281 matches
-
încă prea devreme chiar și pentru telejurnalul de seară, ori radioul micuț care hârâia îngrozitor când schimba posturile și-o enerva groaznic, dar s-a hotărât probabil să nu schimbe postul și în toată casa a răsunat un marș de zăngăneau geamurile, până a reușit să-l potrivească în surdină. Bombănea abia auzit, în timp ce își întindea brațul să miște butonul de volum. Acum a răsuflat a ușurare, s-a așezat și a poftit-o să se așeze într-un fotoliu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
era ciudă că se lăsase din nou păcălită, dar o bucura că lucrurile nu se schimbă. „Sper că n-aveți de gând să stați toată noaptea la taclale“, l-a auzit când ieșea cu tava pe care ceștile tremurau și zăngăneau. „Mâine e ziua sfântului spital.“ „Bine, bine“, a mormăit mai mult pentru ea, parcă eu n-aș ști că trebuie să mă duc, dar uite că nu vreau să mă gândesc! Poate mi-e frică! Mergea ținându-și trupul cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de vină), și parcă nu aveam atâtea cearcăne Își nu faptul că stăteam la distanță de imaginea reflectată mă făcea să nu le văd) și parcă îmi tremurau mai puțin mâinile Își asta nu pentru că îmi lepădasem toate brățările care zăngăneau înfiorător, eu le lepădasem pentru că mi se părea cam exagerată cochetăria mea bătrânească). „Draga mea fiică, mă simt excelent, nu trebuie să-ți faci griji, dacă ești aici, bucură-te de toți prietenii și colegii pe care nu i-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de ani, iar eu treizeci și cinci... O privea răsucindu-se și cufundându-se în fotoliu, cu fața trasă, pudrată în cenușiu-trandafiriu, cu bărbia ascuțită și ovalul chipului dezvelit din părul lung și negru și cu lănțugul cu clopoței de argint minusculi zăngănindu-i peste sâni și degetele lungi prinse în inele de cornalină și imitații de pietre prețioase și argint învechit. Vorbind nu pentru a-i spune ce se întâmplă, întrucât presupunea că le știe sau le intuiește măcar, ci pentru ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
umeri și s-a așezat la fel de drept în fotoliu. Răbdătoare, Rodica Dumitrescu l-a privit o clipă, apoi s-a trântit pe canapeaua din fața fotoliului-balansoar, lăsându-ne pe spate, după ce își trecuse mâinile prin părul bogat și negru, făcând să zăngăne lănțugul atârnat de gât. Se uita la Vlad Dumitrescu, apoi la noi toți, pe rând, nedumerită, nici măcar luându-ne de martori, ci numai nedumerită, apoi iarăși la Vlad Dumitrescu. „Foarte bine“, spunea deodată cu o voce care nu mai era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
acestuia și a două lumânări de pe masa de toaletă, un întuneric sumbru învăluia fiecare cotlon. Aerul din cameră avea și el o particularitate ciudată: sugera putreziciune și mucegai, era stătut ca în încăperile de la subsol. Singura fereastră îngustă și înaltă zăngănea neîncetat în rama ei, zguduită de furtună, până când părea că sticla ei se va crăpa. În timp ce Michael își despacheta valiza și își aranja pieptenele, aparatul de ras și punga de burete pe măsuța de toaletă, un sentiment tot mai acut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
forma unei scurte declarații pe care a alcătuit-o acum câteva zile. Dacă n-are nimeni nimic împotrivă, o voi citi acum integral. Înainte de a începe, primul tunet răbufni afară, făcând fereastra să vibreze și sfeșnicele de pe policioara căminului să zăngăne puternic. Acesta a fost urmat aproape imediat de un fulger, care a făcut fețele pline de așteptări ale membrilor familiei să pară brusc, preț de o scurtă, halucinantă secundă, palide și spectrale. — Eu, Mortimer Winshaw, începu avocatul, las aceste cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Imediat după aceea, tunul antiaerian porni În Hyde Park. Stația lor era la cîteva mile distanță de tunuri: chiar și așa, bubuiturile păreau că se ridică din beton, direct prin pantofii lor, și tacîmurile și vasele din bucătărie Începură să zăngăne. Dar numai O’Neil, noua angajată, reacționă la bubuit. Ceilalți Își văzură de treburile lor fără să ridice privirea - poate că Patridge Își prindea acele pe tipare mai repede, iar profesoara de dans, după o clipă, se duse să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Încuietorile cu care nu era obișnuit, apoi rămase așa Încă, atunci cînd el se duse de la o fereastră la alta, izbind mici piese de mobilier care-i erau În drum, lovindu-se la fluierele picioarelor, făcînd vasele de porțelan să zăngăne. — Pentru Dumnezeu, spuse ea slăbită, cînd ceva căzu, iar el se aplecă să-l ridice Înjurînd. Lasă În pace camera asta. Să ajungem În primul rînd la baie. — Aș merge, zise el pipăind locul, dacă aș ști unde este. — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
ar putea lovi și-aici. Fraser Își Întoarse fața spre fereastră. — Aș vrea să cred că aș putea Încerca să-mi Îmbunătățesc șansele, atît. O, la naiba! Sări din nou, pentru că se auzi o altă explozie, care făcu sticla să zăngăne și să disloce pietrele sau mortarul din jurul conductei din dosul caloriferului. Se auziră strigăte - răcnete și ovații - din celelalte celule; dar cineva urlă, pe o voce ascuțită și răgușită, Închideți robinetul, bulangiilor! Și după asta se așternu tăcerea, dar numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
la o parte de la fereastră și Alec se săltă pe pervaz cu genunchii și picioarele spre cameră. O făcu destul de neîndemînatic, așa cum se Întîmpla Întotdeauna - căzînd ca un bolovan, iar podeaua bufni, și sticluțele și borcănelele de pe toaleta lui Viv zăngăniră și lunecară. Duncan trase fereastra și aranjă draperiile. CÎnd aprinse lumina, el și Alec clipiră. Lumina făcea ca toate lucrurile din cameră să pară și mai ciudate. Și această stare deveni și mai stranie decît era. Poate că din cauza atmosferei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
înghețata le-ar putea ucide. Acum, că-i la modă dieta Shore Club, dintr-odată, a devenit un aliment dietetic recomandat.) —Bună! Vrei un cocteil de șampanie? Arăți uimitooor! Nu-i așa că noile mele brățări sunt adorabile? mă întrebă Jazz zăngănindu-și brățările din aur de la încheietura mâinii. Cartier. Pentru sezonul viitor. Nu-s formidabile? — Ba da, i-am răspuns, așezându-mă lângă ea. Aș bea niște șampanie chiar în clipa asta. Asta-i partea bună a realității. Dacă vrei, poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
și ferestrele Închise. Crawford parcă În apropierea unui magazin de echipament sportiv plin cu biciclete, crosstrainere și dispozitive pentru ridicat greutăți, computere pentru monitorizare cardiacă și Înregistratoare ale respirației, toate dispuse Într-un aranjament Îmbietor, cu tot aspectul său metalic. — Zăngănit și gîndit..., am murmurat. Arată ca o familie de roboți venită În vizită. — Sau ca o cameră de tortură cu interfață prietenoasă, spuse Crawford, coborînd din mașină. Hai s-o luăm la picior, Charles. Tre’ să iei contact nemijlocit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
lîngă clubul sportiv și Își Începu circuitul În jurul pieței. Un banner din mătase neagră purtînd inscripția „Muzicienii de la Filarmonica Residencia“ fîlfîia pe deasupra celor doisprezece membri ai orchestrei, care ședeau la pupitrele lor, trecîndu-și arcușele peste viori și violoncele, În vreme ce pianistul zăngănea claviatura unui pian alb de salon, iar o harpistă grațioasă, Într-o rochie de seară ivorie, trăgea de coardele unei harfe Împodobite cu trandafiri galbeni. Potpuriul de Vivaldi și Mozart se lupta vitejește cu aclamațiile turiștilor care ridicau paharele pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
mai sunase la telefon, dar în zadar. Abia atunci realizase că nu mai avea de unde s-o ia pe Clara. — Asta-i tot? se întrebase el, trăgând un șut în ușa de la ca mera lui Eduard. Un șut năprasnic, care zăngănise în toată casa ca un dangăt de clopot. Asta-i tot? strigase el, înfuriat. Am dat-o în bară ca prostul? Bobo se îndreptă spre rucsacul în care își aranjase meticulos niște schimburi și începu să le scoată dinăuntru, la fel de
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
izbesc dinspre Est, pe neașteptate și pârloage de flăcări sar dincolo, până peste culmea Țarinei Baisei. Die Totten reiten schnell, zise, iarăși, în liniștea posacă a Țarinei pustii a Baisei, glasul lui Iuga. Ca un răpăit metalic de mitralieră îi zăngăniră lui Nicanor Galan vorbele fără înțeles ale lui cumnatu-său. De aceea, înainte de a îngăima penibilul și idiotul hăhăit, al celui pornit pe obișnuita supușenie, îl mai afurisi, încă o dată, în gând: Rupe-ți-ai limba, blestematule! Că sperii, ca arătările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
al unei beții între un bărbat și o femeie, care nu se cunoșteau, nu se destăinuiau în intenții anume, nu se potriveau în nimic decât în sminteală și care n-ar fi putut să se apropie mai mult de atâta. Zăngănind paharele ca să-i diminueze debitul ei verbal de nestăvilit, Vladimir împărți bărdaca de whisky în părți egale și, afișând cunoștințe entomologice pe care mintea oricărui bărbat cu spirit le păstrează pentru ocazii deosebite, persiflă pentru amândoi: Parcă am fi două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
șampanie și câteva coniacuri? Nici pe departe! A, de aceea ai trecut pe votcă.... De ce nu? O băutură pe care cât de repede vecinii ne-o vor livra personal. Se întoarce către Marius cu o mișcare bruscă, care face să zăngăne paharele aflate pe masă. Nu-i așa domnule locotenent erou? Răspunsul vine sec. Nu am informații proaspete asupra acestui subiect. Încetează, Iorgu. Ești beat, nu te mai poți controla. De sub voaleta subțire ca pânza de păianjen, aruncată cu aparentă neglijență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
tușește, cu cerul gurii zgâriat de varul mărunțit. Mai mult pe pipăite, înaintează de-a lungul holului. Se împiedică de echipamentul abandonat și împrăștiat peste tot. Cade greoi. Simte o durere sfâșietoare în coaste. Înjură amarnic. Deasupra capului său, gloanțele zăngăne și ricoșează pe laturile unui dulap metalic. Se întoarce brusc pe burtă și durerea tocmai amorțită țâșnește fulgerător la suprafață. Își descarcă automatul către niște siluete întunecate. Trage orbește, fără speranța să nimerească pe cineva. Doi soldați în mantale lungi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
adică să mă deranjeze pe mine vreodată orice-ar veni de la ea? Ieșiserăm de la birou mai devreme, ca toată lumea. Soarele strălucea orbitor peste bulevardele înzăpezite care forfoteau de oameni. Era o binefacere că nu mai treceau pe ele în viteză, zăngănind din toată fierăria grelele camioane. Ici, colo doar se vedeau oprite în fața magazinelor alimentare dube mai mici din care se descărcau cârnați, jumătăți roșii de porci, lăzi cu băuturi specialități de vită, ficat, fructe, portocale, mandarine, banane... Alături, pe patru
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
de ai lor, cum părea să se întâmple uneori. Se uită la ceas. Trebuia să se târască mai repede dacă voia să ajungă la timp. Roboții-santinelă, de gardă la intrarea în centrul de exploatare, deschiseră focul și răsună prin coridoare zăngănit de arme. Ripley își luă aruncătorul de flăcări și merse la consola ordinatorului central. Vasquez termină de sudat placa izolând pasajul pe care plecase Bishop, lăsă aparatul de sudură și își urmă colega. Hicks studia consola tactică, fascinat de imaginile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
neclar dar, deasupra ei, tavanul era intact. Reuși să-și concentreze atenția asupra culoarului dinainte-i: îl văzu pe Burke trecând pragul celeilalte încăperi și închizând după el ușa grea de separare. Ripley se aruncă peste panou când zăvorul intern zăngăni de cealaltă parte. ― Burke! Deschide ușa! Dumnezeule, Burke, deschide! Newt ajunsese și ea și o trăgea de pantaloni tot arătând cu degetul spre capătul celălalt al culoarului. ― Uite! În pasajul strâmt, înainta o creatură. Venea spre eî și era enormă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
trilurile corale, extrase din zeci de laringe înfierbântate; lectura se pierdea, acoperită sinestezic. Senzația de prăbușire iminentă era întărită și de trecerea vagoanelor pe bulevard (pe vremea aia, Schitu Măgureanu plimba de sus până jos tramvaie), care făceau geamurile să zăngăne și podeaua să vibreze, cu tot cu scaune, scară și masa la care se citea. Gino părea în culmea fericirii. Când nu basculai din cauza trepidațiilor, te doborau manevrele portarilor: imediat după ora 9 seara, stingeau și-aprindeau ostentativ lumina, umblând de jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu „noaptea șcareț ca un paznic încearcă lacătele tristeții”, cu „glasul care nu mai poate scăpa din ocna obicinuinții”, ori cu imaginea omului care „astupă cu bancnote ocheanul prin care ar putea privi în veșnicie”, și chiar a „lanțurilor sângelui” zăngănind “în închisorile vinelor” ... În ce privește suita corespondentă de metafore ale inerției, ea nu era, tot aici, deloc mai săracă, de la „mucegaiul zilelor”, „somnul lânced” al plantelor ori „nămolul durerilor ce ne sug tălpile”, până la „nisipul nemișcării” și „huruitul ancorelor șcareț anunță
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
într-o cutie ca pe-o vioară rară, rară? „Nu, povestea cu vioara nu e chiar ce-am vrut să spun”, gîndi ea, fugind în sus pe scări și scotocind în geantă după chei - le uitase, ca de obicei - și zăngănind cutia de scrisori. „Nu asta am vrut să spun, pentru că... mulțumesc Mary”... intră în hol. „S-a întors doica?” (Katherine Mansfield, Beatitudine) Pe măsură ce înaintăm în aceste paragrafe introductive din Beatitudine, nu putem să nu observăm că se desfășoară o narațiune
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]