2,884 matches
-
țesătura... Mergeau de o bună bucată de vreme. Mitruță a mai contenit pasul, ca să-l ajungă Cotman din urmă. Se vedea limpede că ar vrea să-i spună ceva, dar parcă nu îndrăznea. Îl tot fura cu coada ochiului prin viscolul îndârjit. În cele din urmă a vorbit: Spune-mi, Ioane, dar fără să te superi. Spune-mi de ce ai sărit așa de speriat când ai auzit că a dispărut Hliboceanu? Apoi nu te-ai mai dezlipit de lângă el din clipa
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
vecilor. Numai că li s-o întâmplat să ne cadă în crâsnic după ce amu, vreo lună, într-o vineri noapte, ne-o jăfuit, iar pe mine m-o lăsat într-o baltă de sânge... Era o noapte de iad... Pe viscolul cel mare... De ce n-ai venit să declari cele întâmplate? N-avea cine, domn’ comisar. Eu am zăcut în nesimțire după lovitura de baltag primită în cap... Apoi încă două săptămâni nu m-am putut mișca din casă... Pe urmă
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
În continuare cuvinte nedeslușite. Peste Întreaga adunare se lăsă o liniște solemnă, Încordată și totodată limpede. CÎnd Joanna-Jeni și Christina ajunseră lîngă punctul de executare a penalty-urilor, din rîndurile de la spate, mai precis din grupul doamnei Agneta, izbucni ca un viscol din senin larma produsă de unul dintre pacienți - și toate privirile se Întoarseră contrariate Într-acolo. — Și eu am beculețe! Sunt plin de beculețe! Luminez ca o galaxie! De aceea văd perfect totul! striga un bărbat Înalt, nebărbierit, Îmbrăcat În
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
mare coajă infectată. E oare o noutate? Îmi pui la Îndoială metodele de calcul? Metodele mele sînt metodele mele sînt metodele mele. Mă doare-n cur. Mă ridic și mă duc la fereastră. Ăștia care se adună sînt nori de viscol. 000000000000000000000000000000000000000000000Erai În al nouălea cer Bruce, dar o parte din tine nu era sigură dacă nu cumva Îți Întindea o capcană și n-o să ai parte de aceeași ridiculizare și umilire care Îți fuseseră hărăzite Încă de cînd te știai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
și el e aici, stînd În fața mea În prag, iar eu mă uit peste umărul lui, urmărind cu privirea cum BMW-ul lui Tom Stronach iese din parcare și se Îndepărtează pe stradă. Soarele de iarnă Îmi sclipește În ochi. Viscolul. S-a oprit. Nu mai e aici. Morții măsii. — Am fost nevoit să vin, Bruce, ne spune el. Mi-am făcut griji pentru tine. Ai trecut printr-o situație a dracu de nasoală. Am fost nevoit să vin, repetă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
prin urechea unui ac și Începe să coasă cu ea tivul baticului pe care-l ține În poală.. Focul se stinge, mama și tata dispar, casa se prelinge pe trupul meu, ca o Înghețată care s-a topit. Mă trezesc. Viscolul a deschis ușa cavoului și s-a năpustit Înăuntru. Îmi strâng trupul În paltonul uzat. Douăzeci și opt Ți-a intrat În cap că ai scris o carte? Tânăra redactoră, Îl privește batjocoritor, trăgând dintr-o țigară, și suflând fumul spre Antoniu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
1, bașca toate regulile și regulamentele lor meșughene 2, de parcă n-ar fi fost de-ajuns propria lor țicneală! O glumă de-a noastră de familie zice că odată, în fragedă pruncie, am întors capul de la fereastra pe care priveam viscolul de afară și am întrebat pe un ton optimist: „Mama, noi credem în iarnă?“ Înțelegi ce-ți zic? Am fost crescuți de hotentoți și zuluși! Nici măcar nu mă puteam gândi să beau un pahar cu lapte la sandvișul meu cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
fi ale lui. Unde, vai, unde-i sărmanul nostru Odiseu! Sus la etaj, unchiu’ Hymie e acasă, peste drum, Landau e acasă, toată lumea e acasă până-n cinci patruzeci și cinci, numai tata nu, iar la radio se anunță că un viscol greu, venit de la Polul Nord, se năpustește deja asupra Newark-ului. E clar, nu-ncape îndoială, deja i-am putea contacta pe Tuckerman & Faber, pentru pregătirile de înmormântare, și am putea începe să anunțăm lumea. Da, e de-ajuns ca străzile să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
de puță. Își duce zilele cu brioșe și cu propria lui șmecherie. Eu mănânc prânzuri gustoase și de-aici mi se trag toate inhibițiile. Dar nu mă-nțelege greșit (nici n-ai avea cum): ce e mai emoționant în timpul unui viscol, când îți scuturi încălțările de zloată la ușa din spate, decât să auzi acordurile lui Aunt Jenny revărsându-se din radioul de la bucătărie și să adulmeci aburii supei de roșii care e pusă la încălzit pe aragaz? Ce poate fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
rămas în amintire ideea centrală o dorință etern-umană (sau vanitate?!) care ne umflă pânzele corăbiilor; visăm să urcăm într-o cursă rapidă, care să ne ducă direct, confortabil și sigur la destinație. Unii au noroc. Cei mai mulți însă avem de înfruntat viscole și întroieniri; vânăm iluzii și prindem dezamăgiri. Important este să le putem face față rămânând verticali; cursa vieții, care trece uneori doar o singură dată prin stația în care așteptăm, oprește, ne dă prilejul să urcăm și pornește mai departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
și mîine după-masă vin la mine să stabilim cum aranjăm, vreau să fie ceva pe cinste. Mai stai cu mine, aștept mașina de teren că vreau să trag o raită pe la unitățile din apropiere, să-i pun în priză, că viscolul ăsta... Te duc întîi pe tine acasă și-apoi... Mulțumesc! Mai vreau să trec pe la magazin, că pînă vine cursa n-am ce face. Bine. Atunci, te-aștept în jur de șase jumătate, da? Mihai încuviință și se întoarce grăbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
se ridică de pe sticle, aruncați cu precizie spre locul unde se află el, semn că l-au urmărit tot timpul. Ca răspuns, Mihai înclină capul într-un gest delicat de salut și se întoarce spre ușă. Abia afară, în plin viscol, amintirea banilor pierduți dezleagă nodul din gîtul său, eliberînd potopul de sfinți. Cînd se liniștește, își dă seama că a ajuns deja în Cartierul de Nord, în fața blocului și se grăbește să urce, să aibă timp să-și facă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
tăcere. Dezorientat, șoferul acționează pe rînd toate luminile. Nimic. Nici un semn. Farurile sînt moarte. Doar ștergătoarele mai continuă să se tîrască pe parbriz. Cînd se sting și luminile de bord, senzația e deplină ca-n iad: întuneric și zgomot de viscol, ce se infiltrează adînc, de-a lungul oaselor. Cu mîna tremurîndă, șoferul caută într-un lăcaș al bordului, scoate lampa de control, o bagă în priză și o aprinde, îndreptîndu-i fascicolul de lumină înainte, prin sectorul de cerc deschis de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
zăpadă. Chiar de facem loc, imediat dăm de altă întroienire. Pînă acum a fost șes, de-aici înainte drumul trece printre dealuri, va fi mereu întroienit. Zic să ne-ntoarcem. Nu! se opune profesorul. Sîntem abia la sfîrșitul lui noiembrie. Viscolul ăsta e un capriciu al naturii, într-un ceas, două va fi senin. Și cum vom înainta? Vor trimite înaintea noastră pluguri. Aici trebuie autofreze. Vor trimite autofreze. Cînd? Ieri, la garajul Întreprinderii de Drumuri și Poduri, autofrezele stăteau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
o să ne mai putem întoarce. Fără să mai asculte pe vreunul dintre călători, șoferul pornește motorul și dă înapoi. În valul de zăpadă dintre malurile șoselei, la lumina farurilor, se vede urma lăsată de botul mașinii, ca o grotă albă. Viscolul joacă nebun prin cele două fascicole de lumină. Cursa face manevre scurte, nervoase, pînă întoarce de-a binelea. Apoi, accelerată de piciorul șoferului, începe să gonească înapoi, asemeni unui animal speriat, ce-și caută propriile-i urme de întoarcere. *** Vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
pe alții, ori să mai priceapă ce li se răspunde. Aceeași întrebare se repetă la nesfîrșit: cînd plecăm? Dispecerii de peron și șoferii încearcă din răsputeri să facă față asalturilor, de cele mai multe ori strîngînd din umeri, arătînd cu privirea spre viscolul ce se repede în furie pe sub streașina clădirii. Cele cîteva curse, trase la peron, stau nemișcate, cu ușile închise, cu ferestrele acoperite deja de zăpadă. Un grup de muncitori, sosiți în grabă, întreabă de cursa lor. Așteptați, așteptați! vine răspunsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
de cursa lor. Așteptați, așteptați! vine răspunsul. Dar cursa rapidă, vine la timp? Mai e un sfert de oră, ce dracu'! răspunde nervos dispecerul. Mihai Vlădeanu, cel care a întrebat, își îndeasă căciula și-și ridică gulerul paltonului, pierzîndu-se prin viscol, în direcția gării, înainte ca Vlad, care l-a zărit, să-l mai poată opri. Intră în sala centrală și caută din priviri telefonul public interurban. O sună pe sora lui la serviciu. Un geamantan cu vin, vreo douăzeci și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Vă rog să mă iertați! N-o să vă mai deranjez, îmi pare rău! Sărut mîinile! vine în receptor răspunsul prompt, apoi se aude sunetul scurt, semn că telefonul a fost închis. Vlad rămîne cu palma pe receptorul metalic, biciuit de viscolul ce răzbate sub acoperișul peronului, bucuros că i s-a împlinit dorința ce-o simțea încolțită undeva în sufletul său, eliberat de obsesia femeii cunoscute în tren. De cînd are planuri serioase cu Sorina, dorindu-și să se căsătorească, pune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
într-adevăr senin, fără umbra altor gînduri, cînd o va întîmpina, peste cîteva momente, pe Sorina. Salut! I-ai și uitat numărul rîde Mihai Vlădeanu apropiindu-se dinspre gară. Nu-i acasă răspunde Vlad, strîngînd mîna întinsă. Ce zici de viscolul ăsta? Îmi pare rău! Nu mai știu nimic de sudor. A! rîde Vlad. Nu știam de ce-ți pare rău. De-acum tot aia-i. Ca să pot lucra la rezervor trebuie să-l acopăr, ori să-l duc într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
abia poate redresa mașina pornită în derivă. După alți cîțiva kilometri, un nou val mare, alb, blochează drumul. Țăranul se ridică de pe scaunul ghidului, coboară și croiește o pîrtie, apoi urcă din mers. Zăpada adusă de el, ca și rafalele viscolului, pătrunse prin ușa deschisă, au răcit de-a binelea interiorul cursei. Pasagerii toți stau cu gîturile întinse și cu ochii măriți, privind înainte îngroziți de gîndul că ar putea rămîne troieniți în plin cîmp, pe șosea. La fiecare mișcare laterală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
în capătul de beton al podului, îndreptînd colosul metalic în direcția de acțiune a vîntului, ca pe un cocoș de tablă, așezat în cornul casei. Ochii speriați ai pasagerilor au prilejul să vadă cum în parbriz, asemenea unui jet puternic, viscolul lovește în plin, spărgîndu-se rotund, ca o explozie de schije albe, ce lunecă pe botul cursei și se preling pe lîngă geamuri, adunîndu-se la spate, precum liniile de forță pe lîngă modelul unui avion, într-un tunel aerodinamic. Să rămînem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
gluga, oprindu-se lîngă ușă să-l aștepte pe șofer, care ia lampa de control, trăgîndu-i cordonul afară din lăcașul de la bord. Coboară amîndoi în întuneric, cu lampa aprinsă și încep să cotrobăiască în burta mașinii, la portbagaj. Cînd furia viscolului dă semne de oboseală, de afară, din spate, se aud zgomote metalice. Întins lîngă roată, Lazăr îmbină lanțurile, după ce a îmbrăcat în armătura de zale una din cele două roți duble. A înțeles, după cum se căznea să dea de rostul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
mașină, tîrîndu-se pe burtă pînă la ușă, de teamă să nu-l arunce vîntul într-o parte. Se așază pe scaunul ghidului, în bătaia aerului cald de la radiator, să se mai încălzească, în timp ce șoferul, cu motorul ambalat, așteaptă clipa cînd viscolul va lovi mai încet, să poată porni. Lazăr își aprinde o țigară, dar cînd vrea s-o stingă, dîndu-și seama că se află în cursă, șoferul întinde mîna și-i cere. Nu spune el încet, zdrobindu-și țigara -, e multă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Tot ce-i mai grav ajunge pe mîna lui. Numai pentru asta și tot trebuie să mă port frumos cu fiică-sa. Nu-ți mai spun ce frumos am fost primit în casa lor... Mergem pe peron? Mergem încuviințează Mihai. *** Viscolul a ridicat un val de aproape doi metri chiar în fața ușii laterale, care dă spre gară, încît nu se mai poate circula decît pe ușa centrală, unde doi șoferi, cu lopeți improvizate din bucăți de placaj, încearcă să înlăture o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
fie? Ca la Sălcii, iarna; oricum, nu-i în cîmp. Dă-mi, domnule, să vorbesc și eu! întinde profesorul mîna nervos, dar șoferul deja a închis. Deasupra întregii încăperi s-a așternut o liniște grea, apăsătoare, strivită în coaste de viscolul izbit furios în ferestrele mari. Va trebui să stăm aici peste noapte spune șoferul încet. Mîine în zori vor trimite înaintea noastră... Vocile, iscate timid, se susțin unele pe altele, amplificîndu-se, protestînd vehement. O lovitură puternică, dinspre ușă, face să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]