KorAP: Find »[drukola/base=violoncelist & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...9 10 11 ...20 >

478 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652

După ce terminară de mâncat, se Întinseră unul alături de celălalt, violoncelistul ațipi un pic, câinele dormea deja de un minut. Când se treziră și se Întoarseră acasă, moartea se duse cu ei. În timp ce câinele alerga spre curte ca să-și descarce mațul, violoncelistul puse suita de bach pe pupitru, o deschise la pagina scabroasă, un pianissimo absolut diabolic, și ezitarea implacabilă se repetă. Morții i-a fost milă de el, Săracul, cel mai rău e că nu va avea timp să reușească, de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
scrisorile să pornească spre destinațiile lor. Coasa rămase tăcută, dar tăcerea echivala cu o Întrebare. Știi, nu pot să tot vin și să plec Întruna ca să mă ocup de poștă, spuse moartea, trebuie să mă concentrez total la rezolvarea problemei violoncelistului, să descopăr modalitatea de a-i Înmâna blestemata de scrisoare. Coasa aștepta. Moartea continuă, Ideea mea este următoarea, scriu toate scrisorile odată pentru toată săptămâna În care voi lipsi, procedeu pe care Îmi permit să-l folosesc luând În considerare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
care moartea o are În geantă are numele altui destinatar și altă adresă, nouă Încă nu ne-a venit rândul să cădem de pe schelă. Contrar celor ce s-ar putea prevedea În mod rezonabil, moartea nu dădu șoferului taxiului adresa violoncelistului, ci pe cea a teatrului unde cântă el. E adevărat că se hotărâse să meargă la sigur după eșecurile succesive suferite, dar nu dintr-o simplă Întâmplare Începuse prin a se transforma În femeie, sau, așa cum ar mai putea fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
ținta În plin când, Într-un anumit moment al conversației cu moartea, se Întrebase asupra tipului de bărbat pe care aceasta voia să-l seducă. Acesta era cuvântul cheie, să seducă. Moartea s-ar fi putut duce direct acasă la violoncelist, să sune la ușă și, când el ar fi deschis ușa, să-i arunce prima momeală a unui surâs suav după ce și-ar fi scos ochelarii negri, să se anunțe, de exemplu, ca vânzătoare de enciclopedii, pretext arhicunoscut, dar cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
departe de casa muzicianului. Moartea coborî spre centru mergând pe jos, intră Într-o agenție de voiaj, ceru voie să consulte o hartă a orașului, localiză rapid teatrul, de acolo degetul său arătător călători pe hârtie spre cartierul unde locuia violoncelistul. Zona era un pic cam departe, dar existau hoteluri În Împrejurimi. Funcționarul Îi sugeră unul dintre ele, fără lux, dar confortabil. El Însuși se oferi să facă rezervarea prin telefon și când moartea Îl Întrebă cât datora pentru munca sa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
i-ar fi venit să se poarte astfel. Poate că a fost din cauză că am luat figură umană, lucrurile astea trebuie că se iau, gândi ea. Din Întâmplare se uită pe fereastra taxiului și recunoscu strada pe care treceau, aici locuiește violoncelistul și acela este parterul unde stă el. Morții i se păru că simte o apăsare bruscă În plexul solar, o agitație subită a nervilor, putea fi fiorul vânătorului când zărește prada, când o are În cătarea puștii, putea fi un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
și stinse lumina. Nu dormi. Moartea nu doarme niciodată. Cu rochia ei nouă cumpărată ieri Într-un magazin din centru, moartea asistă la concert. E așezată, singură, În loja de categoria Întâi, și, așa cum făcuse În timpul repetiției, Îl privește pe violoncelist. Înainte să se fi micșorat lumina În sală, În timp ce orchestra aștepta intrarea dirijorului, el o observă pe acea femeie. N-a fost singurul dintre muzicieni care i-a observat prezența. În primul rând pentru că ea ocupa singură loja, ceea ce, deși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
atât de periculos de când ieșise din subterana sa Înghețată, acum nu zâmbește. Din rândurile publicului, bărbații o observaseră cu o curiozitate șovăielnică, femeile cu neliniște circumspectă, dar ea, ca o acvilă coborând rapid asupra mielului, nu are ochi decât pentru violoncelist. Cu o diferență, totuși. În privirea cesteilalte acvile care și-a prins Întotdeauna victimele e ceva ca un văl subțire de milă, acvilele, o știm bine, sunt obligate să ucidă, așa le impune firea lor, dar aceasta pe care o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
avem aici, În acest moment, poate că ar prefera, În fața mielului lipsit de apărare, să-și desfacă dintr-odată aripile puternice și să zboare din nou spre Înălțimi, spre aerul rece al eterului, spre turmele inaccesibile de nori. Orchestra tăcu. Violoncelistul Începu să cânte solo-ul său ca și cum doar pentru asta s-ar fi născut. Nu știe că acea femeie din lojă are În gentuța sa recent inaugurată o scrisoare de culoare violetă al cărei destinatar este, nu știe, n-ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
fluturelui acherontia atropos trecu rapid prin memoria morții, dar ea Îl Îndepărtă cu un gest al mâinii care semăna atât cu cel care făcea să dispară scrisorile de pe masa din Încăperea subterană, cât și cu un semn de mulțumire pentru violoncelist care acum Își Întorcea capul În direcția ei, deschizând drum privirii prin obscuritatea caldă a sălii. Moartea repetă gestul și a fost ca și cum degetele ei fine s-ar fi dus să se așeze pe mâna care mișca arcușul. Deși inima

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
privirii prin obscuritatea caldă a sălii. Moartea repetă gestul și a fost ca și cum degetele ei fine s-ar fi dus să se așeze pe mâna care mișca arcușul. Deși inima făcuse tot ce putea pentru ca acest lucru să se Întâmple, violoncelistul nu greși nota. Acele degete nu aveau să-l atingă din nou, moartea Înțelesese că nu trebuie să distragi niciodată un artist adâncit În arta sa. Când concertul se termină și publicul izbucni În aclamații, când luminile se aprinseră și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
nou, moartea Înțelesese că nu trebuie să distragi niciodată un artist adâncit În arta sa. Când concertul se termină și publicul izbucni În aclamații, când luminile se aprinseră și dirijorul ceru orchestrei să se ridice, și apoi când făcu semn violoncelistului să se ridice, el singur, ca să-și primească aplauzele cuvenite și care-i reveneau pe merit, moartea, În picioare În lojă, zâmbind În sfârșit, Își Încrucișă brațele pe piept, În tăcere, și privi, nimic mai mult, ceilalți să aplaude, ceilalți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
nimic mai mult, ceilalți să aplaude, ceilalți să strige, ceilalți să-l recheme de zece ori pe maestru, ea privea doar. Apoi, lent, ca și cum nu s-ar fi Îndurat să plece, publicul Începu să iasă, În timp ce orchestra se retrăgea. CÎnd violoncelistul se Întoarse spre lojă, ea, femeia, nu mai era acolo. Așa e viața, murmură el. Se Înșela, viața nu e Întotdeauna așa, femeia din lojă Îl va aștepta la intrarea artiștilor. Câțiva dintre artiștii care ies o privesc cu dorință

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
artiștilor. Câțiva dintre artiștii care ies o privesc cu dorință, dar percep, fără să știe cum, că e protejată de o Împrejmuire invizibilă, de un circuit de Înaltă tensiune În care ar arde ca niște minusculi fluturi nocturni. Atunci, apăru violoncelistul. Văzând-o, se opri brusc, schiță chiar o mișcare de recul, ca și cum, văzută de aproape, femeia ar fi fost altceva decât femeie, ceva din altă sferă, din altă lume, de pe fața nevăzută a lunii. Cu capul aplecat, Încercă să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
e diferit, nu am nici un solo, Știam, După cât se vede, v-ați gândit la toate, Da, Și finalul, care va fi, Abia suntem la Început. Se apropia un taxi liber. Femeia Îi făcu semn să oprească și se Întoarse spre violoncelist, Vă duc acasă, Nu, vă duc eu la hotel și apoi mă duc acasă, Va fi cum spun eu, ori va trebui să luați alt taxi, Sunteți obișnuită s-o țineți pe a dumneavoastră, Da, Întotdeauna, Trebuie să fi dat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
demonstrație, Nu fiți prost, spuse brusc moartea, și era În glasul ei o amenințare ocultă, tenebroasă, teribilă. Violoncelul a fost pus În portbagajul mașinii. Tot drumul cei doi pasageri nu rostiră un cuvânt. Când taxiul se opri la prima destinație, violoncelistul spuse Înainte de a coborî, Nu reușesc să Înțeleg ce se Întâmplă Între noi, cred că cel mai bine e să nu ne mai vedem, Nimeni nu va putea Împiedica acest lucru, Nici măcar dumneavoastră, care o țineți Întotdeauna pe a dumneavoastră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
niciodată. Cu violoncelul agățat de umăr, muzicianul se Îndepărtă și intră În clădire. Nu se Întoarse Înapoi, nici măcar când, ajuns În prag, se opri pentru o clipă. Femeia se uita la el și-și strângea cu putere geanta. Taxiul plecă. Violoncelistul intră În casă murmurând iritat, E nebună, nebună, nebună, singura dată când mă așteaptă cineva la ieșire ca să spună că am cântat bine, se nimerește să fie o scrântită, și eu, ca un prost, s-o Întreb dacă n-o s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
vorbească, să-și spună numele sau numărul de telefon, probabil i s-ar răspunde de cealaltă parte Greșeală, scuzați, dar vocea care vorbi preferă să Întrebe, Câinele e cel care răspunde la telefon, dacă e el, Îl rog măcar să latre. Violoncelistul răspunse, Da, sunt câinele, dar nu mai latru de mult timp, m-am lăsat și de obiceiul de a mușca, doar pe mine Însumi când viața Îmi repugnă, Nu vă supărați, vă telefonez ca să mă iertați, discuția noastră a luat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
noi doi va trebui neapărat să fie, și eu nu vă văd pe dumneavoastră cu Înfățișarea, nici cu șiretenia necesară pentru rolul de pisică, Prin urmare sunt condamnat să fiu șoarece toată viața, Atât cât va dura, da, un șoarece violoncelist, Alt desen animat, Încă n-ați observat că ființele umane sunt desene animate, Și dumneavoastră, presupun, Ați avut ocazia să vedeți ce par, O femeie frumoasă, Mulțumesc, Nu știu dacă v-ați dat seama că această conversație la telefon seamănă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
sunt obișnuită, În afară de asta e ușor de ghicit ce urma să spuneți, Însă, dacă considerați că trebuie să-mi dați o explicație mai completă, poate vom putea continua conversația sâmbătă, N-o să vă văd până atunci, Nu. Legătura se Întrerupse. Violoncelistul se uită la receptorul pe care-l avea Încă În mâna umedă de emoție, Trebuie să fi visat, murmură, asta nu e o aventură care să mi se Întâmple mie. Puse receptorul În furcă și Întrebă, acum cu glas tare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
mie. Puse receptorul În furcă și Întrebă, acum cu glas tare, pianul, violoncelul, biblioteca, Ce vrea femeia asta de la mine, cine e, de ce apare În viața mea. Trezit de zgomot, câinele ridicase capul. În ochii lui era un răspuns, dar violoncelistul nu-i dădu atenție, străbătea Încăperea dintr-o parte În alta, cu nervii mai agitați ca Înainte, iar răspunsul era așa, Acum că pomenești de asta, am o vagă amintire că am dormit În poala unei femei, poate că a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
În alta, cu nervii mai agitați ca Înainte, iar răspunsul era așa, Acum că pomenești de asta, am o vagă amintire că am dormit În poala unei femei, poate că a fost ea, Ce poală, ce femeie, ar fi Întrebat violoncelistul, Tu dormeai, Unde, Aici, În patul tău, Și ea, unde era, Pe aici, Bună glumă, domnule câine, de cât timp nu intră o femeie În casa asta, În camera aia, hai, spune-mi, Așa cum trebuie să știi, perceperea timpului de către

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
mai probabil, câinii sunt niște visători incorigibili, ajungem să visăm cu ochii deschiși, e suficient să vedem ceva În Întuneric ca să ne imaginăm imediat că e o poală de femeie și să sărim În ea, Treburi de câini, ar spune violoncelistul, Chiar dacă nu-i adevărat, ar răspunde câinele, nu ne plângem. În camera sa din hotel, moartea, dezbrăcată, stă nemișcată În fața oglinzii. Nu știe cine este. Pe tot parcursul zilei următoare femeia nu telefonă. Violoncelistul nu ieși din casă, În așteptare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
ea, Treburi de câini, ar spune violoncelistul, Chiar dacă nu-i adevărat, ar răspunde câinele, nu ne plângem. În camera sa din hotel, moartea, dezbrăcată, stă nemișcată În fața oglinzii. Nu știe cine este. Pe tot parcursul zilei următoare femeia nu telefonă. Violoncelistul nu ieși din casă, În așteptare. Noaptea trecu, și nici un cuvânt. Violoncelistul dormi și mai prost decât În noaptea anterioară. În dimineața zilei de sâmbată, Înainte de a pleca la repetiție, Îi intră În cap ideea năstrușnică de a se duce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
răspunde câinele, nu ne plângem. În camera sa din hotel, moartea, dezbrăcată, stă nemișcată În fața oglinzii. Nu știe cine este. Pe tot parcursul zilei următoare femeia nu telefonă. Violoncelistul nu ieși din casă, În așteptare. Noaptea trecu, și nici un cuvânt. Violoncelistul dormi și mai prost decât În noaptea anterioară. În dimineața zilei de sâmbată, Înainte de a pleca la repetiție, Îi intră În cap ideea năstrușnică de a se duce să Întrebe prin hotelurile din Împrejurimi dacă era cazată acolo o femeie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]