391 matches
-
rege al francilor, în 751. Dar, pe lîngă aceste două evenimente marcante, opera realizată în această jumătate de secol se situează pe mai multe planuri. Mai întîi, Charles Martel le-a dat Carolingienilor posibilitatea de a-și face politica, generalizînd *vasalitatea și distribuind vasalilor săi ca *beneficii pămînturi luate bisericii, în principiu cu titlu temporar: expedient genial care, întrucît merovingienii risipiseră toate pămînturile *fiscului, redă primarilor palatului posibilitatea de a-și asigura fidelitatea celor importanți. Odată regăsită această autoritate, cei doi
Istoria Franței by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
30 de familii de origine francă, legate de familia imperială și între ele și care dau pe titularii celor mai înalte funcții în tot Imperiul. Cu mult mai larg este cercul vasalilor împăratului: ei îi fac acestuia un jurămînt de vasalitate, care îi angajează în serviciul său mai ales sub formă militară și primesc de la el un beneficiu pe durata angajamentului. Dar aceasta nu este totul: în fiecare an, se reunește în jurul său o adunare de nobili, de vasali și de
Istoria Franței by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
au cîștigat poziția de adevărați stăpîni la ei acasă. Cea de-a doua formă este utilizarea sistematică a legăturilor feudale în folosul regelui: existînd obiceiul ca fiecare să fie omul sau vasalul unui senior, se constituie treptat un lanț de vasalități care duce pînă la rege, care nu poate fi vasalul nimănui. La această repunere în ordine și acesta este al treilea aspect a contribuit foarte mult Biserica, deja protectoare a mișcărilor de pace în secolul al XI-lea; Capețienii au
Istoria Franței by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
inițiativa papei Inocențiu al III-lea. Ludovic cel Sfînt. Domnia lui Ludovic cel Sfînt (1226-1270) a dat numele său acestui secol: pentru că, în interiorul regatului, ea marchează apogeul unei anumite forme de guvernămînt monarhia feudală , care, folosind toate avantajele legăturilor de vasalitate, are drept misiune să facă să domnească justiția și pacea regelui; pentru că, în exterior, în vremea în care papa și împăratul se sfîșie în ultimele zvîcniri ale luptei dintre Sacerdoțiu și Imperiu și în care regele Angliei este discreditat prin
Istoria Franței by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
regelui Angliei, Henric al III-lea în special sudul provinciei Saintonge -, el obține, prin tratatul de la Paris, în 1259, ca acesta din urmă să-i facă jurămînt de credință pentru ducatul Guyenne și să revină deci la starea sa de vasalitate. Filip cel Îndrăzneț alipește domeniului comitatul de Toulouse și Filip cel Frumos pe cel de Champagne. Mai multe dintre aceste teritorii nu au rămas sub controlul direct al regelui, ci au fost cedate ca *apanaje fiilor mai mici ai dinastiei
Istoria Franței by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
franco-englez. Am văzut deja principalele etape ale rivalității seculare care îi opuneau pe regii Franței și ai Angliei. Compromisul încercat de Ludovic cel Sfînt la tratatul de la Paris (1259) lăsa provincia Guyenne regelui Angliei, dar îl obliga să revină la *vasalitate față de regele Franței. Această situație dificilă, care făcea dintr-un rege vasalul altui rege, devine imposibilă atunci cînd, pe la 1300, renașterea dreptului repune la loc de cinste noțiunile de stat și de suveranitate. Noua rivalitate pe tema coroanei Franței se
Istoria Franței by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
înțelepte tratate, progresele înspăimîntătoare ale Semilunei. În sfîrșit, împreună cu Moldova, a intrat cu înalta Poartă în acele relații rău definite pe care diplomația modernă, în lipsă de alte cuvinte, le-a caracterizat prin numirile împrumutate dicționarului feudalității, de suzeranitate și vasalitate, dar care în drept constituiau mai mult un fel de independență a celui slab protejat de cel tare, în schimbul a cîtorva îndatoriri precise. Se va zice poate că în limbajul Porții otomane, la acea epocă, Valahia și Moldova formau parte
Vocația și proza democrației by Cassian Maria Spiridon () [Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
Își manifestă prin gesturi și lacrimi răvășirea sufletească: Apoi, el se-ntuneca,/Inima-i se despica,/Pe copii se aruncă,/ Îi bocea, Îi săruta..." Sultanul Îi reproșase, aluziv și insinuant, intenția de nesupunere și tentativa de rupere a relațiilor de vasalitate față de Imperiul Otoman, precum și emisiunea unor monede de aur, toate acestea fiind dovezile unei Îndrăzneli nelimitate: Adevăr e c-ai chitit/Pan a nu fi mazilit/ Să despărți a ta domnie/De a noastrămpărăție?/ Că de mult ce ești avut
Din suflet de creștin. Ediția a V-a by Florina-Olimpia Lupiș () [Corola-publishinghouse/Science/91775_a_92317]
-
taxele arbitrare. Și tocmai de aceea, la sfârșitul Evului Mediu, se va da o luptă surdă între interesele economiei libere (reprezentate în Camera Comunelor) și interesele puterii regale care va dori să lege pe cât mai mulți freeholder-i prin legământ de vasalitate, și pe cât mai mulți întreprinzători prin vânzarea de patente și monopoluri. Acest lucru s-a întâmplat în special în timpul lui Iacob I care a continuat la scară mare o politică începută sub dinastia Tudor. Istoricii perioadei iacobine au identificat ca
Dreptatea ca libertate: Locke și problema dreptului natural by Gabriela Rățulea () [Corola-publishinghouse/Science/84950_a_85735]
-
intra, de altfel, în dreptul public european, dar numai în măsura în care erau „recunoscute” de Poartă, prin tratatele încheiate între aceasta și principalele state europene. Spre deosebire de hatișerifurile anterioare, din faza tributară a țărilor române, care îndeplineau o funcție internațională, cele din perioada de vasalitate față de Poartă au caracterul unor simple ordine de executare, având numai o finalitate în interiorul Principatelor. Din această categorie fac parte hatișerifurile din 1774, 1784, 1802, 1806, senediul din 1783 și “Cartea de lege” din 1792. Prin “Cartea de lege”, numită
REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
-
machiavelic: „Eu, Nicolae, prin grația lui Dumnezeu și așa mai departe, nevrând să mă expun riscului unui război, și dorind să nu-mi compromit caracterul mărinimos, nu voi ataca niciodată Turcia, dar îi voi distruge independenta. O voi reduce la vasalitate și îi voi face existenta o povară pentru ea și aceasta printr-un proces care ne este foarte familiar, fiind cel care a fost folosit cu succes împotriva Poloniei. Pericolul este că Anglia și Franța vor încerca împreuna să împiedice
REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
-
Cantemir, Istoria Imperiului Otoman. Creșterea și descreșterea lui, scrisă în limba latină și tradusă în limba română de dr. Iosif Hodosiu. Publicată în două volume la București, în 1876, ea cuprinde știri despre tătari dinainte și după intrarea lor sub vasalitatea sultanilor de la Istanbul. Pentru stabilirea filiațiunii, în raport cu Gingis-khan, a tuturor comandanților tătari care au invadat Europa, de o mare valoare este Historie généalogique des Tartars, traducere în limba franceză a manuscrisului tătăresc a lui Abulgasi-Bayadur-Chan, publicat la Leyda, în 1726
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
răsturnarea țarului bulgar Ivailo de la Târnovo și înlocuirea lui cu nobilul cuman George Tertereș, care-și trimise ostatec la curtea din Solhatul Crimeii pe fiul său Svetoslav și pe fiica sa în haremul lui Gecu sau (Geake), ca semn al vasalității. Oastea alanilor, prezentă alături de tătarii, cumanii și românii din Balcani, nu era venită acum din Caucaz, ci alcătuită din rândurile acelora care se stabiliseră în Moldova încă înainte de anul 1240. Aceștia dăduseră Prutului denumirea de Alanus fluvius iar orașului Iași
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
demonstrat existența, deja în plină maturitate de organizare politică, administrativă și militară, a voievodatului Țării Românești. Pe plan politic internațional însă, anul 1330 marchează, după însăși spusa regelui învins, începutul campaniilor Ungariei, ca putere catolică împotriva tătarilor, sub a căror vasalitate se aflau voievozii Țării Românești și ai Moldovei. Carol Robert făcuse cunoscută Vaticanului „fericita înaintare a oștilor regale și slăvită biruință împotriva tătarilor”, dar a socotit Posada o „nenorocire care s-a întâmplat din pricina unei curse mișelești... la întoarcere”, fără
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
al independenței depline a Moldovei și Țării Românești. De acum înainte, Moldova se va orienta în politica externă, alături de familia Gediminovicilor din Lituania. Vestea acestui nou mare succes, obținut pe calea armelor la Sinâe Vodă, urmat de scuturarea obligațiilor de vasalitate față de Hoarda de Aur, dar mai ales trecerea Moldovei sub influența și în orbita Lituaniei, a consternat Consiliul de Coroană de la Vișegradul Panoniei. Măsuri grabnice se vor fi luat pentru a convinge pe voievozii Moldovei să-și respecte promisiunea de
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
marelui ducat al Lituaniei. Supremația lituană era de invidiat în acele clipe când cnejii Moscovei, Suzdalului și Riazanului nu îndrăzneau încă să schițeze vreun gest de împotrivire față de hanul Hoardei de Aur. Și, cum Moldova își datora ruperea obligațiilor de vasalitate față de Imperiul Mongol, nu numai prin victoria de la Sinâe Vodă, dar și prin întrepunerea dominației lituane între Nipru și Nistru, nu se putea concepe pentru acele vremuri ca un stat mic, așa cum era Moldova, să nu fi apelat la ajutorul
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
fiind lăsate în seama locțiitorului său, a vărului său, Vitovt. În calitatea sa dublă, de reprezentant al marelui han și de rege al Poloniei, el a ocupat Haliciul, în august același an, gonind pe unguri, și a impus tratatele de vasalitate semnate de Petru Mușat, în septembrie 1387, ca voievod al Moldovei, și de către Mircea cel Bătrân, în septembrie-decembrie 1389, ca domn al Țării Românești, Dobrogea, unde Ivanco, fiul lui Dobrotici, sub amenințarea turcilor, încheiase luptele cu genovezii printr-un tratat
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
în trecut asociate cu controlul șefilor și căpeteniilor individuale. Exista de regulă o piramidă, aproape feudală, a supunerii personale. Acest aspect a devenit rar în prezent, deși în unele părți din lumea a treia, inclusiv din America Latină, acest tip de "vasalitate" de partid este prezentă în continuare; reminiscențe sunt întâlnite și în Europa de Vest, în special în zonele periferice. Pentru a descrie această relație se folosesc adesea anumite expresii împrumutate din domeniul militar. Astfel putem vorbi despre diverse tipuri de "locotenenți" care
Guvernarea comparată by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
Evului Mediu — pe plan de egalitate cu regatele vecine. Regele Ungariei s-a considerat de la bun Început suzeran al celor două țări. Pentru a contracara pretențiile ungurești de dominație, domnii Moldovei, inițial vasali ai Ungariei, au depus apoi jurământ de vasalitate regilor Poloniei. țara Românească a rămas În mai mare măsură apropiată de Ungaria, alternând manifestările de independență cu perioade de recunoaștere a vasalității.<endnote id="3"/> Condiția aceasta, destul de modestă, chiar În raport cu vecinii, nu numai cu Occidentul, a generat În conștiința
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
Pentru a contracara pretențiile ungurești de dominație, domnii Moldovei, inițial vasali ai Ungariei, au depus apoi jurământ de vasalitate regilor Poloniei. țara Românească a rămas În mai mare măsură apropiată de Ungaria, alternând manifestările de independență cu perioade de recunoaștere a vasalității.<endnote id="3"/> Condiția aceasta, destul de modestă, chiar În raport cu vecinii, nu numai cu Occidentul, a generat În conștiința modernă a românilor un complex de inferioritate și, În mod logic, diverse tactici pentru a-l compensa. S-a pus astfel accentul
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
sub egida Academiei Române, discutabilă Întreprindere de istorie „oficială“, pe un ton destul de naționalist, reluare a unui proiect din anii comunismului. 2. P.P. Panaitescu, Interpretări românești, București, 1947, ediția a II-a, 1994, capitolul „Problema originii clasei boierești“. 3. În problema vasalității față de Ungaria, pe care În genere istoricii români s-au străduit s-o minimalizeze, vezi interesantele puneri la punct ale lui Marius Diaconescu: The Political Relations between Wallachia and the Hungarian Kingdom during the Reign of the Anjou Kings În
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
și a înțeles cu gravitate că reprezentam, la rându-mi, „o opțiune” valabilă în câmpul literar. Grigore Hagiu, un al doilea „maestru de moment” al lui Nichita, siluetă în dosul căreia Nichita se ascundea adesea maimuțărind cu extrem farmec „supunerea”, „vasalitatea”, relație ce se instalează la modul tipic în pubertatea și adolescența eternă a tinerilor, Grigore era „masiv” și „protector”, ironiile sale nu deveneau niciodată caustice, era sau incapabil, sau nu voia să adopte postúri cinice, poza însă cu succes într-
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
de neînsemnați ai acestuia. Și aceasta nu întâmplător, căci în timp ce Polonia nu era capabilă să transforme suzeranitatea ei într-o stăpânire efectivă, Ungaria avea alte posibilități militare și existau condiții politice care ar fi putut duce la transformarea legăturilor de vasalitate dintre Moldova și Ungaria într-o stăpânire politică efectivă. Primul domn care depune jurământul de credință în fața regelui polon a fost Petru voievod, la 6 mai 1387. În actul omagial se menționează că a depus „omagiu de credință cinstitului Domn
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
cu Kievul. În consecință, la 2 martie 1462, Ștefan reînnoiește prin două acte legăturile cu Polonia, așa cum fuseseră stabilite pe vremea lui Alexandru, Iliaș, Ștefan al II-lea și a tatălui său, Bogdan. În primul act, tipic pentru formulele de vasalitate pe care le cuprinde, Ștefan se angaja să slujească cu credință regelui Cazimir: „Făgăduim de asemenea că de aci înainte și pe viitor vom păstra credință curată și dreaptă domnului Cazimir craiului și sfintei sale coroane leșești, că vom face
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
care contau în relațiile feudale. Actele scrise puteau să premeargă sau să consemneze actul omagial, dar ele n-aveau nici pe departe puterea pe care o avea prestarea reală a jurământului de credință. De aceea, când vorbim de relațiile de vasalitate pe care Țările Românești le-au stabilit cu Polonia și Ungaria, le vom considera reale numai pe acelea care s-au stabilit pe baza jurământului de credință prestat de voievod în fața regelui. Relațiile stabilite însă pe baza unui act scris
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]