3,550 matches
-
fi reală. Despre o rămășiță din trupul Marelui Mucenic se știe că se află în Atena, iar alte mărturii nu păreau a exista. E imposibil să nu se fi aflat, să nu fie menționat undeva acest lucru, ne șoptește cineva, vârându-ne îndoiala în suflet“, povestește Florian Bichir în „Vânătorul de minuni“
Ce cărţi grele scriu şefii de la Libertatea când nu se ocupă de pagina 5 - Florian Bichir: Vânătorul de minuni, la Bookfest () [Corola-journal/Journalistic/69902_a_71227]
-
pat, Traian Băsescu scîncește că n-o să păpăm Schengen dacă nu băgăm mintenaș la pîrnaie doi-trei miniștri de-ai lui Victor Ponta, să fie Europa mîndră de noi, cu atît mai mult cu cît doamna Nicholson abia așteaptă să le vîre, printre gratii, suzeta în botic”, scrie poetul Dinescu. Simbolul celor nouă ani de ”domnie” a lui ”Țepeluș Vodă” e doar clinchetul de cătușe, până și ”dragostea dintâi, Biruința”, fiind comandată de un temnicer-șef ce dormea cu cătușele sub pernă
Dinescu: Băsescu lasă în urmă doar clinchet de cătușe by Iordachescu Ionut () [Corola-journal/Journalistic/38971_a_40296]
-
aproape de cineva care contează. Este așa un zgomot în afara mea, încît abia îmi mai aud vocea interioară. Abia mai ajung la mine. Ca să izbutesc, cumva, treaba asta, caut în jurul meu semne despre oameni. Exercițiul pare dificil la început. Mereu se vîră cîte o ispită care să mă ducă altundeva, departe de mine. Și totuși... Acasă și în mașină ascult numai Radio România Muzical. Nu din snobism, din necesitate. Acolo nu există vești catastrofice și discuții fără sens care doar să ocupe
Regina nimănui by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/4248_a_5573]
-
de frunte și era, ăsta-i adevărul, foarte frumos. M-am lăsat pe spate. M-am gândit că acum aș fi privit-o pe Andre ocupându-se de sexul meu, aș fi văzut-o așa, o dată pentru totdeauna. I-am vârât însă mâna în păr și am strâns degetele, îndoind brațul și trăgându- i capul către mine. Știam, pe undeva, că, dacă n-aș fi reușit s-o sărut, totul ar fi fost inutil. Ea se lăsă trasă, zâmbea, ajunse la
Alessandro Baricco - EMAUS () [Corola-journal/Journalistic/4296_a_5621]
-
în adevărul cărora nu trebuie în niciun caz să ne încredem. Pe drumul de la podeț până la poarta noastră, mi-a răsărit în creier scena împușcării mele. Îmi legaseră mâinile la spate cu sfoară fină de cânepă, iar la ceafă îmi vârâseră plăcuța de condamnat la moarte. Era în ziua a douăzeci și treia din ultima lună a anului, la doar șapte zile de Sărbătoarea primăverii. Vântul era rece și geros, iar norii plumburii se țeseau strâns pe cer. Mână după mână
MO YAN Viața și moartea mă ostenesc by Dinu Luca () [Corola-journal/Journalistic/4459_a_5784]
-
fi decât o hologramă. Încă mai e acolo, lipit de ecran, încercând să își dea seama cu cine seamănă. Mishu Vass Tata Îmi trag fermoarul gecii vernil cu glugă, primită cadou de la frate-miu, îmi pun fesul albastru închis, îmi vâr mâinile în buzunare și ies din discotecă înaintea ei, pă șind afară, în noaptea rece care a cuprins toată co muna Vultu rești din județul Vaslui. Fulgii de nea se topesc pe sprâncenele mele prea groase, pe nasul prea lat
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
de atâția ani, Îi negați?! Balcanii Încep dincolo de Dunăre, n-avem nici măcar un crâmpei din ei pe pământ românesc. Respectați Carpații În care trăiți din care vă trageți seva și ei vă vor ajuta. Și nu mai acceptați orice vă vâră pe gât alții, pentru că o să vă Înecați Într-o zi și nici n-o să știți de ce. Și pentru că veni vorba despre Balcani, mi-am adus aminte de Bulgaria, care, recent, a spus că nu-și amintește să fie ceva românesc
Când îngerii votează demonii sau România răstingnită by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Administrative/1182_a_1887]
-
prea bătrân, ca să devii tânăr. Mai ales când iubești, Silviu. Așa îi șoptise la ureche, cu buzele atingându-l ca într-o adiere. Acum doarme liniștită lângă el, cu părul împrăștiat haotic pe puiul de pernă sub care și-a vârât mâna. Îi place s-o privească. Nici nu mai știe de câte ceasuri îi ascultă respirația, îi urmărește cu vârful degetelor conturul feței. Femeie? Copil? Vis? Sau toate laolaltă? Tu vei rămâne mereu tânără și frumoasă. Trebuie să fie așa
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
să facă nimic, nici să îndoaie mâna nu putea, i se vedea pielea opărită, roșie, iar sub piele, era apă. Noi învățam la școală, veneam acasă eu cu sora mea, dădeam vinul la teasc, era mult de lucru, bunica se vâra și ea să ne ajute cu ceva, nu-i dădeam voie, dar nu putea să vadă că noi muncim și ea stă. Mereu a fost o femeie harnică și, chiar și acum bătrână, muncește, încearcă să facă unele lucruri, pe
Şoapte by Svetlanu Iurcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101016_a_102308]
-
lideri înzestrați din născare. Nu am încercat să fiu lider, doar îmi expun părerea, care, uneori, îi ofensează pe unii. Nu știu dacă e corect, dar am decis pentru mine că nu trebuie să mă mai implic, să-mi mai vâr nasul, pentru că, la urmă, unii mă vor aproba și vor fi de acord cu mine, iar alții mă vor critica, considerându-mă o persoană care încearcă să-și impună părerea. Poate chiar și sunt așa, dar cunosc bine ceea ce am
Şoapte by Svetlanu Iurcu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101016_a_102308]
-
pe ele, mototolule, așa-i? se zburli la el Nicanor. Bărzăunul nu găsi pentru moment un răspuns potrivit și, zdrobit sub greutatea privirilor domnului Nicanor, nu fu în stare decît să rupă o bucată mare de ciocolată și s-o vîre toată în gură. Păi eu de ce nu le dădeam voie să sape acolo? se adresă străinilor Nicanor. Nu știu eu de ce-s în stare popîndăii ăștia? Parcă o dată le-am spus să-și vadă de învățătură și să nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
picat în satul nostru dintr-o farfurie zburătoare. Toți vorbesc de ea. Dar ce-i aceea și unde se află? Păi... ce să fie? Dacă-i zice gropniță... e un fel de groapă nesfîrșită, săpată-n piatra muntelui și poți vîrî în ea șapte sate. Dar nimeni nu știe precis unde se află. Moș Vasile Iracle mi-a spus c-a fost o dată în ea, dar că nu s-ar mai duce a doua oară nici dacă-l tai. De ce? N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
obosită și părea alarmat. Ce-i cu tine și de unde vii așa? îl întrebă Vlad de cum se apropie de grup. Am fost la mlaștină, zise el abia trăgîndu-și sufletul. Ptiu, că nu m-aș mai duce acolo... D-d-de ce? se vîrî și Nuțu în vorbă devenind foarte curios. Păi voi știți ce-a fost la mlaștină?... Am fost acolo cu tata și cu pădurarul Pintilie, care a venit să ne cheme de-acasă din zorii zilei. Și Vlad și Nuțu îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
care o avea în mînă devenise teribil de grea. Temîndu-se să nu se facă de rîs, ori chiar să fie părăsit de grup, îi veni ideea salvatoare de a oferi fiecăruia cîte un măr. Hei, ia s-s-stați puțin! strigă el vîrînd mîna în plasă. Ce vrea Pîr-pîr-pîr? întrebă Vlad în șoaptă, stîrnind un hohot general de rîs. Nu vreți să lu-luați cîte un m-m-măr? îi invită el apropiindu-se încet, pentru a-și mai putea trage sufletul. Luă fiecare mărul oferit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
să mă arunc iar în apă! Nuțu vru să mai spună ceva, dar nu reuși decît să scoată un fel de sîsîit ca de gînsac, apoi se lăsă păgubaș. Și, pentru a nu-l ucide pofta stîrnită de povestea Bărzăunului, vîrî mîna în plasă și mai luă un măr. Numai ochii lui, săracul, rotunzi și umezi, vorbeau despre suferința năprasnică pe care o trăia. Știi ceva, Bărzăune, se rugă de el Ilinca apucîndu-î de braț, nu vrei să venim odată aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
casetofonul de pe o masă... Îi mai văzu pe domnul Nicanor, pe Iancu Răgălie, pe... dar nu mai avu timp să distingă și pe alții, pentru că în clipa aceea se produse un eveniment cu totul și cu totul neașteptat. Matei tocmai vîrîse casetofonul în priză și-i dăduse drumul, cînd în toată sala răsună un urlet fioros de leu... Bărzăunul crezu că amețește și se lipi mai strîns de perete. Într-o clipă își dădu seama că păcăleala lui din pădure va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
însă, o oarecare bucurie tot simți cînd se gîndi că o va avea tot timpul aproape pe Ilinca și că EL fusese indicat drept cel mai bun ghid al noii expediții, nu Virgil și nici Vlad! Nuțu nu se mai vîrî în discuție, nu numai pentru că Ilinca își călcase așa de ușor vorbele pe care i le spusese în drum spre Bărzăun, că vor merge în același timp la mare, ci pentru că găsise o nouă atracție, mai plină de satisfacții: cireșele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
mâncare, cum sunt cam toți copiii crescuți de o mamă singură și hipersensibilă la toanele fiului unic) și contemplă furnicarul fistichiu de pe stradă, care mușcă din brioșe (cu vanilie, oare?), adul mecă lacom cu vârful nasului aproape de-a binelea vârât în gâtul proaspăt cumpăratei sticluțe cu parfum (dezgustător!), poartă mănuși de antilopă, arborează eșarfe de cașmir, de mătase, de bumbac și, din nou, de bumbac, ridică o batistă pierdută de pe trotuar (o fi avut monogramă?), poartă neglijent cărticele în format
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
își aduce aminte drumul înapoi, spre casă, ghidonul albastru al bicicletei, deja puțin scorojit (O să-l colorez cu creta, i-a trecut prin cap, fără noimă. Ea a închis gândul, grijuliu, într-una dintre cutiile de pălării și l-a vârât și mai adânc, sub pat, să nu-l audă copilul), flecăreala lui Alexandre, găinile (Sunt puii de-acum doi ani, Ivan, puii de-acum doi ani, mai știi?) care probabil că trebuie hrănite, hârțoagele uitate în coșul bicicletei și amintirea
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
-și întrerupă zâmbetul abia desenat. Lea nu părea niciodată încurcată. — De ce m-a ales mama pe mine? M-a izbit vioiciunea privirii aceleia. O țin minte perfect. O privire care s-a repezit într-a mea și mi s-a vârât pe sub gene, dincolo de ochi, până în străfundul creierului, o privire dureroasă, crudă întru câtva, dar vie, atât de vie și de puternică încât abia dacă nu mă clătinam sub greutatea ei. — Te chinuie întrebarea asta, nu? Îți pare rău că s-
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
simțind că nu mai are încotro, își luă inima cea lipsită de ureche muzicală în dinți și intră în dormitor. În dormitor, nimeni. Nici măcar semne cum că ar fi dormit vreodată cineva în pat. Alt așternut, curat, întins impecabil și vârât sub mar ginile saltelei, perna, una, nu două, neatinsă, umflată și pufoasă. Nici urmă de nevastă. Nici a lui, nici a ăluia de și-o rătăcise la el în patul conjugal. Stranie poveste. Se așeză pe marginea cuverturii trase peste
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
de două ore, domnul Avram se trezi că-i cresc niște pete mari și roșii pe piele. Atât de mari și atât de roșii, încât începură să-l mănânce. Așa că se puse pe scărpinat haotic, dar temeinic. Nici un rezultat. Se vârî sub duș și se săpuni până reuși să-și dea sângele. Petele roșii încetară să-l mai mănânce. Acum îl usturau. Întors la televizor, trase o înjurătură printre dinți, din care reieșea ceva de mama unui necunoscut, înjură tură care
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
lăsând-o într-o baltă sărată de lacrimi. Un nou motiv pentru domnul Dumitrescu de la parter să-și smulgă părul din cap și să umble de bazbuzuc prin tribunale. Melania, într-un exces de zel și de înduioșare postoperatorie, îi vârî pe sub ușă numărul de telefon de la cabinetul psihologului Bogdan Urmuzescu. Însă aspectul din ce în ce mai lucios al căpățânii domnului Dumitrescu dovedea în mod categoric că acesta nu dă doi bani pe bunele ei intenții, încăpățânându-se să prefere cabinetul avocatului. Între timp
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
SUNT GIGI PĂTRUNJEL Hm... Își spuse Gigi Pătrunjel încruntând intelectual din sprâncene. Acest hm nu era orice hm, ci marca clară, semnul oarecum articulat al faptului că Gigi Pătrunjel ajun sese la o concluzie. Nu tocmai comodă, dar concluzie. Își vârî degetul - privind furiș spre unghiile încercănate de cerneala ziarului citit cu o seară înainte - în gaura discului. În câteva momente, de la capătul celălalt i se strecură în timpan un „la“ spart, răgușit, ca de megafon. Așteptă cu privirea împiedicată în
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
dintre celelalte, gata scofâlcite sau arse până la filtru, imediat ce respectiva duduie îl abandona. Când ajungea în casa scării, chiștocul era înnobilat deîn dată cu numele de țigară. O întindea grijuliu, îi netezea hârtia boțită de regulă pe la mijloc și o vâra în buzunarul drept al pantalonilor, căci buzunarul stâng depozita obiecte de o cu totul altă natură. Visa la noua achiziție câte o după-amiază întreagă, se amăgea cu ea înainte să-și întindă oasele, dar o lăsa întotdeauna pentru a doua
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]