689 matches
-
unsprezece ani. Când auzi glasul tatălui său, luă două lănci de instrucție și ieși în grădină. — Ce făceai? — Citeam. Dacă ai năravul cititului cărților, îți vei neglija artele marțiale, nu-i așa? Kameichi își feri ochii. Băiatul nu semăna cu vânjosul său tată, având un caracter care tindea spre intelectualitate și delicatețe. Din câte se știa în lume, Koroku avea un moștenitor respectabil, dar de fapt era nemulțumit de fiul său. Cei peste două mii de ronin aflați sub comanda lui erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
scrie și În limba germană, și În limba română despre acești martiri care au fost duși de acolo, din lunca Siretului, și Înhumați În cimitir. Bunicul pe linie paternă, tot un om la 80 de ani, era un om mai vânjos și a plecat cu noi În Transnistria. Un timp am mers cu căruța - apoi căruța a plecat, că n-am mai avut cu ce s-o plătim, și am mers pe jos. Oamenii dormeau unde apucau, pe jos, pe ploaie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
huligani autohtoni, ucraineni, care veneau să jefuiască, să bată, să omoare, și nu-i oprea nimeni. Au murit câțiva oameni, au venit, au făcut prăpăd - erau câteva femei mai tinere, le-au violat. Până la urmă tatăl meu, care era mai vânjos acolo, s-a mai Întremat și a zis: „Domnilor, nouă ar trebui să ne fie frică de jandarmi; dar de golanii ăștia?”, care nu aveau arme, aveau numai bețe, ciomege și veneau să le dăm aur, să le dăm bani
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
dar țipete infernale - „Heraus, heraus, heraus”, adică „Afară, afară”, ne trăgeau de mâini, ne trânteau, era ceva... Cine făcea acest zgomot? Era așa-zisul grup de comando, În haine vărgate, tot deținuți - era denumit „Canada”. Asta am aflat ulterior. Destul de vânjoși, tineri, ne scoteau din vagoane cu ce aveai pe tine - fără bagaj. Era o hărmălaie că pierdeai orice orientare. Erau și nemți, militari, Îmbrăcați, dar ei nu se băgau. Deci afară și separarea. Nu ne-au lăsat să luăm bagajele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
eu conversația. N-ai fi zis că era necesară, la toți ne juca bucuria în priviri, care nu totdeauna are nevoie de cuvinte ca s-o exprime, te simți bine așa, privind la ceilalți și tăcând. "Nimeni nu știe. zise vânjosul și pateticul, în aparență sumbru, Asanache. A fost geniul ei când a născocit firma de afară." "O fi datând, zic, de pe vremea războiului mondial și o fi fost făcută special pentru răniți?" Nu, zise Puloș, clădirea e nouă, e construită
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
iar faptul că un boier rus dădea ordin să fie sfâșiați copiii de către câini ,arată mai degrabă că se născuse într-o lume încă neieșită din barbarie, decât că îi e proprie omului crima abjectă. Cristos a fost un bărbat vânjos, dacă a putut străbate tot timpul provinciile Palestinei pe jos, mâncând puțin și predicând neobosit. Numai pe cruce a avut un moment de slăbiciune, s-a simțit singur în fața morții, iar noi, reintegrați în univers, putem trece mai ușor pe sub
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
bibliotecă, și numai mama, tata și bunicii mei rămaseră stingheri. Mă dusei la ei. E uimitor să-ți vezi părinții încă tineri, în timp ce ai devenit tu însuți un bărbat care s-a însurat și are și un copil. Bunici încă vânjoși, dintre care tata, bunic al Silviei la cincizeci de ani, trăia cu o muiere și n-avea nici un viciu care să-i ruineze mintea și trupul și să-l facă să-și expună cu nerușinare acea muiere cum făceau cei
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
nu vrea să primească. Eu fac reclamație, merg până sus! No, ce să dai, mă Toadere? Că nu înțeleg! Apoi, no, cote, mă! zice țăranul. Cotele aferente? întreabă președintele. No, lasă-le pe-alea, zice țăranul neaoș cu o mândrie vânjoasă, peste alea eu vreau să dau mai mult, mă! Și începe conflictul între eroul cu înalta sa conștiință patriotică (fiindcă predarea cotelor către stat era o datorie patriotică, iar el vroia să predea mai mult!) și inerția eternă a birocraților
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
râdem. Nu, domnule, am zis. Mă întrebam dacă m-ați putea ajuta să-mi mut aparatul de aer condiționat. Ușa s-a deschis și în prag stătea un bărbat rotofei la vreo cincizeci de ani. — Ai nevoie de un bărbat vânjos? —Eh, da. De mult n-am mai auzit asta de la o femeie. No, stați să-mi iau cheile. Toți trei am mărșăluit pe scări și am intrat în apartamentul meu, unde le-am arătat aparatul sus în raft. —Mă descurc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
ani mintea mea s-a trudit pentru tine și sufletul meu a pătimit pentru tine. Am dorit și am visat, am luptat și am îndurat, am fost bârfit și am fost lovit, fiindcă am vrut să pun în mâinile tale vânjoase cea mai bună armă, în sufletul tău cinstit, cea mai bună credință, în inima ta curată, cel mai viforos avânt, pe corpul tău trudit, cea mai simplă dar cea mai nepătată haină, în credința ta nelimitată în destinele neamului, cele
Înstrăinata noastră Basarabie by Ion Lupu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/833_a_1563]
-
abătu asupra locului unde se aflau trunchiurile Îmbrăcate, Înfigându-se Între cușmă și gât ori la Încheietura umărului. Arcașii coborâră din șei, pregătind al doilea val de săgeți, În vreme ce, din urma lor, se prăvăliră măciucașii de Dorohoi, călăreți Înalți și vânjoși, cu câte două ghioage atârnate la oblânc, alături de sulița scurtă și de scutul pătrat. Măciucașii izbiră scuturile atârnate de trunchiuri, zdrobindu-le din prima lovitură, Întoarseră caii și, din goană, aruncară cea de-a doua ghioagă În platoșele Încă Întregi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
apus. Se mai auzi zgomot de oșteni Încălecând și pornind Înapoi, spre apus. Deodată, cineva ridică pologul căruței și Începu să scoată primii saci. Ștefănel văzu o pereche de ochi mijiți, parcă strâmbi, privindu-l cu mirare. Apoi, un braț vânjos se Întinse spre el, Îl trase afară și Îl târî prin praful taberei până la un cort mare, În fața căruia străjuia un soi de steag din păr de cal. Omul spuse ceva repede și răstit, iar copilul fu aruncat În mijlocul cortului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
ajutorul său, Luigi? - Au rămas pe corabie, signore, răspunse unul dintre mateloți, cu un cap mai Înalt decât contele. Cosmin, până atunci preocupat de așezarea lăzilor, Începu să fie atent. Docurile erau pustii. Corabia era trasă departe. Cei opt erau vânjoși, ceea ce era firesc, dar erau și Înarmați, ceea ce era absolut nefiresc pentru niște oameni care au de cărat niște lăzi. - Nu livrăm marfa până când nu-l văd pe messer Burcello, decise contele. - Mi-e teamă, signore, că lucrurile nu stau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
era goală. Se răsuci violent, proiectându-și pumnul drept spre fața necunoscutului, dar brațul Îi fu imobilizat de la Încheietura cotului. Abia atunci, Înțepenit cu spatele la zid, ridică ochii și văzu un chip destul de cunoscut. Străinul era puțin mai Înalt și mai vânjos decât el, avea umeri lați, acoperiți de tunica unui costum venețian de culoare Închisă, părul castaniu lăsat până aproape de umeri și ochi albaștri care, culmea, zâmbeau. Gondolierul nu-și amintea, totuși, unde ar fi putut Întâlni acest chip. - Se spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
el, scoțând de la oblâncul șeii o suliță. Avea la brâu o sabie lungă, ușor curbată, și un pumnal. Călugărul Îl studie cu același zâmbet. Jian Shi nu era un bărbat urât, dar avea un chip aspru, care sugera meschinăria. Era vânjos, avea, poate, treizeci și cinci sau chiar patruzeci de ani, și purta un kimono gros, de un maro Închis, peste care era legată o platoșă de piele. Părul ușor cărunt Îi ajungea până la umeri. În jurul lor, războinicii făcură un semicerc. Păreau obișnuiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
dificile. Alexandru nu-l văzuse decât de curând, poate fiindcă abia se Întorsese din misterioase străinătăți. Avea o față rotundă, păr și barbă de culoare castanie, ochi negri, mereu scrutând depărtările. Era puțin mai scund decât Morovan, dar mult mai vânjos. Părea a fi singurul care știa cu precizie ce misiune avea fiecare Apărător. De aceea, poate, Gabriel era cel care nu avea o misiune anume, ci trebuia să vegheze asupra celorlalți. Deși echipajul și Apărătorii abia Începuseră să se cunoască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
și substanțe nutritive aproape zero... lucru care a dus la o cădere, nu bruscă, dar lentă, din punct de vedere fizic, a tuturor. Pentru că nu poate un organism să reziste În aceste condiții... Sunt unele organisme mai bine făcute, mai vânjoase..., dar vă gândiți că noi eram studenți, nu eram Încă căliți, nu aveam forța să rezistăm... Care erau relațiile cu ceilalți deținuți? Relațiile au fost destul de bune, din toate punctele de vedere, pentru că nu existau animozități... Nu se punea problema
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
joc nu-i aparținea sau că n-ar fi implicat în așa ceva. Dar Marcu a spus, înainte ca Alin să apuce să desconspire totul: Nu-i niciun Alin aici, s-a mutat împreună cu familia. Și acum locuim noi, niște bărbați vînjoși și fioroși. Și am vrea s-o ștergi că ne deranjezi. Că altfel... Nu ne fă să deschidem ușa. N-am mai pățit niciodată așa ceva, să-și bată joc de mine niște țînci. Ce-s eu, bătaia voastră de joc
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
Leipzig) de concert, fabricat de L.W. Kretszchnar, din Bremen, nume înscris în partea dreaptă a capacului. La ora șapte a venit și Bo ca să ajute, dacă va fi cazul. În fine, au sosit patru bărbați numai mușchi, cu brațe vânjoase, pline de păr auriu. Bo, la vederea lor, s-a făcut mic, și mai gri, ca un șoricel la vederea unor cotoi sălbatici. Unul dintre bărbați mi-a spus că l-a cunoscut pe René, când a cumpărat mobile noi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
aduceți băiatul se poate juca cu fiul meu. Cred că au cam aceeași vârstă. Pe cățel l-am botezat Miki și l-am îndrăgit din prima clipă. Era mic, dar avea niște labe mari, semn că va fi un câine vânjos când va crește. Peste puțin timp a venit o altă vecină, care mi-a adus un pisic jucăuș abia înțărcat. La țară sunt șoareci mulți! V-am adus un pisic să-l creșteți, ca să prindă șoareci! Cu ultima cursă a
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
care era și ea printre cei convocați, îmi zâmbea slugarnic. „Ce-o fi cu ăștia?”, m-am întrebat în gând. Poftiți în birou. I-am invitat, neștiind însă ce le voi spune. Toți odată?, am fost întrebată de un țăran vânjos cu buza de jos despicată, care tocmai aflasem că este fratele secretarului primăriei. Toți, că doar nu v oi chema pe câte unul. S-au uitat unii la alții și au intrat tăcuți în birou. În timp ce oamenii se așezau pe
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
de la Bologna. E student și se duce la Roma. Pe dată, Dante Își aminti de tânărul pe care Îl observase În biserica miracolului. - Iar acela e Fabio dal Pozzo, adăugă hangiul urmărindu-i mâna, care se Îndreptase către un om vânjos ce ședea lângă primul, cu o cupă de vin În mână. Negustor de postavuri. Vine din Nord să vândă stofe din Scoția. Tot În tăcere, Dante arătă spre alții doi, care ședeau de partea cealaltă a mesei, pe colț, aplecați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
și așa va rămâne pentru Încă multe secole. Nu-i nici o grabă să ajung acolo, dacă ținuturile voastre tot abundă În vânat, exclamă tânărul, scoțând din traista șeii un iepure plin de sânge. - Nu pare cine știe ce trofeu, pentru patru bărbați vânjoși, observă priorul, arătând spre Însoțitorii lui Franceschino, care se țineau la distanță. Prieteni de-ai dumitale? - Veseli tovarăși de drum. Și ei pelerini pentru Jubileu, i-am cunoscut pe drumul dinspre Bologna. În așteptare reluării călătoriei, ne bucurăm de câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
au ajuns la casa unui negustor de artă bucureștean, Isaac Levy, unde a fost depistat un peisaj de pădure desfrunzita, în fapt o imagine din „Crângul” buzoian, operă artistului de tinerețe. Tabloul înfățișa copacii la sfârșit de martie, „când stejarii vânjoși sunt aspri și goi, iar solul e încă acoperit de covorul ruginiu al frunzelor veștede”. Din punct de vedere al intereselor patrimoniului artistic național, ideea de a dărui șefului statului iugoslav, o asemenea lucrare, a fost un act nefericit, nu
Despre „titoism”. Cu aplecare specială asupra prezenţei sale în presa Gorjului by Gheorghe Nichifor () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91558_a_93007]
-
nizuit să-l nimicească. Inimici cât frunza și iarba, dar amici nici unul n-a avut de când e subjugat; și el ca prin minune totuși n-a pierit, el totuși esistă, necăjit și îmbrîncit ce e drept, dar sănătos, moral și vânjos, și - dovadă persecuțiunile sistematice - el încă și azi insuflă spaimi inimicilor său seculari. Altă mîngăiere nici nu are decât că n-a devenit încă compătimit de nimene, căci tot e mai bine a fi frica altora decât compătimit. {EminescuOpIX 262
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]