810 matches
-
dezmoștenit” (II, 53). Cioran însuși trăiește cu sentimentul „zădărniciei oricărui gest” (II, 52). În alt loc, își situează identitatea sub semnul fatal al țării sale. Iată: „Am moștenit de la țara mea nihilismul funciar Ă trăsătura ei fundamentală, singura ei originalitate. Zădărnicie, nimicnicieă aceste cuvinte extraordinare... dar nu, nu sunt cuvinte, sunt realitățile sângelui nostru, ale sângelui meu” (III, 35-36). Așadar, tot ce este, Cioran situează sub semnul eredității, al sigiliului pe care țara l-a pus asupra lui. Dacă, totuși, și-
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
a pas compris cela on est à-côté de tout”*. Dacă nu înțelegi frumusețea omului în luptă, nu înțelegi nimic, - ce extraordinară mărturisire din partea unui cărturar a cărui îndeletnicire de o viață a fost să înțeleagă totul! Războiul dezbară de multe zădărnicii și dă ocazie câtorva virtuți curat umane (nu numai virile). Eroismul, spre pildă, nu poate fi decât rațional și utilitar și apare cu adevărat numai când nu există altă soluție; fără finalitate pozitivă eroismul nu e decât exhibiție și în
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
catedralei Notre-Dame, experimentăm puterile imaginației. Să încetăm, așadar, a mai crede că, înarmați doar cu acest mic bagaj senzorial și senzualist, putem purcede la cucerirea lumii și-i putem descoperi mecanismele ascunse, legile secrete. Montaigne ajunge, simplu la concluzia imposibilității, zădărniciei oricărei științe. Superioritatea fluxului asupra nemișcării nu ne împiedică să considerăm adevărul ca pe o formă luată la un moment printr-o percepție, o afirmație relativă: este adevărat ceea ce pare adevărat momentan, înaintea unei depășiri posibile și probabile. Pretinsul pyrrhonism
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
refugiul în visare și înseninările în sânul naturii prietene, jalea după iubirea care s-a stins, resemnarea. „Cântecele”, urzite în dorul făpturii îndrăgite, sunt tincturate de tristețea singurătății. Melancolia nu exprimă numai o frustrare afectivă, ci colorează, stins, și sentimentul zădărniciei. Între euforia unor clipe și spasmul de anxietate pe care îl provoacă vremelnicia, pătimitorul își caută un reazem în iubirea care, ostoindu-i zbuciumul, îi dă câteodată iluzia înveșnicirii. În afară de sonete, pasteluri, elegii, „doine” de rapel politic, C. scrie și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286283_a_287612]
-
i-a măcinat încet sufletul artistului. Strigătul, fie că este al naturii, fie că este al unui eu suferind, provoacă un disconfort psihic asupra lectorului. Traumele, obsesiile, fricile sunt redate de pictura lui Munch care devine expresie a solitudinii, a zădărniciei și neputinței în fața unei realități ostile. Roșul sângeriu al tabloului lui Munch, Țipătul, cromatică preferată alături de alb a textului blecherian, închide personajul într-o realitate din care nu poate scăpa decât prin strigăt. Edvard Munch, Țipătul, 1893328 Similitudinea este evidentă
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
caz, drept o caricatură. Ceea ce nu este. Ținta lui Raymond Chandler trebuie căutată dincolo de obișnuitele scopuri ale romanului polițist - divertismentul și, eventual, încercarea de a preda o lecție morală. Ținta lui e metafizică. Ea vizează teme abstracte precum singurătatea, deziluzia, zădărnicia, eșecul, urâtul, criza, degenerescența, plictisul, oroarea, alienarea, căderea, opacitatea, revolta, frica. În raport cu ele, detectivul Marlowe e un „investigator” al nevăzutelor și nu al aparențelor nemilosului univers tentacular. Blocat la limita a două lumi - cea interioară și cea exterioară -, Marlowe își
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
fiecare pas de primejdia anulării ființei umane. Momentele de jubilație sunt scurte, înșelătoare - mici amăgiri de sine într-un lanț al eșecurilor. Singura dimineață în care Marlowe se scoală binedispus se desfășoară sub semnul inutilității absolute, al inconsistentului și al zădărniciei desfigurante: A doua zi dimineața m-am deșteptat târziu, din pricina onorariului substanțial pe care-l câștigasem cu o seară înainte. Am băut o cafea în plus, am fumat o țigară în plus, am mâncat o felie de șuncă în plus
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
că forțele schimbării sunt atât de distrugătoare încât oamenii se pierd cu firea. Este o stare psihologică în care oamenii se comportă ca și cum ar fi neajutorați, chiar și atunci când ar putea schimba o situație periculoasă, neplăcută. Apare un sentiment de zădărnicie care demotivează oamenii. Piețele globale nu pot fi controlate și singura cale de a evita eșecul - ca națiune, firmă sau individ - este de a fi cât mai competitiv posibil.<footnote Hirst, P., Globalization, Editura Graham Thow, 2002, pp. 7, 22
GLOBALIZAREA Manifestări şi reacţii by Florina BRAN,Gheorghe MANEA,Ildikó IOAN,Carmen Valentina RĂDULESCU () [Corola-publishinghouse/Science/228_a_334]
-
straniul și grotescul se învălmășesc. Treptat, halucinațiile descresc, lăsând în urmă o oboseală cu aburiri de tristețe și resemnare. „Setea de infinit”, din care se nasc himere, pare a se stinge, făcând loc, într-o gestică afectată, unui sentiment al zădărniciei, ce pulsează în „strofe amare” și „reverii tombale”. Impasul se traduce prin stări de însingurare, retorica deziluziei scoțând la iveală o interioritate stăpânită nu de credință, ci de tăgadă, nu de elanuri, ci de dezgust și, câteodată, de exasperare. Mizantrop
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286363_a_287692]
-
fi un paradis pierdut, tărâmul plăsmuit numit Baaad e, se-nțelege, sursă de melancolie; lipsit de aura unui joc secund mai pur, Baaad-ul său, asimetric, încremenit într-un timp închis, întreține (în subtext) o mitologie crepusculară. Subcurenți de adâncime sugerează zădărnicia. Timpul, noi îl știm, nu se măsoară, / îl căutăm prin spini, prin iarba verde, / într-un mușuroi care se mișcă..." (Metanoia). Memorialistul, un virtuoz al construcțiilor mentale, fabulează liber: la Baaad, i s-a înfipt în creier "Gândul Morții"; odată
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
și paișpe"; respins, dezavuat, temut, negurosul "agent" insistă "vizibil jenat, dar desigur timpul e prețios, / mai cu seamă în situația ta, da, da, poate că da mai târziu". Pătruns de experiența înaintașilor, comentatorul din Câte ceva despre agricultor pare convins de zădărnicia a toate: În ce privește lecturile sale, pot spune / că îl evită pe Sextus și nu cercetează / originea plantelor. Despre femei nu gândește nimic; despre moarte, la fel. / Erorile sale, mistuitoare, / le cântărește cu fructele mari / ale singurătății..." Toate reflecțiile de acest
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
a izbit în stomac, la muzeul Jeu de Paume, într-o dimineață de primăvară a anului 1921. Vederea din Delft, în oglinda lui Vermeer, face să defileze în câteva secunde, sub pleoapele blândului cantor cu părul cărunt, întreaga-i viață, zădărnicia muncii lui personale și, dincolo de asta, poate, patetica incapacitate a cuvintelor de a reda un cer, apa, liniștea unui oraș dimineața. "Așa ar fi trebuit să scriu..." În fața acestui camaieu aerian, roz-somon și albastru-ardezie, care-l străfulgeră ca o Judecată
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
munte, valurile, norii mici replică a celor mari etc.). "...Întotdeauna au existat zone mari ale științei în care metodele analitice simple puteau fi cu greu aplicate. Fenomenele naturale erau prea complexe. În legatură cu ele, oamenii ridicau din umeri a zădărnicie și enunțau teorii calitative, făceau aproximații grosolane sau nu emiteau nici o parere. Acestea sunt domeniile în care fractalii își găsesc o mulțime de aplicații", spune Mandelbrot. 69 http://filme documentare.com/wp-content/uploads/2011/02/fractali-coperta.png 70 Donella Meadows
by Ion I. Ionescu [Corola-publishinghouse/Science/1064_a_2572]
-
de a explica esența vieții sau unitatea existenței. Pornind de la acest nobil gând, fiecare filosof ajunge la o concluzie, care e în divergență cu concluziile celorlalți filosofi. În ansamblul lor, toate sistemele dau impresia unui haos și a unei amare zădărnicii, care e soarta inteligenței autonome, chiar dacă ca poartă lumina geniului. Zădărnicia aceasta apare și mai amară când inteligența, nemulțumită de rezultate, procedează la critica cunoașterii, destrămând metodele existente și opundu-și preferințele asupra uneia care, mâine și ea va fi destrămată
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
nobil gând, fiecare filosof ajunge la o concluzie, care e în divergență cu concluziile celorlalți filosofi. În ansamblul lor, toate sistemele dau impresia unui haos și a unei amare zădărnicii, care e soarta inteligenței autonome, chiar dacă ca poartă lumina geniului. Zădărnicia aceasta apare și mai amară când inteligența, nemulțumită de rezultate, procedează la critica cunoașterii, destrămând metodele existente și opundu-și preferințele asupra uneia care, mâine și ea va fi destrămată de alții. Filosofia modernă a renunțat în mare parte la găsirea
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
rostește prin aceste nesfârșite ghirlănzi de tonuri minore, iar distanța, care rămâne mereu aceeași între subiect și locul dorit, e semnificată prin monotonia dominantă. Tristețea și gravitatea acestui cântec, care e imaginea cea mai tipică a nostalgiei, vin parcă din zădărnicia oricăror strădanii de-a înfrânge captivitatea unui destin fără ieșire Chipul, care apare mereu pe cer, al ciobanului din lună dă un accent aproape tragic acestui sentiment al singurătății și al înstrăinării. Legat de ideea paradisului, sentimentul nostalgiei capătă o
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
se mânie împotriva unei afirmații hegeliene de tipul: "Mișcările sistemului solar se efectuează conform unor legi imuabile și aceste legi sunt rațiunea sa", când își pune în joc întreaga pasiune pentru a disloca raționalismul lui Spinoza, el ajunge la concluzia zădărniciei oricărei rațiuni; de aici, printr-o întoarcere firească și ilegitimă, la aceea a preeminentei iraționalului. Dar trecerea nu este evidentă. Căci aici pot interveni noțiunile de limită și de plan. Legile naturii pot fi valabile până la o anumită limită, care
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
vădește în fiecare pagină a jurnalului său. Tot efortul inteligenței sale constă în a se sustrage antinomiei condiției umane 4. Efort cu atât mai deznădăjduit, cu cât, din când în când, într-o străfulgerare, își dă seama de întreaga-i zădărnicie (când vorbește, de pildă, despre el însuși, ca și cum nici teama de Dumnezeu, nici pietatea n-ar fi fost în stare să-i aducă pacea inimii). Astfel, printr-un subterfugiu chinuitor, el dă iraționalului chipul, iar Dumnezeului său atributele absurdului injust
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
unice. Amar? Abia acea imperfecție necesară fără de care n-am ști că suntem fericiți. Ar fi o mare greșeală dacă am încerca să vedem în Don Juan un om hrănit cu învățătura Eclesiastului. Căci pentru el nimic nu mai e zădărnicie, în afară de speranța într-o altă viață. Dovadă că o pune în joc împotriva cerului însuși. Nu vom întâlni la el regretul de a-și fi irosit dorința în desfătare, loc comun al neputinței. El i se potrivește lui Faust, care
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
continuare Mihai Vlasie - și de faptul că ,,Aici, fiecare poate să se cerceteze pe sine, coborând la adâncime în ființa sa, și să-și facă, întocmai ca sihaștri cei de demult, spovedania gândurilor, mai ales a celor ascunse, pline de zădărnicii și ură, care rod atât de mult”<footnote Reținem cu pioșenie neobosita activitate a Sfântului Nicodim de la Tismana, care după ce a devenit călugăr la Muntele Athos, și-a adus o contribuție majoră la dezvoltarea monahismului în Țara Românească. footnote>. Cu toate că
CONTRIBU?IA M?N?STIRILOR ?I SCHITURILOR LA DEZVOLTAREA TURISMULUI RURAL by Ion TALAB? () [Corola-publishinghouse/Science/83110_a_84435]
-
în volumele următoare, Glorie (1969), Pur (1971) ș.a. Sunt dominante acum simbolurile coloristice, în special albastrul și albul, în care pare a se concentra un univers cu coordonate bine delimitate, purtătoare ale unor atitudini reflexive în fața întrebărilor vieții. Gândul morții, zădărnicia unor gesturi, existența însăși, simțită ca mister, provoacă reacții dintre cele mai diverse, de la elanul vitalist la supunerea față de pulsațiile vieții, la asumarea rolului de martor neutru al „marii treceri”. Nu departe de lirism, într-un anume sens, se situează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287179_a_288508]
-
Don Carlos de Viana. Dramaturgul este atras de abordarea și definirea unei problematici ce ține de condiția existențială a ființei. Sinuciderea eroului principal nu acoperă starea sentimentală precară, patima romantică ce pare că-l animă, ci se justifică prin conștiința zădărniciei, a vanității vieții, căutarea adevărului dovedindu-se în plan spiritual și intelectual mai secătuitoare decât neîmplinirea erotică în sine. Modelul Albert Camus se distinge fără greutate aici. Într-o comedie într-un act, scrisă tot atunci (1954) în limba franceză
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286269_a_287598]
-
frază; / În noi totul e spoială, totu-i lustru, fără bază; / Voi credeați în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!" De aceea, pentru Eminescu, eterna reîntoarcere, ca simplă mișcare de preluare a măștilor din arhiva umanității, produce doar sentimentul zădărniciei universale, ca în Ecleziast, nefiind altceva decât devenire întru devenire, cum va spune și Noica, nicicum devenire întru ființă. Eminescu are pentru cea din urmă conceptul de încercare, ca prelungire a energiilor divine lucrătoare în om, puse de el pe seama
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
imediat al creației ca diferență, ca novum. Cu alte cuvinte, eterna reîntoarcere nu poate fi niciodată pură, întoarcerea Identicului, ci de fiecare dată altceva. Acesta pare a fi cel mai convingător raționament al filosofiei diferenței că eterna reîntoarcere nu e zădărnicie rotatorie, ca la Eminescu, bunăoară, ci introduce perspectiva cea mai optimistă în lume, echivalând cu o creație continuă. Adică nihilismul inițial, dus până la capăt, e cu adevărat singura chance a lumii, cum zicea Vattimo, căci numai refuzând Identicul, centrul, lumea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
în repetiția goală (mută). Cartea deschisă (coroborată cu muzica lui Beethoven) devenea un semn de recunoaștere "al unei confrerii secrete". Aici, Kundera se ciocnește de paradoxul transmodern al repetiției. Repetiția mută se-ntinde covârșitor în opera lui Eminescu prin sentimentul zădărniciei universale ("alte măști, aceeași piesă), pentru ca în filosofia lui Noica să se înfățișeze în repetiția oarbă a devenirii întru devenire. De aceea Noica nu a aderat deloc la ideea eternei reîntoarceri a lui Nietzsche, prefigurată, altminteri, de Goethe, ca și
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]