323 matches
-
din localitate apela când avea nevoie la ea. Când a murit tata tot ea a făcut căpețelele. - O, mi-aduc aminte de tine, Nae, te-ai schimbat foarte mult! Ești mai mică decât mine cu vreo patru ani. Erai tare zăpăcită când erai la școala generală și mai târziu, făceai numai prostii, erai mai rea decât un băiat! De-aia ți s-a pus și porecla de Nae! Apeleză-mă la persoana a doua singular, te rog! - Ei, peste mine au trecut
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
va trebui să fim duri. Tânărul păli ușor. Își adună cărțile și se îndreptă spre ușă, dar își încetini pașii și se întoarse: \ VIOLENȚA ESTE ABSOLUT INDISPENSABILĂ? \ NU, RĂSPUNSE MARIN. VIOLENȚA NU ESTE NICIODATĂ INDISPENSABILĂ. Atunci de ce... BĂIATUL ERA EVIDENT ZĂPĂCIT. DACĂ PRIZONIERUL, SPUSE MARIN CU HOTĂRÂRE, NE DĂ TOATE INFORMAȚIILE DE CARE AVEM NEVOIE, NIMENI NU ÎL VA ATINGE CU UN SINGUR DEGET. Îi adresă un surâs sarcastic lui David, care își mușcă buzele, gândindu-se că erau puține șanse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
nu știu unii de alții. Se recunosc abia pe peron, câțiva se și îmbrățișează. Cucoanele prelungesc plăcerea sosirii : cadrilul vioi alătură și regrupează. Aglome rație, trupuri și valize se tot apropie, concentric. Vor să avanseze, se îndeasă unii în alții, zăpăciți, aferați. Un soi de generoasă vitalitate de mahala, stilizată de manierele mondene, animă brambureala. Rămân deoparte câțiva bătrânei lângă consoartele țepene, câțiva tineri, greu de identificat. Amfitrionul nu pare obosit de corvoada revederilor. Elegant, ospitalier, se ocupă de cei rămași
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Ne dăruie glasul său gros, vălurit : — Tocmai se făceau propuneri să mergem acolo. Așa că ar fi bine dacă ați... N-are vreme să-și termine propoziția. Sărbătoritul e smuls de o uriașă care târăște în urma ei un bătrânel uscat și zăpăcit, pe care ține să-l prezinte. Grupurile se separă, ne apropiem de ușă. Noaptea își dezlănțuie potopul, plesnind acoperișurile și pavajul cu rafalele repezi ale ploii. Ne strecurăm sub streșini. Vigurosul universitar uită de chelia udă. Își scoate haina, s-
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
la această întâlnire cu tot felul de pachete și pachețele. Am vegheat să nu se omită nimic. Să nu se rătăcească ceva. M-am îngrijit chiar, verificând după o listă toate cumpărăturile, să le duc la destinație. Să nu uit, zăpăcit cum sunt, vreunul din daruri. Sunt un cavaler de modă veche, s- ar zice. Îndatoritor cu doamnele care mă onorează cu atenția lor. Zâmbise, la ultima frază, cum se cerea. Scurt, abia schițat, reluându-și repede chipul și glasul neutru
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
reală, neverosimilă. Scrâșnetul foilor de varză smulse una după alta, ca niște cămăși apretate, tovalul gros al dovlecilor despicat cu barda rece, șirul de broboade și căciuli multiplicând aceleași înghețate vesele chipuri aspre, de turtă arsă. Și-au adus aminte, zăpăciți probabil de ceea ce se întâmpla în jur și cu ei, că o pierduseră pe doamna Hariga. S-au întors s-o caute. Piramide de gogoșari groși, lăcuiți. Mormane de ardei și roșii, printre ochiurile cărora se zărea brațul de grea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
care ar intra, cu sau fără voia sa, în dezordinea acestei anevoioase nașteri. În definitiv, un astfel de fiu nu e mai puțin necunoscut decât rămâne ea pentru dânsul. Ar fi de vorbit, așadar, despre acest tânăr ascuțit și cam zăpăcit, cum părea Piero. Iubea singurătatea, umbla de unul singur, neatent, prins de proiectele și gândurile sale. Tresărea, surprins, la câte o întrebare. Nu era în stare să răspundă, înainte de a i se repeta. Nu prea puternic, nici curajos totdeauna ? Niciodată
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Veselie, spaimă și râs. Tropotul cailor și vaietul corului, acoperite treptat de melodia și mimica stilizatelor florărese, acompaniate de tremurul epileptic al ofticoșilor. Nu va fi așa, bineînțeles, ci o solemnitate patetică, disciplinată, pregătită atent. Balaurul, ritmând versuri militare, trepidând, zăpăcit, de onoruri sub privirea blazată și ironică a regizorului - amic și inamic cu care se însoțește totdeauna. Strănutul unui unchiaș pipernicit, icnind, cu urechile ridicate iepurește și umezi ochi negri, la pândă ? Călăi și victime, împreună, amestecați, arzând fiara și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
de clovn. Din buzunarul stâng zboară un mic sul cu foi de caiet. Căciula cade, ca o plăcintă. Întoarce, aiurit, obrazul roșu de frig, capul tuns caraghios. Fiara gonește, se va apropia... „Hei, domnu’... foile“, mă grăbesc să strig spre zăpăcitul pieton. Străzi jilave, lunecoase din cauza ninsorii și noroiului... Soarele răzbise printre nori. O îngustă fâșie de lumină. Pentru o clipă, totul se învioră. Razele atinseră umărul pietonului care se întoarce brusc, să vadă soarele. Lunecă, neatent : firma galbenă, botul mașinii
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
la Curtea Marțială care a judecat pe Svoboda... Pe urmă au venit spânzurătoarea și ochii condamnatului... și doina ordonanței, sub fereastră, care nu mai încetează deloc, ca o mustrare... 3 ― Don' locotenent, e târziu, vremea cinei... Apostol Bologa deschise ochii, zăpăcit. Lângă pat, ordonanța mormăia blând aceleași cuvinte, ca o babă cu farmece. ― Ce-i, Petre? Am dormit? întrebă locotenentul, sărind în picioare și uitîndu-se repede la ceasul-brățară. Ei, poftim! Am întîrziat de la masă... Și numai tu ești de vină, că
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
un muc de lumânare. ― Na-m avut noroc, domnule căpitan, zise Apostol cu o ușoară ezitare. Dacă n-a vrut să vie... ― Cine? întrebă Klapka. A, da... Ia mai dă-i dracului de reflector, Bologa! adăugă apoi nepăsător. Locotenentul tăcu zăpăcit, uitîndu-se în ochii căpitanului, în care acuma câteva zile îl îngrozise pădurea spânzuraților. Klapka însă urmă netulburat: ― Omul cu buba se sperie de toate umbrele. Așa și eu cu colonelul nostru! Că-i mâncător de oameni, călău... Când colo, e
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cuvântul de care se spăimântase, ascuțit și sfâșietor, parcă i-ar fi scormonit un pumnal. Se sculă brusc în picioare și alergă de ici-colo, frîngîndu-și mâinile și șoptind disperat: ― Nu se poate... nu se poate,... nu se poate... Klapka, mereu zăpăcit, încercă să-l consoleze, zicând fără convingere: ― Liniștește-te, Bologa, ce Dumnezeu... La urma urmelor, viața nu merge fără compromisuri, fără jertfe și... Deodată Apostol Bologa se opri în fața lui, cu obrajii albi, cu ochii stinși, încît căpitanul amuți. ― Orice... orice
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de atacuri cu sublocotenentul, dar numai să-i evite întrebările plictisitoare și să aibă un pretext de a merge la postul de observație. Un atac însă i-ar răsturna toate planurile... ― Nu se poate... N-avem nici o informație, bolborosi dânsul zăpăcit. De ce să ne atace tocmai azi? ― Bologa, e sigur, reluă căpitanul mai plângător. Crede-mă... O patrulă mi-a adus de aseară știrea că se fac pregătiri grăbite... Ai să vezi, Bologa!... Așa e totdeauna... Zece minute Cervenko nu mai
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
românii știu ungurește, c-așa-i obiceiul, dacă suntem printre unguri... De altfel, așa e și bine... ― Ce bine, părinte? strigă Apostol serios. Nu te gândești că așa, mîine-poimîne, rămâi fără parohie? ― Cam așa-i, ce-i drept, murmură Boteanu zăpăcit, zâmbind umil. Ce să facem? Noi n-avem nici o putere și nici nu ne putem amesteca. Destul ne zdrobește viața, de mă mir cum o mai putem duce în spinare... ― Când omul are un ideal, înfruntă toate greutățile! zise Apostol
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
păstra dragostea Martei, întreagă, curată, ferind-o cu îngrijire de orice atingere, mulcomindu-i mustrările cu făgăduinți solemne de viitor. Ochii țărăncuței unguroaice însă pătrundeau tocmai în cămăruța cea ascunsă, fără ca el să se poată împotrivi, simțindu-se iarăși timid și zăpăcit, întîia oară în război. Când își dădu seama de aceasta, se înfurie și se hotărî să nu se mai uite la ea. " Trebuie să fie o fetișcană care a ținut de urât tuturor înaintașilor mei din odaia aceasta!" se gândi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
spre sublocotenentul prizonier. Uite, de vreo zece minute încercăm să ne înțelegem cu camarazii aceștia, și nu-i chip. Domnul nu știe sau nu vrea să vorbească decât românește, iar pe aici n-avem tălmaci... În vreme ce Apostol Bologa se uita zăpăcit când la ofițer, când la soldații prizonieri, un locotenent de huzari, zăcut de vărsat, cu nas mare, începu să istorisească poate a zecea oară cum s-a pomenit cu patrula românească în spatele liniilor, rătăcită, se vede, din cauza necunoașterii terenului; se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pe rând, încît fața ei, în încordarea așteptării, părea mai aspră și slăbită. Apoi deodată, zărind pe Bologa, i se aprinse în ochi o flacără sălbatică, și buzele îi încremeniră într-un surâs speriat... Apostol Bologa sări jos, mișcat și zăpăcit, neștiind ce să facă. În inimă îi ardea pornirea de-a se repezi la Ilona și de-a o strânge în brațe în fața lumii întregi. Dar o nătângie stăpânitoare îl ținu lângă vagon, să aștepte pe Petre cu bagajele. ― Hai
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Aprigă fetiță! murmură căpitanul uimit. Ce-i drept, lovește țapăn!... Dar cine-i frumoasa, Bologa?... Ehei, bine o duci tu aici! De aceea nu-ți pasă de noi! ― E logodnica mea, zise Apostol zâmbind. ― Cum? Logodnica...ta? întrebă Klapka complet zăpăcit. Bine, dar asta-i... asta-i nebunie, Bologa!... Iartă-mă, poate că sunt bădăran, totuși... nu pricep! Nu pricep nimic! ― Ei, dacă ar pricepe omul toate câte nu le pricepe, ce farmec ar mai avea viața? răspunse Bologa vesel. Mai
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mereu pustie. Numai vreo săptămână a stat, astă-toamnă, când erau aici bosniacii, un stegar tânăr de tot, cine știe pentru ce vină. De atunci n-a mai călcat nimeni... Apostol nu-și mai putu lua ochii de la chioșc. Primarul tăcu zăpăcit, iar groparul se muta mereu de pe un picior pe altul, ca și cum ar fi vrut să întrebe ceva și n-ar fi găsit cum să înceapă. ― Dar ceilalți unde-s? întrebă apoi brusc locotenentul. ― Dincolo, șopti primarul, înțelegînd. Sunt doisprezece... O
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
dezmorțească și să arate că trăiește. Se uită înviorat la sublocotenentul amuțit și zise cu glas umed și cu ochii zâmbitori, parcă ar fi spus o veste de necrezut: ― Frumoasă vreme, așa-i?... Lumea-i totdeauna frumoasă... toată lumea... Sublocotenentul tăcea zăpăcit. Apostol îl apucă de braț și urmă, grăbit, îngrijorat să nu uite ce vrea să zică: ― Vorbeai adineaori despre diferite cazuri de dezertare... Ei... camarade, ești încă tânăr și... Știi că eu azi la nouă trebuia să fiu la Curtea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
artiști sunt bântuiți de obsesii, nu doar de idile. Altădată numai poeții boemi aveau aspect de boschetari. Acum... Arta ne - ar putea înnobila măcar o parte din timpul risipit. Nu - i accept pe toți oniricii. Unii parcă au mâncat găini zăpăcite. Mă tem că drumul de la Bach spre manele e cu sens unic. Mulți creatori de artă pierd pariul despre care nici nu știu de ce le - a ocupat toată viață. Într-o carte sunt, de fapt, cel puțin trei : cartea scrisă
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
numai automatisme. Metodă garantată dacă ai inimă să dai într-un animal sau om! Bărbatul se întinse peste tetiere îi prinse mâna blând și o sărută atât de ușor că aproape nu simți, refuzând nepăsător banii care zăceau pe banchetă. Zăpăcită a stat în cumpănă analizând acest gest tardiv și nu știa ce să creadă... sărutul mâinii i s-a părut deosebit de afectuos, cerând o iertare greu de înțeles pentru ea iar ochii lui înțepeniți în pământ i-au dat confirmarea
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
și eu ascultare de sfaturile părintești și îmi îndeplinesc sarcinile școlare, dovadă fiind rezultatele mele la învățătură și faptul că am făcut față cu succes testului de admitere în clasa a V-a. Unii mă consideră cam copilăros și cam zăpăcit, dar eu pot să vă spun că sunt un copil cu suflet bun, milos și cu frica lui Dumnezeu. Am prieteni puțini, dar buni, cu care îmi place să mă joc în aer liber sau pe calculator. Sper ca în
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
de intervenție În parcare prin spate și se ținu cât putu de departe de zona recepției În drum spre sala de ședințe. Acolo era iarăși agitație. Dar de această dată, În centrul atenției era o femeie ofițer de presă foarte zăpăcită, care stătea pe loc, ținând strâns la piept o mapă și Încercând să afle detalii de la cei patru ofițeri de serviciu, În vreme ce fiecare telefon din sală suna fără oprire. Imediat ce Îl văzu pe Logan, fața i se lumină. Iată pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
el: „Tu ai în vene sângele Cleopatrei, da, însă ești și singurul fiu al marelui Julius Caesar. Marele Caesar n-a lăsat fii la Roma. Și nu te gândești că Augustus e vărul tău?“. Băiatul tremura și i-a răspuns, zăpăcit, că Augustus nu dăduse dovadă de milă nici măcar față de Marcus Antonius, roman ca și el. Trădătorul i-a zis blând: „Marcus Antonius a ridicat arma împotriva Romei, dar tu nu, tu ești nevinovat. Numele tău unește destinele Romei și Aegyptus-ului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]