_a_16647]
-
ideologice care, în țară, nu erau propriu-zis interzise, dar erau inimaginabile. Una dintre marile descoperiri subiective pe care le-am făcut a fost lectura sau, cu un termen pe care l-am folosit în cartea mea Rereading (1993), carte care urmează să apară în traducere românească, (re)lectura, cititul care este în același timp recitire, care poartă în sine recitirea, meditația retrospectivă, sau, altfel spus, un mod particular al atenției. Mi s-a părut că în România comunistă în care m-
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
și ca prilejuri de ieșire din marxismul oficial, strîmt, sufocant. Or, lecturile "evazioniste" rămîn - chiar și atunci cînd sunt repetate - superficiale. Cum se așază "generația de aur" în istoria culturală a României? Ce generație o anunță? Și ce i-ar urma? Mă întrebați despre "generația de aur" - o generație care s-a afirmat deplin în exil și prin exil, chiar și prin schimbarea limbii. în Franța, după război, bilingvul Ionescu a optat natural pentru franceză, limba pe care-o vorbise din
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
autor pentru piesele lui la Praga și la Budapesta (unde, de altfel, s-au și jucat)." Însemnarea se încheie cu o referire la jurnalul lui Sebastian (profetică, dar și ironică în ceea ce-l privește pe Eliade însuși și felul cum urma să fie portretizat în timp în acel jurnal): "Sunt sigur că opera lui cea mai importantă (din ce cunosc eu, pînă în primăvara 1940) va fi jurnalul. Căci nu se grăbea, nu arunca rîndurile pe hîrtie, ci se oprea asupra
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
său în Occident. Și cu asta închei speculațiile mele contrafactuale. Nu fără a nota că această întîlnire care n-a avut loc ar putea fi subiectul unei intersante piese de teatru... Cît despre "generația de aur", ea nu poate fi urmată - dacă a fost într-adevăr de aur (ceea ce rămîne de demonstrat) - decît de o generație de argint, în cel mai fericit caz: să sperăm că aceasta va fi scutită de traumatisme. De argint sau nu, intelectuali români de azi iau
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
ne obligă indicația din paranteză "în metru antic"), am putea să citim propoziția " Nu credeam să-nvăț a muri vreodată" ca pe propriul rezumat al lui: e pur și simplu mărturisirea unei trăiri la limita intelectului. Dacă nu ar fi urmat de întregul său cortegiu de strofe - care își răsfrânge îndărăt efectul liric asupra aridității sale prozaice, - acest vers nici n-ar părea un început de poem, ci mai curând un exord al unei expuneri de analiză psihologică. Într-un anumit
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
subiect (subînțeles, desigur, dar nicidecum de neglijat) care-și va dezvălui și afirma identitatea abia în strofele următoare. Un "conținut" ideatic, indiscutabil cu rezonanță filosofică, este grefat pe acest "eu" subînțeles, care - de acum încolo, de-a lungul versurilor ce urmează - îl va prelua, și-l va asuma, și îl va explicita prin confesiuni extrem de personale - aș zice; printr-o clamare aparte - care în felul acesta smulge cuvintele din solul lor conceptual-filosofic, pentru a le planta într-un teren extrem de fertil
Versul celor patru superlative by Ștefan Augustin Doinaș () [Corola-journal/Journalistic/15300_a_16625]
-
Timpul și spațiul se contopesc, se confundă, - de cele mai multe ori, eroii nu disting, nu separă lucrurile, percepând lumea într-o nediferențiere de început de lume... O plasticitate extraordinară. Ideile, noțiunile sunt expuse prin comparații surprinzătoare. După fiece mișcare sau gest, urmează, ca un tic: "Ai fi zis că..."... "ca și cum"... într-o permanentă sforțare de a spațializa expresia ori gândul. Și toți eroii cărții se deplasează dintr-un loc în altul ca la comanda unui Jucător suprem care îi trage de sfori
Din nou, Faulkner by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15323_a_16648]
-
tribulații ale criticii literare în raport cu poezia sa, umplu un gol, dar oarecum cu zgîrcenie. Textele aparțin mai multor critici (Marin Mincu, Mircea Iorgulescu, C. Stănescu, Eugen Simion, Cornel Regman, Ovid S. Crohmălniceanu), dar sînt în general fragmente foarte scurte și urmează cumva o linie comună de apreciere. Lipsește, de pildă, referirea la cronica din 1989 a lui Nicolae Manolescu, cronică foarte importantă în exegeza acestui autor. Fie că sîntem sau nu de acord cu ce scria criticul în urmă cu 13
La umbra nucului în floare by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15317_a_16642]
-
pe aceasta. Critica a semnalat ineditul construcției din Jurnal de campanie, iar în 1989 Nicolae Manolescu făcea o întreagă discuție în jurul aceleiași probleme, optînd pentru dispunerea cronologică. Eugen Simion discută despre opera lui Geo Dumitrescu în Scriitori români de azi urmînd aceeași linie istorică. Se pare însă că poetul nu e de acord cu o asemenea direcție de lectură. Ediția de acum e construită din nou aleatoriu față de anul scrierii poemelor. Una dintre ultimele poezii din volum e Libertatea de a
La umbra nucului în floare by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15317_a_16642]