594 matches
-
unde este golul, scorbura din piramidă. Totodată, apără flacăra de vânt. În principiu, flacăra prinde și se întinde de la un vreasc la altul. Când folosești o amorsa de foc, boțul de jeratec se introduce în gaura de la baza grămezii de vreascuri, în mijlocul unor materiale ușor inflamabile, răsfirate, puse acolo dinainte: hârtii etc. Dacă vântul nu bate deloc, flacăra se poate obține pornind de la o amorsa incandescentă introdusă într-o minge de iarbă uscată, hârtii, zdrențe uleiate. Mingea trebuie legată la capătul
Tehnici de supraviețuire () [Corola-website/Science/318351_a_319680]
-
o amorsa incandescentă introdusă într-o minge de iarbă uscată, hârtii, zdrențe uleiate. Mingea trebuie legată la capătul unei sârme sau sfori, ca o praștie. Dacă rotești în aer mingea ținută de sfoară vei obține un bulgăre de foc. După ce vreascurile se aprind, adaugă bucăți mici de lemn. Bagă în foc bucățile mari numai după ce focul este suficient de puternic și nu se mai poate înăbuși. Nu îndesa lemnele prea tare, lasă goluri prin care să poată circula aerul (tirajul). Suflă
Tehnici de supraviețuire () [Corola-website/Science/318351_a_319680]
-
în stea - pentru un foc mic, se așază radial 5-7 bucăți de lemn uscat cu un capăt spre centru și cu celălalt spre exterior. În centrul vetrei poate fi făcută o mică adâncitură unde se așază amorsele de aprindere și vreascurile. Pe măsură ce capetele dinspre centru ard, lemnele se împing radial pe vatră spre centru] focului. În felul acesta lemnul arde complet, fără a fi nevoie să-l mărunțești dinainte. Avantaje: focul în stea are un consum mic de combustibil, dă căldură
Tehnici de supraviețuire () [Corola-website/Science/318351_a_319680]
-
alimentele. Depozitează lemnele lângă foc, mai ales dacă sunt umede. Peste noapte întreține focul fie alimentându-1 mereu cu combustibil, fie acoperindu-1 cu bușteni sau frunze peste care pui pământ. A doua zi dimineața, ca să reaprinzi focul: dezvelește jeraticul, adaugă câteva vreascuri și suflă în ele. "Supraviețuirea în lumea animală" "Supraviețuitori celebri"
Tehnici de supraviețuire () [Corola-website/Science/318351_a_319680]
-
execuție „aruncând [oamenii] într-o groapă în flăcări, el având detestata denumire de Stăpân al gropii”. În Capitolul 85, „Surat al-Buruj”, din Coran, un pasaj spune: „... blestemați să fie cei care au săpat șanțul adânc, cel cu focul aprins de vreascuri... pe care nu s-au răzbunat decât pentru că ei au crezut în Allah Cel Puternic și Vrednic de Laudă”. Se consideră că Poe ar fi fost influențat și de "The Iron Shroud" a lui William Mudford, o povestire despre o
Hruba și pendulul () [Corola-website/Science/325815_a_327144]
-
adăpost acoperit cu țigle rotunde, destul de lung, strâmt și puțin înalt, unde erau antrepozitate lemnele pentru încălzire (bușteni, lemne de foc, lemne pentru fabricarea cărbunelui de lemn), și unde se îngrămădeau, deja pe timpul Doamnei de Livron-Bourbonne, „două mii de mănunchiuri de vreascuri” ! O parte din această mică clădire mai există și astăzi. Era, pentru vietățile din curtea de păsări, un spațiu vast situat în Nordul grădinii de zarzavat, la adăpostul zidului celui înalt de 6 metri, lângă care erau expuși căldurii Soarelui
Abația Juvigny () [Corola-website/Science/335612_a_336941]
-
și folosesc adăposturi superficiale sau chiar pe suprafața solului. Deși duc o viață terestră, la nevoie se pot cățăra și pot înota. Când nu sunt în căutarea hranei, stau ascunse pe sub trunchiuri și rădăcinile arborilor, printre pietre, în grămezi de vreascuri, în cuiburile termitelor și chiar în galerii. Spre deosebire de alte insectivore, erinaceidele hibernează în sezonul rece; atunci, bătăile inimii scad de la 188/minut la numai 21/minut. Trăiesc prin păduri, tufișuri, parcuri urbane, stepe și deșert. Se hrănesc mai ales cu
Erinaceide () [Corola-website/Science/332717_a_334046]
-
fie expulzată în aer ca parte a fumului. Îa analiza alimentelor, partea mineralelor care nu ard și nu se evaporă este numită de asemenea cenușă. După calcinare este mai ușor de analizat fiecare mineral în parte. Cenușa de plante (lemn, vreascuri etc.) are un înalt conținut de potasiu, calciu, magneziu și alte minerale esențiale pentru ele. Pot fi folosite ca fertilizanți și se știe că nu conțin metale grele sau alți contaminanți. Cum este foarte alcalină se poate amesteca cu apă
Cenușă () [Corola-website/Science/310960_a_312289]
-
deșertul Siro-Arabic din est erau zone puțin favorabile pentru așezările Natufiene, probabil pentru că deplasarea era greoaie, dar și pentru că existau deja alte grupuri care exploatau aceste regiuni. Locuințele natufienilor sunt semi-subterane, adesea cu fundații de piatră. Suprastructurile erau probabil din vreascuri. Nu sunt urme de cărămidă de lut, cea care a devenit populară în epocile următoare ale Neoliticului pre-olărit. Casele rotunde aveau diametre între 3 și 6 metri, conținând un loc central rotund sau subrectangular pentru vatră. În Ain Mallaha s-
Natufi () [Corola-website/Science/318321_a_319650]
-
pe actor la discreție și la meditație neexhibată. Căci condiția poetului este una a limitei, „pe mal, la îmbinarea apelor", încercând fără răgaz să „lege umbra de lumină", sensibil la metamorfozele vieții omului și a naturii: „Vei pune-n sobă vreascul din pădure / care-a băut cu noi odată soare / și-n flacăra ce va zvoni ușure / vom auzi și ploile pe mare / și vântul cald care suia pe sure." Același timbru elegiac, aceeași propensiune spre linia melodică a spunerii și
Dinu Ianculescu () [Corola-website/Science/326017_a_327346]
-
ciuperci deja din martie, privind afară din zăpadă, până în iunie, crescând solitar sau în grupuri pe soluri nisipoase în special prin păduri de conifere mai ale sub pini și larici, adesea oară la margini de drum, dar, de asemenea, sub vreascuri, pe defrișări sau arsuri vechi. Prima menționare științifică a ciupercii a urmat în anul 1774, când cunoscutul savant Jacob Christian Schäffer a descris-o sub denumirea "Helvella mitra" în opera sa "Fungorum qui in Bavaria et Palatinatu circa Ratisbonam nascuntur
Zbârciog gras () [Corola-website/Science/335331_a_336660]
-
iunie, crescând solitar sau în grupuri pe soluri calcaroase și argiloase în special prin păduri de foioase mai ale sub frasini, ulmi, plopi și salcâmi, adesea oară prin tufișuri sau lunci ierboase, la margine de drum, dar, de asemenea sub vreascuri, pe defrișări sau arsuri vechi. În anul 1753, marele savant suedez Carl von Linné a descris specia pentru prima dată în opera sa "Species Plantarum" sub denumirea "Phallus esculentus". Compatriotul său Christian Hendrik Persoon a redenumit specia sub numele actual
Zbârciog galben () [Corola-website/Science/335857_a_337186]
-
brad; în acest timp a observat o luminiță. Ciulind urechea, a auzit cântecul dulce al unei doine. Fiul uriașului s-a îndreptat spre direcția luminii și într-o poieniță a văzut o fecioară frumoasă care cânta lângă un foc de vreascuri. Era o zână, una dintre dușmanele de moarte ale tatălui său. Văzându-l, zâna s-a speriat, voind sä fugă, dar feciorul uriașului a liniștit-o, spunând să rămână. Toată noaptea au vorbit și au glumit împreună, uriașul îndrăgostindu-se
Detunata Goală () [Corola-website/Science/303286_a_304615]
-
Într-o cameră... — Cum Încercați să tratați bolile? — Unchiul meu avea niște medicamente, niște aspirine... Deși nu era voie să se ia, el a luat niște aspirine, ceva... Iar bunicul meu din partea tatălui, Frenkel, s-a dus În pădure după vreascuri, a fost prins și a fost bătut, și-a pierdut galoșii pe drum, că pământul acolo este lipicios și În fuga lui i-a pierdut. A fost lovit, iar picioarele erau numai răni - și bunica la fel... Am avut noroc
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
latrinelor... Era un kapo... țin minte că era social-democrat ăsta, a murit Împușcat de mitralierele americane - era Holzkapo, adică de lemne. În fiecare dimineață, el cerea de la șeful blocului oameni și pleca cu doi-trei SS-iști pe lângă el și aduna vreascuri și lemne din pădurile Învecinate. Tăiau copaci putreziți, nu buni, că nu era voie să se taie, și venea acasă - avea el o curte a lui unde tăia corespunzător și alimenta lagărul cu lemne. - Ați mâncat, s-a ținut apelul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
mulțumesc să reșapeze categorii datate. Dintr-o dată, începe să reintre în actualitate expresionismul, cu toate derivatele sale târzii. (Desigur, o referință nelipsita e Munch). Falsă resurecție. Publicistica descoperă gustul conservanților. Parcă dinadins, pentru a arunca și el o mână de vreascuri pe acest foc de paie, Aurel Pântea își publică, într-un format unitar, două din ultimele trei volume de poezie. Negru pe negru (1993) și Negru pe negru. Alt poem (2005) sunt aduse la numitorul comun, într-o imagine ce
Retori și limbuți by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6924_a_8249]
-
de felul în care bărbatul arab o-ntin-dea pe spate, posedând-o cu ochii, ca un șoim pregătit pentru vânătoare. În Africa, uitase să plângă. Prin ușa bucătăriei, o zări pe Zaouf, frământând o lipie, cu degetele ei negre, ca niște vreascuri. Stătea aplecată peste aluat, punând marginile pâinii peste jăratic, iar lumina cuptorului era atât de aproape că-i intra în liniile feței, în nări și între buzele care șușoteau. Abia atunci înțelese că era vineri și că bătrâna se ruga
Istoria romanțată a unui safari by Daniela Zeca () [Corola-journal/Journalistic/6977_a_8302]
-
întâmplat ieri. De Crăciun, în bună tradiție burgheză, Madame Cuendet îmi face cadou un plic cu 300 de franci elvețieni, preț al bunelor mele servicii, pe lângă orele obișnuite de lucru. Am cunoscut fericirea deplină în grădina proprietății Cuendet: în timp ce ardeam vreascuri și frunze, priveam cerul și muntele Saleva, beam bere Feldschlossen la sticlă de 33 mililitri și mă gândeam cât de frumoasă poate fi uneori viața. Uneori mai și citeam, ascuns printre ierburile înalte... La începutul verii eram răsfățat de doi
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
ceva! Se Îndreptă spre cel care Îl chemase. Omul părea să caute ceva printre resturile carbonizate și se agita frenetic, continuând să strige. Într-adevăr, era ceva. Mai Întâi i se păru să era vorba de o plantă arsă. Cinci vreascuri Îndoite ca o gheară spre cer. O mână carbonizată. Trupul zăcea cu fața În sus, preschimbat Într-o statuie de cărbune. Căldura imensă care, probabil, fusese descătușată În punctul acela uscase orice fluid din trup, reducându-l la o mumie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
viperă. Atunci mi-am dat seama că, dacă din acele ouă vor ieși vipere, n-o să mai putem sta liniștiți în grădină. — Să le ardem! am propus eu. Copiii m-au urmat, țopăind de bucurie. Am adunat cu toții frunze și vreascuri și le-am dat foc. Am aruncat ouăle în foc, unul după altul. Ouăle nu ardeau. Copiii au mai aruncat frunze și crenguțe peste flăcări, pentru a le înteți, dar ouăle nu ardeau și pace. Fata de la gospodăria din capătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
puțin, prindea și acoperișul băii. „Ce bine că s-a terminat!“ am zis în gând. În clipa următoare, m-a apucat groaza. Mi-am dat seama că dezastrul fusese provocat de scoaterea din cuptor, cu o seară în urmă, a vreascurilor încă fumegânde. Le-am lăsat lângă stiva de lemne, crezând că s-au stins. Îmi venea să plâng. Pe când stăteam încremenită, incapabilă de vreo mișcare, am auzit-o pe fata domnului Nishiyama, care locuia vizavi, strigând: — Cineva n-a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
ăștia de afaceri au o energie grozavă. Se pune întrebarea ce combustibil se arde pentru a o produce și ce lucruri avem sau n-avem dreptul să ardem. Atomul se poate arde. Păduri sălbatice din nord sunt nimicite ca niște vreascuri. Unde se află materialul inflamabil al competiției și oare care-i va fi puterea? Și mai trebuie spus și că, în vreme ce vigoarea lipsește dacă vrei s-o cheltui de dragul altcuiva, depui un efort covârșitor pentru simpla dorință de a simți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
banchet de canibali. Hering, carne, și alte bunuri sortite pântecului. Dar, în același timp, ochii omenești priveau cu atenție. Nu prevesteau nimic bun, dar cum se putea ști acest lucru? Sau regii bogați ai Betlehemului. Iosif lângă un foc de vreascuri. Și colo, în luncă, ce se întâmplă? Un lup ce sângerează dintr-o lovitură de jungher mănâncă păstorul care l-a rănit, și altul aleargă ca nebunul către turnurile de mucava ale cetății, castele din oale de piure, crătiți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
să mă ridic, mă înfășură într-un colț al mantiei lui și pășirăm afară, în ploaie. Ne așezarăm lângă foc. Câteva scântei mai pâlpâiau, ici și colo, în adăpostul de pietre. Oaspetele scormoni în cenușă, mai adăugă câteva frunze și vreascuri... Aiurea, mi-am spus! Ce, nu vede că plouă?! E clar că nu-s de pe-aici, dar oare la ei, de unde-or fi fiind, nu plouă, nu se face focul, oare cum trăiesc de habar n-au că focul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ocupație care ni se impune pentru a preveni plictisul și nemulțumirile - pentru că nu prea mai avem ce coase și probabil că În curînd, din cauza luminii slabe a Înserării și a frigului, o să ne coasem Între ele degetele țepene ca niște vreascuri, pline de mici infecții cauzate de igiena precară. Cineva Începe iubită care așteaptă pe un peron și despre o mamă care plînge neconsolată, iar altcineva bate ritmul În valiză. Dar toată treaba iese atît de delicat și de gîtuit Încît
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]