343 matches
-
foto și s-au adunat pe-o emulsie, mânjind pe filmul virgin o secțiune de timp, o oroare și-o vrăjitorie. Mă aflu în curte. În fața mea e un strat cu flori. O bucățică de alee. O bucată de perete văruit, cu o fereastră joasă. Plâng cu un pumnișor la ochi. Am burta proeminentă și picioare goale și grăsuțe, cu gropițe la genunchi. Lacrimile care-mi curg pe obraz lucesc până și-n poza asta întunecată de vreme. Încerc să găsesc
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
aruncau umbra câțiva copăcei subțiri ca ațele, dar cu muguri neobișnuit de umflați pe crengi. Ne jucam o vreme acolo, lângă strada pătată de motorină, privind cum trec vuind autobuzele de la garaj. Ne strecuram prin spațiul îngust dintre fațada rugoasă, văruită, a blocului și grădinița din fața lui, ca să ajungem în marea zonă de umbră din spate. Acolo nu pătrundea soarele niciodată. Totul era cafeniu-întu-necat, pământul era sterp și, ceea ce mi se părea straniu și de neînțeles, oamenii trăiau acolo sub pământ
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
șifonierului, atât de limpezi încît se vedeau în ele fereastra triplă cu norii ei încă văratici, deși lumina se făcuse deja albă, lumină de toamnă care-ți strângea inima, fie modelul floral al tapițeriei care-l apăra de răceala zidului văruit. Cât de multe lucruri erau pe lume! Pe cele mai multe însă nu le mai zăreai deloc, atât de obișnuit erai cu ele. Când mergea la veceu, vedea mereu în mozaicul de pe jos tot felul de capete, cai, clădiri, atât de limpede
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
pulsînd, mă omori cu sinceritatea ta copilărească, Părințele, din păcate eu n-am de făcut asemenea confesiuni. — Despre ce vorbești? îl întrerupe Roja nedumerit, bagă la cap, eu n-am venit să despicăm firul în patru, se uită la pereții văruiți ai confesionalului. — Prea tîrziu, m-ai stîrnit deja, spune Părințelul, acum că tot nu mai ai cu ce să mă șantajezi, să știi că pe Angelina n-am mai văzut-o de cîteva zile, habar nu am pe unde-și
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
ei, care conducea negoțul cu grâne așa cum o făcuseră înaintașii ei. Spătarului i se părea că într-un fel are în față întruchiparea odăii în care pășise. Tavanul din grinzi de stejar, înnegrite de fum, cioplite aspru cu securea, pereții văruiți alb curat, cele două laițe din lemn lustruit acoperite cu macaturi macedonene țesute cu modele geometrice în diferitele nuanțe de lână seină, jilțurile turcești din lemn de stejar cu încrustații de sidef și de fildeș, paravanul ornat la fel, ascunzând
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
se ridică din pat și se uită pe fereastră; încă nu se luminase de ziuă. Candela de la icoană arunca lumină prea puțină, așa că Ștefan apropie de flacără o lumânare din sfeșnicul cu două brațe de pe masă și o aprinse. Odăița văruită se lumină, umbra lui apărea, imensă și cenușie, pe zidul opus mesei pe care era așezat sfeșnicul. Ștefan o privi, zâmbi și căută grăbit în bocceaua care sta pe jos. Scoase un pachet învelit într-un postav lung pe care
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
astea. Văzuși scrisoarea pe care i-a scris-o fericitului Hrisant despre Stanca? Hai să mergem, și amândoi prinții ieșiră din spătărie. Lumina cenușie a zorilor intra prin ferestrele înguste ale sălii făcând să pălească flacăra felinarelor din firidele zidurilor văruite. Domnul se trezise de-a binelea și prima lui reacție când îi văzu pe cei doi fii mai mari fu o bucurie fără seamăn. Al treilea postelnic, după ce orândui hainele cu care urma să se îmbrace vodă, se miră când
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
rămas deschis. Închise ușa în urma lui fără nici un zgomot. Dacă o să pășească pe furiș, careva o să-l vadă, dacă întâlnește pe cineva, o să-l bănuie și o să-l recunoască, deci hai să ne ținem ca și cum nu ne-ar păsa. Culoarele văruite erau pustii, deschidea uși după uși spre odăi care altădată păreau neîncăpătoare pentru jilțurile încrustate cu pietre scumpe, sidef și fildeș, pentru scoarțele oltenești sau orientale topind în țesătura lor cele mai minunate culori, dar acum păreau imense în pustiul
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
se obișnui cu lumina puțină zări câteva femei cernite, îngenuncheate în pronaosul despărțit de naos prin câțiva stâlpi de lemn înnegrit în foc. Catapeteasma strălucea luminată de cele câteva raze de soare ce se furișau prin geamurile înguste ale turlei văruite. Biserica n-avea zugrăveală cu sfinți și îngeri și pe vremuri așa ceva i se părea un semn de sărăcie, dar acum văruiala albă scoțând în evidență cele câteva icoane înnegrite de vremi i se părea un semn de puritate. Păși
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
de vitralii din tavan. Zăpușeala de afară nu putea pătrunde și nici zgomotul orașului. Pe pardoseală și pe lavițele largi din jurul pereților erau covoare mătăsoase de Tabriz și Ispahan, pe mesuțele joase, stranii lămpi arăbești aducând cu opaițele, pe pereții văruiți panoplii cu arme turcești, iatagane, sulițe și pumnale, pistoale cu țeava de argint neînchipuit de lungă și scuturi din piele tăbăcită într-un anume fel, semănând cu cele ale bașbuzucilor cu care Mahomed al II-lea cucerise Constantinopolul. Călugărul zări
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
cel puțin al treilea umăr ca putere din întreg statul nostru. Sub scândurile dușumelei noastre se porni aproape imediat zobirea sticlei, căci începuse să arunce, una după alta, sticlele de Squeeze dintr-un capăt în celălalt al beciului cu pereții văruiți. Când unchiul se ivi în capul scării ce cobora în pivniță, Heshie ridică o sticlă deasupra capului și îl amenință pe taică-su că, o singură treaptă dacă mai coboară, i-o aruncă în față. Unchiu Hymie nu-i luă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
sparse cu zgomot și împroșcă fragmente de sticlă în toate părțile. Margareta izbucni în plâns. Samuel se așeză pe canapea, departe de ea, sprijinindu-și ceafa de buretele tare. Privi toate obiectele care fuseseră îngrămădite aici, în mijlocul sufrageriei, unde pereții văruiți se uscaseră și răspândeau un aer răcoros.Un covor și o carpetă făcute sul, deasupra biroului învelit în plastic, te duceau cu gândul la niște viermi leneși, încremeniți în aburcarea unei dune albicioase. Canapeaua pe care ședeau nu era protejată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
luat după miros și, în sfârșit, am găsit ușa cu pricina. Pe jos, în fața scaunului, era o spledoare de covoraș din plastic, pe care erau pictate mai multe seceri și ciocane de culoare grena pe fond albastru. Pe pereții proaspăt văruiți se vedeau mai multe ștersături de deget de culoare cafeniu închis și mi-am amintit că nu de mult fusese o plenară lărgită cu toate cadrele din mediul rural. Hârtie igienică nu era deloc, probabil că tovarășii aceștia de la județ
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
Are preferință pentru anumite decoruri (țărmul mării, bar) și acțiuni (dans, iubire). Neologismele abundă. Poetul e „la inimă martir“. Se plimbă pe „nisipul îndelungat“, sub „pomi ospitalieri“. Pe cer e un „soare baroc“. Mai sunt „valuri troznite“, „perechi declarate“, „lampioane văruite“. „Noaptea e fină“. În larg luminează un „Far pierdut/ În bleumaren“. De obicei e vorba de o „amoreză blondă“, „sulemenită nomad“, cu „ochi atrăgători“, „bucle inopinate“, „sâni preciși“, „pasul pasager“ și „flerul râzător“. Alădată e o „puștancă dată în brânză
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2190_a_3515]
-
fusese atât de profundă, Încât uneori uitase că sunt persoane distincte. Copii fiind, se cățăraseră pe versantul În terase al muntelui ca o ființă cu patru picioare și două capete. Era obișnuită cu umbra lor siameză ițindu-se seara pe casa văruită și, de câte ori Își Întâlnea conturul singuratic, Îi părea tăiat În două. Pacea părea să fi schimbat totul. Lefty profita de noile libertăți. În ultima lună se dusese În vale, la Bursa, de șaptesprezece ori În total. De trei ori stătuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
maronie, ca un cilindru sau ca o felie lunguiață dintr-un trunchi de brad, în alt colț atârna o pară îmbrăcată în vinilin negru, pe peretele dinspre C 37 apăruseră un spalier și o oglindă mare, înaltă cât încăperea proaspăt văruită, pe podea se găseau o saltea și haltere de mai multe greutăți, iar pe o policioară așteptau două perechi de mănuși nou-nouțe. N-au așteptat mult. Mai întâi am fost cuceriți, parcă nu era destul aer cât să fie respirat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
viețuit cu toată curăția cugetului meu înaintea lui Dumnezeu, pînă în ziua aceasta..." 2. Marele preot Anania a poruncit celor ce stăteau lîngă el să-l lovească peste gură. 3. Atunci, Pavel i-a zis: "Te va bate Dumnezeu, perete văruit! Tu șezi să mă judeci după Lege, și poruncești să mă lovească, împotriva Legii!" 4. Cei ce stăteau lîngă el, i-au zis: Îți bați joc de marele preot al lui Dumnezeu?" 5. și Pavel a zis: "N-am știut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85087_a_85874]
-
Aceiași șobolani semitransparenți furișîndu-se în cotloane... Ațipisem aproape azi-noapte și începusem deja să schițez, din petele fosforescente de sub pleoape, un scenariu hidos. Mi se părea că sânt încuiat pentru totdeauna în cabina unui closet de țară. Pe pereții de scânduri văruite încremeniseră păianjeni sferici cu picioarele întinse. In tavan pâlpâia un bec chior, atârnat de o sârmă. Pe jos, pământ. Dincolo de ușa cu zăvor primitiv, de lemn, se-ntindea noaptea fără capăt, iar înăuntru - eternitatea. Știam, în coșmarul meu, că niciodată
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
două cartușe la întîmplare în orificiile butoiașului, pe care îl puse în rotație trecîndu-și palma peste el. Micul râs zimțat se auzi din nou în liniștea sălii, dar, ca întotdeauna, liniștea nu se tulbură cu nici o explozie și pe pereții văruiți nu se întinse nici o floare de sânge. Ruletistul se prăbuși de pe lădiță în brațele celor din primele rânduri, răsturnând pahare și rostogolind fișicuri de monezi de pe măsuțele improvizate. Am plâns atunci ca un copil, de emoție și disperare, căci pariasem
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
s-a strecurat insul în cămașă roșie, cadrilată! Se strecura ca o râmă printre cele două clădiri și aproape s-a înțepenit în contoarul de gaze. În fine, ieși la liman, răsuflând ca după un urcuș greu și ștergîndu-și coatele văruite. Ne chemă la el și începu să scoată ceva de prin buzunare. Oricât m-aș strădui acum, n-aș putea spune cum arăta la față. Văd pur și simplu un balon alb. Dar în palmele lui deschise disting până în cele
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
tăișul zimțat, din cele pentru tăiat pâine. Astfel înarmată, mergeam la closet. N-aș fi intrat acolo pentru nimic în lume altfel. Nici nu mergeam pentru vreo nevoie, preferam să mă stăpânesc până acasă. Dar cabina aceea minusculă, de scânduri văruite și acoperită cu carton gudronat, ca o gheretă de paznic, mă fascina în aceeași măsură în care mă înspăimînta. Se afla tocmai în fundul curții, la vreo cincizeci de metri de casă, în capătul unei alei de cărămizi. Profilată în amurg
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
se întorcea de la cabina telefonică, privind în ochii ei albaștri, mijiți într-o linie oblică din cauza soarelui care bătea în aripile lăcuite ale echipajului, am simțit o asemenea fericire, încât m-am uitat fără regret la capul cărunt, la haina văruită și la picioarele umflate încălțate în niște cizme uzate și pășind greoi pe partea cealaltă a trotuarului. A doua zi dimineață, trecând pe coridor spre baie, am dat peste mama. Fiindu-mi milă de ea și neștiind ce să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
hahaleric, să se bată pe cele trei rânduri de burți, de plăcere, cu palmele țuguiate fin în câte cinci degete subțiratice la fiecare, să leșine pe spate de veselie. Încet, cu mâna rămasă teafără, le-am desenat pe peretele proaspăt văruit, folosind un creion de tâmplărie, cele patru odăi sfinte: două auricule și două ventricule. Dibaci, cu migală, au scuipat încăperile, amestecând pentru totdeauna, cu saliva lor scumpă și aleasă, sângele meu ieftin și umil credincios... Tatăl meu cel din pământ
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
primărie și n-a venit. Primăria-i aici, nu la doamna Rizea...” Am început să înțeleg dușmănia absurdă. Iubește-l pe aproapele tău! Gard de nuiele cioplite. Cu măr la poartă, casa Elisabetei Rizea este învelită cu țiglă, are pereți văruiți cu sineală. Mai la vale, pe malul Râului Doamnei, este proprietatea învățătorului Arnăuțoiu. Bătrâna mă vede și începe să plângă. În fața suferinței, trebuie să te înclini, dar la Nucșoara lucrurile nu stau deloc așa. Mi-am impus să rămân imparțial
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
sprijineam altădată cărțile și caietul - acum numai coatele. Îmi proptesc fața în pumni. Zidul zgrunțuros, alb și înalt înconjoară din toate părțile curtea, abia mai scapă din el sus, într-un colț, o bucată decolorată de cer. Zidul e proaspăt văruit, ca totdeauna, curtea de curând măturată. Totul e ordonat și curat. Fundu’ curții este de fapt domeniul Moapsei, chiar dacă eu și Vica stăm amândoi pe bancă, cu ochii explodați de albul peretelui ce ne înconjoară, din trei părți. În partea
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]