650 matches
-
unui om de știință briliant. Cu toate astea, nu are deloc aerul acela distant de tocilar. E încă tânăr, de statură medie, nici prea gras, nici prea slab și rumen la față. Manierat, prezintă o încredre „sănătoasă“. Nu e prea vorbăreț, nu deviază de la subiect și își alege cu grijă cuvintele. Am discutat doar o oră și jumătate, însă mi-a lăsat impresia că e un om sincer, pe care te poți baza. E un cercetător devotat și un familist convins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
să spunem că-i plac mașinile. În munca lui apar tot felul de probleme, de aceea este foarte ocupat și are rar timp liber. Are treizeci de ani, dar pare încă tânăr. Nu mi s-a părut o persoană prea vorbăreață. Asta poate fi și din cauza faptului că eu am pregătit un interviu special. Am discutat liniștiți o oră în pauza de masă la o cafea, la cofetăria din apropierea firmei. Răspunsurile erau destul de neutre. Doar atunci când a criticat reacția țării față de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
de folos“ Okuyama Masanori (42 de ani) Domnul Okuyama mi-a lăsat impresia că este „un suflet liniștit“. Dar a fost prima noastră întâlnire și am conversat doar câteva ore, nu știu cum e el în realitate. Poate e chiar o persoană vorbăreață. Lucrând la cartea aceasta am cunoscut multe persoane și am prins câteva ponturi. Chiar dacă e prima întâlnire și nu avem prea mult timp la dispoziție, pot deja descifra trăsăturile existențiale ale caracterului său. Pornind de la acest principiu, am tras concluzia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
aplece la capul lui Pandele și să-i cânte prelung - În sat, la Anișoara... Căci n-ar fi fost nici un sacrilegiu... Ce-o fi crezut Irina despre moarte? Odată, de pildă - dar amândoi eram în ocazia aceea identici - intrasem dispuși, vorbăreți, flămânzi, intr-o cofetărie mică. În momentul când Irina își îndesa cu chef dinții într-o prăjitură de șocolată, privirea îi alunecă pe fereastră și exclamă: "Ah! Ce întîmplare!" Mă uit: la masa de pe pavaj a cofetăriei ședea, domol, domnul
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
să nu poată pricepe nimic din toate acestea! (Și nici nu poți să-i numești sufletul sterp, căci totul nu e decât un mic defect al urechii.) Mă mir că am putut crede în oarecare asemănări dintre noi. Irina era vorbăreață, spunea la întîmplare tot ce auzea, tot ce credea momentan, dar timp de ani, cât am fost împreună, nu-mi amintesc s-o fi auzit vreodată făcând vreo reflexie asupra muzicii. Doar uneori o vorbă banală și proastă, pe care
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
inconștientă. Îi place să vorbească mereu de frumusețea ei sau să critice vreo cunoștință. Probabil că romanul dintre mine și Ioana a interesat-o enorm, a făcut tot felul de tentative ca să afle detalii, dar Ioana n-a fost prea vorbăreață, nu atât din grija de-a ține un secret, cât din amuzamentul văzînd-o pe cealaltă curioasă zadarnic. Am întîlnit-o pe doamna Ghiga în timpul cât eram despărțiți; nu-și mai putea ține curiozitatea ca să afle noutăți și nici măcar nu și-a
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
când am descoperit-o (îi uitasem numele), după ce mi se vorbise mult timp de ea. Fusesem cu câțiva ani mai înainte, ca student la cursurile de vară din Dijon, și acolo, printre alți români, se găsea și Arabella. Apăruse zglobie, vorbăreață, ironică, amuzantă, având corpul bine împlinit, ochii șireți, obrazul roz, nasul în vânt, ciripind tot timpul franțuzește, cu rochie de voal rose cu buline negre. Prea de aproape n-am cunoscut-o, dar am păstrat o impresie de primăvară și
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
spirit inventiv, creator de idei. "Poeziile", scrise atunci cu multă pasiune, erau influențate de Eminescu și, citite acuma, îmi fac displăcere, căci, chiar pentru 18 ani, îmi par ridicole. Profund sentimental, n-am știut niciodată să-mi exprim sentimentele. Deși vorbăreț, dar am fost un om tăcut în privința sentimentelor. Și când am voit să le exprim, fie prin vorbă, fie în scris - am bâlbâit, am fost stângaci. Groaza de sentimentalism, spiritul de analiză, jena de a-mi deschide saltarele cele mai
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ești în stare de război. Cu dușmanii, cu prietenii, cu cunoscuții, cu străinii, cu femeia sau cu iubita ta - bagă de seamă ce vorbești și cum vorbești, cât și când îi frecventezi, cum te arăți: vesel, trist, indiferent, tăcut ori vorbăreț. Nu fi un moment distrat, nu te iluziona un moment că ești în stare de pace ori de armistițiu, căci celălalt te-ar surprinde. Fata, pe care ai iubit-o la optsprezece ani și n-ai mai văzut-o de-
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
elită, ca Proust, nu te Îmbogățeai, dar dacă subiectul tău era dreptatea socială, iar ideile tale erau radicale, erai răsplătit cu bogăție, faimă și influență. — Foarte interesant. — Așa credeți? Scuzați-mă, sunt abătut În seara asta. Atât abătut cât și vorbăreț. Și când Întâlnesc pe cineva care Îmi place, tind să fiu limbut la Început. — Nu, nu, vă rog continuați cu această explicație. — Explicație? Am o problemă cu explicațiile prea lungi. Sunt prea multe. Asta face ca viața mintală a oamenilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
a zis că trenul merge prea încet. Era în mare grabă acum să se întoarcă la Londra și să vorbească cu Connolly. În taxi, am încercat s-o distrag întrebând-o despre mama ei. La început n-a fost prea vorbăreață, dar după ce am convins-o cu câteva vorbe bine alese, a devenit chiar entuziastă. Relația cu mama ei nu fusese niciodată bună, spunea. Eddie fusese copilul favorit. Pe ea o făcuse mereu să se simtă o ratată. — Nu m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
să-ți dai seama ce simt unul față de celălalt; într-o relație, ăsta rămâne întotdeauna un mister. Da’ eu atât zic: nici unul dintre cei care trăiesc pe râu nu pot să-și închipuie viața fără celălalt. Zach nu e prea vorbăreț, dar are grijă de băiețelul ăla. Îl iubește. Oricine poate să vadă asta. Jina a clipit. Sigur că nu trebuia decât să-și mănânce mâncarea, să se culce, iar a doua zi, la prima oră, să plece. Să se scoale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
am pretextat că mă duc să-mi iau gustarea... Dar nu-mi vine să cred... Șeful meu să fugă cu o fată... Cum a putut să intre Într-o asemenea Încurcătură? Presupun că nu-i plăceau oamenii... Nu era prea vorbăreț... CÎnd mă mai invita și pe mine la cîte un pahar - foarte rar -, Îl vedeam stînd zece-douăzeci de minute fără să scoată un cuvînt... Deodată, cineva șterse geamul dinspre partea mea cu un burete murdar. Am scos capul și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
dintre bălți, adunați roată în jurul ceaunelor cu apă și pește puse la fiert, a mămăligii, a crapilor la grătare sub jăratec încins, a ulcelelor cu vin închinând pentru toate praznicele anului. Începea timpul focurilor de casă, al femeilor, acum mai vorbărețe ca oricând; se termina vremea bulionului, a murăturilor, a pregătirilor de iarnă, se deschidea vântul de răsărit și miazănoapte peste dulcea așezare a locului. Doamna Pavel terminase de mult de citit Contele de Monte Cristo, iar domnul Pavel răsfoia pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
însă la curent cu întâmplările câte erau, cu știrile oficiale și zvonurile circulând prin oraș, mai ales zvonurile, spre care vădeau o sete nativă mărită aici de fabulația tradițională a ținutului. Doamna Pavel era mândră de „tratațiile ce le oferea” vorbărețelor musafire, convinsă că-i ridicau față de acestea dulcea prioritate la care râvnea permanent, în primul rând era mândră de soțul ei, adică de domnul Pavel, căci folosindu-se de ceea ce era convinsă că constituia „prestigiul” acestuia, fără să fi primit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
care ține să convingă de prăpastia morală a acelei lumi, de extensia mizeriei ei materiale. - Mamă, nu e așa că odată și odată... Dar maică-sa nu-i răspundea, fiica nu se supăra, era sigură că într-o zi... Învățătorul devenise vorbăreț, antrenat de țuica și buna dispoziție a domnului Pavel, și limbuția doamnei Carolina Pavel. Îi priveam, interveneam din când în când ca într-o dulce reverie. - Ana, zise el deodată, trebuie să vină peste o lună, o lună și ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Era o obsesie urcată din uitare, căreia nu îndrăznea să-i rostească numele, din care cauză încerca ocoluri înșelătoare ca o plăcere anume amânată în jurul ideii ce părea să-i demonteze timpul, a cărei noimă o pierduse. Devenise, pe neașteptate vorbăreață, însă nimeni din cei ai casei nu observase această modificare, mai cu seamă că ei înșiși deveniseră preocupați de preconizata plecare a Anei la oraș, ca și cum urma să se întâmple unu din cele mai importante evenimente pe plan mondial. Trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ce se vedea acum nu erau decât ultimele tresăriri ale acelei lumi, cu speranța - rămasă în subconștient - a reluării vieții, căci portul nu mai flutura zecile de pavilioane străine, marile firme căzuseră, totul avea culoarea cenușii, numai locuitorii mai erau vorbăreți, pentru că veneau din poveștile Orientului. Fiica Anei nu știa toate acestea, de aceea lumea pe care o vedea aici, prima dată, în secvența unei singure zile, în timpul istoric de atunci, i se păruse încântătoare. Poate și era, fără a-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
a lungul gardului, spuse atingându-mi cu tandrețe mâna dreaptă pe care o țineam pe pervaz: - Ce frumoase flori! Păcat, în curând vor dispare! Ziua aceea trecu amestecat: ne plimbarăm pe străzi, pe bulevarde, în centru, prin forfota de oameni vorbăreți, coborârăm pe strada în pantă ce duce spre fluviu, până în dreptul Agenției portuare; fiica Anei privea totul cu o curiozitate vădită, atentă la grupurile de oameni, la clădirii care nici una nu avea nimic ieșit din comun care să nască o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
numai ție - locuiesc la Maria di Pietrasanta, în Italia sunt soția unui mic patron care ține acolo un fel de restaurant, cam cum erau birturile la noi, în vremea tinereții noastre, totdeauna plin de clienți veseli și gălăgioși, teribili de vorbăreți, nu departe de carierele de marmură din care se fac aici statuile. E țara tatălui meu, Leonardo Perussi. În somn e simplu... repet: nu e ca altădată, dar pe fond e același lucru, sunt lângă tine mereu. Am în fața micului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
a înșelat nevasta? Eu am văzut-o pe nevastă-ta. Nu mi s-a părut deloc sprințară... Cum te-a înșelat? —Cucoane Petrache, mult am pătimit eu. Nici eu n-am înțeles. Iaca așa, de vorbit nu vorbește... Nu-i vorbăreață deloc... Să umble ea așa, lela, iar n-are obicei... E o femeie cuminte, ține la mine... Și iaca am mai prins-o de atâtea ori... — Ce vorbești, omule? Mi-ai spus c-ai prins-o c-un flăcău. Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
însoțească la cumpărături după program până la o sosie care să distragă atenția presei. Nimeni, mai ales Jacqui, n-ar fi putut să spună cum se întâmplase asta - nu avea nici o calificare deosebită, singurele ei atuuri erau că avea o fire vorbăreață, practică și nu se lăsa impresionată de tâmpiți, nici măcar de cei faimoși. Susține că majoritatea celebrităților sunt fie piticanii, fie flecari, fie amândouă.) E posibil ca aspectul fizic să fi contribuit puțin la succesul ei; ea însăși se descria uneori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Și ea zice: — Îmi pare rău, Jack. Ar fi și cazul să-ți fie, femeie nebună de legat, am zis, și taică-tău zice: —Sst, sst, e supărată. Ne-a invitat să bem un ceai și taică-tău era foarte vorbăreț, s-a așezat și a servit biscuiți HobNobs, dar eu am rămas „rezervată“. Eu nu iert așa ușor. Oricum, totul a „ieșit la iveală“. Fusese devastată când taică-tău „i-a dat papucii“ și nu l-a iertat niciodată. Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
evreică decât rabi Abraham?“ Așa că m-am hotărât să mă botez, la fel ca și cei cinci copii ai mei, lăsându-l pe Dumnezeul lui Moise să judece El ce e în inima mea. Sara dădea dovadă de o neliniște vorbăreață în ziua aceea, iar mama se uită la ea cu drag: — Sunt bucuroasă că nu pleci. Și eu rămân în orașul ăsta, căci vărul meu nu a mai zis nimic despre plecarea în bejenie. Cu toate astea, la mai puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
fratelui tău Născut-din-Moarte că toți vulturii ajung în cele din urmă la cuib și toți marinarii ajung la țărm. Sispy, Sispy, a șoptit el în vânt, s-a înfiorat și a dispărut. în mod normal Prepelicarul nu era o femeie vorbăreață, așa că lui Joe-Sue povestea ei i s-ar fi părut stranie chiar și numai dacă ar fi fost despre vreme. Așa, era cutremurătoare. A căutat într-un buzunar adânc de la zdrențele ei și a scoas la iveală alte două sticle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]