544 matches
-
o transformă în cântec. Prin construcția metaforică "lauda grădinii de îngeri" se sugerează suprapunerea dintre materie și spirit: "grădina" imagine concretă, "înger" imagine spirituală, "lauda" cântecul). Vocalele u și e dau o notă de melancolie, construcțiile eliptice conferă mister ("Cimpoiul veșted luncii"), verbul "răsare" semnifică relansarea ideii. Imaginea cântecului este sugerată de cuvinte care intră în câmpul semantic al muzicalității: "cimpoi", "cântec", "sună", "spune" și altele care se includ în câmpul semantic al teluricului: "luncă", "drum", "piatră", "humă". Alături de "teluric", atrage
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
parte de, bunăoară, Psalmul de taină arghezian („Femeie răspîndită-n mine / ca o mireazmă-ntr-o pădure”...): mă răscolești ca-n arie treci degetul prin creștet mă-mprejmuiești mă treieri mă-nchizi ca un hectar te-nalți precum o stivă În aerul prea veșted pe marginea făpturii mele ca un pescar, — sau: mă vînturi precum spicul și-mparți cu dumicatul cu zările-n fîntînă ochiul deschide-un șanț te știu adînc În mine ca-n fund de mări uscatul te-nfigi ca-ntr-o
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
albe, apoi o pală sălbatică de vânt îl smulge din rădăcină și-l trântește la pământ; stejari, plopi, pini și frasini cresc înalți, apoi se prăbușesc, doborâți de secure, de foc sau de trăsnet și se usucă, cu frunzișul acum veșted, în țărână. Este dată, în poem, și ora unei lupte, ora de amiază, când tăietorii de arbori din păduri, osteniți și flămânzi, poposesc să prânzească. Numai că ora înfruntării aceleia este o clipă anume a timpului: amiaza celei de a
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
în care Tonegaru nu e unul dintre membrii grupării care să exceleze prin publicarea de articole polemice. Luna e iarăși motiv obsedant marcând decăderea, între candoare, suavitate și sugestie a prăbușirii, a degradării: "și revenea lustruită pe talazuri lângă stelele veștede/ de care visătorii anină caligrafia romantismului pe cer". Nu e aici un dispreț al peisajelor lunare, ci un refuz al clișeizării literaturii. Poeții acestei epoci concep oarecum înaintea postmodernilor o posibilitate de înnoire a sferei poeticului tocmai prin rediscutarea clișeelor
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
gripă și cu excepții/ unii mai aveau două colțuri ca jandarmii italieni la chipiu/ iar alții păstrau integral geometria în Oceanul Celest/ unde Luna enormă chelie plutea printre tot ce nu era viu./ (...) și revenea lustruită pe talazuri lângă stelele veștede/ de care visătorii anină caligrafia romantismului pe cer." (Alegorie generală). Este motivul asupra căruia revine cel mai des Constant Tonegaru într-o manieră demitizantă și totodată novatoare: viziunea poate fi modificată sub influență bahică așa cum sugerează și titlul, Puțin alcool
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
regulă exclusă; vezică mărită de volum (hipertrofia peretelui vezicular; congestie accentuată la nivelul peretelui); leziuni inflamatorii difuze; localizate - intensități diferite, ajung până la ulcerații sau necroză (pereți cu modificări de tip cataral, flegmonos, edematos, false membrane alb-roz, aspect gangrenos , +/- perforații „frunză veștedă”Ă; leziunile inflamatorii se propagă la organele vecine; inflamație accentuată la nivelul hilului și pediculului hepatic, care apare Îngroșat, congestiv, edemațiat, cu elemente cuprinse Într-un bloc inflamator; fața inferioară a ficatului sângerează cu ușurință datorită congestiei; frecvent interesată foița
Patologie chirurgicală by Sorinel Luncă () [Corola-publishinghouse/Science/91483_a_93262]
-
rană tăcută mereu, Mereu presurată cu țărna Mormântului tatălui meu.” („Buzele mamei”) „Când m-am născut, pe frunte eu Aveam coroană-mpărătească: A mamei mână părintească A mamei mână părintească. (...) O, mâna ei, o, mâna ei, O, mâna ei, ca ramul veșted, A-mbătrânit la mine-n creștet, A-mbătrânit la mine-n creștet.” („Mâinile mamei”) Cuvântul „mama” dobândește o forță nebănuită, o importanță covârșitoare, fără el lumea însăși nu-și cunoaște cursul firesc: „Pruncii îl zuruie. Bătrânii îl visează. Bolnavii îl șoptesc. Muții
Femeia în viziunea creştină by pr. Ioan Cârciuleanu () [Corola-publishinghouse/Science/1163_a_1936]
-
ml de ulei, sare, piper proaspăt măcinat și suc de ghimbir. Știați că... Pentru a curăța mai ușor lăptucile, se crestează căpățâna și se desfac foile până când se ajunge la miezul salatei, apoi se înlătură cotorul și frunzele bătrâne sau veștede. Lăptucile se consumă de obicei crude, sub formă de salată simplă care însoțește felurile de mâncare principale sau pot fi folosite împreună cu alte legume, la prepararea salatelor mixte. Frunzele pot fi și fierte sau înăbușite, putându-se prepara supe-cremă, piureuri
[Corola-publishinghouse/Science/1851_a_3176]
-
de infinitezimale, drumul spre infinitul mic în spirale, brazii catarge de corabie, curți de iarbă, teren de fotbal îngrădit, plasele de sfoară albă lăsate la porți, teren secundar pe imaș, teren de tenis pe zgură, în sîrmele împrejmuitoare tricoloruri, unul veșted, canton. Ora 16,45, în personalul Putna Suceava, în gara Putna, vagonul-salon pe locuri de plastic, vărsarea de vorbe este motivul, cu obligatorie căderea în rezerve, să fii la două capete, cel la care ține lumea, cel la care te
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
monument, ultima în plasa fumurilor stepei Dunărea. Ora 13,56, în microbuzul Galați Bîrlad, în autogara "Dumitru" Galați, ventilatorul! față de tabel pleacă anticipat, Doamne, m-ai lăsat să-l prind! "La nea Mitică. Vin roș de vînzare" grădina cu roșii veștede, "104 Țiglina III Centru Parc CFR și retur", orașul de asfalt în faliment, moarte naturală pe caniculă, alimentăm la "Rompetrol", scurgere de videoinformații pe pompă, Giurgiulești coasta de dincolo la puterea Domnul, cum ne mîi prin autogară și microbuze! irigă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
zi de toamnă frumoasă și senină. Din copaci se scuturau frunzele arămii, așternându-se pe cărări, foșnind ca un cântec trist... abia auzit. Și în Grădina publică din Copoul Iașului, venise toamna ca un prăpăd... Aleile erau așternute cu frunze veștede aduse de vânt, cu niște nuanțe, de la galben putred... la roșu ruginiu, culori care ți umplu sufletul de tristeți. După mai multe zile friguroase și umede, o geană palidă de soare se ivi printr-o spărtură de nori, și încet-încet
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
1940, în fața forței oarbe. El a suferit de o boală grea și chinuitoare” - zice Moldovanu. Iar Liviu Marian dezvăluie: „Cândva am avut peste 70 de kilograme; azi am aproape cu jumătate mai puțin: un pumn de oase și piele, uscate, veștede, dar grele, foarte grele, cât de grele! Ca niște uriașe obezi de ocnaș!” Profesorul de română și de limbile clasice de la liceul din Suceava și-a legat debutul ca prozator de înființarea „Junimii literare” în 1904, de o seamă de
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
celui aflat în anchetă sau în ajunul condamnării. Lungii ani ai privării de contactul cu lumea ascut sensibilitatea, deținutul bucurându-se când o vrabie se rătăcește în celulă, când poate zări un petec de cer sau poate păstra o frunză veștedă de castan, aducând nu știu ce adiere a vieții libere. Acuitatea auditivă e de asemenea crescută, dobândind intensități halucinante (deținuții își târau „cu toții lanțurile pe ciment într-un zgomot de șenile de tanc”). Dispunând de o scriitură austeră, cartea spune că I.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287573_a_288902]
-
Râpele Dracului, ca să dea buzna în Pripasul pitit într-o scrântitură de coline. La marginea satului, te întâmpină 36 din stânga o cruce strâmbă pe care e răstignit un Hristos cu fața spălăcită de ploi și cu o cununiță de flori veștede agățată de picioare. Suflă o adiere ușoară, și Hristos își tremură jalnic trupul de tinichea ruginită pe lemnul mâncat de carii și înnegrit de vremuri”. Apare un alt simbol, și anume crucea, care este cel mai răspândit simbol creștin, reprezentând
CONSTELAŢII DE SIMBOLURI ÎN PROZA LUI LIVIU REBREANU ŞI ÉMILE ZOLA by MARIA-TEODORA VARGAN () [Corola-publishinghouse/Science/673_a_1271]
-
case. Doar turnul bisericii noi, strălucitor, se înălța ca un cap biruitor... Apoi șoseaua cotește, apoi se îndoaie, apoi se întinde iar dreaptă ca o panglică cenușie în amurgul răcoros. În stânga rămâne în urmă Cișmeaua Mortului, pe când în dreapta, pe hotarul veșted, delnițele se urcă, se împart, se încurcă până sub Pădurea Vărarei. Apoi Pădurea Domnească înghite uruitul trăsurii, vâltorindu-l în ecouri zgomotoase. Satul a rămas înapoi același, parcă nimic nu s-ar fi schimbat. Câțiva oameni s-au stins, alții le-
CONSTELAŢII DE SIMBOLURI ÎN PROZA LUI LIVIU REBREANU ŞI ÉMILE ZOLA by MARIA-TEODORA VARGAN () [Corola-publishinghouse/Science/673_a_1271]
-
mult decât fața și reversul unei imagini înghețate într-o dublă reflectare ("pe față reci contururi, pe dos flori strălucite"20); e chiar posibilul "cufundat în cele înalte", "sprijin altei lumi uriașe"21, al coborârii în sus22. Dacă "urcam lăuntric veștedul meu șes"23 răsfrânge în imagine antifraza ce exprimă transretoric paradoxul înălțării ascetice prin străbaterea pustiei, aceasta pentru că "răzbim din lut, urcăm scări de luceferi,/ Silim să ducem cerul mai departe", "prin lut urcăm în cerul sfânt.// Sub pajiștile de
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
cerului, invizibilul care se arată în forma pe care o duce la vedere. În adâncul imaginii pulsează însăși posibilitatea ei, inimaginabilul aprioric al originarului care nu se vede, dar se pune în arătare, creează imagine, precum "sâmburul ce-așteaptă în veșteda păstaie"36. "La temelia lumii minunea doarme încă"37, dar "neliniștiții sâmburi" prefigurează rodul ceresc, "sacra sămânță" a transcenderii care, asemeni unor "aripi [ce] așteaptă-n ou"38, ascunde în sine zboruri lăuntrice.39 Inima prin care se vede cerul
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
nu e decât exterioritatea amorfă, nimicul care nu se dă vederii. Nimic nu se dă pe față și totuși ceva e de față, în distanța care se adâncește nevăzută; "- doar că/ să-ți lași bezna aceasta pe față - nimicul/ așteptând, veșted, în jur - și mergi./ fără să mergi, fără să mergi - un timp care nu mai e timp". Lucrurile nu se răsfrâng în vedere din exteriorul care le pune în distanță, ci se răsfrâng ca atare, se dau în reversul lor
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
sau inima mea?" Suntem făcuți mai mult din noapte, în op. cit., p. 89). 8 Vol. Pe-o gură de rai (1943), în Emil Botta, Poezii, Editura Eminescu, București, 1979, p. 103. 9 " Suie, suie spre lună/ un fantomatic Demult și veștedul Odată./ Ca un argint ce scris a fost să-mi scape,/ imaginea ta în tremurătoarele ape/ căzu" (Neființei, vol. Pe-o gură de rai, în op. cit., p. 131). 10 "Și tot privind/ această lume fenomenală,/ începe orbirea./ Acum nu-mi
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
acoperă frunza (fig. 80). Pâslele miceliene au aspect prăfos, datorită sporilor ce apar în lanțuri scurte. Sub pâsla miceliană țesuturile frunzelor mai întâi se îngălbenesc, apoi se usucă. Transmitere-răspândire. Atacul de făinare se instalează pe frunzele care din cauza secetei sunt veștede. Ciupercile se transmit de la o plantă la alta prin intermediul sporilor ușor duși de vânt. Transmiterea de la un an la altul este asigurată de fructificațiile de rezistență care, după putrezirea peretelui lor, vor elibera spori care purtați de vânt, vor germina
Bolile plantelor cultivate by Viorica Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/457_a_1435]
-
atac, în care plantele se îngălbenesc și se usucă. Vârful plantelor se ofilește, se îndoaie, apoi întreaga plantă se usucă. Vetrele de atac vor crește în diametru, dacă vremea este umedă și răcoroasă. La smulgere, se observă că rădăcinile sunt veștede, cu scoarța descompusă. Dacă vremea se încălzește, plantele își revin, formează tulpini cu internoduri scurte, cu mugurii laterali la subsuoara frunzelor situate sub vârful uscat. Transmitere-răspândire. Ciuperca se răspândește în cursul anului prin sporii care sunt duși de apa din
Bolile plantelor cultivate by Viorica Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/457_a_1435]
-
rămân verzi. În final se îngălbenesc și cozile, se usucă, pe ele altârnând frunzele uscate (fig. 119 b). În funcție de ritmul ofilirii și uscării, pe plantă se găsesc fructe mici, brune, ce se usucă, în paralel cu fructe mari ce sunt veștede și nu se maturează. Vasele conducătoare sunt brunificate, dar mai slab ca la fuzarioză și sunt astupate de miceliu. În cazul atacurilor de început, simptomele pot dispare dacă se instalează o vreme mai rece și cu insolație slabă. Transmitere-răspâdire. Ciuperca
Bolile plantelor cultivate by Viorica Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/457_a_1435]
-
bacteriană a garoafelor Pseudomonas caryophylli Boala este prezentă în numeroase țări din Europa și deși pe teritoriul României nu a fost semnalată o prezentăm deoarece simptomele se aseamănă foarte mult cu cele produse de fusarioză Simptome. Plantele bolnave prezintă frunze veștede, de culoare cenușieverzuie, care în scurt timp se îngălbenesc și se usucă.În secțiune se observă o îngălbenire a vaselor conducătoare, iar rădăcinile putrezesc. La plantele mature se observă și o crăpare a tulpinii însoțită de prezența unui mucilagiu (fig
Bolile plantelor cultivate by Viorica Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/457_a_1435]
-
multe părți dușmanul. În stol este o lege: ”Unul pentru toți și toți pentru unul.” Toamna târziu după căderea totală a frunzelor, pădurea pare moartă, nu se mai aude cântecul cucului, doar pe frunzele moarte de pe pământ sau pe firele veștede de iarbă, se mai strecoară câte un greier sau câte o furnică. Toamna este harnică dar și bună gospodină, îi pregătește iernii, cămara plină cu legume și fructe și tot felul de conserve. Apoi mai târziu cu fruntea semeață dar
Povestiri despre anotimpuri by Papuc Elena, Drăgusanu Atena () [Corola-publishinghouse/Science/91583_a_92978]
-
prieteni și nici admiratori, voi fi fericit să aud pe drumul satului doar scârțâitul roților tras de carul cu boi pe drumul spre veșnicie. "Și nime-n urma mea Nu-mi plângă la creștet Doar toamna glas să dea Frunzișului veșted." (M. Eminescu) Numai plopii înalți și tremurători ai cimitirului, înădușit de bălării și de măceși înțepători, văzându-mă sosind de departe, își vor zburătăci frunzele în semn de bun-venit în garsoniera strâmtă, răcoroasă și definitivă. Viața-și urmează cursul. Tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]