367 matches
-
exprimând atitudinea subiectului vorbitor față de interlocutor: ironie, desconsiderație, admonestare, dar și afecțiune, intimitate; forma în -e identifică: copile, băiete, ciobane, poete, moșnege, bătrâne etc., forma în -ule descrie: copilule, băiatule, ciobanule, poetule, moșneagule, bătrânule etc. Comportându-se adjectival, substantivele cu vocativul în -ule se caracterizează prin mutații semantice de tip metaforic, în planul lor lexical; substantivul copilule nu mai are ca referent extralingvistic un ‘copil’ ci o ființă umană înscrisă în această categorie, sau pentru atitudinea subiectului vorbitor față de ea, sau
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
implicit toate substantivele provenite din adjective sau prin personificări și care tolerează numai dezinența -ule: urâtule, răule etc., dobitocule, măgarule etc. iar, în funcție de context, și alte substantive cu această dezinență: eroule, puiule, pigmeule etc. Unele substantive prezintă o formă de vocativ omonimă cu nominativul-acuzativul-genitivul-dativul nearticulat, ca o a treia variantă: chelner!, șofer!, birjar!, sau ca unică variantă: elev!, soldat!, tată!, caporal!, ofițer! etc. Încărcate de mai multă energie, aceste forme dezvoltă adesea diferite conotații stilistice, în interiorul funcției expresive a limbii (circumscrisă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
stilul conversației, formă omonimă cu nominativ-acuzativul articulat: domnul director!, domnul profesor! Substantivele proprii sunt cel mai adesea întrebuințate fără dezinență specifică: Radu, Ștefan iar unele dintre ele nici nu acceptă o asemenea dezinență: Andrei, Mihai etc. Substantivele feminine prezintă la vocativ dezinența specifică -o, care intervine, însă, la un număr foarte redus de substantive și numai în limbajul familiar: copilo, fetițo, iubito, bunico, mămico, Mario, Zamfiro etc. și alte câteva. Mai numeroase sunt substantivele provenite din adjective: frumoaso, urâto, netrebnico, ticăloaso
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
substantive și numai în limbajul familiar: copilo, fetițo, iubito, bunico, mămico, Mario, Zamfiro etc. și alte câteva. Mai numeroase sunt substantivele provenite din adjective: frumoaso, urâto, netrebnico, ticăloaso etc., marcate de conotații stilistice. Majoritatea substantivelor feminine se caracterizează prin omonimia vocativului cu nominativul și acuzativul nearticulat: mamă, bunică, doamnă, femeie, nevastă, cumnată sau, mai rar, articulat cu articolul hotărât: doamna. Observații: Dezinența -o apare, în limbajul familiar, și la unele substantive masculine, proprii sau comune, terminate la singular în -a, -ă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
L. Blaga, p. 18), „L-ați văzut cumva pe Zdreanță,/Cel cu ochii de faianță?” (T. Arghezi, I, p. 446) 3. Articolul-morfem. Prin natura sa de categorie sintactică, cazul este strâns legat de categoria determinării. Rămâne în afara determinării numai cazul vocativ. Nominativul și acuzativul pot dezvolta toate gradele de determinare (deci, și determinarea Ø) iar genitivul și dativul au, sau determinare hotărâtă, sau determinare nehotărâtă; sunt incompatibile cu determinarea Ø. Datorită acestui sincretism caz - determinare, extins și la categoria gramaticală a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
asemănătoare cu opoziția tuturor masculinelor, numai la nivelul articolului (tată/tatălui) cf. elevul/elevului, alta, asemănătoare cu opoziția femininelor, la nivelul dezinențelor și articolului deopotrivă (tata/tatei; cf. mama/mamei). 4. Elemente suprasegmentale. Intonația fixează definitiv identitatea specifică a cazului vocativ între celelalte cazuri. Marcă redundantă pentru formele distincte prin dezinențe specifice (omule!, copile!, surioaro!), intonația anulează omonimiile cu nominativul nearticulat: Andrei! Maria!, tată!, copii!, cetățeni etc. sau cu genitiv-dativul plural: domnilor!, doamnelor!, cazuri lipsite de o intonație specifică. 5. Elemente
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
specifice (omule!, copile!, surioaro!), intonația anulează omonimiile cu nominativul nearticulat: Andrei! Maria!, tată!, copii!, cetățeni etc. sau cu genitiv-dativul plural: domnilor!, doamnelor!, cazuri lipsite de o intonație specifică. 5. Elemente sintactice. Topica introduce o marcă în plus în conturarea identității vocativului; substantivele în vocativ au topică liberă; prin aceasta, vocativul se distinge de nominativ, când nu are dezinențe specifice: „Din valurile vremii, iubita mea, răsai, Cu brațele de marmur, cu părul lung, bălai” (M. Eminescu, I, p. 213), „Căci tu înseninezi
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
surioaro!), intonația anulează omonimiile cu nominativul nearticulat: Andrei! Maria!, tată!, copii!, cetățeni etc. sau cu genitiv-dativul plural: domnilor!, doamnelor!, cazuri lipsite de o intonație specifică. 5. Elemente sintactice. Topica introduce o marcă în plus în conturarea identității vocativului; substantivele în vocativ au topică liberă; prin aceasta, vocativul se distinge de nominativ, când nu are dezinențe specifice: „Din valurile vremii, iubita mea, răsai, Cu brațele de marmur, cu părul lung, bălai” (M. Eminescu, I, p. 213), „Căci tu înseninezi mereu Viața sufletului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nearticulat: Andrei! Maria!, tată!, copii!, cetățeni etc. sau cu genitiv-dativul plural: domnilor!, doamnelor!, cazuri lipsite de o intonație specifică. 5. Elemente sintactice. Topica introduce o marcă în plus în conturarea identității vocativului; substantivele în vocativ au topică liberă; prin aceasta, vocativul se distinge de nominativ, când nu are dezinențe specifice: „Din valurile vremii, iubita mea, răsai, Cu brațele de marmur, cu părul lung, bălai” (M. Eminescu, I, p. 213), „Căci tu înseninezi mereu Viața sufletului meu, Mai mândră decât orice stea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ieșit din nebunatica sa gură.” (M. Eminescu, P.L., p. 31) Impun situarea substantivului în dativ prepozițiile: contrar, datorită, grație, mulțumită, conform, potrivit, asemenea: El a reacționat potrivit așteptărilor mele. 7. Interjecția. Mai ales în limbajul popular și în limbajul poetic, vocativul este precedat de interjecția o, accentuând intonația specifică în diferențierea de nominativ: „O mamă, dulce mamă, din negură de vremi / Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi.” (M.Eminescu, I, p. 129) Opoziția de caz a substantivelor compusetc
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de pe comoară Opoziția de caz a locuțiunilor substantivaletc "Opozi]ia de caz a locu]iunilor substantivale" Locuțiunile substantivale variabile realizează opoziția de caz, asemeni substantivelor simple, la nivelul primului constituent: nominativ-acuzativ: aducerea-aminte, băgătorul de seamă genitiv-dativ: aducerii-aminte, băgătorului de seamă vocativ: băgătorule de seamă! În desfășurarea flexiunii nominale, opoziția cazuală se realizează complet, în interiorul sincretismului determinare-număr-caz și în legătură cu genul substantivelor, prin convergența a cinci modalități: dezinența, morfemele determinării, prepoziția-morfem pe, articolul și intonația. Substantive masculine Singular N.: un/-l: un copil
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
însuși o anumită funcție sintactică. Substantivul realizează enunțuri nominale exclamative, singur (sau împreună cu diferiți termeni însoțitori, cu care nu intră în relații sintactice generatoare de funcții sintactice) sau ca regent într-o sintagmă cu expansiuni atributive, fie situându-se în vocativ (cu diferite valori semantice, condiționate de desfășurarea funcțiilor conativă, fatică și expresivă ale limbii în actul de comunicare): „Moș Nichifor o clatină ușor și zice:/ -Jupâneșică, jupâneșică!/ -Aud , moș Nichifor, răspunse Malca...” (I. Creangă, p. 109), „-Moșnege, moșnege! zise baba
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
tânăr muncitor. În topica subiectivă, adjectivul precede substantivul: un tânăr muncitor. În plan deictic, adjectivul, complement semantic al substantivului, se circumscrie ca și acesta „obiectului” comunicării. Adjectivul iese din sfera „obiectului” comunicării dacă substantivul pe care îl însoțește, este la vocativ, caz al interlocutorului: „Cum oare din noianul de neguri să te rump,/Să te ridic la pieptu-mi, iubite înger scump?” (M. Eminescu, I, p. 213) În această poziție, în mod frecvent, adjectivul se substantivizează: Urâtule!, Deșteptule!, Mincinosule!, „De-atunci, învingătoareo
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
frumușică/(unei) fete frumușele - (niște) fete frumușele. Sunt invariabile în funcție de caz adjectivele invariabile, la feminin, în funcție de număr: (o) fată stângace/(unei) fete stângace/(niște) fete stângace. Alternanțele care intervin în realizarea opoziției de număr caracterizează și opoziția de caz. La vocativ, adjectivele prezintă, ca și substantivul, forme omonime cu nominativul și forme cu dezinențe specifice. Se caracterizează prin forme omonime mai ales adjectivele care determină substantive feminine: frumoasă fată! (fată frumoasă!), iubită mamă!, dragă surioară! (surioară dragă!), dar și adjective care
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Adjectivele prezintă dezinențe specifice la masculin singular, când preced substantivul: • -e: iubite prietene! vs prietene iubit!, tinere domn!, sărmane om! • -ule: frumosule copil! Observații: În afara unor structuri relativ fixe: dragă prietene, dragă mamă, scumpe domn, scumpe prietene etc., sintagmele de vocativ formate din substantiv și adjectiv sunt puțin frecvente. Cel mai adesea se întrebuințează, sau substantivele, sau adjectivele singure. Când se folosesc singure, adjectivele în vocativ se substantivează. Cu această întrebuințare, vocativul se realizează prin dezinențe specifice: -o (frumoaso!), -e (netrebnice
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
unor structuri relativ fixe: dragă prietene, dragă mamă, scumpe domn, scumpe prietene etc., sintagmele de vocativ formate din substantiv și adjectiv sunt puțin frecvente. Cel mai adesea se întrebuințează, sau substantivele, sau adjectivele singure. Când se folosesc singure, adjectivele în vocativ se substantivează. Cu această întrebuințare, vocativul se realizează prin dezinențe specifice: -o (frumoaso!), -e (netrebnice), -ule (nebunule!), -lor (frumoaselor; netrebnicilor, nebunilor!). În sintagmele formate din substantiv și adjectiv, pot primi dezinențe specifice de vocativ ambii termeni: iubite prietene, sărmane omule
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dragă mamă, scumpe domn, scumpe prietene etc., sintagmele de vocativ formate din substantiv și adjectiv sunt puțin frecvente. Cel mai adesea se întrebuințează, sau substantivele, sau adjectivele singure. Când se folosesc singure, adjectivele în vocativ se substantivează. Cu această întrebuințare, vocativul se realizează prin dezinențe specifice: -o (frumoaso!), -e (netrebnice), -ule (nebunule!), -lor (frumoaselor; netrebnicilor, nebunilor!). În sintagmele formate din substantiv și adjectiv, pot primi dezinențe specifice de vocativ ambii termeni: iubite prietene, sărmane omule! ADJECTIVUL ȘI MORFEMELE DETERMINĂRIITC "ADJECTIVUL {I
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Când se folosesc singure, adjectivele în vocativ se substantivează. Cu această întrebuințare, vocativul se realizează prin dezinențe specifice: -o (frumoaso!), -e (netrebnice), -ule (nebunule!), -lor (frumoaselor; netrebnicilor, nebunilor!). În sintagmele formate din substantiv și adjectiv, pot primi dezinențe specifice de vocativ ambii termeni: iubite prietene, sărmane omule! ADJECTIVUL ȘI MORFEMELE DETERMINĂRIITC "ADJECTIVUL {I MORFEMELE DETERMIN|RII" Categoria determinării este specifică prin excelență substantivului; numai obiectele, interpretate lingvistic prin substantive, pot prezenta diferite grade de cunoaștere pentru protagoniștii actului lingvistic. În interiorul sintagmei
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nivelul sintagmei, prin articolul morfem al genitivului al, variabil în funcție de gen, număr și, parțial, caz: G. al bălaiului copil/ D. bălaiului copil Distincția dintre nominativ și acuzativ se realizează tot la nivelul sintagmei, prin aceleași mijloace din flexiunea substantivului. Observații: Vocativul este omonim cu nominativ-acuzativul în anumite structuri sintactice (când între substantiv și adjectivul care-l precede se interpune un alt determinant): draga mea colegă!, dragii mei prieteni! Identitatea de vocativ a componenților sintagmei nominale este dată de intonație și pauză
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la nivelul sintagmei, prin aceleași mijloace din flexiunea substantivului. Observații: Vocativul este omonim cu nominativ-acuzativul în anumite structuri sintactice (când între substantiv și adjectivul care-l precede se interpune un alt determinant): draga mea colegă!, dragii mei prieteni! Identitatea de vocativ a componenților sintagmei nominale este dată de intonație și pauză. Unele adjective impun sintagmei nominale nedeterminate exprimarea genitivului și dativului prin prepoziții-morfem: G.: a: „Visurile a numeroși tineri sunt mereu spulberate.” D.: la: „Au dat de lucru la prea puțini
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
enunțuri nominale exclamative. Aceste enunțuri se pot înscrie, printr-o relație de incidență, într-un enunț complex sau se pot caracteriza prin autonomie. Se înscriu, ca termeni secunzi, de natură subiectivă, în desfășurarea enunțului complex sintagmele nominale situate în cazul vocativ; adjectivul poate intra cu substantivul într-o relație de dependență, dezvoltând prin aceasta funcția de atribut: „Fată frumoasă și harnică, îngrijește-mă că ți-oi prinde și eu bine vrodată.” (I. Creangă, p. 236) sau poate rămâne în afara unei funcții
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și eu bine vrodată.” (I. Creangă, p. 236) sau poate rămâne în afara unei funcții sintactice, fiind doar expresie a funcției expresive a limbii: „ - Sărmană fată, zise bătrâna...” (Idem, p. 237) Se caracterizează prin autonomie enunțurile realizate prin sintagme nominale în vocativ întrebuințate în afara unei relații de incidență: „Femeie nebună! Ce ai făcut?” (I.L.Caragiale, I, p. 148) și enunțurile realizate prin sintagme guvernate de substantive rămase în afara paradigmei cazuale: „Urâtă vreme!” Substantivul poate fi exclusiv nedeterminat: „Afurisită treabă!” sau poate prezenta
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sensul că substantivele pe care le înlocuiesc nu pot să apară în anumite poziții ale enunțului sintactic, dar ele rămân substitute de substantive. La nivelul textului, substantivul care mediază dezvoltarea sensului lexical concret poate interveni, în text dialogal, în poziția vocativului, în planul incidenței. În versurile eminesciene: „O, cere-mi Doamne, orice preț,/ Dar dă-mi o altă soarte,/ Căci tu izvor ești de vieți/ Și dătător de moarte.” (M. Eminescu, I, p. 177), pronumele tu, din cuvântul Luceafărului, stă pentru
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mea durere.” (M. Eminescu, I, p. 20), „ Mereu va plânge apa, noi vom dormi mereu.” (Ibidem, p. 179), „Nu credeam să-nvăț a muri vrodată(...)/ Când deodată tu răsăriși în cale-mi,/ Suferință tu, dureros de dulce.” (Ibidem, p. 199) Vocativul caracterizează numai persoana a II-a și se întrebuințează, de regulă, în propoziții imperative: „Stihii a lumei patru, spuse lui Arald,/Străbateți voi pământul și a lui măruntaie” (Ibidem, p. 94) sau în propoziții asertive exclamative: „O tu umbră pieritoare
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
indirect, prin diferite prepoziții, mijloace de marcare a identității unor funcții sintactice: noi/pe noi, voi/pe voi, (eu) noi, (pentru) voi. Omonimia nominativ-vocativ din flexiunea pronumelor de persoana a II-a este anulată prin intonație, marcă distinctivă a cazului vocativ: „Lună, tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci.” (M. Eminescu, I, p. 130), și sintactic, prin izolarea frecventă a vocativului în dezvoltarea enunțului: „Tu, iartă-mă, fecioară, - tu, căprioara mea!” (N. Labiș, p.40), „Tu!!... nu vezi... nu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]