363 matches
-
tristețe, regrete și foarte multe lacrimi. Pentru toate activitățile și greutățile ce le-a avut, regret foarte mult că nu am găsit cuvintele cele mai potrivite pentru a descrie toate sacrificiile făcute în cei 28 de ani de singurătate, de văduvie. Toate momentele vieții le considera niște trepte pe care oamenii le urcă și le coboară în tot cursul vieții. Acum, când mă apropii de finalul acestor rânduri, nu pot să nu privesc în urmă și să-i mulțumesc, din inimă
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
Să le analizăm în continuare. a) Psihiatria familială instituțională Aceasta grupează tulburările stării de sănătate mintală a grupului familial, datorate în principal unor dezorganizări structurale ale familiei. Patologia psihiatrică a familiei recunoaște mai multe situații cauzal-circumstanțiale, după cum urmează: celibatul, divorțul, văduvia; aceasta constituie factori care favorizează apariția și dezvoltarea unor tulburări psihice la membrii familiei; căsătoria este un factor de securitate pentru membrii grupului parental; ea favorizează cooperarea socială și construiește un climat de comunicare și relații emoționale pozitive, cu caracter
[Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
35-50% din totalul populației feminine 26), merită o identificare lipsită de orice fel de conotații (chiar dacă unele dintre ele treceau frontiera către o viață libertină). Unele văduve - crede cercetătorul evocat mai sus -, „scăpate de soți zgârciți și urâcioși”, „își trăiau văduvia ca pe o eliberare” și - aflate totuși sub ochiul veghetor al celor din jur (propria familie, familia defunctului soț, care, mai ales dacă văduva era tânără, le obligau să se recăsătorească) și al Bisericii (care clădea pe seama lor proiecte de
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
entraves à leurs dévotions et a leurs charités” (arătându-se, uneori, foarte generoase)27. Acceptate (lumea medievală își dădea acordul cu trei ipostaze ale femeii: fecioară, soție, văduvă; referința - arăta Georges Duby - „se făcea la gradul de puritate sexuală: virginitate, văduvie, conjugalitate”) în Veacul de Mijloc, văduvele nu erau, se pare, și dorite. „Aceste femei singure - reflecția lui Georges Duby are, desigur, în vedere Apusul Europei și situațiile extreme - încep, deci, a fi reunite în instituții de izolare și protecție, organizate
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
și să-și mărite fetele (ca să nu mai vorbim de cumnații tineri, de care erau nevoite să se preocupe 33), chiar dacă uneori erau nevoite să-și pună zălog averea pentru a se face rost de banii necesari instituirii unei dote. Văduvia reprezintă o perspectivă încărcată cu dificultăți. Amenințate, persecutate, pedepsite pentru debite contractate de soți, văduvele se mișcau printre pericole. Intrarea între monahii, aleasă de unele dintre ele, constituia de multe ori o soluție. Biserica nu era potrivnică, în principiu, recăsătoririi
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
aristocratique du haut Moyen Age, Villeneuve-d’Ascq, Présses Universitaires du Septentrion, 2003), ca și „urmele” lăsate de văduve în literatură 35. în câteva rânduri, istorici din mai multe țări europene s-au adunat pentru a dezbate chestiuni legate de istoria văduviei. Participarea la o astfel de manifestare - un colocviu organizat de cercetătorii spanioli și francezi la Madrid, în 1985 - i-a prilejuit lui Georges Duby comentariile strânse apoi sub titlul Pentru o istorie a femeilor în Franța și Spania. Concluziile unui
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
și „femeilor singure”. Textele, reunite de Nicole Pellegrin, au fost editate de Colette H. Win sub titlul Veufs, veuves et veuvage dans la France d’Ancien Régime (Paris, Honoré Champion Éditeur, 2003) și constituie contribuții substanțiale de istorie socio-culturală a văduviei în secolele al XVI-lea - al XVIII-lea38. Antichități orientale și occidentale Văduvele, care erau ucise și menite să-și întovărășească soții defuncți în mormânt, fuseseră soții ale unor căpetenii ori ale unor personaje importante. în lumea de dincolo - replică exactă
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
de văduve, încercând să diminueze precaritatea situației lor, textele fundamentale proclamând sprijinul divin („Binecuvântările celui ce era gata să piară veneau asupră-mi și umpleau de bucurie inima văduvei!” - Iov 29, 13; „Domnul prăbușește casa celor mândri și întărește hotarul văduviei” - Pildele lui Solomon 15, 25; „învățați să faceți binele, căutați dreptatea, ajutați pe cel apăsat, faceți dreptate orfanului, apărați pe văduvă!” - Isaia 1, 17), dar neuitând să transforme această stare într-o amenințare ce vorbea despre moartea sprijinitorului („Și se
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
vă voi ucide cu sabia și vor fi femeile voastre văduve și copiii voștri orfani!” - Ieșirea 22, 24), amenințare uneori împlinită („Am ajuns orfani, fără de tată, mamele noastre văduve” - Plângerile lui Ieremia 5, 3). „Văduvele regilor [...] rămâneau în starea de văduvie și erau proprietatea noului rege, dar nu întotdeauna și soțiile lui. Cererea lor în căsătorie - se spune în I Regi 2, 13 - însemna o revendicare a domniei”42. Pentru celelalte femei ce rămâneau singure, mai cu seamă pentru cele tinere
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
zis Iuda către Tamara, nora sa, după moartea celor doi fii ai săi: « Stai văduvă în casa tatălui tău, până se va face mare Șela, fiul meu!Ț [...] Și s-a dus Tamara și a trăit [îmbrăcată în straie de văduvie - nota mea, D.H.M.] în casa tatălui ei”. Rezolvare ocolită chiar de Iuda, cel care o propusese: „Iar ea, dezbrăcând de pe sine hainele sale de văduvie, s-a înfășurat cu un văl și, gătindu-se, a ieșit și a șezut la
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
fiul meu!Ț [...] Și s-a dus Tamara și a trăit [îmbrăcată în straie de văduvie - nota mea, D.H.M.] în casa tatălui ei”. Rezolvare ocolită chiar de Iuda, cel care o propusese: „Iar ea, dezbrăcând de pe sine hainele sale de văduvie, s-a înfășurat cu un văl și, gătindu-se, a ieșit și a șezut la poarta lui Enaim, care este în drumul spre Timna; căci vedea că Șela crescuse mare și ea nu-i fusese dată lui de soție...” (38
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
feminin și-a avut participarea sa la apariția verbelor - vădăni (conjugarea a IVa, tranzitiv și intranzitiv); văduvi (este atestată și varianta, categoric mai veche vădui); apoi a postverbelor vădănie, văduvire, văduie, văduire, văduvesc; a participiilor (văduvit, văduvărit) și a substantivelor văduvie, văduvime. NOTE 1. Michelle Perrot (în conferința intitulată L’histoire saisie par le genre et la diffèrence de sexes, prezentată la Conservatorul Național de Arte și Meserii din Paris în anul 2000) izola factorii care au favorizat apariția cercetărilor de
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
este lipsa de copii!Ț” - Isaia, 47, 8 (despre căderea Babilonului) ori același proroc despre „slava noului Ierusalim”: „Nu te înfricoșa, căci nu vei rămânea de ocară; nu te rușina, căci tu vei uita rușinea tinereții tale și de ocara văduviei tale nu-ți vei mai aduce aminte” (Isaia, 54, 4). 42. Dicționar biblic, redactor principal J.D. Douglas, traducere în limba română de Liviu Pop și John Tipei, Oradea, Editura Cartea Creștină, 1995, p. 1333. 43. Vezi Dicționar biblic, ed. cit
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
au închinat, toate odoarăle, veșmintele în jocŭ au dat, și câți bieți neguțitori era închiși acolo și mulți den boieri, rușinând căzacii femei și féte, și nu ca creștinii, ce mai multŭ decât păgânii s-au purtat cu acéia mănăstire. Văduvia Ruxandrei avea să se instaleze destul de repede. Bărbaților li se întâmplă să și moară Domnii se omorau între ei... ... chiar dacă erau frați. După tată, căci este vorba de fiii lui Alexandru cel Bun, Iliaș (băiatul cel mare, născut din însoțirea
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
fiica lui Neagul postelnicul, nepoată a lui Antonie Vodă din Popești (cu care îl însurase tatăl său, Papa Brâncoveanu), a rămas văduvă. Așa au pierit și fiii lui Vodă Brâncoveanu și soțiile celor însurați, Constantin și Ștefan, au intrat în văduvie. în rest, în această împărăție a crimei, prin ale cărei unghere sau locuri de surghiun și-au pierdut urma mulți români, moartea era ajutată să vină prin sabie, secure, ștreang, țeapă, sfârtecare, laț, otravă ori înecare (turcii nu disprețuiau nici
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Vlad cel Tânăr, care i-a dat dreptate reclamantei 152), văduve „ipotetice”, întrucât nu știm dacă toate au supraviețuit soților. Pe atunci speranța de viață a femeilor (și în genere) era mai scurtă decât cea a bărbaților. Date certe cu privire la văduvia unor soții de boier (chiar de sorginte înaltă, voievodală, participante la închegarea unor hipergamii) avem doar câteva cazuri... Izvoarele (feluritele acte în care ele figurează ca „părți” în diverse tranzacții) - căci despre extrem de parcimonioasele surse narative n-are rost să
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
cum zice cronicarul evocând straiele mâhnirii (culoare pasivă, dar funestă) este „culoarea doliului”, a doliului absolut 127 (semnificație psihologică și rezonanță afectivă: deces 129, tristețe, doliu sfârșit, singurătate, despărțire, moarte 129. Și nu doar la popoarele europene 128. Veșmintele vopsite Văduvia - riguros considerată - le proiecta pe femei într-o existență mohorâtă (cel puțin din punct de vedere vestimentar), în „cerneală” (cum zicea un cronicar), adică în straie „cernite”, negre, într-un doliu perpetuu. Hainele mohorâte trebuiau procurate. Lucru nu foarte ușor
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
o marcă esențială a renunțărilor pe care trebuie să le accepte monahii) și al penitenței, iar teologii occidentali, vorbind în „grația lacrimilor” (componentă a grației divine - „Fericiți cei ce plâng...”), le-au adăugat calității purificatoare 145, erau un însoțitor al văduviei. Ele erau socotite și un semn al „urmării lui Hristos”(al întrupării Mântuitorului), căci Sfânta Scriptură ne spune că Iisus a plâns întâi când l-a văzut pe Lazăr mort („Deci Iisus, când a văzut-o plângând [pe Maria] și
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Casandra de neam Cantacuzină, strălucit fiu din neamul cel bun. Trăind prea bine și ales în învățătură, în vârstă de ani douăzeci și patru, de pe pământ zbură spre lăcașuri cerești, prea mare durere tatălui preaiubit și jale mare lăsând rudelor sale152. Nici văduvia Ilincăi nu va fi lungă, căci ea se va recăsători cu Șerban Greceanu (din nou „jupâneasă”, fiica lui Brâncoveanu o va cununa în 1712, de Sfânta Treime pe soră-sa, Smaranda, care se va mărita cu postelnicul Constantin, fiul marelui
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
cu Șerban Greceanu (din nou „jupâneasă”, fiica lui Brâncoveanu o va cununa în 1712, de Sfânta Treime pe soră-sa, Smaranda, care se va mărita cu postelnicul Constantin, fiul marelui logofăt Grigorie Băleanu, căruia Ilinca îi era nașă de botez). Văduvia (despre care nu știm cât a durat, oricum, nunta cu Șerban Greceanu, mare stolnic, serbată cu mai puțin fast - cum era obiceiul cu „a doua nuntă”153 -, a avut loc înainte de 15 septembrie 1704, când, ieșit la plimbare pe la moșii
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
că „o văduvă n-are pe nimeni ca s-o apere și s-o sprijine; iată că Mântuitorul o ia în grijă. O văduvă este o femeie care, putând să se recăsătorească, suferă din frică de Dumnezeu, greutățile și necazurile văduviei. Să le întindem deci mâna, noi toți, și bărbați și femei, de teamă că într-o zi să nu îndurăm și noi aceleași greutăți. Căci, dacă va trebui să le îndurăm, cum ne vom asigura, oare, iubirea (philantropias) oamenilor? Lacrimile
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
25 de cântăreți, 75 de ușieri, ostiari ș.a.m.d. (la un loc 600 de persoane)168. Văduvele - măcar cele trecute în rândul diaconițelor - își aflau astfel un loc de frunte în cadrul comunităților bizantine. Un discurs al Bisericii apusene despre văduvie Epistola Fericitului Augustin către „Iuliana văduva”, „religiosae famulae Dei”, falsă epistolă, de fapt (să ne amintim că și Neagoe Basarab își intitulase o orație funebră Scrisoare către oasele maicii sale...), cuprinde tratatul (autorul îi și spune astfel undeva în text
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
bono conjugali, De sacra virginitate, Despre chipul în care trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu, pentru văduve, Despre căsătorie și senzualitate, pentru cei căsătoriți și confirmând constanța cu care Părintele apusean a abordat chestiunile căsătoriei și familiei, tratatul consacrat foloaselor văduviei 169, îi prezintă Iulianei zisele Sfântului Apostol Pavel, „doctor gentium” („Apostoli de hac re doctrinam exponet) despre această „profesiune”(cu scurte comentarii ale episcopului Hipponiei). Nimic altceva: „Non sir ergo mihi alind te docere, nisi verba tibi doctoris exponere, et
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
bine hotărând să rămâneți așa [necăsătorite], totuși nici a doua căsătorie nu e de condamnat, însă este mai puțin onorabilă [sed inferius honorari]. Tot așa precum binele sfintei feciorii aleasă de fiica ta 172 nu sancționează căsătoria în sine, nici văduvia nu sancționează a doua căsătorie. Ideea potrivit căreia o a doua căsătorie este de condamnat a amplificat ereziile catafrigienilor [spre pildă, montaniștii] și ale novațienilor. în timp ce Tertulian, plin de vanitatea sonorității afirmațiilor sale, dar lipsit de înțelepciune, a atacat ce-
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
a de-a doua căsătorie, considerând-o nelegitimă (illicitas), Apostolul Pavel, având minte trează, o socoate [ca fiind] după lege (licitas). A doua nuntă [a doua căsătorie] nu este - firește, în anumite circumstanțe - un rău (malum), dar mai bună este văduvia, căci „bonum est pudicitia conjugalis, sed melius bonum est continentia vidualis”. Și scriitorul exaltă funcția înaltă a cumpătării (continentia), fără a nega, însă, foloasele căsătoriei („Bonum viduitatis non mimitur laulato bono conjugii, sed augetur”). Este limpede că văduva Iuliana (și
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]