3,120 matches
-
Kriemhilda susține că bărbatul ei este un rege chiar mai mare decât Gunther. Cearta culminează în clipa când regina din Xanten vrea să intre în dom înaintea reginei din Worms. Brünhilda spune că nu se cade ca o soție de vasal să intre în biserică înaintea reginei, la care Kriemhilda o numește pe cumnata sa amantă de vasal. Dânsa este convinsă că Siegfried a fost primul bărbat din viața Brünhildei și, drept dovadă, arată inelul și centura pe care le adusese
Cântecul Nibelungilor () [Corola-website/Science/304697_a_306026]
-
când regina din Xanten vrea să intre în dom înaintea reginei din Worms. Brünhilda spune că nu se cade ca o soție de vasal să intre în biserică înaintea reginei, la care Kriemhilda o numește pe cumnata sa amantă de vasal. Dânsa este convinsă că Siegfried a fost primul bărbat din viața Brünhildei și, drept dovadă, arată inelul și centura pe care le adusese cu sine. Siegfried este silit să dea explicații pentru purtarea neobrăzată a nevestei sale. El jură că
Cântecul Nibelungilor () [Corola-website/Science/304697_a_306026]
-
eroului chiar de la soția lui. În felul acesta, Hagen șterge rușinea lui Gunther și aduce comoara nibelungilor în stăpânirea burgunzilor. După codul valorilor populare de atunci, el devine un ucigaș nemernic, dar după codul onoarei cavalerești a epocii, rămâne un vasal loial suzeranului său. După 13 ani de doliu și durere, crăiasa burgundă acceptă să îl ia de soț pe Atila, regele hunilor, dar nu din dragoste, ci sperând că va găsi o cale să răzbune moartea dragului ei Siegfried. La
Cântecul Nibelungilor () [Corola-website/Science/304697_a_306026]
-
pe avere și pe forța lui militară. În 1636 Ștefan Bethlen a încercat să-l înlocuiască, pentru care a obținut și sprijinul Pașei de la Buda care i-a promis și acordul Poartei Otomane, față de care Principatul Transilvaniei era "de iure" vasal. În 1636 însă pozițiile lui Gheorghe Rákóczi au fost deja atât de stabile încât nu a acceptat tentativa celor doi de a-l înlocui și în Bătălia de la Salonta i-a învins pe turci.<br> În 1644 a participat la
Gheorghe Rákóczi I () [Corola-website/Science/310187_a_311516]
-
turci.<br> În 1644 a participat la Războiul de Treizeci de Ani de partea Alianței Protestante. După o serie de succese militare totuși a ales să se retragă în Transilvania la îndemnul sultanului care nu a vrut ca un stat vasal al Porții Otomane să se amestece în luptele catolico-protestante. Ca urmare, Rákóczi a încheiat Pacea de la Linz cu Ferdinand al III-lea, conform căruia a primit ca răsplată comitatele Abaúj, Bereg, Borsod, Ung și Zemplén în feuda Principatului pe durata
Gheorghe Rákóczi I () [Corola-website/Science/310187_a_311516]
-
unii conducători ai adversarilor, astfel încât să poată să se retragă fără a fi molestat. În anul următor, Zwentibold și Berengar l-au înfrânt pe Guy la Bergamo și au cucerit Trento și Milano. Berengar a fost recunoscut ca rege și vasal al lui Arnulf, iar Zwentibold s-a întors în Germania, dat fiind că febra făcea deja ravagii în trupele sale. Guy a reușit să se retragă în bună ordine, regrupându-se într-un punct fortificat de pe valea râului Taro, însă
Guido al III-lea de Spoleto () [Corola-website/Science/325194_a_326523]
-
toate regiunile, cât și conflictelor dintre șlahta poloneză și cazacii care se bucurau de o largă autonomie în regiune. În plus, cazacii declanșau deseori raiduri de jaf în regiunile învecinate Imperiului Otoman, ceea ce ducea la campanii de represiune din partea tătarii, vasalii turcilor. După Tratatul de la Pereiaslav din 1654, Zaporojia a trecut sub suzeranitatea Marelui Cnezat al Moscovei și a fost divizată. Hetmanatul cazăcesc din Ucraina de pe malul stâng și-a stabilit capitala la Cihirin, iar mai apoi la Baturin și Hluhiv
Zaporojia (regiune) () [Corola-website/Science/307433_a_308762]
-
cruciadă nu a luat sfârșit cu dezastrul cruciadei țăranilor și cu masacrarea evreilor. Cruciada prinților, cunoscută și sub numele de cruciada baronilor, a pornit în anul 1096 într-o manieră mai ordonată, condusă de diferiți nobili cu cete de cavaleri vasali din diferite regiuni ale Europei. Cei mai importanți erau Raimond al IV-lea de Toulouse, care îi reprezenta pe cavalerii din Provența, însoțit de legatul papal Ademar de Le Puy; Bohemund de Taranto, reprezentându-i pe normanzii din Italia de
Prima cruciadă () [Corola-website/Science/304708_a_306037]
-
și pentru călătoria în calitate de pelerin. De aceea, indulgența era oferită indiferent dacă pelerinul avea să supraviețuiască sau avea să moară. În plus, existau anumite obligații feudale, mulți dintre participanți plecaseră la luptă pentru că așa dorise suveranul lor, iar ei ca vasali nu se puteau împotrivi. Au mai existat și anumite obligații familiale, mulți pelerini alăturându-se cruciadei pentru a-și sprijini rudele care depuseseră deja jurămintele cruciate. Toate acestea au contribuit la creșterea popularității cruciadei. Cercetările mai vechi considerau că cea
Prima cruciadă () [Corola-website/Science/304708_a_306037]
-
sfinte ale pelerinajului. În ceea ce privește cazul cavalerilor săraci ("minores", spre deosebire de cei bogați "principes"), aceștia puteau să supraviețuiască călătoriei numai mulțumită pomenilor localnicilor, sau intrând în serviciul unui cavaler bogat, așa cum a fost cazul Tancred, care a fost de acord să devină vasalul unchiului său, Boemund. Cruciadele de mai târziu au fost organizat de cavaleri bogați sau de regi și împărați, sau au fost sprijinite financiar prin impunerea unor taxe speciale pentru cruciadă. Românii balcanici au participat la cruciadă în armata împăratului Alexius
Prima cruciadă () [Corola-website/Science/304708_a_306037]
-
mare măsură independentă. La începutul anului 1365, Ludovic I al Ungariei, care la fel ca predecesorii săi se autointitula "rege al Bulgariei" ("Rex Bulgariae"), printre alte titluri, i-a cerut lui Ivan Srațimir să-i recunoască suzeranitatea și să devină vasalul său. După refuzul lui Srațimir, regele Ungariei a întreprins o campanie pentru a cuceri Țaratul Vidinului. Pe 1 mai 1365, a pornit din Ungaria, a ajuns la Vidin pe 30 mai și l-a capturat pe 2 iunie, după un
Ocupația maghiară a Vidinului () [Corola-website/Science/329651_a_330980]
-
o fortificație de lemn, dar în decursul timpului ea a fost extinsă și reconstruită de multe ori, fiind dărâmată de diferiți cuceritori și ulterior refăcută. La sfârșitul secolului al XI-lea, fortăreața aparținea Principatului Terebovlia, care în jurul anului 1140 era vasal Cnezatului de Halici și în anul 1199, cnezatului Halîci-Volînia. În perioada 1250-1264, cneazul Daniel al Galiției (1201-1264) și fiul său Lev, cu toate că erau forțați să fie supuși ai Hoardei de Aur, au realizat lucrări de întărire a cetăților de pe cuprinsul
Cetatea Hotin () [Corola-website/Science/315855_a_317184]
-
de apărare. În a doua jumătate a secolului al XIII-lea, cetatea a fost reconstruită de voievodul din Onut, cu ajutorul negustorilor genovezi de la Marea Neagră. După unele surse, prima fortăreață a fost construită în anul 1325 de către voievozii moldoveni din Onut , vasali meridionali ai Cnezatului de Halîci-Volînia . La începutul secolului al XIV-lea, cetatea a fost controlată se pare de către poloni sau maghiari, acest lucru decurgând din ipoteza formulată încă de cronicarul Dlugosz, conform căreia cetatea ar fi fost construită de Cazimir
Cetatea Hotin () [Corola-website/Science/315855_a_317184]
-
pare de către poloni sau maghiari, acest lucru decurgând din ipoteza formulată încă de cronicarul Dlugosz, conform căreia cetatea ar fi fost construită de Cazimir cel Mare al Poloniei (1333-1370) . În jurul anului 1340, cetatea a fost ocupată de voievodul moldovean Dragoș, vasal al Regatului Ungariei. După anul 1375, cetatea a devenit parte a Moldovei. După altă sursă, fortificațiile actuale au fost construite după anul 1400 de către domnitorul moldovean, Alexandru cel Bun (1400-1432), cu ajutorul unor meșteri trimiși de cneazul Vytautas cel Mare (Witold
Cetatea Hotin () [Corola-website/Science/315855_a_317184]
-
cruciadă într-un al doilea val sosit în 1101, intrând în suita vărului său după mamă Baudouin du Bourg, conte de Edessa, care îl investește cu castelul și senioria de Turbessel, unul din punctele fortificate ale comitatului. În calitatea de vasal al contelui de Edessa participă la lupta de la Harran soldată cu înfrângerea creștinilor. În urma acestei lupte Josselin este luat prizonier înpreună cu suzeranul său. Întrând în conflict cu Balduin du Bourg, îi este luată senioria de Turbessel, în ciuda faptului că
Josselin I de Courtenay, conte de Edessa () [Corola-website/Science/298805_a_300134]
-
în Serbia și Bulgaria. Proporțiile victoriei de la Cernomen și creșterea amplorii raidurilor otomane în Bulgaria l-au convins pe țarul de la Tărnovo, Șișman, că trebuie să caute o cale de apropiere față de turci. Șișman a acceptat în 1376 statutul de vasal al sultanului Murat I și și-a trimis sora să trăiască în haremul imperial de la Edirne. Aceste aranjamente nu i-a împiedicat însă pe turci să continue raidurile pe posesiunile lui Șișman. Bazileul Ioan al V-lea Paleologul s-a
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
sultanului Murat I și și-a trimis sora să trăiască în haremul imperial de la Edirne. Aceste aranjamente nu i-a împiedicat însă pe turci să continue raidurile pe posesiunile lui Șișman. Bazileul Ioan al V-lea Paleologul s-a recunoscut vasal al otomanilor la scurtă vreme după victoria turcilor de la Cernomen, deschizând astfel calea intervenției directe a sultanilor în afacerile interne bizantine. Bulgarii și sârbii s-au bucurat de un scurt respiro de-a lungul deceniilor al optulea și al nouălea
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
care se bucura de sprijinul puternicilor lorzi ai războiului din Macedonia și Muntenegru, cât și al patriarhului ortodox de Peci, să-și consolideze controlul asupra celei mai mari părți a Serbiei. Cei mai mulți conducători sârbi independenți au acceptat să se recunoască vasali ai lui Murat, iar contingente sârbe au luptat alături de trupele sultanilor în Anatolia împotriva dușmanilor otomanilor. Sultanul a hotărât cucerirea ultimului oraș independent creștin grec din vestul Asiei Mici - Philadelphia. Ca o ironie a sorții, armatele care au asediat orașul
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
Anatolia împotriva dușmanilor otomanilor. Sultanul a hotărât cucerirea ultimului oraș independent creștin grec din vestul Asiei Mici - Philadelphia. Ca o ironie a sorții, armatele care au asediat orașul au inclus și un contingent al Imperiului Bizantin, al cărui împărat era vasalul otomanilor. Până la acest atac, orașul evitase soarta așezărilor vecini plătind un tribut liderilor turci locali în schimbul protecției. Cel puțin teoretic vorbind, orașul se afla sub autoritatea Imperiului Bizantin, dar legăturile cu acesta erau aproape imposibile datorită depărtării față de mare și
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
cei doi protagoniști ai războiului civil bizantin: Manuel al II-lea Paleologul și Ioan al VII-lea Paleologul. Spre sfârșitul deceniului al nouălea al secolului al XIV-lea, atenția lui Murad I a fost atrasă din nou de Balcani. În timp ce vasalul turcilor Șișman era preocupat de războiul cu voievodul muntean Dan I, armatele sultanului au cucerit Sofia, ultima posesiune bulgărească la sud de Munții Balcani. Această victorie le-a deschis otomanilor drumul strategic al Nișului, capătul unei importante căi comerciale europene
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
în Balcani, care nu au l-au mai atacat pe Lazăr până în 1386. Pe 18 septembrie 1385, otomanii au atacat o serie de principate mici albaneze și sârbe. Victoria otomană de la Savra i-a transformat pe aceștia din urmă în vasali ai turcilor. Murad a cucerit Nișul în 1386, și la scurtă vreme după aceasta l-a forțat pe Lazăr al Serbiei să se recunoască vasal al Imperiului Otoman. Sultanul Murad a continuat atacurile în Balcani pe două direcții: spre nord
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
albaneze și sârbe. Victoria otomană de la Savra i-a transformat pe aceștia din urmă în vasali ai turcilor. Murad a cucerit Nișul în 1386, și la scurtă vreme după aceasta l-a forțat pe Lazăr al Serbiei să se recunoască vasal al Imperiului Otoman. Sultanul Murad a continuat atacurile în Balcani pe două direcții: spre nord și de-a lungul a ceea ce fusese cunoscut în epoca medievală ca „Via Ingatia”, în Macedonia. Liderii locali macedoneni au fost siliți pe rând să
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
Sultanul Murad a continuat atacurile în Balcani pe două direcții: spre nord și de-a lungul a ceea ce fusese cunoscut în epoca medievală ca „Via Ingatia”, în Macedonia. Liderii locali macedoneni au fost siliți pe rând să accepte statutul de vasali. Turcii au reușit să atingă coasta albaneză a Adriaticii în 1385. Doi ani mai târziu, turcii au cucerit Salonikul. Când problemele apărute în Anatolia la-au forțat pe Murad să înceteze campaniile din Balcani în 1387, vasalii lui sârbi și
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
accepte statutul de vasali. Turcii au reușit să atingă coasta albaneză a Adriaticii în 1385. Doi ani mai târziu, turcii au cucerit Salonikul. Când problemele apărute în Anatolia la-au forțat pe Murad să înceteze campaniile din Balcani în 1387, vasalii lui sârbi și bulgari au încercat să slăbească jugul otoman. Lazăr a format o coaliție cu Tvrtko I al Bosniei și Ivan Srațimir al Vidinului. Lazăr a refuzat să mai îndeplinească obligațiile de vasal și a fost atacat de turci
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
înceteze campaniile din Balcani în 1387, vasalii lui sârbi și bulgari au încercat să slăbească jugul otoman. Lazăr a format o coaliție cu Tvrtko I al Bosniei și Ivan Srațimir al Vidinului. Lazăr a refuzat să mai îndeplinească obligațiile de vasal și a fost atacat de turci. Lazăr și Tvrtko au învins trupele otomane trimise împotriva sârbilor la Plocinik, lângă Niș. Această victorie a creștinilor l-a încurajat pe Ivan Srațimir să rupă relațiile de vasalitate față de otomani și să reafirme
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]