2,023 matches
-
rog... Oamenii cu fețe ciudate se grăbiră să se așeze din nou, deși mulți nu mai aveau pe ce, fiindcă aruncaseră scaunele, astfel că rămaseră în picioare. Eu și Maro revenirăm cu greu la locurile noastre, plini de lacrimi și vineți la față. - Felicitări încă o dată, domnișoară Aurora, plusă Euripide, încercând să capete și mai mult bunăvoința tinerei. Felicitări. Haideți să auzim câteva comentarii despre acest text de geniu... cine dorește? Absolut nimeni nu dorea să facă vreun comentariu la adresa prozei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
s-a urcat acolo și pe ce stă? Și, în timp ce mă întreb toate acestea, simt cum spaima îmi taie picioarele și mă apucă nevoia să fac pipi. Mama nu stă. Mama atârnă și privește drept spre mine cu fața ei vânătă de spânzurată. „A-a-a!“ încep eu să strig și ies fugind din cameră, de parcă mă gonește cineva; „a-a!“ strig sălbatic, zburând ca vântul prin sufragerie, dar, în același timp, realizez că stau jos, că-mi ridic încet capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
crezând că vâlva încă nu-l simțise. Lovi cu piciorul în pământ și își frecă tălpile de pietre, scoțând un zgomot înfundat. Un freamăt străbătu negura care începu să se adune repede din toate părțile spre drum. Valuri de ceață vânătă se repezeau de sub copaci, aglutinând în fața lor. Sfera compactă pe care o văzuse la gura minei renăștea cu o viteză de necrezut. Când ultimul fuior se lipi de trupul mamă, mișcarea de învăluire la care asistase mai devreme începu din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
gâtlejului. Nu se vedea nici o urmă a lațului traumatic, șanțul de spânzurare nu era prezent. Cercetă îndelung dar în treimea superioară a gâtului nu văzu nici o zonă în care pielea să fi devenit pergamentoasă și nici chipul nu îi era vânăt, așa cum se întâmpla la cei morți prin asfixie mecanică. Asta însemna că bătrânul nu se spânzurase. Dădu din cap mulțumit, avusese dreptate atunci când spusese că Moș Calistrat nu se sinucisese, cineva îi rupsese gâtul, după care îl atârnase în ștreang
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ușor. Nu-l mai durea decât foarte puțin și putea respira fără greutate. Se ridică și intră repede în baie. Când se privi în oglindă nu-i veni să creadă, fața lui arăta normal iar ochiul nu mai era nici măcar vânăt. Se dezbrăcă de tricou și se roti în fața oglinzii. Doar deasupra coastelor pielea mai avea o culoare ușor gălbuie, în rest, toate urmele rănilor suferite dispăruseră complet. Habar n-avea ce-i făcuse femeia dar se vedea nevoit să recunoască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cu pământurile răzeșilor din Fruntești și Rusești. Lotul lor de pământ pornește de la locul numit La Velniță (acolo unde a fost o instalație de distilat alcoolul a boierilor Rosetti), urcă pe Cocolie (un pinten de deal format din gresie moale, vânătă) coboară în Cot, urcă în Dealul Oprii (acolo era o vie și niște cireși cu cireșe amare, bune de dulceață!) se ajunge La Vărzărie (era un mic iaz de acumulat apa, pomi fructiferi, se cultivau varză și zarzavaturi), se urca
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
această parte stângă a pârâului Dunavăț, arhicunoscuta Știubiana (vale, pădure și pârâu) care dă spre zarea Tarniței și Oțeleștilor, Zarea Tarniței cu Poiana Humarului, vine de la humă (denumire generică pentru pământ, ia acolo, un boș de humă, zice Creangă), rocă vânătă care intră în compoziția solului din Colinele Tutovei, folosită pentru uns exteriorul caselor, în special prispa). Poiana Humarului era un loc de excursie școlară, un loc de recreere după efortul de a ajunge acolo. Pe Valea Dobrenei, în sus privind
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
mai făcea victime la jumătatea secolului XX, mai mult din nepăsarea, neștiința și sărăcia unora. Din satul Slobozia - Filipeni, a fost prinsă de această boală, ieșită din consumul porumbului stricat, unul numit după poreclă Ghimici, care avea mâinile cu crăpături vinete și cu umflături și se trata cu miere de albine amestecată cu hrean. Îmi amintescă bine cazul consăteanului meu, deoarece mi-a povestit ceva ce nu era de povestit atunci, iar în istoria noastră a apărut foarte târziu, că a
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
La Velniță”, unde, cât timp a fost C.A.P.-ul, s-au plantat 33 de hectare de viță nobilă, altoită. La această vie au lucrat pe bani puțini, în căldură și cu vermorelul în spate, cu apă rece și piatră vânătă, mulți locuitori din Slobozia. Unul dintre ei a fost Vasilaș Costică, om harnic, priceput la multe treburi, care, văzând câștigul de 11 lei la ziua muncă, în C.A.P. a plecat la oraș, la Bacău, prin anii ’70, așa cum au
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
pelin, fără zahăr. Pentru bolile de plămâni se folosea floarea de tei, în ceai concentrat și îndulcit cu miere de albine. Mierea de albine amestecată cu hrean rasă se folosea pentru boala de plămâni. Contra bubelor dulci se folosea piatra vânăt arsă în focă și amestecată cu smântână curată. La accidente, luxații, fracturi se foloseau frecții și se puneau atele (scândurele subțiri de brad, legate cu pânăză). Se mai folosea coaja groasă de tei, în locul atelelor. Existau în sat câțiva cetățeni
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
cu ochii pironiți În pământ, Îl Înșfăcă de puținul păr de pe creștet, silindu-l să Își ridice capul. Omul Își răsuci gâtul cât putu, pentru a-l privi la rândul său, strigând de durere. Pe fața sa tumefiată, un ochi vânăt era Închis din pricina unei lovituri, Însă celălalt scânteia de viclenie. - Oh, messere, pe cinstea mea, sunt expus la această ocară numai pentru o quaestio irresoluta, o interpretare diferită, exclamă el pe un ton liniștit. - Pentru o dispută filosofică te-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
asta e de ajuns. Dante se trase mai aproape, Întinzându-se către cardinal ca și când ar fi vrut să Îl sărute pe obraz. Buzele lui aproape că Îi atinseră urechea. - Mai bine lumina păgânilor decât umbrele prostiei voastre, șopti el. Acquasparta, vânăt la față, se smuci Îndărăt. - O să te căiești pentru Îngâmfarea dumitale. Știm totul, totul! Dumneata, prieten al Anticristului! Dar nici măcar cei patru cavaleri care Îl Însoțesc nu te vor putea salva de la prăbușire, când va sosi momentul. Iar acel moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
posibilitatea de a se trage la adăpost. Strigăte și vaiete ieșeau din norul de praf și de moloz, ca dovadă că nu puțini fuseseră loviți. Poetul se ridică Îndurerat. - Eretici blestemați, o să vă omorâm pe toți! zbiera lângă el bargello, vânăt la față. Stătea acolo, În șezut, cu picioarele desfăcute, gâfâind de mânie și de frică. Dintr-o dată, un adversar până atunci obscur și impalpabil ieșise din umbră, dovedindu-se la fel de periculos ca un dușman În carne și oase. - Credeai că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
patronii, va scorni un întreg roman. Către miezul nopții, va ajunge beat criță, zbierând numele fetiței, scoțând tremolouri înfrigurate, și scăpându-se în pantaloni, ușurându-se de toate paharele băute în dreapta și-n stânga. Târziu, la sfârșitul serii, umflat și vânăt ca un porc, nu mai schița decât niște gesturi, în fața unui public numeros. Gesturi frumoase, serioase și dramatice, pe care vinul băut le făcea și mai grăitoare. Fesele mari ale judecătorului Mierck se revărsau de pe scaunul său de vânătoare, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
pușcă, pe albastru, alb și roșu, cu părul puțin pârlit de focul pe care încercase să-l pornească. A fost luat mai târziu de către doi infirmieri, îmbrăcat cu o cămașă care-i dădea o alură de scrimer, cu un cucui vânăt la cap, ca o bizară decorație. Nu mai vorbea. Era ca un copil mic, pe care tocmai l-ai muștruluit. Cred că era deja plecat de tot. Școala rămânea fără profesor, iar situația, deși nu le displăcea puștilor, nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
în ’31, de septicemie. E incredibil cum o rană mică și neînsemnată poate să-ți otrăvească viața, și să ți-o scurteze. Totul a pornit de la picior, de la o tăietură, o crestătură destul de mică. După cinci zile, era țeapăn și vânăt ca o statuie de marmură, din cap până-n picioare. Ai fi spus că e un sălbatic din Africa, vopsit, dar fără părul lor creț sau suliță. Nu avea moștenitori. Nimeni nu a vărsat o lacrimă pentru el. Nu că ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
că te întrebai de unde venea acel strigăt. Totuși, ceea ce-l făcu să se oprească fu lovitura de baston pe care colonelul i-o aplică în plină figură. Se ridicase special. Micul breton se opri de tot. Avea o urmă mare, vânătă pe toată fața, și-i curgeau picături de sânge. Cu un gest al capului, Mierck dădu de înțeles jandarmului că putea să-l ducă înapoi în pivniță, și, când acesta din urmă se pregătea să-i execute ordinul, vocea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
nătâng, Melc nătîng!" III Dintre pene și cotoare Gata nins, Cum mijea un pic de soare Pe întins, Războind cu lunecușul, Din țăpoi săltând urcușul, Înălțat la dîmbii prinși, Îl zării lângă culcușu-i De frunziș. Era, tot, o scorojită Limbă vânătă, sucită, O nuia, ca un hengher, Îl ținea în zgărzi de ger! Zale reci, Aspre benți ce se-ntretaie, Sus, de vreascurile seci Îl prindeau: O frunză moartă, cu păstaie. Și pe trupul lui zgârcit M-am plecat, Și l-
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Înțesat e Pălimarul; Uite, cerul a mișcat! Plecăciuni îți face ție. Fruntea cerul ți-a-nchinat Amețit ca de beție; Cercuiții - ochii tăi - Gem ca pietre-n tăvăluge, Pe când guri de gol, în Văi Înstelate, sus, îi suge. e) Hăt la cel Vânăt cer Împăcat la sori de ger, Unde visul lumii ninge, Unde sparge și se stinge, Sub târzii vegheri de smalt, Orice salt îndrăznit: Falsă minge Ori sec fulger De hanger Repezit; Prin Târziu și Înalt În plictisul și căscatul lung
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
desmierzi, Așteaptă infinită și limpede ca marea Să te cununi cu somnul și-n unde să te pierzi. UMBRA Ai biruit! O dungă-n miezul zilei, O mare de cenușe-n asfințit, În surda războire-ai biruit: Stăpână ești pe vânătul argilei! . . . . . . . . . . . . . . . . Demult, de când înflăcăratul cer Purta spre culmi diurna lui povară, La poala crestelor scăldate-n pară Tu încrustai un sumbru colier. Un promontor dințat sau în ogivă De pe atunci rupea cutezător Din pajiște. Dar sub al zilei zbor, Te
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
ninsoare, Căci iată, vine vremea când albe, împietrite, Pe gând descăleca-vor zăpezi neprihănite... Cad fulgii șovăielnici, așa cum în poveste Cad stropi de piatră scumpă, ușor și leneș, peste Un strălucit războinic, cuprins de-o vraje-adîncă. - Asemenea câmpiei, sub cerul vânăt încă, Ținuturi ale minții, lăsați să vă-mpresoare, Lăsați să cadă-ntruna din neaua altui soare, Ce veșnic brațul ritmic al timpului aruncă... Cad flori de-argint, de spumă pe lunca-n sărbătoare, Și vânturi potolite întinsurile-alintă, Și fluturi albi
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
tejgheaua lucioasă. Dacă nu aș ști cine te-a trimis aici, te-aș scoate afară în pumni, omule, chiar de a-i cere „pe canga” (în genunchi, n.a.). Ieși, până nu pun paza pe tine. Ai auzit? Valea, „puxtikoruk” (pătlăgea vânătă, în limba romani, n.a.)! - Am înțeles, barosane... Nu beau aci. Dă-mi o sticlă și dispar imediat, a insistat el, privindu-l pieziș pe barmanul care rupea destul de bine românește. Acesta, inflexibil, l-a țintuit cu privirea, hotărât să-l
CAP.I / 6 de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 382 din 17 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361269_a_362598]
-
ce zice, mai spuse Tase, făcându-și cruce, în timp ce-și îndreptă privirea undeva spre tavanul cârciumii, unde credea el că este răsăritul. Vasile dădu țoiul peste cap și-l goli dintr-o înghițitură. Fața lui era crispată și vânătă de furie. Era atât de încordat, încât dacă ai fi trecut cu lama briciului pe fața lui, nici nu ar fi simțit tăietura. Își luă pălăria, și-o aruncă pe cap și, urând seară bună crâșmarului, porni spre ușa birtului
ANA, FIICA MUNTILOR, ROMAN; CAP. III de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1109 din 13 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363789_a_365118]
-
plăcere ''Interogațiile lui Așur'' semnat de profesorul universitar doctor Vasile BURLUI, dacă nu greșesc a cincea carte de poezie a acestei personalități originară din Suceveniul Galațiului. Stau undeva în curtea gospodăriei mele, pe o bancă veche și dintr-o dată cerul vânăt de supărare mă bate cu stropi mari, ca într-o felie literară citită de curând. Nu-mi pasă pentru c-am împrumutat, din repetata și obsesiva lectură la care parcă mă îndeamnă mereu autorul, absența, în sensul ontologic și metafizic
SEMN DE ADMIRATIE PENTRU VASILE BURLUI DINTR-UN TEATRU AL MINTII de POMPILIU COMSA în ediţia nr. 1071 din 06 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363042_a_364371]
-
pas prin mările sudului 12. Ping-pong cu mingea de cârpă Desigur că urmează altele și altele la fel de incitante la meditație și lectură, unde fiecare milimetru, din fiecarele lui sunt viermii luminii ce colcăie hieratic la umbra gândului căzut în dedeochi vânăt de nemărginire din humorul de certă calitate. N-ai voie să deschizi niciuna din aceste cărți dacă nu ești pregătit să iei cuminecătura cuvântului bogat în esențele pline de semnificații ale limbii române. Ponderea lăuntrică, cu o vivace capacitate de
MIHAI BATOG BUJENIŢĂ – DESTIN CU MODULAŢII DE ARHANGHEL ÎN LUPTĂ CU NEANTIZAREA de IOAN GLIGOR STOPIŢA în ediţia nr. 392 din 27 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/362426_a_363755]