870 matches
-
se Înșelaseră În privința atâtor lucruri. Oare ce altceva mai Înțeleseseră greșit? Incantația se auzea tot mai tare, iar tobele, goarnele, tigvele și fluierele s-au lansat Într-un ritm alert de bătaie de inimă: bum-bum, bum-bum. Din ce În ce mai repede, din ce În ce mai tare. Vacarmul te Împiedica să gândești sau să te miști. Bennie se temea că mintea lui se va agăța de acest ritm repetitiv și va suferi un atac de cord. Bătăile și incantațiile deveniseră o unică bătaie de inimă. Cu o ultimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
rea era situația în hotel. Situat la un colț de stradă cu faimoasa Via Veneto și în fața unui semafor, unde culoarea luminii se schimba din roșu în verde, acesta ne forța să auzim mașinile și motocicletele demarând și declanșând un vacarm care năvălea la orice oră, ziua și noaptea, în camera noastră cu o furie nestavilită, mai cu seamă când geamurile noastre erau deschise. Dilema ce ni se înfățisa ne oferea o alternativă imposibilă: dacă închideam geamurile noaptea ne sufocam de
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
furie nestavilită, mai cu seamă când geamurile noastre erau deschise. Dilema ce ni se înfățisa ne oferea o alternativă imposibilă: dacă închideam geamurile noaptea ne sufocam de căldură, iar dacă lăsam geamurile deschise profitam câteodată de o boare răcoritoare, dar vacarmul ce ne invada era insuportabil, așa că am soluționat-o doar la plecare prin... plecare. De la aeroport am venit de astă dată cu trenul până la gara centrală Termini. În timp ce căutam un mijloc de transport convenabil până la hotel, altul decât posibilitatea de
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
lui Matei Corvin și dispunea, în subsolul clădirii, de o încăpere spațioasă și luminată, devenită, după ore de lucru susținut pentru amenajarea ei, atelier de tâmplărie. Kalman instalase în atelier un pat primitor și, cu timpul, această încăpere izolată de vacarmul exterior va deveni locul meu preferat de pregătire pentru examene. Kalman, Dudi și Nona cea generoasă au devenit după scurt timp și au rămas prieteni de suflet până în ziua de astăzi. Casele lor modeste și primitoare întotdeauna au servit drept
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
aceeași clipă, s-a auzit o țiuitură, ca o frecare de saboți pe fier, urmată de-un clănțănit. Recunoșteam zgomotele, mă obișnuisem cu ele de la depoul Victoria: ascultam în fiecare noapte tramvaiele cum iau curba și încetinesc lângă zid, în vacarmul metalic; într-un fel calm și pervers, aproape le iubeam. 38-ul a tras în circumferința de la Schottentor. Vagonul s-a oprit și ușile au culisat, cu rârâitul lor constant și serviabil. Am strâns Pif-ul, l-am vârât la loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
În Campo di Santa Margherita, lângă Scuola dei Varotari, și, uneori, chiar pe o barcă ancorată În apropiere, pe Rio di San Barnaba. Spectatorii urmăreau piesa din gondole, Încercând să se deplaseze cu aceeași viteză, dar pierzând uneori replicile În vacarmul canalului. Se mai adunau, pe poduri, numeroși spectatori de ocazie, care vedeau scena plutitoare apărând În depărtare, prindeau câteva replici când ambarcațiunea trecea pe dedesubtul lor și Încercau să alerge până la podul următor, ca să vadă ce se mai putuse Întâmpla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
era orbit de rafalele de ninsoare. Ascultă Încordat până auzi fornăit de cal. Apoi fugi, cu aceiași pași ușori, spre grajduri. Deschise ușa cu piciorul, văzu o umbră ridicându-se (firește, caii erau păziți) și trase. Geamătul se pierdu În vacarmul viforniței. Se apropie. Săgeata lovise În inimă. Avusese noroc că omul nu purtase zale de oțel. Trecu prin fața fiecărui cal, apoi se Întoarse și dezlegă un armăsar alb, cu o pată neagră pe un ochi. Era un cal tânăr, aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
canaletto o luă la dreapta, pe scurtături. În mai puțin de un sfert de ceas, ajunse la cheiul de lângă Palatul Dogilor. Atmosfera era incendiară. Se lăsase seara. Mii de venețieni cu torțe se adunaseră sub turnul orologiului. Era un adevărat vacarm. Oană legă barca de un stâlp al debarcaderului și intră În mulțime. Privirea lui Înregistră totul. Palatul era Închis. Gărzile ducelui zăceau pe trepte, În bălți de sânge. Toate luminile erau aprinse. Trupe venețiene de uscat soseau În jurul pieței, asigurând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
iar alții Încercau să cânte. De fapt, chiar cântau, și chiar cu mult entuziasm, dar fiecare avea propriul cântec, fie În italiană, fie În croată, fie În greacă, ceea ce anula total noțiunea de muzică, dar o evidenția pe cea de vacarm. Răpăitul ploii pe acoperiș se mai auzea doar În puținele momente În care lumea amuțea subit, Încercând să-și amintească un cântec mai cunoscut, sau poate nimeni nu Încerca nimic, dar, cum se spunea, un Înger trecea pe acolo, lăsând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
basoreliefuri ce ilustrau scene ale Marii Treceri spre hotarul umbrelor, războinicul se simți Învăluit de o liniște care părea să picure din bolta unui cer care aproape că se unea cu pământul. Era o liniște adâncă, așternută ciudat după traversarea vacarmului marelui bazar În care, cu mulți ani În urmă, aproape că se pierduse Împreună cu Anda și cu Nogodar. Lui Amir i se păru că liniștea aceea nu aparține lumii care viermuia dincolo de poartă, În imensul oraș al apusei civilizații arabe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Erina Încercă să-și imagineze drumul Înapoi. Dar gândurile n-o ascultau. Nu exista nimic În afară de o singură imagine. Tatăl ei, Întins pe catafalc, dincolo de viața pământească, așteptând-o. Urcă În șaua lui Murguleț fără un cuvânt. Departe, dincolo de Nistru, vacarmul unei lupte neînțelese Încetă, ca respirația unui muribund care ar vrea să spună că pleacă, dar știe că e deja plecat. 18 iulie 1476, Murgeni. Apusul soarelui. Din marginea pădurii, casa familiei Litovoi se vedea Într-o lumină roșiatică, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
o puneți de strajă la poartă! Omul rănit se prăbușise la poalele zidului, cu fața schimonosită ca o mască, din pricina sângelui care Îi țâșnea abundent printr-o rană de deasupra sprâncenei. Pentru o clipă, urletele sale de durere răzbătură peste vacarmul bătăliei. Arrigo continua să Îl fixeze pe poet cu o expresie amestecată de surpriză și de tulburare. Apoi schiță un zâmbet. - Din fericire, deosebirea punctelor noastre de vedere se reduce la sfera spirituală. Să mergem, priorule. Cine se aseamănă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Dar îmi făcea plăcere și îmi încălzea stomacul și picioarele în timp ce tramvaiul mărunt ca o lăcustă huruia pe lângă port și pe deasupra trestiilor podului ce se întindea peste mlaștină unde animale verzi și păsări ce se legănau pe papură își continuau vacarmul îndrăcit și neînsemnat. Îmi luam câte o carte, însă lumina cafenie a soarelui care cădea pe pagini mă orbea. Băncile de fier erau albe și destul de spațioase pentru a adăposti doi trei bătrânei care voiau să tragă un pui de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
fapt mai mulți decât putea Guillaume să țină, și trebuia tot timpul să se lupte cu cei de la recepție, care voiau să primească mereu peste capacitate. Clubul vuia de altfel ca un stup, iar câinii lătrau cât îi ținea glasul; vacarmul îmbăloșat de Cerber aproape că mă sufoca atunci când veneam cu ultimul transport și mă schimbam din hainele de șofer în poncho și cizme de cauciuc; hărmălaia făcea să zornăie geamurile. Dar organizarea era excelentă. Guillaume se pricepea, nu glumă; dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
el după luptă, eu ședeam în slipul meu dungat, cu degetele îndoite pe lemnele adunate într-o grămadă, gata să sar după el dacă era cazul. Nu intram o dată cu el. Urca scărița tremurând, căci muștele grase pișcau destul de rău, iar vacarmul carnavalului care se desfășura la marginea apei te asurzea. Îl ajutam să se șteargă; se așeza pe piatră ca un om bolnav. Dar după ce se mai încălzea și începea să se simtă reconfortat, încerca asemeni unui taur să se dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
atingeau încă podeaua când stăteau pe scaun, iar sunetele care acopereau strada - foarte rece în acea seară, după ce ninsese - și corzile ghitărilor țipau încă mai puternic decât huruitul competitiv al tramvaielor, foarte vechi pe linia aia, care treceau făcând un vacarm îngrozitor. Doctorul n-a încercat să prezinte situația în roz - era prea indiferent până și pentru asta. Nu era poate un om cu inimă de piatră, însă arăta de parcă voia să te întrebe: „Și dacă-mi pasă, rezolv ceva cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
Artificiile săreau în aer. Un scripcar orb cânta și se tânguia, cu arcușul scârțâind dansuri macabre, făcându-le serenade turiștilor. Apoi catedrala a început să își sune clopotele, acea voce dogită a unei tăceri uriașe, cu crustă. Și datorită acestui vacarm, toți oamenii ăștia pe care îi apucase cheful de vorbă au fost amuțiți o bucată de timp; și-au băut berea sau și-au dat pe gât păhărelele de tequila, cu sarea linsă de pe degetul mare în stil mexican și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
lucruri în cap și să le țină pe toate în ordine, Bacon punea să i se cânte muzică în camera alăturată în timp ce concepea Noua Atlantidă. Dar jos la zócalo automatele cântau toată ziua „Salud Dinero“ sau „Jalisco“, și era un vacarm cumplit, bocăneala rapidă și duală a mariachilor și dondăiala scripcarului fonfăit și orb care scârțâia din arcuș ca nebunul, plus zarva făcută de motoarele și claxoanele autobuzelor, și tot acest amestec constituia albia dizarmoniilor mele. Așa că cel mai adesea mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
flori, în picioare pe dalele lunecoase de la corolele aruncate pe jos ce răspândeau uleiurile lor slabe pe caldarâm. În fața noastră se aflau gheretele măcelarilor, iar în cârlige atârnau burțile, măruntaiele și stârvurile, pe care muștele aproape că dezlănțuiau un adevărat vacarm și zburdau asemeni primilor stropi de ploaie ce răpăie pe un zid roșiatic de cărămidă. Sub tejgheaua măcelarului stătea pe vine un copil golaș ce își deșărta încet intestinul. Ne-am preumblat încet în jurul galeriei late de oțel, cu acoperișul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
Calendarul mexican e ticsit de sărbători. "Sunt peste o sută într-un an", mi-a precizat cineva, și, prima oară, am crezut că n-am auzit bine. Dar auzisem bine. Orice pretext e bun pentru a spori numărul sărbătorilor și vacarmul lor. " Pentru ce dansați?", l-a întrebat un curios pe unul din dansatorii care în zilele de sărbătoare transformă pavajul străzii în scenă. Răspunsul a venit sec. Porque no? "Pentru ce nu?" Un răspuns care nu înseamnă nimic și în
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
cea ce n-am înțeles în prima seară a fost tocmai funcția fiestei. Vulcanul este în realitate dans pe vulcani. Sărbătoarea purifică sufletele de toxinele singurătății, de aceea șansa oferită de fiestă nu trebuie pierdută. S-ar zice că, prin vacarm, mexicanul strânge puteri ca să poată tăcea până la următoarea sărbătoare, după ce măturătorii vor strânge de pe străzi florile de hârtie călcate în picioare. calendarul aztec Pe peretele camerei văd fotografia unui calendar aztec. Încerc să-mi aduc aminte tot ce știu despre
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
aztecii au capturat un cal, l-au tăiat în bucăți și au trimis aceste bucăți în toate orașele imperiului, dar spaima lor în fața acestor animale necunoscute n-a scăzut... Aici sunt mai mulți cai decât a avut Cortes, iar în vacarmul entuziast din tribună disting destui indieni. Au trecut patru secole și jumătate între teama superstițioasă a aztecilor și acest joc duminical care sună foarte spaniol. Aici, singura rațiune a existenței cailor pe lume pare să fie aceea de a fi
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
abrutizat de căldură? Dacă, așa cum s-a spus, în marile orașe nu se află destulă tăcere, aici există prea multă. Dar în tăcerea ruinelor din orașele pustii pe care le străbatem de câteva zile, totul e mai grăitor decât în vacarmul capitalei mexicane. un regret Există, totuși, o piramidă pe care regret că n-am văzut-o. Cea de la Tajin, cu cele 365 de nișe. Una pentru fiecare zi a anului. noaptea, șacalii Hacienda Chichen De undeva din junglă ajung până
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
azi" a și început să devină "ieri"! Strângând nisipul în pumn, mă gândesc câte încap într-o clipă în care nu mai vrei să spui nimic. Acum e momentul cel mai potrivit să-mi închei jurnalul. Cine știe dacă în vacarmul străzilor din Ciudad de Mexico voi reuși să fiu atât de împăcat cu toate? Aici mă pot referi la Mexic ca și cum mi-aș aminti o poveste. Nimic nu mă constrânge pe această plajă să mă simt străin. Dimpotrivă, dacă închid
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
lui Muraru cred c-ar mai fi fost în viață... Doamne, ce zi!... Hotărît lucru! Am să plec din orasul acesta; lumea mă știe de femeie rea, chiar și procurorii se tem de mine; ce spun eu, aceea notează... Ce vacarm e aici, la intersecția asta; se cunoaște că s-au destroienit șoselele. Ne-o mai fi ținînd mult milițianul pe loc? Și dacă astăzi n-am rămas gravidă?!... Imposibil! Știu sigur că da... Nu-i nimic, doar Mihai n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]