727 matches
-
mai întîi bătrîna disperată de dispariția fiului. În imaginația păstorului, mamei i se asociază oile care, crede el, îl vor plînge și ele la aflarea tristului adevăr, tot „cu lacrimi de sînge”. Poate să fie o întîmplare dictată de legile versificației și din motive de atmosferă. Faptul nu are relevanță pentru ceea ce ne-am permis să numim dosar mitologic al mioritismului. Cine bocește și cui îi este îngăduit s-o facă? Iată cheia ritualului reglementat după reguli stricte. Plînsul, ca și
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
bănățean din prima jumătate a secolului al XX-lea (Mihail Gașpar) și a celui mai important lingvist al acestei provincii (Paul Iorgovici). Este coautoare a douăzeci de volume elaborate de colectivul de stilistică din care face parte -Limbajul poetic și versificația în secolul al XIX-lea, Imaginea în stilurile nonartistice ale limbii române literare din secolul al XIX-lea, Textul, imaginea și coerența ș.a. SCRIERI: Critica-limbaj secund, Timișoara, 1981; Epitetul jurnalistic (în colaborare cu Crișu Dascălu), Timișoara, 1999; Spațiul meta, Timișoara
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285787_a_287116]
-
Mediteranei. Repetarea proporțiilor în artele spațiale creează uri ritm interior, transformînd continuitatea materiei în discontinuitatea emoțiilor. Se poate vorbi atunci de ritm ca lege generală a artelor spațiale și temporale (muzica, poezia), la aceasta din urmă, el existînd, evident, în versificație, iar compararea lor matematică devine posibilă. "Si Von veut allier en une jormulc breve Ies trots elements fondamentaux de Vesthetique mathematique, on pent dire que le rythme naît de l'action de la proportion sur la cadence" (Essai sur le rythme
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
studierea ritmului, rimei, eufoniei etc. cf. mai ales loan Rațiu, Poetică și legendar, București, 1920 și M. Dragomirescu Teoria poeziei, București, 1927. Un studiu competent, dar mai mult teoretic, de istorie literară, ca și de literatură română, este Vladimir Streinu, Versificația modernă. Studiu istoric și teoretic asupra versului liber, București, 1966. Capitolul 14 (a) p. 231. Studiile de stilistică română încep prin cele de stilistica limbii române, în genul celei practicate de Ch. Bally, Trăite de stylistique francaise, ediția a IlI
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
care, în Dezvoltarea limbii literare române, 1904, abordează lingvistic stilul, analizînd limba principalilor scriitori de la sfîrșitul secolului al XVIII-lea pînă în epoca marilor clasici. In cursul său de estetică literară, din 1925-1926, Ibrăileanu rezervă cîteva capitole stilului, tropilor și versificației, pe care le urmărește în poezia lui Eminescu, în analiza poemului Pe Ungă plopii fără soț și în articolul Eminescu. Note asupra versului (cuprinse în volumul Studii literare, 1930). Adevăratul creator al disciplinei este Ovid Densușianu, prin cursul său din
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
împreună cu analize pertinente ale artei lui Miron Costin, Mihail Sadoveanu și Zaharia Stancu; Ion Coteanu, Româna literară ?i problemele ei, București, 1961 ; L. Galdi, Stilul poetic al lui M. Eminescu, București, 1964, o lucrare de mare erudiție aplicată mai ales versificației, cu prea puține generalizări estetice ; G. I. Tohăneanu, Studii de stilistică eminesciană, București, 1965, se ocupă mai ales cu poeziile de tinerețe. Un volum colectiv de mare interes este De la Varlaam la Sadoveanu, București, 1958, în care sînt cuprinse cîteva
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
1966, sub conducerea lui Al Rosetti si Gr. Moisil, la alte publicații literare și lingvistice, ca și la constituirea volumului Studii de poetică ?i stilistică, București, 1966, si la pregătirea volumului al II-lea. Au fost abordate probleme de semantică, versificație, analiză de text etc. Destinate, din păcate, încă unei audiențe specializate, aceste preocupări ar putea constitui începutul unei critici structurale, ca în numeroase alte culturi europene, exemplificate în volumul de față. Capitolul 15 (a) p. 319. In legătură cu metafora
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
tradiția populară. Lucrările sale veneau să umple golul de carte românească resimțit în spațiul transilvănean, pregătind într-o măsură apreciabilă evoluția ulterioară, renașterea literară de la mijlocul secolului, prin cultivarea limbii ca instrument artistic al creării unor opere originale, prin exersarea versificației românești sau prin punerea în circulație a unor motive din literatura universală. În plus, finalitatea etică, explicită, a scrierilor traduse și adaptate de B. răspundea unui deziderat major al epocii, continuând spiritul iluminist al Școlii Ardelene - educarea poporului, ameliorarea relațiilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285616_a_286945]
-
datum inconfundabil să fie antrenat într-o interpretare vie, individualizată, „prefacere”, „formă nouă”, „înțeles mai adânc lucrurilor luate din popor”. Alături de Ovid Densusianu, sprijinind în intervențiile lor platforma-program a revistei, s-au aflat Pompiliu Eliade (Asupra unei direcții de azi, Versificație și logică), istoricul literar Petre V. Haneș (Cât ne interesăm de literatura noastră), D. Caracostea, fostul său student și debutant în V.n. (Pentru cultura artistică în școală), Pompiliu Păltănea, atașat de presă pe lângă Ambasada României la Paris, ce debutează tot
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290552_a_291881]
-
acelea ale teatrului shakespearian; intensitatea tragică din Hamlet, patetismul aspru din Henric al IV-lea, cruzimea din Titus Andronicus sau efectele de un comic spumos din Comedia erorilor sunt păstrate cu o știință precisă a echivalențelor lexicale și a tehnicii versificației. De asemenea, traducerile în engleză din poezia noastră sunt realizate cu o mare exactitate a rezonanței lirice. D. a fost și un excelent pedagog; în afara orelor sale de la Facultatea de Limbi Străine a Universității bucureștene (unde a fost invitat târziu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286923_a_288252]
-
Cantemir, Ienăchiță Văcărescu, Veniamin Costache, Anton Pann și Costache Negruzzi, adunate în Scriitori vechi (1909), și a teoretizat asupra fabulei într-o prezentare asupra evoluției genului la noi - Fabula în genere și fabuliștii români în specie (1892) și asupra originii versificației române - Versificațiunea română și originea ei (1906). A avut și preocupări de teoretician al folclorului. Lucrările Introducere în literatura populară română (1904), Lămuriri asupra literaturii române culte și populare (1906) și Miorița și călușarii. Urme de la daci și alte studii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289825_a_291154]
-
care constituie substanța volumului (Chemarea focului, Îngerul roșu, Intrare în etern) marcând un traseu inițiatic. Ultimul op, Balade și simfonii (1983), îl definește pe autor ca bun tehnician al versului. Pe lângă sonet, sunt abordate terțina și distihul, unele poezii având versificație în stil popular. Încercarea de a scrie roman nu i-a izbutit, cum se observă în Pustiul roșu (1942). Scrierea surprinde un moment dureros din istoria țării, înstrăinarea unei părți a Bucovinei prin ocupația sovietică din anii 1940-1941, dar păcătuiește
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287577_a_288906]
-
proiectez ca și naturii? în cazul acesta opera de artă n-ar avea nici o calitate proprie, prin care să-mi impună admirația și eu aș putea trece indiferent pe lângă Luceafărul lui Eminescu, proiectându-mi în schimb preferința estetică asupra unei versificații stupide. Dar tot estetica modernă susține că opera de artă este expresia unei personalități creatoare și e înzestrată cu puterea de a ni se comunica. În cazul acesta, dacă opera artistică se comunică, iar natura rămâne neutră, ar trebui să
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
deschidea în țară testamentul, prin care lăsa prietenilor și colegiului din Orăștie o substanțială bibliotecă, mărturie a preocupărilor sale clasiciste, scolastico-teologice, umaniste și chiar științifice. Primele încercări ale lui H. sunt 85 de poezii, în latină și maghiară, exerciții de versificație pe teme date; un grupaj semnificativ rămâne In Transilvaniam, despre durerile patriei, alături de prelucrări de maxime, epigrame, ode. H. scrie și poezii ocazionale. În 1664 îi dedică prietenului său Franckenstein un Carmen, inspirat de o Cantio de amore, retălmăcit în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287400_a_288729]
-
retălmăcit în Codicele Petrovay (1672). De la 1 iunie 1674 datează Oda lui H., moment de referință pentru istoria prozodiei românești. Este scrisă în românește, într-un limbaj dialectal, contorsionat fonetic, sintactic și mai ales ortografic de influențe maghiare și săsești. Versificația savantă, în metru cantitativ, preia hexametrul și pentametrul antic, voind a demonstra, comparativ, virtuțile prozodice ale limbii române. Oda, împreună cu alte poezii gratulatorii în limbi străine, este tipărită în 1674 la Basel, într-un volum omagial, Vota solennia, dedicat lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287400_a_288729]
-
Repere bibliografice: N. Drăganu, Mihail Halici. Contribuție la istoria culturală românească din sec. XVII, DR, 1924-1926; Pușcariu, Ist. lit., 107-110; Cartojan, Ist. lit., II, 106-107; Musnai Lászlo, Dani János, Engel Károly, Date noi privitoare la Mihail Halici, Cluj, 1964; Streinu, Versificația, 123; Ist. lit., I, 438-440; Ivașcu, Ist. lit., I, 238-239; Paul Cernovodeanu, Contactele umanistului Mihail Halici cu literatura engleză, O, 1969, 12; Gáldi, Introducere, 93-94; Dicț. lit. 1900, 422-423; Dicț. scriit. rom., II, 479; Cărtărescu, Postmodernismul, 233. A.Sm.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287400_a_288729]
-
Cărți de popularizare a științei traduse de Petru Maior), despre I. Budai-Deleanu, semnate de I. Gheție (I. Budai-Deleanu, teoretician al limbii literare), Ladislau Gáldi (Încă o dată despre metrul „Țiganiadei”) și Florea Fugaru (Despre lectura manuscriselor lui Ion Budai-Deleanu și Influența versificației populare asupra poeziei lui Ion Budai-Deleanu), despre Samuil Micu și Gheorghe Șincai, semnate de N. A. Ursu (Modelul gramaticii lui Samuil Micu și Gheorghe Șincai), Dimitrie Macrea (Gheorghe Șincai) și Mioara Avram (200 de ani de la prima gramatică tipărită a limbii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287811_a_289140]
-
simboliste apar în versurile lui Iuliu C. Săvescu. Mircea Demetriade și Al. Obedenaru, discipoli ai lui Al. Macedonski, au la rândul lor imitatori: O. Dabija, poet nu lipsit de îndemânare, și I. Ianovitz, în timp ce Bonifaciu Florescu rămâne la exerciții de versificație și la cultul poemului în proză. Versuri mai semnează Ana Ciupagea, proză - Vladimir Macedonski, I.I. Livescu, Septimiu Sever Secula. Traducerile sunt eterogene (din Ovidiu, Victor Hugo, Petőfi, Tolstoi, Catulle Mendès, Jules Lemaitre). Mai interesante sunt tălmăcirile din E.A. Poe, între
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287805_a_289134]
-
abordarea tradiționalistă a temelor poetice. În linie modernistă se înscriu, firește, G. Bacovia (Baladă, Liceu, Vobiscum), Agatha Grigorescu-Bacovia (Nedumerire), N. Davidescu (Leagăn de cântece) și Radu Gyr. Publicația se arată ospitalieră și cu producțiile de esență tradiționalistă (Ilariu Dobridor), cu versificația simplistă, stângace, a lui V. Demetrius sau cu sămănătorismul schematic, idilic, al Mariei Cunțan. Colaborează cu proză G. Bacovia (Amăgire), Pan M. Vizirescu, George Acsinteanu. Coperta și interiorul revistei sunt ilustrate cu reproduceri după Cecilia Cuțescu-Storck, Oscar Han, Corneliu Medrea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288585_a_289914]
-
Unirea Principatelor. Înfruntarea de mentalități - temerea de reforme raportată la ideile democratice ale timpului - susține corespondența, imaginată, între bătrânul boier Cinci Țânțari și tânărul Hafiz Țânțar, o alegorie căreia nu îi lipsește darul dizertației agreabile. Dincolo de locul comun, abilitatea în versificație și exprimarea curată au fost apreciate de Al. Russo. SCRIERI: Ziorile, Iași, 1854; Scrisori din Țara Țânțărească și Poezii noue, Iași, 1856. Repere bibliografice: Călinescu, Ist. lit. (1941), 245-247, Ist. lit. (1982), 262-264; Ist. lit., II, 744-745; Dicț. lit. 1900
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286693_a_288022]
-
expresie personală în volumele Plopi fără soț și A treia noapte după răstignire, unde câteva laitmotive sunt turnate în tiparul colindelor. Efectul poetic este diminuat totuși de trimiterile, directe aproape, la stricta actualitate, precum și de o serie de disonanțe în versificație și în lexic. SCRIERI: Ce se numește toamnă, București, 1968; Răsărit de fată mare, Iași, 1970; Lumina pământului, Iași, 1973; Nopți cu Ștefan cel Mare, Iași, 1974; Liniștea dintre nori, Iași, 1977; Elegiile inimii, Iași, 1979; Exact așa vor cânta
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286205_a_287534]
-
țării (1954). Prezența lui V. pe tărâmul beletristicii propriu-zise e mai puțin caracteristică, putând fi semnalată mai ales la început, cu schițe și povestiri despre și pentru copii, și, mult mai târziu, cu eseul-pamflet Scapă cine poate (2000) sau cu versificații satirice și agreabil nostalgice adunate în Șprițul minim garantat (2003). Deschideri către spațiul literarului se remarcă în reportaje, distingându-se cele din Zece porți chinezești (1987), și în volumele de convorbiri cu scriitori ori de antologare tematică a unor pagini
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290426_a_291755]
-
considerat un poet care respinge prețiozitatea, poza și care arborează un ton de confesiune sinceră. O modificare a discursului, prin nota elegiacă, se întrevede în Lirice (1969), unde elementele împrumutate din poezia populară aduc un plus de culoare și o versificație clară, muzicală (Dac-ar fi, Șade astru lângă astru..., Cântec de dragoste și dor), iar tensiunea lirică se amplifică în erotică, extinsă în această carte. În spiritul vremii, timbrul festivist, convențional, străbate însă numeroase volume - Om pentru oameni (1973), Cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289635_a_290964]
-
secțiunea următoare, trebuie să mă opresc, rapid, asupra contextului în care Blake își expune concepția asupra celor patru tipuri de viziuni. Este vorba, măi concret, despre o scrisoare adresată lui Butts și datata 22 noiembrie 1802. Blake include aici o versificație scrisă cu un an în urmă, descriind o viziune complexă, nelipsita însă de detalii triviale. De aici, deducem că doar viziunea cvadrupla îi permite subiectului să conștientizeze existența nivelurilor de semnificații profetice: "Now I a fourfold vision see / And a
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
Nola este un convertit care a abandonat învățătura lui Ausonius, în aceeași măsură - și chiar mai mult - este un convertit Paulinus din Pella, nepotul lui Ausonius. Ruptura cu trecutul n-ar putea fi mai netă și mai evidentă. Prozodia și versificația sînt adesea defectuoase, deși el declară că îi imită, în afară de Vergiliu, și pe Ausonius, pe Paulinus de Nola și pe Claudius Marius Victorius. Bibliografie. Ediții: SChr 209, 1974 (C. Moussy); BPat 26, 1995 (A. Marcone). Studii: P. Courcelle, Histoire littéraire
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]