KorAP: Find »[drukola/base=vlah & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...9 10 11 ...43 >

1,060 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

Dar încă înainte de aceasta, la 1114, Anna Comnena îi menționa pe vlahii care îi călăuzeau pe năvălitorii cumani la trecerea Dunării, ca și o căpetenie a lor, Pudilă sau Budilă, care dau de veste împăratului Alexie despre trecerea fluviului. Aceste "Vlahii" erau răspândite în diferite ținuturi din sudul Dunării, iar despre originea și patria lor există o tradiție istorică consemnată de Kekaumenos, scriitor bizantin din secolul XI (1075): acestea proveneau din valea Dunării (dintre Dunăre și Sava), vechiul leagăn al romanității

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
istorică consemnată de Kekaumenos, scriitor bizantin din secolul XI (1075): acestea proveneau din valea Dunării (dintre Dunăre și Sava), vechiul leagăn al romanității daco-moesice. Cinnamus reproduce și el tradiția despre originea romană a vlahilor. În ceea ce-i privește pe românii (vlahii) din nordul Dunării, cele mai vechi informații despre ei le aflăm în gestele ungare din secolul al XI-lea, ei fiind amintiți aproximativ în aceeași vreme cu cei din sud, ceea ce înseamnă că românii, răspândiți pe un spațiu larg, au

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
amintiți aproximativ în aceeași vreme cu cei din sud, ceea ce înseamnă că românii, răspândiți pe un spațiu larg, au avut o evoluție comună și s-au închegat ca popor în același timp: secolele X-XI. Ei sunt menționați sub numele de vlahi, blahi sau volohi, în două izvoare narative medievale. Mai întâi, în cea mai veche cronică ungurească, Gesta Hungarorum sau Cronica Notarului Anonim al regelui Bela , care arată că ungurii au găsit în Panonia pe slavi și "blachii, pastores Romanorum". Apoi

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
atribuită lui Nestor (călugăr), care menționeză prezența "volohilor" și a slavilor în regiunea dintre Tisa și Dunăre, ocupată de unguri la sfârșitul secolului al IX-lea. Este indubitabil că "blachii" lui Anonymus sunt aceeași cu "volohii" lui Nestor și cu "vlahii" lui Kedrenos, adică românii. Aceștia sunt primii români cunoscuți ca atare (protoromâni), autorii civilizației carpato-dunărene (Dridu) din secolele IX-X.63 Prin urmare, începând din secolul al X-lea, numele de "vlahi", sub care sunt desemnați românii, se impune tot mai

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Anonymus sunt aceeași cu "volohii" lui Nestor și cu "vlahii" lui Kedrenos, adică românii. Aceștia sunt primii români cunoscuți ca atare (protoromâni), autorii civilizației carpato-dunărene (Dridu) din secolele IX-X.63 Prin urmare, începând din secolul al X-lea, numele de "vlahi", sub care sunt desemnați românii, se impune tot mai mult și va fi folosit în mod curent. În același timp, felul în care sunt ei menționați ar duce la concluzia că în sânul populației daco-romane ar exista două elemente: romanicii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-lea", vorbește despre textul armenesc al Geografiei lui Moise de Choren, care menționează "o țară necunoscută, numită Balak", datat în secolul al IX-lea. Dacă admitem existența a două ramuri ale populației romanice răsăritene, daco-romanii, la nord de Dunăre, și vlahii, în sudul ei (Balcani), și dacă ținem seama de valurile alternative ale migrărilor, cele periodice-transhumanța turmelorși cele legate de transmutarea unei întregi populații, ajungem la concluzia fuziunii lor, din care decurge unitatea prezentă a limbii române. 64 Numele românilor Există

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
religioasă și culturală a acestuia. Deși românii, în evul mediu, au trăit separați, numele neamului lor nu s-a schimbat, erau munteni, moldoveni, ardeleni, dar unitatea de neam a persistat. Ei au mai avut și alte nume date de străini, vlahi, blahi, volohi, dar aceste denumiri traduc numele vechi popular: români.65 NOTE 1. Gh. Brătianu, O enigmă și un miracol istoric: poporul român, București, Editura Știițifică și Enciclopedică, 1988, p. 64-65. 2. N. Iorga, Istoria Românilor, vol. II, București, 1936

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și alte fortificații, la Zotmar și Zyloc. Voievodatul lui Menumorut era locuit de populații diverse, iar armata lui era alcătuită din ostași luați (adunați ) din neamuri diferite". Anonymus îi amintește pe chazari (cabari), iar alte cronici amintesc, ulterior, pe români (vlahi) și secui. Între cele două părți (români și unguri) se desfășoară tratative Menumorut spune solilor lui Arpad, ducele Ungariei, că "regretă că ducele Salanus (?) i-a cedat un foarte mare teritoriu, dar el nu va ceda din pământul lui nici un

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în așezările din Transilvania și de la Dunărea de Jos. De exemplu, Menumorut avea relații politice cu împăratul Bizanțului, apoi existau legături între voievodul din Banat, Glad, și statul bulgar din sudul Dunării, armata sa din Vidin era alcătuită din români (vlahi), pecenegi și bulgari.25 Expedițiile ungare de la începutul secolului al X-lea, în Transilvania, nu aveau un caracter permanent, sistematic, erau doar incursiuni de pradă și cucerire, apoi cea mai mare parte a maghiarilor și a căpeteniilor lor s-au

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
apuseană-la Cenad, s-a înființat o Școală episcopală pentru cler, care marchează începutul învățământului în limba latină la noi.29 Viața bisericească a românilor sud-dunăreni În sudul Dunării, în secolul al X-lea (976), este menționată o numeroasă populație românească (vlahii) pe o întinsă suprafață, de la Marea Egee la Dunăre, și de la Marea Neagră la Adriatica. Izvoarele istorice fac referire și la viața bisericească a vlahilor. În anii 1019-1020, împăratul Vasile II a reorganizat biserica bulgară sub forma Arhiepiscopiei de Ohrida, ce includea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
bisericească a vlahilor. În anii 1019-1020, împăratul Vasile II a reorganizat biserica bulgară sub forma Arhiepiscopiei de Ohrida, ce includea 31 de episcopii, printre care cele de la Dârstor și Bodinis (Vidin). Această arhiepiscopie avea jurisdicție și asupra vlahilor din Bulgaria ("vlahii care sunt răspândiți în toată Bulgaria"). Episcopia vlahilor Pr. Păcurariu consideră că așezarea tuturor vlahilor din sudul Dunării (Bulgaria) sub oblăduirea duhovnicească a arhiepiscopiei de Ohrida era necanonică. Ca urmare, "s-a simțit nevoia" întemeierii unei episcopii proprii pe seama lor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
nevoia" întemeierii unei episcopii proprii pe seama lor. Conform unei liste din secolul al XI-lea a eparhiilor supuse Ohridei, ultima dintre ele (XXIV) era "Episcopia vlahilor". Dintr-o altă listă din secolul al XIII-lea, Notitia episcopatum, rezultă că episcopul vlahilor rezida în "Vreanoti", dar fără delimitarea teritoriului de jurisdicție (listele au fost publicate de bizantinologul H. Gelzer, în 1892). Istoricii au identificat această localitate cu orașul Vranje, situat pe Morava de sud (Serbia), iar alții cu Vranovici (Macedonia). Nu cunoaștem

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
vlahilor". Despre episcopia vlahilor nu se mai știe apoi nimic până în 1335. În acest an, după cucerirea orașului Prilep, țarul Serbiei, Ștefan Dușan, donează mânăstirii Treskavac din Prilep biserica Sf. Nicolae din Levin (Bitolia), "pe care a vândut-o episcopul vlah". Deducem că episcopul își avea reședința în Prilep sau Levin. Vlahii din statul sârbesc au fost puși sub jurisdicția Arhiepiscopiei autocefale sârbe, cu reședința în mânăstirea Jica, înființată în 1219, de Ștefan II Nemania, cu 12 eparhii. Dar vlahii din

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
1335. În acest an, după cucerirea orașului Prilep, țarul Serbiei, Ștefan Dușan, donează mânăstirii Treskavac din Prilep biserica Sf. Nicolae din Levin (Bitolia), "pe care a vândut-o episcopul vlah". Deducem că episcopul își avea reședința în Prilep sau Levin. Vlahii din statul sârbesc au fost puși sub jurisdicția Arhiepiscopiei autocefale sârbe, cu reședința în mânăstirea Jica, înființată în 1219, de Ștefan II Nemania, cu 12 eparhii. Dar vlahii din Serbia n-au reprezentat un factor politic, precum cei din Bulgaria

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
episcopul vlah". Deducem că episcopul își avea reședința în Prilep sau Levin. Vlahii din statul sârbesc au fost puși sub jurisdicția Arhiepiscopiei autocefale sârbe, cu reședința în mânăstirea Jica, înființată în 1219, de Ștefan II Nemania, cu 12 eparhii. Dar vlahii din Serbia n-au reprezentat un factor politic, precum cei din Bulgaria. Scoaterea vlahilor de sub jurisdicția episcopilor locali și subordonarea lor directă față de arhiepiscopiile de Ohrida (Bulgaria) și Jica (Serbia), ca și înființarea unei episcopii fără un teritoriu propriu, delimitat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
hirotonit de episcopul grec de Vidin. Patriarhia de Constantinopol și Arhiepiscopia de Ohrida, amândouă aflate în mâinile grecilor, n-au recunoscut noua Biserică ortodoxă vlaho-bulgară, cu centrul la Târnovo. Noul arhiepiscop Vasile a organizat sistematic noua instituiție, a hirotonit episcopi vlahi și bulgari, în locul celor greci, a rânduit preoți în parohii, a înființat mânăstiri. În acest mod, Târnovo devine singurul centru politic și bisericesc al vlahilor și bulgarilor din sudul Dunării. Pentru a ridica prestigiul capitalei lor, Asăneștii au adus la

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
au circulat și în nordul Dunării-să amintim și corespondența dintre Eftimie și Nicodim al Tismanei. Din păcate, în 1393, țaratul bulgar de Târnovo este ocupat de turci și apoi desființat, iar patriarhia sa care oblăduise timp de două secole credincioșii vlahi și bulgari și-a încetat activitatea. În locul acesteia a rămas, după 1393, o simplă mitropolie așezată sub jurisdicția patriarhiei de Constantinopol.31 Viața bisericească în Transilvania și Banat Am arătat mai sus (cap. VI), cum a avut loc instalarea ungurilor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ungurească-așadar, ca și la Biharea, peste organizarea bisericească ortodoxă s-a suprapus cea catolică.32 În Banat, în secolul al X-lea, exista un voievodat condus de Glad, cu reședința în cetatea Cuvin (Keve), iar oastea sa era alcătuită din vlahi, bulgari, pecenegi. Nu știm dacă pe teritoriul voievodatului său exista o episcopie, dar este cunoscut faptul că în apropiere se afla scaunul episcopal de la Bononia (Vidin), unde probabil a fost botezat Glad. La începutul secolului al XI-lea, în Banat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Ungariei și Bizanțului.2 Revolta vlahilor și bulgarilor din 1185 și constituirea unui stat puternic între Dunăre și Haemus, sfârșitul dinastiei Comnenilor și instalarea Anghelilor au slăbit mult Bizanțul, umbra celui de altădată. Cumanii din câmpia munteană au cooperat cu vlahii din sudul Dunării, iar populația autohtonă românească din regiunile extra-carpatice a susținut și ea pe Asănești. Pentru a bloca sprijinirea statului Asăneștilor de cumanii din Moldova, diplomația bizantină a reușit, prin anii 1200-1201, să convingă pe cneazul Haliciului, Roman Mstislavici

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Rusiei kievene la Dunăre, dar statul bulgar a supraviețuit în partea sa apuseană (Macedomia). Aici acționau așa-numiții "comitopoli", David, Aron, Moise și Samuel, unul din ei a pierit, fiind ucis la "Stejarii frumoși", lângă Prespa, într-o luptă cu "vlahii chervanari", în 976. Această dată marchează cea mai veche mențiune istorică cunoscută a românilor sud-dunăreni și implicarea lor în realitățile politico-militare din regiune. După 976, odată cu domnia marelui împărat Vasile II (976-1025), în inima Balcanilor începe să ființeze un stat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
bisericească până la Dunăre. Au fost înființate acum, la începutul secolului al XI-lea, 31 de episcopii cu ierarhi bizantini, care își exercitau jurisdicția și în nordul Dunării, printre români. În cadrul reorganizării vieții bisericești, împăratul a înființat un episcopat special pentru vlahi, cum se numeau românii sud-dunăreni. În 1020, la Dorostolon, se afla reședința unui episcop supus autorității Constantinopolului, dar curând s-a înființat mitropolia (arhiepiscopia ) de la Dorostolon, ceea ce a dus la apariția mai multor episcopii în Dobrogea. Exista o episcopie la

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
predominant acum în estul și sud-estul Europei. Chiar din momentul revenirii în zonă, împărăția bizantină înlătura ierarhia religioasă slavă (bulgară), fiind înlocuită cu una greacă și, în același timp, sublinia Iorga, se recunoștea existența unei populații românești numeroase și întinse, vlahii, în sudul Dunării. După Kekaumenos și însemnările rabinului spaniol, Veniamin din Tudela, consemnau: "vlahii se cațără ca niște capre pe stânci". După revenire, Bizanțul decidea, în iulie 1019, decizie întărită în 1272, ca vlahii din Bulgaria să fie puși sub

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
bizantină înlătura ierarhia religioasă slavă (bulgară), fiind înlocuită cu una greacă și, în același timp, sublinia Iorga, se recunoștea existența unei populații românești numeroase și întinse, vlahii, în sudul Dunării. După Kekaumenos și însemnările rabinului spaniol, Veniamin din Tudela, consemnau: "vlahii se cațără ca niște capre pe stânci". După revenire, Bizanțul decidea, în iulie 1019, decizie întărită în 1272, ca vlahii din Bulgaria să fie puși sub jurisdicția arhiepiscopiei din Ohrida. Legătura aceasta directă cu împărăția a trebuit să rămâie, prin

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
unei populații românești numeroase și întinse, vlahii, în sudul Dunării. După Kekaumenos și însemnările rabinului spaniol, Veniamin din Tudela, consemnau: "vlahii se cațără ca niște capre pe stânci". După revenire, Bizanțul decidea, în iulie 1019, decizie întărită în 1272, ca vlahii din Bulgaria să fie puși sub jurisdicția arhiepiscopiei din Ohrida. Legătura aceasta directă cu împărăția a trebuit să rămâie, prin biserică, nu numai în sud, dar și mai sus, peste (nordul) Dunăre. Anna Comnena afirma și ea că "toți cei

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Legătura aceasta directă cu împărăția a trebuit să rămâie, prin biserică, nu numai în sud, dar și mai sus, peste (nordul) Dunăre. Anna Comnena afirma și ea că "toți cei care duc o viață nomadă sunt numiți, în limbaj comun, vlahi". Acești vlahi, a căror valoare se dovedise în lunga și greaua luptă cu ostașii țarului Samuil, devin acum, la începutul secolului al XI-lea, un adevărat "depozit de luptători" pentru împărații din Constantinopol. Astfel, încă la 1027, se văd vlahi

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]