2,178 matches
-
Apoi, jupâniță, cu ce mi-ai dat aici abia pot acoperi cuviincios masa Măriei Sale, fiind cu mare băgare de samă să nu-mi fure mâțele nimica de prin străchini! LIANA: Întocmai, cinstite mare bucătar. Și te sfătuiesc să nu mai zăbovești, că s-apropie prânzișorul, ș-apoi nici prânzul nu-i departe, cum bine spuneai mai înainte. Du-te, înfățișează-te la cămări și aprinde focurile. Închide condica, iese pe ușa din stânga) CEAUN (pleacă spre ușă): Vai și of! S-arată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
dreaptă. Să lăsăm bărbații cu ale lor, iar noi să căutăm un strai potrivit pentru tine, până ne vom așeza la masă. Nu vă fie cu supărare, iubiți ai mei soț și fiu... GÂND: Mergeți sănătoase și căutați să nu zăboviți prea mult; abia acuma bag seamă cât mi-i de foame... (Femeile ies) Fiule, aș mai pofti o ulcică de vin. Avem un ceas de tihnă și de mulțumire. Așa că toarnă-ți și ție încă una. (se toarnă, beau) Hm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
cu meșteșugite întorsături din gâtlej? Eu cred că nu-i drept! MAVRICHIE: Mă rog, gândește ce poftești. Dar nu mă amesteca pe mine în asemenea cugetări. (Se aude apropiin du-se cineva care fluieră o melodie cucernică.) Și nu mai zăbovesc nici o clipită, că-l aud apropiindu-se pe Habacuc, și eu tertipurile lui nu le pot suferi... Blagoslovește! (pleacă) SISOE: Domnul! (Vrea și el să se retragă spre colibă. Înainte de a intra, apare Habacuc. Are o aură ceva mai vizibilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
pogorât eu din cer pe pământ? Și aici tot de lapte și de smochine să dau? ILINCA: Nu te supăra, părinte, îl duc numaidecât dacă nu-ți place. (iese, către babe) Ați auzit? Nu vrea lapte și gata! Dacă mai zăboveam o clipită cred că mi l-ar fi turnat în cap... Nu știu ce-o fi având cu laptele... BABA RADA: O fi ținând post... BABA FIRA: Da' nici smochinele mele nu i-au plăcut! BABA LUȚA: I-o fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
SISOE (trist): Aceea nu-i ziua mea; e ziua lui Sisoe cel Mare, carele numai la nume seamănă cu mine, dar e altul. BABA LUȚA: Așa o fi, mai știi păcatul... BABA SAFTA: Și ai de gând sfinția ta să zăbovești mai mult pe la noi? SISOE: Va să zăbovesc atâta cât va fi de trebuință, că altă treabă n-am. Iară pe urmă plec în alte locuri. BABA RADA: Ba să stai aici fără grijă, că prilejuri de minuni se găsesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
ziua lui Sisoe cel Mare, carele numai la nume seamănă cu mine, dar e altul. BABA LUȚA: Așa o fi, mai știi păcatul... BABA SAFTA: Și ai de gând sfinția ta să zăbovești mai mult pe la noi? SISOE: Va să zăbovesc atâta cât va fi de trebuință, că altă treabă n-am. Iară pe urmă plec în alte locuri. BABA RADA: Ba să stai aici fără grijă, că prilejuri de minuni se găsesc... S-a găsi și-un suflet de om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
că i-i frică noaptea, și nu știe cum să facă... Ei, ce spui sfinția ta? SISOE: Și nu ne duce pre noi în ispită... Că nu pentru asta m-am coborât eu aici. Și adevăr grăiesc ție, dacă mai zăbovește mult femeia aceea cu mâncarea, alta nu-mi rămâne decât să mă întorc în Rai pe calea cea mai scurtă. Și n-a mai avea cui purta de grijă după aceea... BABA RADA: Luță, dă fuguța, soro, că ești mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
celor doi.) NIȚĂ: Lasă oala aici... ILINCA: O las, părinte. Când mai aveți trebuință de ceva, chemați-mă. Îndată-i gata și mâncarea. (iese grăbită) NIȚĂ: Sanatate, dom' șef! DUMITRAȘ: Noroc, părinte! (beau) NIȚĂ: Da' finu' dumitale ce-o fi zăbovind atâta, de nu vine lângă noi? DUMITRAȘ: Cică are de terminat o depeșă către niște prieteni. NIȚĂ: Aha. Păi s-o termine... (cei doi ciocnesc, vorbesc încet și se veselesc) SISOE (tocmai a terminat de scris, iscălește apăsat) Si-so-e. Așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
cum totul se preschimbă. Și, în afară de mine și de voi, nimeni nu va pricepe, niciodată, că lucrul acesta e atât de prețios. Și încă ceva: dacă, vreodată, veți călători prin pustiu și veți ajunge aici, vă rog, nu vă grăbiți, zăboviți puțin în dreptul stelei. Și atunci, dacă vine la voi un copil, dacă râde, dacă are părul de culoarea grâului copt, dacă nu renunță niciodată la întrebarea pe care o pune, veți ghici, desigur, cine-i. Fiți buni atunci! Nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
fost de spus despre școală s-a spus. Eu aș mai adăuga un sfat, deși nu am ajuns încă la vârsta care să-mi dea acest drept. Dragii mei! Dacă un copil se arată silitor și cu glagorie,apoi nu zăboviți o clipă și dați-l la învățătură înaltă, pentru că altfel, la adânci bătrâneți, vine căința... Învățătura înseamnă luminarea creierului și a sufletului... Costăchel s-a oprit din vorbire. Simțea un nod în gât. Durerea neîmplinirii sale ieșise tocmai acum, ca
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
știi! De ce, flcăul tatii? Pentru că în astă seară trecem pe la nașul. Așa spune, băiete. Și nu mai lungi vorba, că aduce pagubă. Au ieșit în aerul răcoros al serii de mai. Un cer limpede, țintuit cu stele, te îmbia să zăbovești ascultând liniștea din jur... Ei însă au pornit grăbiți... Uite la ei cum umblă noaptea, parcă-s holtei. N-au băgat încă de seamă că li s-au albit tâmplele și li s-o cam brumat musteața. Bine ați venit
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
piperul și scorțișoara ceea - a grăit Costăchel. Eu am s-o fac pe paharnicul - a precizat Petrache. Când totul a fost după dorința lor, s-au așezat pe scăunele, în jurul sobei... Încet-încet, și-au încălzit sufletele... Petrache n-a mai zăbovit și a început a povesti: Apoi îi drept că milităria a coborât din pod chiar de a doua zi. Se făcea instrucție la cataramă. Nu se gândea nimeni la noi, că suntem cam bătrâni pentru tăvăleală... Începuse să se desprimăvăreze
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
au luat prăvălia și pe mine m-au închis... Doamne, câte am avut de tras la anchete! M-au schingiuit pur și simplu... În timp ce povestea, glasul lui Brad Filip se stingea încetîncet... În clipele următoare, dormea... Un grăunte de zâmbet zăbovise în colțul gurii... Era semnul că își regăsise țandăra de suflet care îi lipsea... La apelul de dimineață - înainte de plecarea la muncă - Costăchel a cerut ca Brad Filip să fie pus șeful unei grupe. Ia să-l văd! Care-i
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
cazane, să inspire fumul iute înfuiorat care, pentru oamenii de rând, apărea ca înecăcios, dar pentru el avea o dulceață aparte; cum să se dezlipeacă de mastodontul aflat în deplina lui stăpânire!? Nu-și putea imagina că ar putea să zăbovească ore în șir pe scăunelul lui cu trei picioare sub cireșul din fața casei și să aibă sub priviri mereu aceleași orătănii și cele câteva straturi de ceapă din mica lui gospodărie. Ochii lui erau deprinși să cuprindă din mersul trenului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
zăpezile iernii, vrând nevrând părul lor împrumută din ninsoarea albă. 2 C ând profesoara Simona Deleanu intră la prima oră la clasa a V-a B, treizeci de perechi de ochi o săgetară țintuind-o cu mâna pe mânerul ușii. Zăbovi un timp locului apoi, văzându-le chipurile zâmbitoare, le spuse în limba engleză: Good morning! Toți, într-un singur glas, răspunseră: Goood morninnnng, teacher! Sit down please! spuse Simona. Copiii s-au așezat cuminți în bănci. Simona le privi chipurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
de locomotivă, care pe lângă binețe, ștergându-și mâinile de unsori și reziduuri de cărbune, îl îmbrățișau cu toată căldura, întrebându-l de sănătate. Acum, când își aștepta fata, se lipsi de plăcerea de a intra în restaurantul gării pentru a zăbovi ore în șir, lângă o cinzeacă, cu gândurile plecate peste dealurile și văile pe care le străbătuse cândva în viteza trenului. Când Simona coborî din vagon, el se afla chiar lângă scara acestuia. Bine ai venit acasă, fata tatei! Simona
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
am putea fi văzuți. Și... veniți lângă mine... Doctorul speriat, luat prin surprindere, se află în momentul acela ca sub o stare de hipnoză. Execută mașinal, fără să înțeleagă de ce, toate poruncile Simonei. Stinse în grabă lumina și trase cheia. Zăbovi un timp, gata de a găsi un moment prielnic să iasă din rezervă, dar Simona îl rugă: Vino lângă mine, doctore, sunt și eu o femeie și te doresc, te doresc nespus! Doctorul se așeză pe scaun ca să se dezmeticească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
urcă în tren cu toate împovărările care, păreau a fi anevoioase și pentru trenul ce o ducea spre casă. Când ajunse la destinație, avu strania impresie că parcurse drumul mult mai repede ca altădată. Ar fi vrut ca trenul să zăbovească prin stații și să ajungă în orașul ei natal cât se poate de târziu. Pe de altă parte, se gândea că era posibil ca temerile sale să fi dobândit în timp dimensiuni hiperbolice. Se putea tot așa de bine să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
că familia era pe cale de a se destrăma. În acea clipă, Teo se simți ca un om singur într-un deșert, urmărit de umbre nedeslușite care îl înspăimântau prin grotescul și hidoșenia lor și care parcă voiau să-l devoreze. Zăbovi un timp în vestibul, fără să știe pe ce drum să apuce, învălmășit, răscolit, căutând parcă adăpost pentru sufletul său ce pășise într-un imperiu al întunericului. Ieși din casă. Primul gând îi purtă pașii către farmacie. Colegele Doinei îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
iubise acest om, cu câtă dragoste o înconjurase! Era deplin convinsă că tatăl său dorise cu ardoare ca drumul dintre ea și el să fie neted, luminat de dragoste și încărcat numai și numai cu bucurii. După înmormântare, Simona mai zăbovi câteva zile în casa părintească. Colindă ograda toată, mângâie mlădița de la rădăcina fostului cireș, străbătu grădina până la nucul din vale, privi cu nostalgie stratul de flori din fața casei, dar nimic nu mai era ca în anii copilăriei și tinereții ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
ar fi primenit cu toții sufletele îmbrăcând haina primăverii. Plimbările prin parc erau mai dese și mai lungi acum, zilele cu soare încălzind sufletele rănite care purtau tainicile boli ca pe un înscris al destinului. Simona nu știa cât avea să zăbovească în acest spital. Nu avea nimic a le reproșa medicilor sau asistentelor, dar purta cu ea mereu o întrebare neliniștitoare: ,,Până când? Cât timp voi mai privi aceste ziduri care se interpun între mine și viața adevărată?" * Într-un spital specializat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
o facă ea fără îndemnul nimănui. Simona își găsea preocupări care să-i ocupe timpul: răsădea flori, citea, asculta muzică. Uneori mergea în pădurile din preajmă după hribi sau după mure. Știa anume unde sunt rugii cei mai bogați și zăbovea timp îndelungat în preajma acestora culegând și pentru mătușa Varvara câte o găletușă plină ochi. Dar cel mai des mergea la râu. Stătea pe mal ore în șir, privind cum saltă peste bolovani îndrăzneața apă de munte și cum se strecurau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
cu fructe sau legume proaspete din grădina ei. Uneori le aducea și câte o oală cu lapte proaspăt muls de la cele două capre. Venea cu gândul bun de a le mai îndulci viața celor două singuratice. În scurtul timp cât zăbovea cu ele, însăila discuții despre preocupărilre ei sau îi povestea bătrânei evenimente întâmplate în sat, cu fete și feciori, cu babe sau moșnegi care erau gata să dea ortul popii, învrâstându-le cu întâmplări mai vesele despre vreo vădană care ținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
că acu-i aici, acu-i în altă parte. * Când Simona mergea la râu, se oprea un timp, privea cu nostalgie salcia adusă de ape și după felul în care i se mișcau buzele se părea că rostește o rugăciune. Zăbovea un timp pe malul apei, urmărind jocul gâzelor. Îi plăcea mai ales zborul delicat al libelulelor și-și trimitea pe solzii valurilor gândurile ei încărcate de tristețe pentru a fi duse departe, departe până la marea cea mare. Privind zările, părăsea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
din cap până-n picioare și, părând mulțumit, își drese vocea și rosti senin, cu pieptul ușor, „bună dimineața”, întorcându-se apoi exact pe unde venise și oprindu-se în baie. Or, din cauza caracterului parcă nefiresc al acestei secvențe, propun a zăbovi un pic cu cititorul pe seama protagonistului povestirii de față. Anton era un tânăr de douăzeci și șapte de ani, destul de fericit și, pe deasupra, neînsurat. Acesta locuia singur într-un apartament micuț de la nelipsitul mezanin - foarte frumos și elegant, după părerea
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]