409 matches
-
o torpila tribordul portavionului Horneț, care a distrus sistemul electric și a provocat o înclinare de 14 de grade a navei. După ce a fost informat că forțele de suprafață japoneze se apropie și că eforturi suplimentare de remorcare sunt zădarnice, viceamiralul William Halsey a ordonat scufundarea portavionului Horneț, lansând și ordinul de abandonare a navei. Căpitanul Charles P. Mason a fost ultimul om de la bord, care a părăsit navă, iar supraviețuitorii au fost repede culeși de distrugătoare din escorta. Navele de
USS Hornet (CV-8) () [Corola-website/Science/331708_a_333037]
-
Escadrilei 3 de Luptă a Marii Flote, cu nava amiral HMS "Britannia", în mai 1916 și comandant al Escadrilei 2 de Luptă a Marii Flote, cu nava-amiral HMS "King George V", în noiembrie 1916. A fost înaintat la gradul de viceamiral la 17 mai 1917. Decorat cu Ordinul Sfântul Mihail și Sfântul Gheorghe în grad de Mare Cruce la 1 ianuarie 1919, de Robeck a devenit comandant al Flotei Mediteraneene și înalt comisar britanic în Turcia, cu nava-amiral HMS "Iron Duke
John de Robeck () [Corola-website/Science/334674_a_336003]
-
după Bătălia de la Port Arthur, Bătălia din Marea Galbenă (1904) și Bătălia din Strâmtoarea Tsushima (1905), din timpul Războiului Ruso-Japonez. Marea Flotă Britanică ("Grand Fleet") era condusă de către amiralul britanic Sir John Jellicoe iar Flota germană de ocean "Hochseeflote" de viceamiralul Reinhard Scheer. Intenția "Hochseeflote" era de a atrage în larg "Grand Fleet" și într-o ambuscadă să distrugă o parte a flotei, deoarece forțele navale germane erau insuficiente să lupte cu succes împotriva întregii flote britanice. Aceasta făcea parte din
Bătălia Iutlandei () [Corola-website/Science/331757_a_333086]
-
Marinei Regale Britanice comandată de John Jellicoe ambarcat pe nava de linie "HMS Iron Duke" era formată din: "Flota crucișătoarelor" comandată de David Beatty ambarcat pe nava "HMS Lion" "Flota principală de luptă" Flota germană pentru ocean "Hochseeflote" comandată de viceamiralul Reinhard Scheer, ambarcat pe nava cuirasată "Friedrich der Grosse" era compusă din: "Forțele de recunoaștere", comandate de Franz von Hipper, formată din: "Flota principală de linie" compusă din Navele de linie britanice totalizau un deplasament de 1.250.000 tone
Bătălia Iutlandei () [Corola-website/Science/331757_a_333086]
-
curent literar care face trecerea între clasicism și romantism. S-a născut la Setúbal la data de 15 septembrie 1765. Tatăl său, José Luís Soares Barbosa, era avocat iar mama sa, de origine franceză pe linia paternă (tatăl ei era viceamiral in marina portugheză, pe numele de Gillet Le Dous (sau Hedois) du Bocage), i-a lăsat numele de familie care coincidea cu cel al unei poete franceze, cu care de altfel se și înrudea. De mic copil a manifestat interes
Manuel Maria Barbosa du Bocage () [Corola-website/Science/316609_a_317938]
-
și Telecomunicații, pentru specialitatea Transporturi Navale. A fost trecut în rezervă la data de 23 octombrie 1956, la vârsta de numai 51 ani. Prin Decretul Prezidențial nr. 290 din 29 decembrie 1975, Emil Grecescu a fost înaintat la gradul de viceamiral în retragere.
Emil Grecescu () [Corola-website/Science/307466_a_308795]
-
Viceamiralul (志摩 清英)Shima Kiyohide (25 februarie 1890 - 7 noiembrie 1973) a fost un viceamiral japonez în cel de-al doilea Război Mondial. A devenit contraamiral în 1939 și viceamiral în 1943, în 15 februarie 1944 devenind șeful Flotei a 5
Kiyohide Shima () [Corola-website/Science/325427_a_326756]
-
Viceamiralul (志摩 清英)Shima Kiyohide (25 februarie 1890 - 7 noiembrie 1973) a fost un viceamiral japonez în cel de-al doilea Război Mondial. A devenit contraamiral în 1939 și viceamiral în 1943, în 15 februarie 1944 devenind șeful Flotei a 5-a a Marinei Imperiale Japoneze. În timpul Bătăliei din Golful Leyte, 23-26 octombrie 1944, Shima
Kiyohide Shima () [Corola-website/Science/325427_a_326756]
-
Viceamiralul (志摩 清英)Shima Kiyohide (25 februarie 1890 - 7 noiembrie 1973) a fost un viceamiral japonez în cel de-al doilea Război Mondial. A devenit contraamiral în 1939 și viceamiral în 1943, în 15 februarie 1944 devenind șeful Flotei a 5-a a Marinei Imperiale Japoneze. În timpul Bătăliei din Golful Leyte, 23-26 octombrie 1944, Shima a condus "Cea de a Doua Forță" formată din trei crucișătoare și șapte distrugătoare în
Kiyohide Shima () [Corola-website/Science/325427_a_326756]
-
1944 devenind șeful Flotei a 5-a a Marinei Imperiale Japoneze. În timpul Bătăliei din Golful Leyte, 23-26 octombrie 1944, Shima a condus "Cea de a Doua Forță" formată din trei crucișătoare și șapte distrugătoare în Bătălia din strâmtoarea Surigao. Flotele Viceamiralului Shōji Nishimura și al lui Shima se numeau împreună "Forța de Sud". Deoarece forțelor japoneze li s-a impus liniște radio, Shima a fost incapabil să sincronizeze mișcarea navelor sale cu flota lui Nishimura′s. Forța lui Shima - două crucișătoare
Kiyohide Shima () [Corola-website/Science/325427_a_326756]
-
album „Flaggenbuch”, aveau o formă pătrată și prezentau tricolorul românesc. Șeful Statului Major al Forțelor Navale avea drept însemn specific pe fâșia albastră două stele albe și două ancore albe încrucișate, aceste trei elemente fiind plasate unul sub altul. Pavilionul viceamiralului nu avea ancorele mai sus descrise, iar pavilionul contraamiralului prezenta pe fâșia albastră doar o stea. Pavilionul comandorilor și căpitan-comandorilor de nave prezenta o fâșie roșie mai lungă, terminată în unghi ascuțit cu vârful în interior. Astfel, proporția însemnului ajungea
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
Dover. Întâmplara a făcut ca operatorul unui stații radar din Fairlight, East Sussex a terminat o reparație și și-a pornit instalația la timp ca să recepționeze 27 de ecouri la ora 10:15 pe 12 febrorie. Informația a ajuns la viceamiralul Bertram Ramsay, care a cerut sprijinul pentru executarea unei misiuni de recunoaștere de către avioanele înarmate ale Grupului 11 RAF. Ramsay a alertat de asemenea și Grupul 19 RAF și escadrila FAA care opera de la aeroportul Manston cu privire la existența unor posibile
Operațiunea Donnerkeil () [Corola-website/Science/335662_a_336991]
-
de cinci zile. Dacă Insulele Amiralității fuseseră într-adevăr evacuate, ele aveau să fie ocupate și avea să se construiască o bază militară. Dacă inamicul ar fi fost neașteptat de puternic, atunci forța avea să fie retrasă. Generalul MacArthur și viceamiralul Thomas C. Kinkaid, comandantul Forțelor Navale Aliate din Zona Pacificul de Sud-Vest, aveau să fie pregătiți să ia o decizie, dar ei au delegat comanda contraamiralului William Fechteler, comandantul Grupului 8 Amfibii din cadrul Forței VII Amfibii a contraamiralului Daniel E.
Campania din Insulele Amiralității () [Corola-website/Science/320092_a_321421]
-
regele Ludovic XIV vroia totuși să îl determine pe William III să părăsească continentul, pregătind o invazie a Irlandei. În acest scop au fost concentrați 12.000 soldați în peninsula Cotentin sub comanda mareșalului de Bellefonds. La întoarcerea din Mediterană Viceamiralul D’Estrées ar fi trebuit să îi escorte peste Canal cu 12 nave de linie. Între timp Tourville i-ar ține ocupați pe inamici cu 60 nave de linie. Francezii știau foarte bine că flotele olandeză și engleză din Canal
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]
-
din Rochefort, cu 7 nave de linie și nave auxiliare, mărind flota combinată a lui Tourville la 44 nave de linie, plus nave auxiliare în total 70-80 ambarcațiuni. Între timp flota aliată se aduna la St. Helens lângă Insula Wight; viceamiralul Escadrei Roșii Sir Ralph Delaval sosise la St. Helens la 8 mai; a doua zi i s-a alăturat Richard Carter, care fusese în vestul Canalului escortând un convoi și ducând trupe în Guernsey. Olandezii trimiseseră o flotă din Texel
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]
-
dar ambele părți au folosit șalupe pentru a tracta navele în poziție, în timp ce în ariergardă Ashby folosea și el șalupe pentru a își aduce Escadra Albastră în luptă. Totuși, în vizibilitatea slabă el nu l-a puput vedea pe Carter, viceamiralul său, care era într-o poziție avantajoasă alături de Shovell dincolo de linia franceză, așa că înaintă: el continuă să se îndrepte spre Escadra Albastră franceză, care se afla la Nord de acțiunea principală. 5pm La ora 5 escadrele centrale au reintrat în
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]
-
76, însoțite de 2 fregate, de 24 și 20 tunuri, și de o navă incendiară, au căutat adăpost la Cherbourg. Au fost aruncate pe plajă în fața orașului, deoarece portul nu era potrivit pentru ele. Russell l-a detașat pe Delaval, viceamiralul său, să atace și să le distrugă. Delaval luă poziție în fața Cherbourgului și atât de multe nave din flota engleză i s-au alăturat încât comanda sa a devenit nesustenabilă. Păstrând 11 nave, majoritatea nave mai mici de categoria 3
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]
-
ucis în Bătălia din Marea Galbenă.) Cuirasatele, crucișătoarele și alte nave au fost aranjate în divizii fiecare divizie fiind comandat de către un ofițer-amiral. La bătălia de la Tsushima, amiralul Tōgō a fost ofițerul care comanda nava Mikasa (celelalte divizii fiind comandate viceamiralii, contraamirali, comandanți de convoi, căpitani și comandanții diviziile de distrugătoare). După Mikasa veneau în linie cuirasatele Shikishima, Fuji și Asahi. În urma lor veneau două crucișătoare blindate. Amiralul Tōgō, prin recunoaștere corect executată și alegerea bună a poziției sale „a asigurat
Bătălia din Strâmtoarea Tsushima () [Corola-website/Science/326196_a_327525]
-
activat ca adjunct al Ministrului Transporturilor și Telecomunicațiilor și șef al Departamentului Transporturilor Navale (1986-1989). În perioada 26 aprilie 1990 - 1 mai 1997 a îndeplinit funcția de comandant al Marinei Militare Române. Prin Decretul nr.294 din 10 august 1995, viceamiralul Gheorghe Anghelescu a fost înaintat la gradul de amiral - cu trei stele . Ulterior, gradul de amiral cu trei stele a fost redenumit ca viceamiral-comandor. Ulterior, prin Decretul nr.502 din 24 septembrie 1997, viceamiralul-comandor Gheorghe Anghelescu a fost trecut în
Gheorghe Anghelescu () [Corola-website/Science/307461_a_308790]
-
redenumit ca viceamiral-comandor. Ulterior, prin Decretul nr.502 din 24 septembrie 1997, viceamiralul-comandor Gheorghe Anghelescu a fost trecut în rezervă începând din data de 30 septembrie 1997 . După alegerea ca președinte a marinarului Traian Băsescu, acesta l-a avansat pe viceamiralul în retragere Gheorghe Anghelescu la data de 19 decembrie 2006 la gradul de amiral (cu patru stele) . În ultimii ani ai vieții, amiralul Gheorghe Anghelescu a fondat Asociația "Clubul Amiralilor" și a fost primul președinte al Consiliului Director al acestei
Gheorghe Anghelescu () [Corola-website/Science/307461_a_308790]
-
judecați de o curte marțială pentru pierderea vasului (procedură declanșată automat conform legislației maritime britanice, și care nu indică vreo anume suspiciune de vinovăție). Ambii au fost achitați. Bligh și-a reluat cariera navală și a ajuns până la rangul de viceamiral. Cariera sa a fost marcată de o altă contestare a autorității sale ca guvernator al provinciei New South Wales. În 1808, soldații din New South Wales l-au arestat pe Bligh într-un incident cunoscut astăzi sub numele de Revolta
Revolta de pe Bounty () [Corola-website/Science/321492_a_322821]
-
a lupta cu un inamic cu privire la care se aștepta să aibă patru sau cinci portavioane, amiralul Chester Nimitz, comandantul suprem al Zonelor din Oceanul Pacific, avea nevoie de toate portavioanele disponibile ale Statelor Unite ale Americii. Avea deja la îndemână grupul operativ comandat de viceamiralul William Halsey, format din portavioanele "Enterprise" și "Hornet", deși Halsey s-a îmbolnăvit de psoriazis și a trebuit să fie înlocuit de contraamiralul Raymond Spruance, comandantul escortei. Nimitz s-a grăbit să recheme flota comandată de contraamiralul Fletcher, inclusiv portavionul
Bătălia de la Midway () [Corola-website/Science/302664_a_303993]
-
conducă lucrările de asediu de-a lungul zonei muntoase Cherson de la sud de Sevastopol. Au fost săpate redute, tranșee și locașuri pentru bateriile de tunuri. Cum infanteriștii ruși și comandantul lor, Prințul Menșikov plecaseră, apărarea Sevastopolului a fost condusă de viceamiralii Vladimir Kornilov și Pavel Nahimov, avându-l ca ajutor pe genistul șef al lui Menșikov, locotenentul colonel Eduard Totleben. Forțele rușilor erau compuse din 4.500 voluntari (milițieni), 2.700 tunari, 4.400 infanteriști marini, 18.500 marinari și 5
Asediul Sevastopolului (1854) () [Corola-website/Science/303155_a_304484]
-
Nimitz la rangul de contraamiral, Marina Statelor Unite nu a menținut gradul cu o stea (Commodore). Nimitz a fost promovat astfel, direct de la gradul de comandor la gradul de contraamiral. Prin numirea de către Congresul SUA, el a sărit peste gradul de viceamiral și a fost promovat direct la rangul de amiral în decembrie 1941. Amiralul flotei - este un rang făcut permanent în Marina Statelor Unite pe 13 mai 1946, este un rang acordat pe viață. Acest rang în SUA a fost acordat lui
Chester W. Nimitz () [Corola-website/Science/311044_a_312373]
-
Comitetului Executiv al Marinei. La data de 1 iunie 1918, contraamiralul Bălescu a fost numit în funcția de comandant al Marinei Militare Române. Deține această înaltă funcție până la 3 noiembrie 1920, când părăsește cadrele active ale marinei cu gradul de viceamiral. Constantin Bălescu a încetat din viață în anul 1929. Cu prilejul înmormântării sale, comandorul Ioan Bălănescu, viitor comandant al Marinei și viceamiral, a rostit o alocuțiune în care a elogiat personalitatea viceamiralului Bălescu: În prezent, numele său este purtat de către
Constantin Bălescu () [Corola-website/Science/307467_a_308796]