604 matches
-
liniștea. În asemenea situații, nu era timp să se stabilească o strategie politică detaliată. Secretul lui Nobunaga nu consta în altceva decât în a face totul rapid și decisiv. Ceea ce doreau în mod clar oamenii de rând din acea țară zbuciumată de războiul civil nu era un administrator talentat sau un mare înțelept. Lumea era în plin haos. Dacă Nobunaga o putea controla, erau dispuși să accepte o anumită măsură de greutăți. Vântul de pe lac aducea aminte că era toamnă, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Gura! — Vă rog, dați-mi drumul. — Cu siguranță! îl îmbrânci Nobunaga. Ranmaru! Apă! strigă el, cuglas sonor. Ranmaru umplu un vas cu apă și i-l aduse. Când Nobunaga luă apa, ochii săi păreau să arunce flăcări. Umerii i se zbuciumau cu fiecare respirație. Mitsuhide, însă, se retrăsese la un moment dat de la picioarele stăpânului său, ajungând acum la vreo șapte, opt pași mai încolo pe coridor, aranjându-și gulerul și netezindu-și părul. Stătea prosternat atât de jos, încât atingea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
trupele cu țipete răgușite: — Ce-i cu voi? Spălați putina, după atât de puțină luptă? Certându-și războinicii, Genba încerca să se încurajeze și pe sine însuși în același timp. Când se așeză greoi pe o piatră, umerii i se zbuciumau și părea aproape să sufle foc. Un gust amar îi umplea gura. Efortul pe care-l făcuse pentru a nu-și pierde demnitatea ca general în mijlocul învălmășelii și al catastrofei era extraordinar, ținând seama de tinerețea lui. Abia acum i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
se țin de marea familie slavă, pe când germanii stăruiesc prin autoritățile lor consulare pentru cele mai neînsemnate colonii ale lor din Orient și pe când fiecare popor apusan dezvoltă o deosebită îngrijire pentru naționalii săi din aceste locuri, singuri noi ne zbuciumăm în lupte interne pentru cea mai bună formă posibilă a organizării omenești, neavând un ideal de cultură, ci cel mult idealuri politice cari nu stau în proporții cu puterile noastre și cari, în loc de a da naștere la fapte, vor fi
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
e aer! Ori motoarele nu lucrează fără aer!" Și se foi dând din umeri și se agită atât de sigur pe sine, că nu putea fi contrazis, încît blonda lui nevastă râse și strigă la el: "Ho, nu te mai zbuciuma așa, să nu se rupă ceva în tine". "Dă-i în... mă-sii! mai zise el totuși, indignat, se vede, că puteau să-l prostească ei pe el cu asemenea gogoși. Da, alte realizări, nimic de zis, cu toate că am auzit
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
tot ei problemele că doar au cunoștințe. Drept urmare, părinții erau mândri de copiii lor că sunt capabili să se descurce singuri. Da' ce să crezi! În tot acest timp, pe tărâmul lor, apăreau tot felul de furtuni, evenimente care-i zbuciumau sufletește și-i dezechilibrau, mai, mai să cadă (unii chiar cădeau). Păi nu era deloc ușor, apăreau întâmplări neașteptate, schimbări de mentalități, idei și obișnuințe de te treceau fiori pe șira spinării. În timp ce ei îți argumentau și încercau să te
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
hotărît să ne vindece de ale lumii. Să ne mai mirăm de Kierkegaard și de Chesterton că din paradox fac temeiul filosofiei lor?" Dintre toate important e eroismul, mai exact posibilitatea pentru om de a suferi, a vibra, a se zbuciuma. Morala nouă e acoperămîntul multiculturalismului fluturat de globalismul zilelor noastre, e titlul pe care omul-massă îl dă imboldului său, dorinței de a nu mai avea nici o îndatorire, de a nu se mai supune nici unei reguli. Fuga de responsabilitate, or dreptul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
întreba mereu de ea și că nenea Costache nu se dezlipea cât era ziulica de mare de patul ei, dându-i cele mai alese îngrijiri. Nu mult timp după primirea acestei scrisori, la care Simona plânse din belșug și se zbuciumase multe nopți la rând, o telegramă o anunța că mama ei decedase. Atunci își luă băiețelul în brațe și o porni spre gară, fără prea multă pregătire. Când ajunse în dreptul casei de care se simțea legată cu toate fibrele ființei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
și a luat-o și pe Beatrice"... Ceea ce nu știa și nici nu putea să bănuiască era unde? Unde plecase? În seara aceea a dormit acasă. E un fel de-a spune că a dormit; s-a frământat, s-a zbuciumat, și-a închipuit fel de fel de situații, în toate concluzionând că trebuie să-și găsească soția și fata, că familia lui trebuie să rămână întreagă. A doua și a treia zi situația nu se schimbase. Singura variantă posibilă era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
Simona se zbătea cu o forță de neînchipuit gata, gata să rupă încleștările celor patru bărbați. Veniră în sprijinul lor și câțiva lucrători de miliție, care reușiră să o imobilizeze, ținând-o de ambele brațe cu strășnicie. Ea însă se zbuciuma în continuare cu aceeași forță nestăvilită, plângând, urlând ca o fiară, strigând fără încetare numele copilului ei: Răducule, dragul mamei, puiul mamei, ce ți-au făcut? Vino la mama ta, nu ți-e milă de lacrimile ei? Când înțelese că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
fără încetare numele copilului ei: Răducule, dragul mamei, puiul mamei, ce ți-au făcut? Vino la mama ta, nu ți-e milă de lacrimile ei? Când înțelese că băiețelul ei este mort, începu să țipe și mai tare, să se zbuciume, încercând să se elibereze din strânsorile celor care o împiedecau să ajungă lângă ceea ce mai rămăsese din copilul ei. Striga mereu, până aproape îi pieri glasul: Puiul mamei, puiul mamei, ce rău ai făcut tu pe lume de ai plătit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
pe care codrul o consfin???te ?i o sacralizeaz?: „ ?i de-accea tot ce mi???-n ?ara asta, râul, ramul Mi-e prieten numai mie, iar???ie du?mân este ". ??i abia plec? b?trânul... Ce mai fream?ț, ce mai zbucium! Codrul clocoti de zgomot ?i de arme ?i de bucium ". „ Pan 'ce izvor?sc din veacuri stele una cate una ?i din neguri, dintre codri, tremurând s arăt? luna... Doamna m?rilor ?-a nop?îi vărs? lini?te ?i somn
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
când ei, de ș-ar vinde și copiii, tot n-ar plăti banii câți li se cer? În timpul acesta puțina recoltă câtă a rămas țăranului stă pe câmp nestrânsă, putrezește de ploi sau o mănâncă vitele fruntașilor. El sărmanul se zbuciumă, aleargă în toate părțile, urmărit de execuție, ca să poată {EminescuOpXII 306} găsi bani și în cele din urmă se duce acasă, disperat, și, în bocetul femeii ș-a copiilor, își ia vaca, boii, așternutul, tot ce găsește, și le duce
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
Hai-da-de'...! Zii-le asta și morților! Ei, lua-m-ar să mă ia, odată! aproape că plânge Vierme. Fir-ar să-ți fie gurița, de capac! Arunc-o-n groapă, cu totu'! Cutia, cap de lemn...! geme Dănuț cu ultima suflare, zbuciumându-se, cronțănit și jupuit de viu. Nu! Nu... Așteaptă! Nu încă! Nu încă! Avocatul nu mai zărește lansarea poverii sfinte, în prăpastie. Însă o presimte, prin toți porii, până în cuta cea mai ascunsă a duhului său: Vai...! S-a aruncat
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
face cu cerul, ci cu pământul, el nu-i dator pentru niciun tratament transcendent, întrucât se supune celei mai radicale imanențe. Sufletul, muritor ca tot restul corpului, se dezintegrează, și atunci? Nu e nimic aici care să merite să ne zbuciumăm, niciun fior de groază nu se justifică. Nu există zei răi, nici infern, nici paradis, nu există nicio reîncarnare și nicio lume nevăzută populată de creaturi fantasmagorice: cerul ține de o anumită alcătuire atomică, iar universul e infinit - în caz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
țărână. Era, așa, ca o goambă străvezie, ca o bășică umplută cu apă ce făcea, clătinându-se, să se miște Învelișul moale și subțire. Enin cel tânăr se opri nedumerit și speriat, apoi se așeză lângă sufletul său care se zbuciuma și părea că vrea să spargă pielița gingașă și să se reverse. Plecase de acasă năuc, dar Încruntat și hotărât. El nu știa prea bine dacă o iubea sau nu pe fata grecului. Ba da, dar așa cum o iubeau toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
sorții. Aceasta se hotărâse să-i Întindă o mână și-i trimisese nepăstuitului un prieten ce dovedea, În general, o fire de porc, dar care Își pusese ambiția să-l scoată din abis pe cel În care ghicea un suflet zbuciumat de artist. El Însuși scriitor, profesorul poreclit de un elev - nu se știe de ce - Gurgui izbutise să-l dezvețe pe poet de năravul deznădăjduit al sorbitului de băuturi bețive. Ba Încă zelul recuperator al prozatorului Gurgui mersese și mai departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
pentru a semnifica toate gândirile care nu sunt nici acțiuni ale sufletului sau voinței, Însă nu În cazul În care ne servim de același cuvânt doar spre a semnifica cunoștințe evidente. Căci experiența ne arată că cei care sunt mai zbuciumați de sentimentele lor, nu sunt cei care le cunosc cel mai bine și că ele se numără printre percepțiile pe care strânsa legătură dintre suflet și corp le face confuze și obscure. Le putem numi și sentimente, din cauză că sunt primite
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
cu el, fie în locuri „căzute”, fie în spații elementare, primitive. Altundeva, vorbește despre „amestecul de îndoială și visare” pentru a se întreba apoi: „Cum oare se pot combina într-un singur suflet scepticii greci și romanticii germani? Să te zbuciumi în mijlocul unor aporii lirice...” (I, 80). Altundeva notează sec, fără nici un comentariu: „Sfâșiat între cinism și elegie” (I, 19). Mai explicit, cu consecințele care decurg din aceste contradicții, iată: „Prin fire sunt violent Ă prin opțiune, sceptic. Cum să împac
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
fi el însuși. În fond, în spatele scenelor de furie pe care le trăiește uneori până la demență se află, oricât de discret sau de alienat, și un spectator. Georges Poulet îl somează pe Cioran să se calmeze, să nu se mai zbuciume, să nu mai fie deopotrivă „torționar și torturat”. Continuă Cioran: „Sunt în conflict cu Creațiunea și mi-e cu neputință să mai dau înapoi. Fără să pun la socoteală că am o nevoie fizică să mă iau de piept cu
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
precizeze, „cel puțin renumele”, Cioran comentează: „Pasiune dezgustătoare și totuși de înțeles, ba chiar inevitabilă” (I, 150). Mai mult: „Dacă tu însuți ai dorit aceeași glorie, te deranjează să-i vezi pe ceilalți că aspiră la ea și că se zbuciumă pentru o himeră. Eliberându-te de ea, pierzi o sursă sigură de suferință. Dar nu poți avea chiar totul” (idem). Mai degrabă ironie decât scepticism în constatarea din urmă. Cum ai putea să ai deopotrivă și suferința, pe care o
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
De fapt, ele corespund tensiunii speciale a emoției și creează tocmai impresia exprimării spontane, a relatării trepidante, pe nerăsuflate. Aducerile-aminte năvălesc în conștiință impetuos, clipele trecute sunt retrăite cu o nouă febrilitate, o vibrație intensă, un zguduitor plâns lăuntric se zbuciumă în vorbe, încercând să le stranguleze, vânzolindu-se, cedând până la urmă sforțării de a păstra calmul, sobrietatea tonului, ceea ce duce la asociații aparent incoerente, la învălmășiri de idei, la necesitatea întreruperilor, revenirilor, precizărilor repetate. Procedeul e dictat de temperatura specială
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
neamul tău de străini, dumneata, un fugit de-acolo? Ar trebui să bagi mai bine de seamă la intențiile tale zgomotoase, ca să n-o mai pocnești pe nevastă-ta toată noaptea cu capul de perete, când îți regulezi atât de zbuciumat scroafa... bumm, bumm... o jumătate de noapte! DOAMNA WURM (tare): Herrmann, tacă-ți gura aia spurcată! DOMNUL KOVACIC: Eu... eu sunt de două generații împământenit ca austriac german. Sunt sănătos și curat, și pe deasupra și funcționar. Îi sugrum eu acum
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
face cu cerul, ci cu pământul, el nu-i dator pentru niciun tratament transcendent, întrucât se supune celei mai radicale imanențe. Sufletul, muritor ca tot restul corpului, se dezintegrează, și atunci? Nu e nimic aici care să merite să ne zbuciumăm, niciun fior de groază nu se justifică. Nu există zei răi, nici infern, nici paradis, nu există nicio reîncarnare și nicio lume nevăzută populată de creaturi fantasmagorice: cerul ține de o anumită alcătuire atomică, iar universul e infinit - în caz
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
profunda et immensa magnitudine), unde sălășluiau trupuri de foc, adică tot felul de ființe primejdioase. Acolo se Întindeau Întunecimile nesfîrșite, răsărite din aceeași natură, cu nenumăratele lor vlăstare, iar dincolo de ele Apele nămoloase și pline de mînie, cu locuitorii lor, zbuciumate de vînturi cumplit de furioase, iscate de Arhontele lor și de Părinții lor. Venea apoi ținutul Focului și al nimicirii cu căpeteniile și cu neamurile lui. Se mai afla, În mijlocul acestui ținut, o rasă de Ceață și Fum, cu Arhontele
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]