50,154 matches
-
destinul într-un timp al plăcerilor, al cedărilor, al iluziilor și căderilor, al sentimentului unicității și intensității clipei. Dansul are un ritm continuu și sacadat, dar și ruperi învolburate. Tăcerile protagoniștilor sînt capcane pentru liniștea spectatorilor. Jazz-ul, șoaptele unor voci ale anilor 30' se insinuează de peste tot. Jazz și sex. Și jocul calculat și minunat al actorilor. În această ștafetă a păcatului este împrumutat, de fiecare dată, un element de costum, de regulă materialul (o stofă elegantă, în dungi) care
Lanțul slăbiciunilor by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15503_a_16828]
-
Oroveanu, Alba, Ovidiu, Bujor, Ghiuri și Mariana, eu și alții, și alții, și alții, ne adunăm laolaltă, ca la un mare apel al datoriei, în noroaiele cleioase amestecate cu zdrențe și cu gunoaie, pierduți în vacarmul de trupuri și de voci, acompaniați subtil de șipotul supurațiilor aburinde ale cîte unei țevi de canalizare sparte. în acest peisaj desenat cu trupuri și cu fizionomii reale de către Bosch, Bruegel și Goya la un loc, printre sticle aruncate, hîrtii umflate de vînt, băltoace și
Actualitatea by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15540_a_16865]
-
despre Schwab detalii picante și aiuritoare, am asistat la succesul lui și am înțeles că este pe culmea de sus a valului. Traducerea vie și acută a lui Dan Stoica vine dintr-o cunoaștere serioasă a invenției lingvistice, marcantă pentru vocea și stilul acestui dramaturg, mai aproape de literatura absurdului în care se pot identifica reflexe ale expresionismului german. A face un spectacol Schwab nu este cel mai simplu lucru. Nici pentru actori. Este nevoie de un alt timp de energie, de
Îndărătul ideii de paradis by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15561_a_16886]
-
în raport cu cel pe care l-ați lăsat în urmă, acum cinci ani? Pînă la un punct, noul LA&I e la fel cu cel vechi. În sensul că rămîne la fel de imprevizibil, va rămîne la fel de deschis către toate generațiile, către toate vocile, indiferent de lobby-uri, de tabere, de trendurile actuale. Nu cred însă că mai e la fel în ceea ce privește lipsa de direcție. Știți că atunci, între '91 și '96, mi s-a reproșat că nu știu ce vreau, că nu dăm o direcție
DAN C. MIHĂILESCU "Toată viața am avut obsesia non-alinierii" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15500_a_16825]
-
marea mizerie care te înconjoară și care te sufocă, te obligă la "elitism". Elitist devii, nu cred că te naști. Ați afirmat adesea că v-ar fi plăcut să trăiți în generația '27... Ce-i drept! Am auzit foarte multe voci împotriva idilizării generației '27. Evident, că pe măsură ce trece timpul și eu îmi deradicalizez admirația față de generația '27. Afli tot felul de mărunțișuri, de cancanuri, le afli meschinăriile, orgoliile, lucrăturile subterane, vezi că nici acolo n-a fost prieten nimeni cu
DAN C. MIHĂILESCU "Toată viața am avut obsesia non-alinierii" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15500_a_16825]
-
pe scurt "românul și internetul". Un personaj pe nume Neagoe se află în căutarea unei partide de cybersex. Se încurcă în parole și cuvinte cheie și are o revelație mistică. Scenariul e perfect, scris amuzant. Dar supără foarte tare o voce a naratorului extrem de autoritară (voce de dramaturg?) care are grijă tot timpul să îngroașe ironia, să indice exact calea hohotului de rîs - autorul ține cu tot dinadinsul să-și ridiculizeze personajul, nu-i lasă nici o portiță de scăpare. O singură
Doi scriitori față cu anii 2000 by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15534_a_16859]
-
Un personaj pe nume Neagoe se află în căutarea unei partide de cybersex. Se încurcă în parole și cuvinte cheie și are o revelație mistică. Scenariul e perfect, scris amuzant. Dar supără foarte tare o voce a naratorului extrem de autoritară (voce de dramaturg?) care are grijă tot timpul să îngroașe ironia, să indice exact calea hohotului de rîs - autorul ține cu tot dinadinsul să-și ridiculizeze personajul, nu-i lasă nici o portiță de scăpare. O singură proză pare a scăpa de sub
Doi scriitori față cu anii 2000 by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15534_a_16859]
-
agreabilă și comunicativă, volubilă, chiar percutantă, este diplomată și perseverentă. Talentul ei muzical - și nu numai acesta, un talent în adevăr puternic - se sprijină pe intuiție, perseverență, pe o bună aplicație în zona dramaturgiei muzicale, precum și, desigur, pe harul unei voci cu care s-a născut și asupra căreia lucrează în continuare drept condiție a igienei profesionale. Cu decenii în urmă, în timpul studiilor de la Liceul de Muzică "George Enescu", uimea asistența prin felul autentic în care declama ariile baroce de operă
Vedeta poate fi o personalitate by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/14362_a_15687]
-
în palmă, cu creion chimic, numărul curent. Seara și dimineața veneam la apelul nominal. De obicei stăteau la coadă familii întregi cu copiii, deoarece cantitatea de făină era vândută după numărul de persoane. În fiecare seară bunica îmi citea cu voce tare, în genere din Pușkin, Jukovski, Nekrasov, basmele lui Andersen sau ale fraților Grimm. Era deja foarte bătrână și, de regulă, adormea la mijlocul lecturii. Ochelarii îi cădeau și începea să sforăie, iar eu o zgâlțâiam: "Bunico, ce se întâmplă mai
Vladimir Bukovski - ȘI SE ÎNTOARCE VÎNTUL - fragmente - () [Corola-journal/Journalistic/14312_a_15637]
-
nici un fel de aparatură tehnică, nu aveam microfoane, amplificatoare. El îi fermeca propriu-zis pe oameni când pronunța: "Iar pe îngusta Peninsulă Arabică nu a mai rămas, Dumnezeule, loc liber pentru cimitir..."; în primul moment te vrăjea prin sunetul plăcut al vocii sale, unda sonoră te cotropea și te subjuga, dar chiar în momentul în care erai dispus să te eliberezi de acest aflux de puritate a versificației, un nou val te inunda și nu te mai lăsa să scapi de șuvoiul
Vladimir Bukovski - ȘI SE ÎNTOARCE VÎNTUL - fragmente - () [Corola-journal/Journalistic/14312_a_15637]
-
care Ceaușescu și Securitatea n-au mai putut-o stăpâni. Căci, împotriva speranțelor, armele erau de ajuns, dar cum să reprimi disperarea unei mulțimi? Se pare că teoria mea cade, însă, în ridicol, dacă e adevărat ce spun azi diverse voci: că, de fapt, Securitatea l-a dat jos pe Ceaușescu. Până acum doi, trei ani, eram convins că revolta populară a dărâmat regimul comunist, că Securitatea n-a făcut decât să-și salveze pielea încercând să organizeze, potrivit intereselor ei
Octavian Paler by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14335_a_15660]
-
din pricina căruia nu pot fi decât laș în fața morții. Pe de altă parte, am suferit mereu de o anumită dificultate în cheltuirea energiilor mele vitale. Adică, am comunicat greu cu realitatea. Și, de obicei, am făcut-o cu eforturi, ridicând vocea când nu era nevoie sau amestecând iritările cu timiditatea. Asta m-a dus, de timpuriu, la o aventură, cam dubioasă poate, pe care n-am mărturisit-o până azi. Poate, din jenă. Poate, din teamă de ridicol. Eu n-am
Octavian Paler by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14335_a_15660]
-
se întâmpla în jurul meu. Am scris tone de articole, am dat interviuri, am luat parte la dezbateri, la mitinguri, la demonstrații. Cu ce rezultat? Bănuiesc că n-am clătinat multe fire de praf cu opiniile mele. Am fost una din vocile care au sporit vacarmul post-decembrist. Atât pot să spun fără să greșesc. Plus faptul că am reușit să-mi fac câțiva dușmani prin polemicile în care m-am ambalat. Scuza care mă absolvă, dacă judec ce-am lăsat în urmă
Octavian Paler by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14335_a_15660]
-
ba și cu sunetiștii, cameramanii și restul, pe post de actori. A chemat și cîțiva din afară (fotbaliști, actuali și foști, de exemplu), dar a contat mai ales pe resurse proprii. Ceva mai neprofesionist, nici că se putea. Cîntăreți fără voce, dansatori fără ureche, comici fără umor, recitatori fără memorie. Oameni, poate buni la altele, nepricepuiți la scenă deschisă. Cît despre Dan Negru, el ar trebui să facă o baie de sare și de piper, să citească zilnic, timp de un
A trecut și Revelionul by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/14390_a_15715]
-
posteritate, trecerea meteorica prin București a unei stele că Angela Gheorghiu, aflată la apogeul unei cariere internaționale de excepție (deși, apropo de "apogeu", celebra soprana spunea, la conferința de presă, că nu-și face niciodată bilanțul: "nu fac bilanț; cînd vocea n-o să-mi mai răspundă, atunci o să fac!"... Fiecare meserie cu stresurile ei!). Raportîndu-se la Țoșca, pe care o "întruchipează" și, mai ales, îi dă glas, interpreta își recunoștea afinități temperamentale cu personajul ("știu și eu ce înseamna pasiunea, gelozia
Normalități excepționale by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14413_a_15738]
-
arte", scrisă de Puccini special pentru Hariclea Darclee : "În momentul acela, Țoșca sînt eu!"... Se pare că și Puccini ar fi spus, cîndva, " Țoșca sînt eu!"; dar - de la o Maria Callas sau de la o Renata Tebaldi și pînă azi - cîte "voci de aur" n-au mai spus și nu vor mai spune "Țoșca sînt eu"? După premieră mondială a filmului, de la Veneția, în toamna lui 2001, aceasta Țoșca, produsă de Daniel Toscan du Plantier, a rulat cu succes, si cu presa
Normalități excepționale by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14413_a_15738]
-
opera, nu e nici macar meloman, e mai degrabă melofob! Ceea ce l-a interesat pe regizor n-a fost cîtuși de puțin un spectacol-conservă cu cîntăreți iluștri, ci un film al pasiunilor care se dezlănțuie devastator și muzical... În același sens, "vocile ilustre" au devenit actori de film: expresivitatea Angelei Gheorghiu, în viziunea regizorului, e menită să evoce marile actrițe ale filmului mut! Și Roberto Alagna - Caravadossi, cel care n-a iubit niciodată viață mai mult decît în clipa morții -, si Ruggero
Normalități excepționale by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14413_a_15738]
-
Alagna - Caravadossi, cel care n-a iubit niciodată viață mai mult decît în clipa morții -, si Ruggero Raimondi - Scarpia, cel care recunoaște "Țoșca, mă faci să-l uit pe Dumnezeu" - sînt, în filmul lui Jacquot, nu atît - sau nu numai - "voci", cît figuri cinematografice care se țin minte, departe de emfaza sau de artificialitatea care subminează, de multe ori, aparițiile pe ecran ale unor vedete ale operei. Tot sfîrșitul de an ne-a pus în fața unei premiere de film documentar, Franzela
Normalități excepționale by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14413_a_15738]
-
dinozaurului pornind de la un oscior, Alexandru Solomon s-a aflat în situația celui care încearcă să reconstituie "fosila" pornind de la o "informație culturală" pe care o montează și o prelucrează în stil propriu. Un montaj destul de alambicat combină cele două "voci" ale filmului: vocea documentaristului de la începutul mileniului trei (o voce plasată undeva la intersecția dintre emfază și plictiseală) și vocea lui Caragiale (cu inflexiunile blînd-sarcastice din timbrul lui Ștefan Iordache). Recunoscînd dificultatea demersului și faptul că rezultatul, cinematografic vorbind, e
Anul Caragiale: Franzela amară by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14388_a_15713]
-
un oscior, Alexandru Solomon s-a aflat în situația celui care încearcă să reconstituie "fosila" pornind de la o "informație culturală" pe care o montează și o prelucrează în stil propriu. Un montaj destul de alambicat combină cele două "voci" ale filmului: vocea documentaristului de la începutul mileniului trei (o voce plasată undeva la intersecția dintre emfază și plictiseală) și vocea lui Caragiale (cu inflexiunile blînd-sarcastice din timbrul lui Ștefan Iordache). Recunoscînd dificultatea demersului și faptul că rezultatul, cinematografic vorbind, e unul absolut onorabil
Anul Caragiale: Franzela amară by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14388_a_15713]
-
în situația celui care încearcă să reconstituie "fosila" pornind de la o "informație culturală" pe care o montează și o prelucrează în stil propriu. Un montaj destul de alambicat combină cele două "voci" ale filmului: vocea documentaristului de la începutul mileniului trei (o voce plasată undeva la intersecția dintre emfază și plictiseală) și vocea lui Caragiale (cu inflexiunile blînd-sarcastice din timbrul lui Ștefan Iordache). Recunoscînd dificultatea demersului și faptul că rezultatul, cinematografic vorbind, e unul absolut onorabil, nu pot să nu recunosc - ar fi
Anul Caragiale: Franzela amară by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14388_a_15713]
-
o "informație culturală" pe care o montează și o prelucrează în stil propriu. Un montaj destul de alambicat combină cele două "voci" ale filmului: vocea documentaristului de la începutul mileniului trei (o voce plasată undeva la intersecția dintre emfază și plictiseală) și vocea lui Caragiale (cu inflexiunile blînd-sarcastice din timbrul lui Ștefan Iordache). Recunoscînd dificultatea demersului și faptul că rezultatul, cinematografic vorbind, e unul absolut onorabil, nu pot să nu recunosc - ar fi o probă de ipocrizie pe care nenea Iancu ar detesta
Anul Caragiale: Franzela amară by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14388_a_15713]
-
pe mâinile lui Năstase A. La rigoare, Iliescu e mulțumit că-l iubesc artiștii (actorii și cântăreții, îndeosebi). Năstase A. nu vrea iubire. El vrea dictatură, el vrea un cor mut de douăzeci de milioane de aplaudaci și o singură voce androgină, de tenor-soprană, pe care s-o urmăm orbește, chiar dacă, și mai ales, destinația este prăpastia. Cu hangherele mai ascuțite ca oricând, Iliescu și Năstase vor reintra în arenă imediat ce nația și instituțiile sale își vor reveni din amorțeala sărbătorilor
Cântecul scrâșnit al amânarii by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14396_a_15721]
-
la asemenea jocuri murdare!), iar dl. Erceanu e ridicat ca un colet și, cu lampa în ochi, obligat să-și facă biografia în fața neo-călăilor de la poliție. Cu vântul occidental bătând puternic în pupa, pe de o parte, cu dispariția oricărei voci critice, pe de alta, pesedii își dau fără rușine arama pe față. După ce-au prăduit tot ce se putea prădui, au trecut la amuțirea adversarilor reali sau imaginari. Puterea năstăsiotă nu se împiedică în amănunte precum drepturile omului și
Buricul diftongat by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14423_a_15748]
-
ambianțele propuse de tinerii directori de scenă, dar cele mai bune montări sunt unite printr-o anume încrâncenare comună, o dorință acută de a spune că trăim într-o lume rea, bolnavă din cauza nesimțirii, a surzeniei, a dizarmoniei create de vocile discordante ale singurătăților. într-o ordine a importanței în semnalarea fenomenului ar trebui spus că mult discutata, pe tonuri plângăcioase, problemă a dramaturgiei originale își găsește o rezolvare firească când materialul dramatic e integrat în semnele de întrebare și tentativele
Voci tinere by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/14412_a_15737]