KorAP: Find »[drukola/base=zoroastrian & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...9 10 11 12 >

289 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

partă a fost, de fapt, o continuare a unui fenomen mai vechi, de mari proporții, care a fost puternic favorizat de instaurarea Imperiului Ahemenid. Tendința de a depăși cultele locale, din care acesta era alcătuit, nu a dezrădăcinat totuși tradiția zoroastriană de pe teritoriul iranian, ci a făcut-o mai puternică și incisivă datorită orientărilor sale etico-filozofice (dualismul și speculațiile asupra Timpului-Destinxe "Destin"), a concepțiilor escatologice și a aspirațiilor soteriologice, În deplină concordanță cu spiritul vremii. Zoroastrismul, ca și iudaismul de după exil

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
și a aspirațiilor soteriologice, În deplină concordanță cu spiritul vremii. Zoroastrismul, ca și iudaismul de după exil, nu s-a pierdut datorită exigențelor sale spirituale și etice care au alimentat noul climat religios și filozofic al Orientului antic. Parții au fost zoroastrieni Încă de când, renunțând la rolul de cuceritori ai regiunii nord-orientale a lumii iraniene - Parția -, de la care au Împrumutat și numele, limba și cultura (Henning, 1958, p. 93), predecesorii lor, parnii, au adus dinastia Arsacizilor pe tronul care fusese al Ahemenizilor

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
preot (Tacit, Annales, XV, 24), care, În călătoria sa la Roma, la curtea lui Nero (cf. Wolski, 1993, pp. 168 sq.), a refuzat să călătorească pe mare, temându-se să nu o contamineze (Plinius, Naturalis historia, XXX, 6), În conformitate cu regulile zoroastriene ale purității rămase În vigoare până În secolul trecut (Duchesne-Guillemin, 1962a, p. 378), fie că este vorba despre unul dintre cei trei regi Vologases (Duchesne-Guillemin, 1983, p. 867; Frye, 1984, p. 231) care a rămas În amintire ca unul dintre protagoniștii

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
În plan ideologic, propaganda sasanidă a fost impregnată În Întregime de ideea unei restaurări a valorilor naționale persane, religioase și politice. Această mișcare, deși are un puternic caracter inovator, se prezintă programatic ca o „restaurare” a monarhiei și a religiei zoroastriene sau „mazdeiste” (d¶n m³zd¶sn), opunându-se moștenirii parte, descrise ca o Întoarcere la o perioadă Întunecată și negativă a istoriei Iranului atât din punct de vedere religios, cât și politic. Parții sunt priviți, nici mai mult nici mai

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
atât de elenism, cât și de răspândirea diverselor religii și mișcări filozofico-religioase - creștinism, iudaism, budism și diferite tipuri de gnoză -, noul stat iranian al Sasanizilor și-a urmat Încă de la Început scopul său de a ancora puterea politică În tradiția zoroastriană, Încercând să creeze, cel puțin ideologic, o legătură solidă Între tron și altar. De aici a derivat o orientare națională, chiar naționalistă, a zoroastrismului: binomul „Religia mazdeistă și Iranul” (d¶n ș m³zd¶sn ud xr³n) devine emblematic pentru Iranul

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
și ierarhică, ce s-a transformat rapid Într-un sistem alcătuit din patru stări sociale: clerul, aristocrația, birocrația și agricultorii, Împreună cu meșteșugarii și - plasați semnificativ ultimii pe scara valorilor (Gnoli, 1989a, p. 160) - comercianții (Perikhanjan, 1983, pp. 632 sq.). Clerul zoroastrian are un rol important În represiunea maniheismului și În condamnarea la moarte a lui Mani. Această Întreprindere a fost condusă de marele preot Kerdșr, un politician abil căruia, datorită celor patru inscripții ale sale care s-au păstrat, Îi este

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
reprezentărilor de la Curte a familiei lui Bahr³m al II-lea (Hinz, 1969, pp. 189, sq.), pe lângă alte informații provenite din literatura maniheică, partă, medio-persană (Henning, 1942c, pp. 948-953) și coptă (Polotsky, 1934, pp. 44 sq.), care Îl prezintă pe preotul zoroastrian ca pe un prigonitor al Apostolului Luminii (cf. Sundermann, 1986, pp. 285, 303; 1987, p. 56). Din aceste izvoare, pe ansamblu, Kerdșr apare ca fondator al puterii clerului magilor la Începutul dinastiei sasanide, restaurator al Religiei mazdeiste prin Întemeierea marilor

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
există urme În zoroastrismul antic, vedem o formă de endogamie Împinsă la extrem (Gray, 1930, pp. 456 sqq., cf. Frye, 1985; Macuch, 1991, și pentru bibliografie) - abandonată cu timpul -, tipică perioadelor istorice În care, din necesități sociale și politice, comunitatea zoroastriană a Încercat să se Închidă fie pentru a se consolida, fie pentru a-și apăra propria identitate. Opera lui Kerdșr, de apărare agresivă a religiei mazdeiste și a intereselor clerului, nu s-a limitat la lupta Împotriva lui Mani și

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
și doctrina sa. Dacă se ia În considerare faptul că, În politica sasanidă, iudaismul constituie un caz aparte (Widengren, 1961b, Neusner, 1969), trebuie să scoatem În evidență faptul că celelalte religii aveau În comun o trăsătură incompatibilă cu naționalismul Bisericii zoroastriene: aceea de a fi religii cu vocație universală și misionară. Este deci semnificativ faptul că pentru creștinism (Labourt, 1904; Sachau, 1916; Christensen, 1944, pp. 258 sqq.; Messina 1947, pp. 35 sqq., Asmussen, 1961; 1983; Chaumont, 1964b; Decret, 1979) - după marea

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
trăsături specifice care Îl deosebesc de imaginea pe care o transmit despre el, de exemplu, textele de limbă pahlavi din secolul al IX-lea (Gnoli, 1985, pp. 55 sq.). Acest lucru se datorează În mare parte faptului că În cărțile zoroastriene din acea perioadă se reflectă credințele, sensibilitatea și aspirațiile unei comunități Încă numeroase, dar fără Îndoială minoritară În califatul abasid. Acestea apar dezgolite de trăsăturile care sunt rezultatul natural al Îmbinării și compromisului În fața unor exigențe diferite și uneori contrastante

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
de Ș³buhr al II-lea, despre care vorbesc Ùabarș (Nöldeke, 1878, p. 17) și „Faptele” martirilor creștini (Wiessner, 1967, pp. 203 sq., și nota 7). Nu avem dovezi suficiente pentru a confirma imaginea unui politeism naturalist, așa cum vedeau creștinii religia zoroastriană din epoca sasanidă, din cauza cultului Îndreptat către diferite divinități, cum ar fi Zurw³nxe "Zurwa>n", Mihrxe "Mihr", An³hșd (Duchesne-Guillemin, 1962a, pp. 280 sqq.) sau, după interpretationes mesopotamiene, Nan³, B¶lxe "Be>l", Nabh½xe "Nabho>" (Christensen, 1944, pp. 157 sqq.). Este

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
a maniheismului și a creștinismului. După secolul al IX-lea, În care zoroastrismul a rămas viu, nu numai În Fars, ci și În alte regiuni iraniene, În Kerman, Sistan și Tabaristan (unde până la jumătatea acelui secol a domnit o dinastie zoroastriană locală; Spuler, 1952, pp. 194 sqq.), religia mazdeistă a Început să piardă din ce În ce mai mult teren (cu toată că reușit să aibă o oarecare influență asupra islamului; Frye, 1975, pp. 155 sq.), din cauza fenomenului tot mai consistent al convertirilor la islam

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
tot mai consistent al convertirilor la islam, favorizat de măsuri politice și administrative, mai ales de natură fiscală (cf. Boyce, 1979, pp. 156 sqq.). În prima jumătate a secolului al X-lea a avut loc prima migrare a unei comunități zoroastriene din Iran - mai precis din Khorasan - spre India, pe cale maritimă (cf. infra, subcapitolul 3.4), iar În cea de a doua jumătate a aceluiași secol, o revoltă a zoroastrienilor din Șiraz a fost reprimată sângeros (979 d.Hr.). Zoroastrismul devine

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
al X-lea a avut loc prima migrare a unei comunități zoroastriene din Iran - mai precis din Khorasan - spre India, pe cale maritimă (cf. infra, subcapitolul 3.4), iar În cea de a doua jumătate a aceluiași secol, o revoltă a zoroastrienilor din Șiraz a fost reprimată sângeros (979 d.Hr.). Zoroastrismul devine din ce În ce mai minoritar pe pământ iranian, ascunzându-se, timp de secole, alegând o izolare obscură, În unele regiuni din Yazd și Kerman. Limba pahlavi a fost abandonată de zoroastrieni În favoarea

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
a zoroastrienilor din Șiraz a fost reprimată sângeros (979 d.Hr.). Zoroastrismul devine din ce În ce mai minoritar pe pământ iranian, ascunzându-se, timp de secole, alegând o izolare obscură, În unele regiuni din Yazd și Kerman. Limba pahlavi a fost abandonată de zoroastrieni În favoarea neopersanei, limbă În care a fost scris, probabil În secolul al XII-lea un mic tratat de zurvanism, Kit³b-i ‘ulam³-i Isl³m („Cartea Înțelepților Islamului”), de către un preot care a făcut o expunere a doctrinei zoroastriene pentru niște Învățați musulmani

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
a fost abandonată de zoroastrieni În favoarea neopersanei, limbă În care a fost scris, probabil În secolul al XII-lea un mic tratat de zurvanism, Kit³b-i ‘ulam³-i Isl³m („Cartea Înțelepților Islamului”), de către un preot care a făcut o expunere a doctrinei zoroastriene pentru niște Învățați musulmani (cf. Zaehner, 1955, pp. 409-418). Zurvanismul a fost unul dintre factorii care, pe ansamblu, au contribuit la diferențierea imaginii zoroastrismului din epoca sasanidă de cea din textele religioase de limbă pahlavi și, parțial, de cea care

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
dualismelor gnostice (Widengren, 1952), având În vedere că nu ne este imposibil să reconstruim continuitatea, În cadrul culturii iraniene, Între conexiunile astrologice ale zurvanismului și așa-numitul fatalism din epica persană de mai târziu (Ringgren, 1952). 4. Parsismultc "4. Parsismul" Religia zoroastrienilor care, În secolul al X-lea, au părăsit Iranul pentru a fugi de persecuțiile musulmanilor este cunoscută mai ales cu numele de parsism, ce derivă de la numele credincioșilor săi, parsii, adică persani. Această denumire etnico-religioasă li s-a dat În

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
ce derivă de la numele credincioșilor săi, parsii, adică persani. Această denumire etnico-religioasă li s-a dat În India (cf. În engleză, Parsees sau Parsis), dar folosirea ei pentru a desemna zoroastrismul modern este improprie, pentru că Îi exclude pe nedrept pe zoroastrienii rămași În Iran, din perioada cuceririi arabe până În zilele noastre, care rezistă, În condiții uneori disperate, În atașamentul lor pentru credința strămoșilor. Dacă numărul zoroastrienilor este estimat astăzi la 130 000 de persoane, risipiți pe trei continente - după o estimare

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
folosirea ei pentru a desemna zoroastrismul modern este improprie, pentru că Îi exclude pe nedrept pe zoroastrienii rămași În Iran, din perioada cuceririi arabe până În zilele noastre, care rezistă, În condiții uneori disperate, În atașamentul lor pentru credința strămoșilor. Dacă numărul zoroastrienilor este estimat astăzi la 130 000 de persoane, risipiți pe trei continente - după o estimare făcută În 1976, marea majoritate a acestora trăiește În Asia: În India (82 000), Pakistan (5 000), Sri Lanka (500) și În Iran (25 000); alții

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
schimb, perioada califatului Abbasizilor (750-1258), mai ales odată cu creșterea puterii dinastiilor locale Începând din a doua jumătate a secolului al IX-lea. În secolul al XI-lea situația a Început să se Înrăutățească rapid. Din Fars, cel mai important bastion zoroastrian În primele trei secole ale islamului, ceea ce a rămas din comunitatea de credincioși ai Bunei Religii (hudșn³n sau behdșn³n; numiți În mod curent de către musulmani gabr, „necredincioși”) s-a mutat probabil chiar atunci În regiunea Yazd, În sate izolate care

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
fost aduse două mari focuri Bahr³mxe "Bahra>m" din Fars: Âdhor Khar³ (formă dialectală a numelui Âdur Farr½bayxe "Farro>bay"), precum și un altul, Âtaș Bahr³m, probabil cel din Istakhr (cf. supra, subcapitolul 3.3). Mai mult, au existat grupuri de zoroastrieni care au abandonat provinciile Khorasan și Sistan, unde o comunitate importantă a supraviețuit până la sfârșitul secolului al XIII-lea, În jurul marelui templu din Kark½y (Schippmann, 1971, pp. 37-45), pentru a se stabili mai apoi În regiunea Kerman și pentru a

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Alte mici comunități au supraviețuit ori s-au transferat În alte părți, căutând locuri mai sigure, cum ar fi Isfahan, Azerbaidjan (Frye, 1975, p. 118), sau În alte localități din centrul și sudul Iranului, ori În Kandahar, În Afghanistan, centru zoroastrian dintre cele mai vechi (Boyce și Grenet, 1991, pp. 125 sqq.; Boyce, 1992, pp. 157, 161, nota 35). În cele mai multe cazuri au fost preferate satele (Frye, 1975, pp. 144 sq.), atât pentru siguranță, cât și pentru că acestea erau mai potrivite

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
pp. 125 sqq.; Boyce, 1992, pp. 157, 161, nota 35). În cele mai multe cazuri au fost preferate satele (Frye, 1975, pp. 144 sq.), atât pentru siguranță, cât și pentru că acestea erau mai potrivite pentru activitățile În principal agricole care susțineau comunitățile zoroastriene, În general sărace, din Iran. Persecuțiile și masacrele au fost reluate din când În când, nu numai cu flagelul cuceririi mongole la jumătatea secolului al XIII-lea, ci și ori de câte ori autoritățile impuneau convertirea la islam și se loveau de refuzul

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Isfahan, la sfârșitul secolului al XVII-lea, În ciuda atitudinii favorabile pe care le-o arătase Înainte Ș³h ‘Abb³s (1587-1628), sau la jumătatea secolului al XIX-lea la Turkabad, unul dintre cele mai mari centre - celălalt fiind Șarifabad (Boyce, 1977) - unde zoroastrienii din Fars se refugiaseră pentru a se sustrage provocărilor, samavolniciilor și violențelor, sau după cucerirea provinciei Kerman de către afgani În 1794 (Duchesne-Guillemin, 1962a, p. 379), care a avut drept consecință Întreruperea legăturilor cu parsii indieni. Situația zoroastrienilor din Iran se

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Boyce, 1977) - unde zoroastrienii din Fars se refugiaseră pentru a se sustrage provocărilor, samavolniciilor și violențelor, sau după cucerirea provinciei Kerman de către afgani În 1794 (Duchesne-Guillemin, 1962a, p. 379), care a avut drept consecință Întreruperea legăturilor cu parsii indieni. Situația zoroastrienilor din Iran se Îmbunătățește abia În secolul al XIX-lea, În mare parte datorită coreligionarilor parsi și a strădaniilor unor oameni ca Maneckji Limji Hataria (Boyce, 1969), el Însuși pars, activ la Teheran, și Kay Khosrow Șahrokh, primul deputat zoroastrian

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]