277 matches
-
spre moarte. Porțile din fața și din spatele castelului fură deschise larg, sfidător, de oamenii dinăuntru, și o mie de războinici năvăliră afară, cu strigăte de război răsunându-le din piepturi. Trupele asediatoare fură luate prin surprindere. Un moment, domni o asemenea zăpăceală, încât fu amenințat până și cartierul general al lui Nobutada. — Înapoi! Regruparea! Comandantul forțelor din castel, care pândea momentul propice, ordonă revenirea în castel: — Retragerea! Retragerea! Oamenii se întoarseră spre castel, fiecare luptător arătându-i lui Nobumori, care continua să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
țipetele familiei. Un vacarm de zgomote și de voci începu să se înalțe curând din regiunea altminteri pașnică a conacelor nobilimii, care înconjurau Palatul Imperial. Cu toată zarva și ecourile copitelor de cai, părea să răsune însuși cerul orașului Kyoto. Zăpăceala orășenilor, însă, nu dură decât un moment, și de îndată ce nobilii și oamenii de rând înțeleseră situația, în casele lor se lăsă aceeași liniște din urmă cu puțin timp, când dormiseră în pace. Nimeni nu îndrăznea să iasă pe străzi. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
întăriri, gata să se alăture aliaților săi, dar forțele lui Nakagawa fuseseră anihilate, iar cele ale lui Kuwayama își abandonaseră posturile și fugeau mâncând pământul. Ce purtare rușinoasă! Ce le trecea prin cap? Lui Niwa i se făcu milă de zăpăceala lui Kuwayama. — Și s-a întâmplat chiar adineaori? îi întrebă el pe săteni. Nu pot fi mai departe de o jumătate de leghe, răspunse un agricultor. — Inosuke! strigă Niwa un vasal. Fugi după unitatea lui Kuwayama și vorbește cu Seniorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
armatei. Dar trăgătorii clanului Maeda alergau tăcuți ca apa printre toate urletele și, răsfirându-se, cu repeziciune, la o oarecare distanță de tabără, se culcară la pământ. Observând această acțiune, Genba răcni un ordin cu glas pătrunzător și, în sfârșit, zăpăceala se mai potoli puțin. Faptul că luptătorii odihniți din armata clanului Maeda intraseră pe teren deveni o extraordinară sursă de putere pentru soldații lui Genba, precum și pentru Genba și ofițerii care-i mai rămăseseră. — Nu vă retrageți nici un pas până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
o forță militară considerabilă pentru a profita de o situație care ar exista dacă noi ne-am părăsi propriile noastre fortificații. Și ar fi ridicol ca o armată slabă ca a noastră să iasă acum la atac. Scârbit de toată zăpăceala, Honda Heihachiro se ridică, indignat, în picioare: — Asta-i o discuție sau ce e? Oameni cărora le plac discuțiile nu-s decât niște flecari. Eu, personal, nu pot sta aici cu mâinile-n sân. Iertați-mă că plec primul. Honda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
buni prie teni, sporovă iam săptămânal câte două ore despre Bahtin și Vinogradov, ca să ne dăm seama în cele din urmă că... Sincu nu putea, de fapt, să predea absolut nimic. Că, în ciuda minții sale foarte bine mobi late, era zăpăceala în persoană, nehotărârea întruchipată, delă sarea desăvârșită. Că el nu era o sursă de cunoaștere, ci una de (sublim-ridicol) di ver tis ment. Nu era un maestru adevărat, dar atingea mira culosul în mimarea calității de maestru în aseme nea
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
messer Alighieri? interveni Veniero. E unul din multele meșteșuguri pe care ni le-au predat maurii, odată cu comentariile lor la Aristotel. Atunci când ai noștri, Încărcați cu armurile lor, au ajuns pentru Întâia oară pe țărmurile Asiei, au semănat spaima și zăpăceala printre acei fii ai Satanei, care i-au crezut invulnerabili. Dar mințile lor perfide au intuit În curând că În platoșele creștine exista un punct slab, cu rezultatele pe care ți le poți Închipui, și pentru care ai avut parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
umbre ale serii. În mintea lui se aliniau fragmentele unei lucrări, așa cum piesele din mozaicul lui Ambrogio desenaseră figura cea neterminată. Dar, până una-alta, trebuia să Își continue cercetarea, lăsându-i pe cei din Como deoparte. De acum, mulțumită zăpăcelii lui Bargello, Își putuseră găsi refugiu oriunde. La Cerul al Treilea trebuia el să ajungă, Încă o dată. Întrucât acolo erau Înfipte rădăcinile crimei. Se gândi la lecțiile la care asistase la Paris: i se părea că evocă străvechea ceartă asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
care se Înghesuiau elevi și părinți emoționați, importanți sau numai curioși, dar respirând cu toții cu stoicism același miros greu de crini albi. Privea nedumerit În jur cu ochii săi bulbucați de broscoi somnoros și se Întreba dacă nu cumva toată zăpăceala aceea nu s-ar fi putut evita recurgând la serviciul poștal. Adică să primească acasă cărțile și diploma contra semnătură. Pe el, oricum, nu-l interesa clasamentul. Venea la școală doar pentru că nu Îndrăznea să se opună ordinului direcțiunii. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
mea vor mai exista erori, o sinucidere stupidă n-ar rezolva nimic; trebuie să dau puțină ordine dezordinei din viața mea. Măcar în felul acesta să contribui la armonia universală. Dacă fiecare ar face ceva pentru sine, micșorând absurdul și zăpăceala din destinul propriu, s-ar micșora probabil și absurdul și zăpăceala din univers. Dar e caraghios să mă erijez eu în reformator; așa că nu mai vorbesc decât despre mine. Uneori mi-am zis că altruismul este o vorbă goală și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nimic; trebuie să dau puțină ordine dezordinei din viața mea. Măcar în felul acesta să contribui la armonia universală. Dacă fiecare ar face ceva pentru sine, micșorând absurdul și zăpăceala din destinul propriu, s-ar micșora probabil și absurdul și zăpăceala din univers. Dar e caraghios să mă erijez eu în reformator; așa că nu mai vorbesc decât despre mine. Uneori mi-am zis că altruismul este o vorbă goală și că, din acest punct de vedere, nu mă deosebesc de alții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și din pricina asta ne tot uitam prin vitrine după rochițele, păpuși și pantofiori roșiiîi plăceau lui pantofiorii roșii! Pe asta nu mi-ai spus-o niciodată...! zise băiețelul bosumflat, cu obrajii Îmbujorați. Mama Îl fură cu coadaochiului și-i văzu zăpăceala provocată de vorbele ei, apoi Îi trecu mâna prin părul blond și-l sărută pe creștet. Copilul acesta slăbuț, cu privire inteligentă și râs cuceritor, era "ultima ei mare dragoste", venită (după atâtea deziluzii) direct de la Dumnezeu, căruia Îi mulțumea
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
alte cazuri, ascuțita perspicacitate filosofică a Profesorului este tulburată oarecum de un anumit amestec de miopie sau de o oarecare tendință perversă și ineficientă spre ironie; cititorii noștri vor judeca de care dintre ele este vorba: „În aceste vremuri de zăpăceală”, scrie el, „când Principiul Religios, izgonit din majoritatea Bisericilor, fie că zace ascuns În inimile oamenilor buni, contemplând, tânjind și trudind În tăcere la pregătirea unei noi Revelații, fie că rătăcește prin lume, lipsit de adăpost, ca un suflet fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
câtorva zeci de călători, cu care am străbătut drumul împreună, pentru o mai mare siguranță. Bandiții erau numeroși în preajma orașului și în trecătorile munților, toată lumea știind că bogății considerabile erau neîncetat cărate spre coastă. * * * În ochii mei de copil, extrema zăpăceală care domnea în portul Almeria a lăsat o amintire de neșters. Mulți oameni se hotărâseră, la fel ca și noi, să plece în ultima clipă și erau zoriți să ia cu asalt până și cea mai mică barcă. Ici-colo, câțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
care era în înțelegere cu otomanii. În timp ce comanda aripa stângă, acesta pur și simplu o ștersese, ceea ce descurajase pe dată întreaga oaste. Și, văzând cele ce se petreceau, pe Kansoh îl lovise damblaua. Căzând de pe cal, murise pe loc. În zăpăceala de atunci, cadavrul lui nici măcar nu mai fusese găsit. Locuitorii orașului Cairo erau îngroziți, cu atât mai mult cu cât alte zvonuri veniră să le înlocuiască pe primele, privitoare la înaintarea otomanilor, care urmau în sens invers drumul oastei egiptene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
A fost nevoită să-și depășească timiditatea pentru a-mi spune: — Oare ne vom mai revedea uneori? — Până la sfârșitul zilelor mele. Buzele mele s-au atins de ale ei. Ochii îi erau din nou speriați, dar de fericire și de zăpăceala speranței. ANUL LUI ADRIAN 928 de la hegira (1 decembrie 1521 19 noiembrie 1522) Papa Leon a murit de ulcer chiar în prima zi a acestui an și am crezut o vreme că va trebui să părăsesc deja Roma, devenită dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ieșea, m-a salutat, dar cu pălăria pe cap, apoi a părut că-și amintește și și-a scos o scăpând-o pe jos, m-a făcut să râd, era tare drăguț, țin la el ca la un frate al zăpăcelilor mele. Și, din vorbă-n vorbă, mi-a spus că e găzduit de Alexandru, dar nu la casa cea mare, ca să nu spun la palatul Livezeni, cum se mai obișnuiește, ci într-o mică locuință a lui, din centru. Iată
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
față de sub abdomen, ca cei femeiești, pletele, brățările, lănțișoarele, inelele, subțirimea vocii, etc. Și nu numai atât: comportamentul fetelor era tot mai masculin și invers, cu scopul de a ieși parcă din încorsetarea sexului cu care se născuseră. În toată zăpăceala aceea care prefigura încă din anii ’60 năstrușnicul final de secol, tentativa de confuzie deocamdată forțată a sexelor, era ceva la ordinea zilei, bulversa ochiul privitorului și trimitea la cât mai multă ambiguitate. Jozefina, deși ținea morțiș să fie în
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
și nu se mai întoarse, iar pe înserat, când nu mai avu nici o îndoială că nu aveau intenția să-i înapoieze familia, Gacel se ridică de pe bancă și se îndepărtă, fără țintă, conștient că, oricât ar fi încercat, acolo, în zăpăceala marelui oraș, nu avea nici o posibilitate să-și găsească ființele iubite. Amenințarea la adresa președintelui nu servise la nimic și se întreba - fără să afle răspunsul - de ce mai aveau nevoie să-i rețină pe ai săi, dacă Abdul-el-Kebir era liber. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
care: — Hooo, mă, ce vă buluciți așa? — Unde vă mai grăbiți acum? Ce s-a-ntâmplat? Au dat bomba atomică? — Hei, ce-a făcut Rapidul duminică? A bătut? Cei de jos nu mai auzeau Însă nimic. Cele câteva secunde de zăpăceală pe care le traversaseră În momentul dispariției fuseseră Înlocuite de-o hărmălaie cumplită, produsă de miliarde de voci vorbind În sute de limbi, Întrebând, răspunzând, rățoindu-se, dând verdicte, milogindu-se, exprimând temeri. Doi brokeri, pe care sfârșitul Îi găsise
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
când a trecut prin parapetul șoselei, În spate Îi flutura deja șalul de fum al avioanelor rănite. Un stejar bătrân, nu Fauvé, i-a dat Alfinei Îmbrățișarea finală și atunci natura s-a Îmbrăcat Într-o mantie de foc. În zăpăceala generală, mașina de poliție care gonea singură, Încălcând consemnul drastic al neînsuflețitelor de-a nu se urni cu de la sine putere În vecinătatea oamenilor, a trecut neobservată. Cei care au remarcat ciudățenia Îl vor fi considerat pe Fauvé drept un
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
și lipsite de sens. Renunță la urmărire și se Întoarce În locuința sa. Acolo, lasă robinetele deschise și comandă patru porții de pizza pentru vegetarieni și, după ce apasă pe butoanele tuturor soneriilor din clădire, o șterge. Lăsând În urmă o zăpăceală teribilă, se mută apoi Într-un alt cartier și se Înscrie la cursurile unui club de salsa din vecinătate. În weekend, deghizat În iepure gigantic, Împarte pliante la un târg auto. Își schimbă din nou adresa. Folosește un alt nume
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
Știi care e, de fapt, rolul meu În toată povestea asta? Să te-mpușc cu un pistol ascuns În spatele unei perne din canapeaua ta. — Nu există nici un pistol aici. — Verifică. Vera a vârât mâna În spatele pernei și s-a Îngălbenit. Zăpăceala ei a durat vreo două secunde, iar apoi a scos arma și a Îndreptat-o către mine. — Nu asta e soluția, i-am spus cu blândețe. Dacă vrea să te radă, până la urmă o s-o facă folosindu-se de un
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
în buzunarele hainei. Scotea, în pumni, câte o batistă, pe care o ducea, alternativ, cu câte o altă mână, la nas... strănuta ! Femeia nu-și mai putu reține zâmbetul. El reuși să ridice capul, o văzu. Între loviturile tusei și zăpăceala strănutului observase, se pare, zâmbetul și, culmea ! zâmbea și el, vinovat, bâlbâindu-se. — Am o alergie, știți. Cel mai mic... cel mai slab... cel mai slab curent mă, mă aiurește, pur și simplu, pufni el, ieșind de după birou, grăbindu-se
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
tragere pentru a obține lozul cel mare. Demonstrează celor curioși, cu un caiet de diagrame și tabele, de câtă vreme pândește această alăturare de numere. Intră pe ușă valvârtej un domn vârstnic, elegant, cu un rotund chip bonom pe care zăpăceala înscrie o caricatură. — În sfârșit, în sfârșit m-au ascultat ! suspină, graseind, grăbit să-și încheie nasturii halatului. Își strânge și nodul cravatei albastre cu buline roșii, sub gulerul alb. Scoate căciula din cap, descheie și haina, și puloverul, s-
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]