436 matches
-
doi ieșiră din cort și pășiră Încet spre șirul de căruțe. Se opriră după primul cort, priviră În jur, apoi continuară drumul. La câțiva pași de prima căruță se auziră pașii unei străji care se apropia de ei. O săgeată vâjâi scurt, iar ienicerul căzu, cu gîtul străpuns. Oană se apropie, observând precizia loviturii și coada săgeții. - Mongoli... Îi șopti Erinei. Erina privi de-a lungul carelor și, mai departe, printre corturile spahiilor, dincolo de care erau legați caii. Nu se zărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
mele dimensiuni! Am ajuns cu ce-ar trebui să-mi fie cap undeva pe la etajul doi. Sediul închisorii e demult sub mine și beneficiez de o panoramă extraordinară a orașului. Cu cei de la sol țin legătura prin piloții elicopterelor care vâjâie pe lângă mine zi și noapte... E destul de interesant, cu excepția evacuărilor pe care le-am generat. Cam la o săptămână, am revenit instantaneu la proporțiile normale și am avut putința unui alt punct de vedere: orașul detenției mele era distrus, stâlcit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85064_a_85851]
-
nea să cred ce auzeam. Pictorița mi-a spus mai departe cu câtă dificultate izbutise să-mi dea de urmă, iar la sfârșit mi-a dictat adresa Ioanei și numărul ei de telefon. Am pus în furcă receptorul, cu urechile vâjâind de emoție. Ioana să trimită după mine? Să-și dorească să mă vadă? Imposibilul părea să-și deschidă porțile. Am stat câteva zile în cumpănă, neștiind ce să fac. Mi-a venit mai întâi să-i scriu, dar m-a
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
grumaz de taur (îmi place imaginea!) mușcă pămîntul și se rotește pe șasiu cu mișcări de reptilă atacată. Barajul crește văzînd cu ochii. Minunîndu-se de puterea excavatorului oamenii rîd bucuroși. Urmat de adjunct, directorul-secretar urcă pe dig. Cupa excavatorului care vîjîie prin aer răstoarnă lîngă ei o movilă întreagă. - Ho, nebunule! strigă adjunctul, o să ne îngropi. Surd, în cabină excavatoristul rînjește asudat. Directorul se plimbă preocupat pe creasta digului. Deodată se aude un pocnet sec iar mugetul fiarei începe să agonizeze
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
aproape nevolnice. Ierburile Întruchipau orătănii, frunzele copacilor și tufișurilor foșneau șoapte și vorbe. „Cu mujdei vă gătesc!” strigă Daie Gulu, țigan alb, mâncător de copii și nemuritor, Întinzând mâna către ei și căznindu-se să-i apuce. Toporan, mutul sângeros, vâjâi cu securea deasupra chicilor făcute măciucă. Sfânta de pe Vale, vrăjitoarea, numai Îi privi cu un fel de milă. În jurul ei puțea a pucioasă. De gât Îi atârna un șarpe albăstrui care zvârlea furca neagră a limbii. Prin spărturile zdrențelor Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
scund. Lui Ectoraș Îi trebuise destulă vreme să priceapă că pornirile sale temerare erau luate În râs de către celălalt, care, după ce că-l făcea să arate ca o sperietoare de ciori, Îl mai și chinuia din vorbe când Încărcătura de alice vâjâia mult departe de țintă. Guguștiucii, chiar dacă era noapte, o porneau În zbor bezmetic la auzul pocniturii. Până la urmă mâncau ciulama de vânat de pe urma praștiei - la care vărul nu renunțase niciodată cu adevărat - și a bilelor de oțel. Iar Înălțătoarele plimbări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
a profanei realități”, zise Înțeleptul dăruit cu har, În timp ce se ridica, oarecum șovăielnic, la Îndemnurile răstite ale Directorului. Lui Ectoraș inima i se sui În gât și aproape Îl sufocă. Pe măsură ce se apropia de remorcă și simțea cum albinele Îi vâjâiau pe la urechi, pașii i se micșorau și genunchii păreau din ce În ce mai slabi. Fără să se poată Împotrivi câtuși de puțin poruncii dinlăuntrul său, o rupse brusc la fugă către pădure. Câteva clipe, Directorul rămase cu gura căscată și nu izbuti să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
mai erau încă patru mii de oameni, printre care două mii sub comanda lui Fujita Dengo. Dengo bătea în toba mare, iar oamenii se desfășurau în formație de luptă. Membrii corpului de arcași din față își lansau strania ploaie de săgeți vâjâind la unison, iar inamicul le răspundea cu o grindină de gloanțe. În momentul când o comandă a lui Dengo sfâșie văzduhul, arcașii se dispersară, înlocuiți de pușcași. Fără a aștepta o clipă ca fumul prafului de pușcă să se risipească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
totală, căreia nu-i puteam face față. Am găsit cumva puterea să mă ridic, să mă Îmbrac, să-mi trec o mână prin părul umed, deși eram vag conștientă de ceea ce făceam. Mă pierdusem Într-o nebunie dăunătoare. Capul Îmi vâjâia și instinctele mele amorțiseră de tot. Oare cât stătusem În baie? O oră, poate două? Auzeam pașii Mariei pe scări venind după mine și m-am repezit să mă asigur că e tras zăvorul. Se auzi un ciocănit ușor. ― Alisia
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
decât să scot un țipăt firav și nu mai pot spune nimic despre ce s-a Întâmplat apoi. 6 Am deschis ochii Într-o lumină pală. Patul În care mă aflam era tare, cu așternuturi care miroseau bolnăvicios. Capul Îmi vâjâia. Unde mă aflam? Și, mai important, de ce mă aflam acolo? M-am răsucit Încet pe o parte, deși tot corpul mă durea. Încercam să-mi amintesc, dar aveam o lipsă substanțială de memorie. Nu Înțelegeam nimic și asta mă enerva
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
scorță s-a alege o vreme... „Ei! Ei, băiete! Credeai că te așteaptă zile de huzur? Află mătăluță că trebuie să te pui cu burta pe carte, că altfel n-o scoți la capăt cu sfinția sa!” - gândeam eu cu capul vâjâind de întrebări: „Să citesc nu-i mare lucru, dar ce să urmăresc din tot ce studiez?” Răspunsul a venit când tocmai îmi crăpa măseaua în gură de nedumerire: Să bagi de seamă ce se spune mai ales când îi vorba
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
P și P, la doar câteva luni de când plecasem de-acolo. Ce umilitor! Dacă puteam să-mi atrag mânia lui Vivian lucrând până târziu într-o noapte de vineri, cine știe cât mai dura până când aveam să mă trezesc cu un capsator vâjâindu-mi pe lângă ureche și cu o notificare de concediere pe birou? Vivian se descotorosea de angajați la fel de rapid și de fără nici o remușcare, ca o persoană care-și golea coșul de gunoi. I-am făcut semn chelneriței să-mi mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
curând, avea să fie condamnat pe viață la cursurile cu anul III Instalatori de Gaz și anul II Tencuitori. Și la Eva. Nu era o perspectivă cu care se putea trăi. Trebuia să ia măsuri radicale. Un tren urban îi vâjâi pe deasupra capului. Wilt rămase așa, privi cum luminile trenului dispar în noapte și se gândi la accidentele petrecute la trecerile peste calea ferată. — Zilele astea se simte ciudat, spuse Eva Wilt. Nu știu ce să mă mai fac cu el. — Eu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
pe fiecare, râde Amy, dar poate au mai luat băutură de la altcineva. Oricum, doar știi ce pățești dacă bei la bord. —Știu. Ți se urcă la cap de două ori mai repede. Vai, nu-mi vorbi despre alcool azi. Îmi vâjâie capul după seara trecută. —Ai ieșit până târziu? Nebună mai ești! Nu ar trebui niciodată să bei mult noaptea dinaintea unui zbor lung. Pur și simplu nu merită. —Mie îmi spui? mormăi eu. Am făcut-o o dată, apoi nu s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
Știi, uneori e mult mai bine să te lași pur și simplu purtat de val și să vezi ce se Întâmplă. — Ai dreptate, Îmi zâmbește Jack. Păi, ce să zic, abia aștept să mă las purtat de val. În timp ce taxiul vâjâie pe Upper Street, mă simt destul de mândră de mine. Se vede de le o poștă că sunt o londoneză sadea. Pot foarte bine să-mi duc prietenii În zone neștiute de nimeni. Pot să găsesc locuri care nici măcar nu există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
în spatele meu. Ceea ce e ridicol, pentru că nu merg chiar așa de încet. — Încearcă să te miști un pic mai repede, sugerează Luke. Să zicem, cu douăzeci de kilometri la oră? — Dar merg repede, zic supărată. Doar nu te aștepți să vâjâi cu un milion de kilometri la oră! Există limită de viteză, sper că știi asta. Ajung la ieșire, surâd nonșalant către portar, care îmi aruncă o privire surprinsă și ies în șosea. Semnalizez stânga și îmi arunc o ultimă ocheadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
tâmpită? Cum am să mai îndrăznesc vreodată să dau ochii cu cineva? Mă simt de parcă, din momentul când am ajuns la New York, aș fi fost cu un montagne russe dement. Ca o călătorie vrăjită în lumea Disney, în care, în loc să vâjâi prin spațiu, am vâjâit prin magazine, hoteluri, interviuri și mese de afaceri, înconjurată de lumini, strălucire și voci care‑mi spuneau că o să fac senzație. Iar eu n‑am avut nici cea mai mică idee că nu e chiar așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
mai îndrăznesc vreodată să dau ochii cu cineva? Mă simt de parcă, din momentul când am ajuns la New York, aș fi fost cu un montagne russe dement. Ca o călătorie vrăjită în lumea Disney, în care, în loc să vâjâi prin spațiu, am vâjâit prin magazine, hoteluri, interviuri și mese de afaceri, înconjurată de lumini, strălucire și voci care‑mi spuneau că o să fac senzație. Iar eu n‑am avut nici cea mai mică idee că nu e chiar așa. Am crezut totul. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
cu președintele Mao. Și el e poet. Fairlynn este o atletă a spiritului. Are nevoie de o rivală ca să-și exerseze mintea. Mă face Domnișoara Burgheză și zice că Yenanul o să mă călească. Dimineața, lasă ușa deschisă, ca vântul să vâjâie înăuntru. Asta îi procură o plăcere imensă. Îi aud râsul bărbătesc. Vântul aspru o să-ți remodeleze oasele și nervii! E fericită că m-a lăsat fără replică. Slavă lui Buddha că e urâtă, mă gândesc în sinea mea. Cu așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
ne-nvelim, dacă punem plăpumile jos? A, știu, de la Moș Iacob: ne culcăm pe pântece și ne-nvelim cu curu’... Ce inspirat am fost că i-am dat drumul de mână și am făcut un pas În lături: aud aerul vâjâind: - Nu ți-e rușine?! Fiu de cadre didactice - În plus, refugiat? Dar ce-ai Învățat tu de la noi? - Iartă-mă, mamă, nu mai fac În viața mea... - E vorba de zis, nu de făcut. - De la tine știu că Dumnezeu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
picase la toate examenele pe care le dăduse vreodată, era adevărat, dar avea ea ceva, nu-i așa? Erau foarte mulțumite și foarte mândre de treaba bună pe care o făcuseră, în ciuda împrejurărilor dificile. Hungry Hop se retrase cu capul vâjâindu-i. Când fata plecă, familia se strânse în jurul lui, împuindu-i urechile de vorbe, momindu-l cu promisiuni legate de o mașină Maruti și televizor, o petrecere de nuntă care să dureze două săptămâni... Stop! își zise în sinea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
a plăcut, însă copiii trebuie să aibă urechile curate, ca să audă bine ce spun adulții. Strângeam pleoapele și priveam printre gene. Vedeam crăpăturile din perete, sus, în colțul din stânga, și pata de mucegai. Când tata îmi spăla părul, capul îmi vâjâia. Mi se părea că e o pușculiță pe care cineva o apucase și o scutura tare de tot, ca să controleze dacă era ceva înăuntru. Duminica, tata îmi lega șireturile de la pantofi. Se descurca mai bine ca mine. La sfârșit, cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
își amintește încă tatăl tău? Asemenea memorie îți doresc și ție, peste treizeci de ani. Când am văzut notele de la examene - care erau într-adevăr excelente - am simțit parcă un cerc de fier peste tâmple și a început să-mi vâjâie și să-mi bubuie capul, încât a trebuit să mă sprijin de perete, cu ochii închiși, ca să nu cad din picioare. Prea multă emoție. Am dat fuga acasă, mi-am pus comprese cu oțet și cu apă rece, mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
de ea, strivindu-l de trupul ei cu oasele la vedere, să nu-mi mai spuneți voi mie cum trebuie să îmi cresc băiatul, iar eu ieșeam de acolo fără ca sfaturile mele să fie de vreun folos, două posibilități îmi vâjâie prin cap în timp ce mă aflu în casa scărilor, ambele la fel de înspăimântătoare, pot fie să îl iau, fie să îl las, iar când, în cele din urmă, m-am decis să recomand adopția, judecătorul s-a mirat că am așteptat atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
cea roșie de 125 CP. Ne-am dus undeva pe malul mării, departe, și ne-am întors în aceeași seară, epuizați. Nu se întâmplase nimic deosebit în excursia aceea, dar mi-o aminteam foarte clar. Vântul aspru de toamnă îmi vâjâia în urechi și cu toate că mă țineam strâns de Kizuki, când am ridicat privirile spre cer, am avut senzația că o să fiu absorbit în spațiu. Am zăcut așa o bună bucată de vreme, lăsându-mi mintea să hoinărească printre amintiri. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]