373 matches
-
asta? Florence întinse mâna. Scarlat o opri cu un gest. Ezită câteva clipe, apoi mîrîi: ― Nu dumneavoastră! Să răspundă bătrâna cu motanul. Melania Lupu își strâmbă buzele ofensată și ridică receptorul. * ― Șmecherii ăștia au avut bani, nu glumă! Dascălu se zgâia încîntat la panourile albe cu ornamentații de aur care îmbrăcau pereții. Fără să-și dea seama, devenise sfios, încerca să nu atingă obiectele. Puse degetul pe un fotoliu Ludovic al XIV-lea îmbrăcat într-o tapiserie gobelin. Maimuțe delicate, brodate
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
invidiez..." "Adună-ți puterile, draga mea, ei nu mai sânt în stare de nimic. Tu ești mai puternică decât toți." Cineva râdea pe stradă. Apoi râsul depăși ferestrele și dispăru. În odaie rămase doar frigul. Cerul de plumb topit se zgâia în spatele perdelelor. Priveau consternați trupul chircit. Moartea înnobilase trăsăturile lipsite de farmec ale Valericăi Scurtu. Vedeau pentru prima oară un chip liniștit de pe care zbuciumul, schimele crispate, ticurile se alungaseră. Melania Lupu strivi o lacrimă cu pumnul ei mic de
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
suporta mirosul animalelor, din care pricină căuta mereu o altă casă în care să ne mutăm. În schimb, eu mă grăbeam să dau fuga la gardul care ne despărțea de platoul unde își așezase circul uriașul său cort și mă zgâiam printr-o spărtură, așteptând să fie scoși leii și tigrii la plimbare. Călcîndu-mi peste mândrie, m-am rugat de câteva ori să mă ducă într-o seară la spectacolul anunțat cu afișe mari. Tata m-a privit de fiecare dată
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
aici, că doar n-o să mătur în fiecare zi după voi, ia faceți bine și ștergeți-vă pe picioare, nu mă obligați să vă strig de două ori la masă, gata restaurantul s-a închis, și tu, Daniel, ce te zgâiești la mine? poate vrei să-ți ard una... Conflictul meu cu tata s-a extins, cuprinzînd-o și pe Luchi, ceea ce a spart buba. Tata se văicărea acum din ce în ce mai des că nu știa cum să procedeze cu mine și într-o
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
în dreptul circului. Spectacolul se terminase, iar uriașul cort de pânză era cufundat în întuneric. M-am strecurat înlăuntru, neobservat de nimeni, și găsind o cușcă liberă, deschisă, m-am culcat în ea. Dimineața, când m-am trezit, un îngrijitor se zgâia la mine. Credea că visează probabil. Era atât de caraghios cum stătea înțepenit, cu ochii holbați, încît i-am făcut semn cu mâna. Atunci a luat-o la fugă și a revenit cu alți îngrijitori. Ce a urmat a fost
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
aceste întrebări, cum alungi o muscă nesuferită, și ajungeam la gesturi caraghioase. Când Filip a întredeschis într-o dimineață ușa, am scos limba la el. Apoi m-am pomenit vorbind singur cu o furie rece: "Nu, puișorilor, nu vă mai zgâiți la mine. Încă n-am poftă să crăp. Mai bine trăiesc și vă pun eu cu botul pe labe. Aveți răbdare numai." Ca să mă calmez, mă ridicam din pat, mă duceam la fereastră, o deschideam larg, priveam zborul și vânătoarea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
m-aprecează! Tiii! Poate-m dă și vro reco’pensă. Jones îndreptă niște fum spre capul bronzat al domnului Watson. Javra aia de Lee avea niște poze d-alea la ea-n casetă. Cân’ le-a văzut, agentu’ Mancuso s-a zgâit la ele de era cât p-aci să-i cadă ochii jos pe podea. „Ăăău! Tiii! Maică!“ z’cea el. „Acu’ să vez’ c-avansez.“ Mi-am zis în mine că poate unii avansază, alții ajung iar vagabonți. Alții n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
lovindu-se de pereții înguști. Tocmai pornise spre ușa din față, când se auziră trei lovituri puternice în jaluzele. Se întorsese domnul Levy? Valva lui transmise un semnal de disperare care se comunică mâinilor. Scărpinându-și erupția de pe piele, se zgâi printre jaluzele, așteptându-se să vadă câteva brute hirsute de la spital. Afară, pe verandă, stătea Myrna, îmbrăcată într-o scurtă lălâie de catifea reiată, de un măsliniu șters. Părul ei negru era împletit într-o coadă care se încolăcea sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
unui vânzător ambulant invadă dintr-odată Încăperea: „Mandarine... Mandarine proaspete, parfumate... “ — OK, dă-i Înainte cu strigatul, mormăi Zeliha ca pentru sine. Nu-i plăcea tăcerea. De fapt, o ura din tot sufletul. Nu o deranja faptul că oamenii se zgâiau la ea pe stradă, În bazar, În sala de așteptare a cabinetului medical, ici și colo, zi și noapte; nu o deranja faptul că se uitau, se holbau prostește la ea și o măsurau din cap până-n picioare de parcă ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
suporta mirosul animalelor, din care pricină căuta mereu o altă casă în care să ne mutăm. În schimb, eu mă grăbeam să dau fuga la gardul care ne despărțea de platoul unde își așezase circul uriașul său cort și mă zgâiam printr-o spărtură, așteptând să fie scoși leii și tigrii la plimbare. Călcându-mi peste mândrie, m-am rugat de câteva ori să mă ducă într-o seară la spectacolul anunțat cu afișe mari. Tata m-a privit de fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
aici, că doar n-o să mătur în fiecare zi după voi, ia faceți bine și ștergeți-vă pe picioare, nu mă obligați să vă strig de două ori la masă, gata restaurantul s-a închis, și tu, Daniel, ce te zgâiești la mine? poate vrei să-ți ard una... Conflictul meu cu tata s-a extins, cuprinzând-o și pe Luchi, ceea ce a spart buba. Tata se văicărea acum din ce în ce mai des că nu știa cum să procedeze cu mine și într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în dreptul circului. Spectacolul se terminase, iar uriașul cort de pânză era cufundat în întuneric. M-am strecurat înlăuntru, neobservat de nimeni, și găsind o cușcă liberă, deschisă, m-am culcat în ea. Dimineața, când m-am trezit, un îngrijitor se zgâia la mine. Credea că visează probabil. Era atât de caraghios cum stătea înțepenit, cu ochii holbați, încât i-am făcut semn cu mâna. Atunci a luat-o la fugă și a revenit cu alți îngrijitori. Ce a urmat a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
aceste întrebări, cum alungi o muscă nesuferită, și ajungeam la gesturi caraghioase. Când Filip a întredeschis într-o dimineață ușa, am scos limba la el. Apoi m-am pomenit vorbind singur cu o furie rece: „Nu, puișorilor, nu vă mai zgâiți la mine. Încă n-am poftă să crăp. Mai bine trăiesc și vă pun eu cu botul pe labe. Aveți răbdare numai”. Ca să mă calmez, mă ridicam din pat, mă duceam la fereastră, o deschideam larg, priveam zborul și vânătoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
alcătuit din mirosul de tutun tare și de piele și din sunetul comentariilor la curse, cu crescendoul lor plin de suspans, o făcea pe Fran să se simtă în culmea fericirii. Se așeză între două bătrânele care stăteau cu ochii zgâiți la televizorul prin satelit. Twinkle Toes nu părea să aibă șanse de câștig, dar Fran știa bine că nu trebuie pună la îndoială autoritatea tatălui ei când era vorba de cai. Însă de data asta se părea că Ralph se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
luni, Michael ne-a anunțat că va aduce aici Întreaga familie, drept cadou-supriză de ziua nevesti-sii. Ei au sosit ieri, iar Linda nu știe că noi, ceilalți, vom apărea În seara asta, la cina aniversară de la The Cliff. Tom se zgîiește copleșit la ecranul TV imens, cu plasmă, situat față În față cu canapeaua din apartamentul nostru, apoi dă fuga În dormitor. — Mami! strigă el Încîntat. Tati! Mai e și aici un ecran gigantimens. Putem să ne uităm acum? Putem, tati
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
tot apartamentul bunicii Olimpia. În ascensorul mic tapetat cu oglinzi, Kevin simți lipsa dureroasă a mamei și trebui să se ciupească pe ascuns, de teamă să nu plângă. — La ce-ce oră? o Întrebă șoptit pe doamna Fioravanti, care se zgâia În oglindă lingându-și buzele și aranjându-și bretonul. — Ce anume? Îi replică Maja absentă, Întrebându-se neliniștită dacă noua sa coafură pe care i-o făcuse Michael o făcea, Într-adevăr, să pară mai tânără. Un june amenințător și urât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
eu nu țineam ca divorțul meu să provoace comentarii, nici măcar aprobatoare sau neutre. În vara lui ’89 am plecat la Club Med, a fost ultima noastră vacanță petrecută Împreună. Îmi amintesc jocurile tembele de la aperitiv și orele petrecute pe plajă zgâindu-mă la puștoaice; Anne vorbea cu celelalte matroane. Când se Întorcea pe burtă, i se vedea celulita; când se Întorcea pe spate, i se vedeau vergeturile. Era În Maroc, arabii erau ciufuți și agresivi, soarele prea fierbinte. Nu merita să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
lui și se Îndepărtează pe stradă. Hai, mergi, mergi... nu te opri... Abia a dat colțul, cînd mașina argintie a lui Jack apare din celălalt capăt al străzii. — O, Doamne, spune Lissy, cu ochii lipiți de ea. — Nu te mai zgîi atîta ! spun, prăbușindu-mă pe zidul grădinii. Lissy, eu una am clacat. Simt că-mi tremură picioarele. Cred că am neapărată nevoie să beau ceva. Și n-am rimel decît la un ochi, Îmi dau brusc seama. Mașina argintie oprește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Îmi șiroiesc pe față, una cîte una, aterizîndu-mi În picături mari pe fustă. Lumea se uită la mine, dar nu-mi pasă. De ce mi-ar păsa ? Am trecut deja prin cea mai penibilă experiență imaginabilă; ce contează că se mai zgîiesc la mine și alte cîteva persoane ? Mă simt atît de proastă. Incredibil de proastă. Evident că nu eram suflete pereche. Evident că nu era sincer interesat de persoana mea. Evident că nu m-a iubit niciodată. Mă săgetează un fior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Nu le vreți ? Curierul mă privește perplex. Nu. Spuneți-i persoanei care mi le-a trimis că-i mulțumesc, dar nu Îmi trebuie. — Ce se Întîmplă aici ? aud un glas În spatele meu și ridic ochii. Lissy, cu respirația Întretăiată, se zgîiește la buchet. O, Doamne. SÎnt de la Jack ? — Da. Dar nu le vreau, zic. Vă rog luați-le. Stați ! exclamă Lissy, punînd mîna pe celofan. Lăsați-mă doar să le miros și eu un pic ! Își Îngroapă fața Între petale și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
prin pădure, dar atât din vorbele rostite cât și din cele spuse În minte, mi-am dat seama că erau cu toții supărați. M-am strecurat până În apropierea lor și i-am văzut adunați Într-un luminiș, pe malul apei. Se zgâiau la ceea ce fusese culcușul lui Enkim care, Încă legat de bulumac, se Împotmolise Într-o limbă de nisip. Nu Îndrăzneau să se apropie de lucrul acela nenumit și am Înțeles că se chiorau după urmele noastre pe care, cum altfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
holbat ochii și am rostit, cu glasul puternic al Tatălui: - Enkim. Runa. Au țâșnit amândoi din culcuș, iar Enkim dădu un strigăt de durere. - Ce e? - Apa aia! Cum de nu cade jos? - le-am arătat eu afară. Ne-am zgâit cu toții la Întinderea nesfârșită de apă din fața noastră - stătea atârnată de văzduh și sprijinită pe pământ, fără să se scurgă. - Tată din Cer, făcu Enkim. - Of, of, asta e Marea cea mare, zise Runa și se strecură afară din vizuină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
pe deasupra noastră și dispărând, hăt departe, către munții noștri, până la celălalt capăt al lumii. - Oare dincolo, la celălalt capăt, o fi tot mare? mi-am Întrebat tovarășii. N-au știut ce să răspundă. Doar au pufnit și au fornăit, tot zgâindu-se la marea aceea și la cerul senin de deasupra ei. Am ajuns pe o limbă Îngustă de nisip și atunci l-am săltat pe Enkim din culcuș și am luat-o la fugă spre apă, el țopăind În piciorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
spună ceva, dar Își Înghiți vorba și se ridică brusc de parcă Îi era rușine cu el. Apoi: - Dai voie la Logon să caute ceva? I-am spus că da și el se ghemui lângă mine și mă trase de ureche, zgâindu-se atent la pielea dindărătul ei. Mă atinse acolo, la fel cum o făcuse și Vinas, de parcă ar fi căutat un semn anume. - Of, of, făcu el, ce mai ucigaș ești. N-ai umflătura din spatele urechii, dar tot tu ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
numai ochi și urechi. Între timp, unii Îl târâseră cu forța pe primul om plecat la drum și-l vârâseră Într-o groapă; acolo, Îl legară de mâini și de picioare, chircindu-l În jurul unui trunchi de copac... M-am zgâit la mărunțeii aceia, din ce În ce mai uluit, dar pe ei Îi apucă un râs Într-atât de zgomotos, Încât se cutremurară frunzele din jur. Apoi, celălalt om veni la groapă Împreună cu femeia cu care se Împreunase și-l scoaseră dinăuntru pe cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]