1,179 matches
-
de câte ori te văd ? Și am știut de ce: cred că același sentiment împărtășești și tu, Dinu ... Nu aveam curajul nici să îți spun că nu mai vreau să te văd, că îmi încurci firul de lână al vieții prin labirintul acesta verzui ca într-un frunziș de tei primăvara...Și tu, fără vorbe, ca într-un poem viitor programat de un calculator ultraperformant, din generația ,, n’’ plus ,,unu’’, desigur, îmi ofereai cele mai frumoase flori, zambile albastre și roz din grădina unui
ROMANUL DIANEI -CONTINUARE de GIGI STANCIU în ediţia nr. 1885 din 28 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384767_a_386096]
-
chiar cu un naționalist sadea?» ...Au trecut de atunci opt ani. Mă întorc din nou de la poalele Pirineilor în Scandinavia. Pătrund în tunelul care leagă acum Copenhaga de Malmö. Am în față un dreptunghi perfect, scăldat într-o lumină uniformă, verzuie, ireală, încât am impresia că parbrizul mașinii s-a transformat în ecranul pe care se desfășoară un joc electronic, am senzația - amețeală și teamă - că trec din real în virtual! Din tunel suim pe pod, la fel de futurist, și , nu știu cum - de unde
Din Carnetul unui Pierde-Țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/13370_a_14695]
-
vede, foarte încet, deși ne-am ivit oarecum în același timp. Oricum, am străbătut, împreună, câteva milioane de ani”. Observai că dezvoltarea subiectului era plictisitoare pentru el, deoarece își blegi, deodată, urechile și se culcă, cu labele întinse, pe mocheta verzuie de la picioarele mele. Părea să nu-l intereseze evoluția spiței sale. Important pentru el era starea lui de acum. Era mulțumit, nu simțea că ceva rămăsese neîntregit. Și-apoi nu se știe dacă, chiar mâine dimineață, nu începe o nouă
Steaua polară by Mihail Crama () [Corola-journal/Imaginative/13264_a_14589]
-
și primăvara cum să te-mbete, dar din ce, să nu știi, explozii de orgă și verde, să crezi că ți-e creanga străină, săruturi promise să-nmugure merii, dezlănțuiri până-n țipăt stihiei din duh și din ape, iar în pleoape verzuiul acord - ghiocel. Altfel, zloată murdară pe-un gând în ruină, ploaie și frig și zvârlite patine... Ea nu ar ști cum poate fi primăvară de nu i-aș cânta despre tine, iar timpul i-ar curge urât, pustiu și lălâi
POEME DIN AFARA TURNULUI DE FILDEŞ de DUMITRU ICHIM în ediţia nr. 2342 din 30 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/361143_a_362472]
-
stihirile și hlamida? Aveam nevoie de-nveșmântare nouă de stea ca a Fecioarei, cum o vedeți în icoană. Rusalimului i-am bătut din ușă în ușă, din dugheană-n dugheană. Întrebatu-am și pe copiii măslinilor, cu tălpile goale și ochii verzui ( ca pe la noi, prin cerurile mele): „Nu știți unde este Croitorul de Stele să-mi înnoiască veșmântul?”, dar ei fugeau prin colbul depărtării jucându-se de-a vântul. Voiam ceva ca haina soarelui, râzând cu toate valurile mării în lumina
POEME DIN AFARA TURNULUI DE FILDEŞ de DUMITRU ICHIM în ediţia nr. 2342 din 30 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/361143_a_362472]
-
bărbat să nu se oprească cu atenție”... Întâlnirea cu celebra Lupeasca a regelui Carol II e descrisă astfel: „Prin anul 1923, pe Calea Victoriei,... am fost izbit la vederea unei femei înalte, de o statură plină,... cu părul roșcat,... cu ochii verzui, trăsături care, toate laolaltă, grație mâinii măiastre a Creatorului, întruchipau farmecul feminin, care atrage(...) sexul celălalt”... Groza a fost, însă, înainte de toate, un politician care și-a slujit țara în măsura în care i-a permis o conjunctură politică nefastă, care avea să
Agenda2005-40-05-senzational3 () [Corola-journal/Journalistic/284278_a_285607]
-
E astăzi vernisajul meu de gânduri. Pe largi simeze între șipci și rânduri Am pus tablouri în culori aprinse Să îmi citiți simțirile cuprinse. Puteți intra, pășIți încet, agale, Să nu treziți nici formele banale Nici visul galben, roșu sau verzui. Tabloul meu abia atârnă-n cui, Îl podidește plânsul orișicui... Puteți vedea în fiecare zi Aceleași forme și contururi vii, Puteți intra în gândurile mele Le dărui să vă fie ochi de stele! Cândva am strâns comori și le-am
EU NU POT TRĂI FĂRĂ TINE de GIGI STANCIU în ediţia nr. 1655 din 13 iulie 2015 [Corola-blog/BlogPost/384424_a_385753]
-
ochi roșu, cu celălalt în priză, își mobilizează viscerele cu gândul la pat. A treia se numește Înverșunata, cu ochii ca florile câmpenești, mărunțele, cu buzele roșii ca vișinata, cu nasul lung și lemnos ca la iele. A patra este Verzuia, cu buze ca frunza îmbălsămată de roșu, cu părul ca anticele rădacini de tuia, stă prinsă-n chenar vegetal reprimându-și reproșul. A cincea femeie este Dințoasa, contur delicat, buzele vișinii, bărbații o poreclesc crud: Roasa, după ea întorc capul
POEME (2) de EMIL SAUCIUC în ediţia nr. 2084 din 14 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382483_a_383812]
-
Autorului Ningea, cândva, cu zăpezi verzi, strângând pădurea-n scrin de-amiezi, eu, fir de floare-ntr-un ulcior, tu, doar stropindu-mă ușor, pășuni coseai boțind cărări, cu tălpi din veșnicii de zări, strângeai în ace de arici, ninsori verzui de licurici. Ningea frumos, ningea tăcut, prin gerul unui azimut, eu, înroșindu-mă ușor, tu, doar strângând din maci, un dor, păleau, sub țurțuri, primăveri, spălându-ți ochii de poveri, tăiai colinde-n lemn de brazi, să nu-ți simt
NINGEA, CÂNDVA... de DOINA BEZEA în ediţia nr. 2040 din 01 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/382532_a_383861]
-
devenea drept, pe câmpia ușor vălurită cu orizonturi largi, pensulate ici-colo cu verdele rotund sau țuguiat al copacilor din depărtări și cu fâșiile răzoarelor. Verdele lanurilor de porumb alterna cu largi pete de galben ale miriștilor, galben murdărit cu pete verzui de sămulastră sau mohor. Parcă le vedea...Trecuse pe lângă Cruce, acea cruce de piatră de la hotarul dintre Lisa și Traian fără nici o inscripție. Da...da... în clinul opus crucii mai era un pâlc de salcâmi falnici care se vedeau din
NUIAUA FERMECATĂ-FANTEZIE FEERICĂ DIN VOL. MAGIA COLINDEI(PARTEA ÎNTÂI) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1800 din 05 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383060_a_384389]
-
făcea anume paravan cu propriul trup. Izbuti să zărească doar un teanc de scrisori legate printr-o panglică, În fund, și, pe o poliță din lemn, un flacon cam de mărimea unei măsuri de vin, aproape plin cu un lichid verzui și sigilată cu un dop din metal. — Iată leacul despre care ți-am vorbit. Un remediu Împotriva oricărei dureri a fragilului trup omenesc. Chiar și suferința sufletului e Învinsă de acest elixir liniștitor, explică Teofilo În timp ce Închidea lădoiul. Depuse cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pe brățările Antiliei, cu inscripțiile lor indescifrabile. Femeia păru să Îi intuiască gândul. — Dar pentru noi nu are acea valoare pe care pare să o aibă printre voi. Pentru noi bogăția e asta. Scosese de sub vestă un colier din pietre verzui, cu reflexe domoale. Jad. — Ia-l. E al dumitale, dacă accepți Învoiala. Te va face nemuritor. Dante continua să fixeze planșa, În timp ce Întindea, distras, o mână spre colier. Pe hartă nu erau indicate doar hotarele geografice, ci și rutele maritime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ocoli tălpile trandafirii ale Cosettei, trecu printre picioarele trainice ale unui fotoliu, se auzi duruind pe sub pat, ieși la iveală plin de scame și se opri lovindu-se cu un clinchet de un lighean. Din lighean zbură o muscă mare, verzuie. — Te rog să nu-ți faci o impresie greșită despre mine - spuse Cosette turnând în cești. Dacă te-am invitat aici, nu înseamnă că îți accept prietenia. Mie-mi place foarte mult să stau de vorbă cu oamenii, să schimb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
spătarul Vulture i-am lăsat în încăperile câtă frunză și iarbă ale palatului viziriului. înainte de a muta caravana poveștii noastre peste mări și țări, să mai zăbovim o clipă în preajma celor doi. Sunt ceasurile nouă. O muscă mare, păroasă și verzuie, venind tocmai din îndepărtatele ținuturi ale Iudeei, a reușit să purceadă printre perdelele patului în care odihnește trupul cilindric al spătarului Vulture și, prăfuită, vlăguită de drum, s-a așezat pe fruntea înaltă, înrourată de somn a înaltului sol moldovean
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
se poate - cârâi papagalul. — Ba se poate - zise binevoitor Sima-Vodă. Intră, Ruxăndrița! Ușa se deschise de-a binelea și în Sala Capetelor intră o copilă împlinită, de 17-18 ani, toată numai rotunjimi și gropițe, îmbrăcată într-o rochie de tafta verzuie cu mâneci tivite cu dantele, strânsă bine pe talie și înfoiată la spate, cu un șal griș-perle pe umeri și cu o mică vânătaie pe gât. De sub faldurile lungi ale rochiei scoteau vârfurile două botine de satin alb. Copila veni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
care nu le-am simțit niciodată. — Eu sunt obișnuită - șopti Cosette. Am cunoscut, de-a lungul nu prea liniștitei mele vieți, tot soiul de gângănii, care de care mai demne de luat în seamă: pureci vienezi, de Schonbrun, cu spatele verzui închis, care ies din cutele hainelor numai la mirosul parfumului de trandafiri, pureci de stepă, tătărăști, care se pot ține o vreme pe urma unui cal în galop, păduchi turcești viețuind mofluzi prin haremuri și murind imediat ce-i scoți la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
polonicul și lăsă tuturor în farfurii părți exasperant de egale. Apoi signora le ură poftă bună și, împingând cazanul, ieși cu slujnicuță cu tot. Ce-i de făcut? - păreau a se-ntreba toți. Primul care râcâi cu furculița în pasta verzuie fu bătrânelul, dar mai departe nu merse. Atunci doctorul Peleto, văzând că toți așteaptă un exemplu, își luă furculița-n dinți și înghiți ce rămăsese pe vârful ei. Din câte observară, stomacul dânsului avu o reacție de neutralitate, tradusă-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
se cufunde din nou în oaza lui de liniște unde patronau buna înțelegere, căruntețea și lina apropiere a marelui repaus. Episodul 169 A RIVEDERCI în sfârșit se vestiră și zorii, sărutând cu degetele de auroră mucegaiul clădirilor, puturoasa apă întunecat verzuie a canalelor, pleoapele urduroase ale lumpenului sculat deja în capul oaselor etc. Visele celor care visau în stabilimentul signorei Maxima se încețoșară, târându-se spre sfârșit. în gondolele legate în fața porților se urcară zgribulind de frig și grăbindu-se spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Deloc! răspunse Nené Dupré cu deplină siguranță. Nu mi-ai povestit că, pe când stăteai la oraș, erai uimit de felul în care rachetele americane nimeresc obiectivul chiar și pe întuneric? Îți amintești că la televizor se vedea totul de culoare verzuie din cauza razelor laser?... Da, sigur că-mi amintesc. — Păi eu am întotdeauna la mine un binoclu cu raze laser, care mă ajută să găsesc mașinile pierdute chiar și pe întuneric. Ți-l dăruiesc și te învăț cum se folosește, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
fix din Întunericul unei Încăperi În care se Înghesuiau de-a valma boccele de rufe, vase cu smalțul sărit, pantofi scîlciați, scaune și mese vechi jupuite la colțuri, porțelanuri pătate de muște, pahare de baccara desperecheate cu irizări roșiatice și verzui În rotunjimile sticlei, relicvele unei existențe care se anunțase cîndva strălucitoare. Fotografiile Îngălbenite pe care le ținea Într-o cutie de pantofi, Înfățișau un bărbat frumos, În costum gri, Încheiat la două rînduri, purtînd o pălărie de fetru moale cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
coastă În iatacurile verzi ale frunzișului sîni Îngîndurați să desprindem de pe ramuri triste și singure, să mușcăm urechea azaleelor și pașii soldaților tineri să ne treacă prin creier nostalgia niciodată gustată a pămîntului făgăduit. O, tarantula, tragic scarabeu cu ochi verzui lingînd pubisul blînd al Sulamithei, prin nori se deschid magazine cu parfumuri de citron și de mosc și nările ogarilor care am fost leapădă stîrvuri mici de resentimente. Vocea călugăriței deghizată la telefon, invitația ei Într-un pat vesel și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Turner, cînd și cînd Llosa, Süskind, Ginsberg, cînd și cînd vîntul purificat de praf după ploaie. Și sălile de spectacol, un balerin, un trup aproape imaterial plutind Într-un cerc de lumină. Și bucuria din somn cu vizitatori extratereștri, fața verzuie a tatei și bunicii și unchii și printre tufele de iasomie șobolanii grași atît de relaxați, atît de simpatici. Cu tine mereu, cu tine mirifică, Îmbătătoare existență! Și voi mult prea sterilizați În etuvele voastre ireproșabile, respirînd În blocuri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
cameră era mai tot timpul amurg. Celălalt mal nu se vedea, sub malul apropiat mai era un jilț sculptat. Acolo stătea Eberhart toată ziua, de parcă ar fi fost pe nisipul de pe malul lacului. Pe ochii lui era întinsă o pieliță verzuie. Acuma ochii lui privesc prin pielița aceasta de-a lungul camerei, pe fereastră, printre cei doi platani de afară, la acoperișurile de peste drum și vede altceva, gândeam eu. Noaptea se ridica, își desfășura pătura în carouri de pe el și umbla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
bucată din ea, dacă toată povestea asta o fi adevărată. Chiar și după ani de zile, la capătul nopții, dacă nu dormeam, priveam lacul. N-am crezut un cuvânt din povestea cu Câinele, dar, când se lumina de ziuă, ceața verzuie se învolbura pe ziduri până la fereastra mea. Și atunci totul era de parcă norul lui Vermeer ar fi tulit-o de la Delft tocmai la mine, ca să-l pot privi de sus. — Pe vremuri i-am făcut Colonelului o fotografie. Știi care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
așezată chiar în mijlocul cenușii. Arăta ca și când ar fi făcut parte din deal, pur și simplu o cutie mare de lemn fără nici un fel de vopsea pe ea. Arăta maronie ca trunchiul unui pin, în timp ce lichenii de pe acoperiș aveau o nuanță verzuie. Singurele lucruri care trădau faptul că sunt oameni care locuiesc în ea erau perdelele albe care fluturau de la fereastra dormitorului lui tanti Mae și perechea de chiloți de damă roz agățată la uscat pe o sfoară de rufe. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]