KorAP: Find »[drukola/base=zoroastrism & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...9 10 11 >

266 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

grecești și elenistice, astfel Încât s-a putut vorbi despre un „iranism elenizat” (Colpe, 1983, p. 826). Recuperarea autonomiei politice iraniene odată cu dinastia partă a arsacizilor (secolele III Î.Hr.-III d.Hr.) a dat o nouă vigoare iranismului și, parțial, zoroastrismului, mai ales În epoca acutizării conflictului cu Imperiul Roman (Wolski, 1993, pp. 197 sq.). Societatea iraniană trăiește În această perioadă o nouă etapă a istoriei sale, marcată de o puternică fragmentare politică și culturală, favorizată de orânduirea de tip feudal

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
perioadă o nouă etapă a istoriei sale, marcată de o puternică fragmentare politică și culturală, favorizată de orânduirea de tip feudal al noului stat, pe care sasanizii Îl transformă Într-o mare monarhie națională. În timpul sasanizilor (secolele III-VII d.Hr.), zoroastrismul devine o adevărată religie națională, cu o Biserică organizată ierarhic, În vârful unei structuri sociale Închise, cu o Împărțire pe clase din ce În ce mai rigidă, expresie a unei lumi aristocratico-feudale, ideologic arhaizantă, dar dotată totuși cu o vitalitate deosebită, inclusiv din punct

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
structuri sociale Închise, cu o Împărțire pe clase din ce În ce mai rigidă, expresie a unei lumi aristocratico-feudale, ideologic arhaizantă, dar dotată totuși cu o vitalitate deosebită, inclusiv din punct de vedere artistic și cultural. Perioada „restaurării” sasanide a fost cea a fondării zoroastrismului, care a fost transmis mai apoi În epoca medievală și modernă, devenind o religie minoritară, bazată pe legături etnico-religioase, atât În Iranul islamic, cât și În India. Istoria sa indiană - istoria parsismului - este un capitol ulterior al evoluției sale complexe

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
etico-religioase În deplină concordanță cu spiritul Învățăturii zoroastriene, mai ales, dar nu numai, În privința dualismului Artaxe "Arta"-Draugaxe "Drauga". În schimb, despre predecesorii săi, Cirus și Cambise, nu putem spune nimic sigur, deși recent au existat păreri care să susțină zoroastrismul fondatorului imperiului (Boyce, 1982, pp. 43 sqq.; 1988b; cf. Duchesne-Guillemin, 1974b și Gnoli, 1989a, p. 84, cu o poziție problematică). La fel de sigur e că putem lua În considerare posibilitatea ca factorul religios să nu fi fost străin de conflictul dintre

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
la o confruntare de fond, mai mult decât politică și socială, mai degrabă religioasă. Existența acestui conflict, În care rolurile asumate de Darius și Ga¿mata nu sunt deloc clare, ar putea fi un element În favoarea introducerii relativ târzii a zoroastrismului În Persia (spre jumătatea secolului al VI-lea) și, drept urmare, o datare mai puțin arhaică a mesajului lui Zoroastruxe "Zoroastru" (Între a doua jumătate a secolului al VII-lea și Începutul secolului al VI-lea Î.Hr.). Pe de altă

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
1989); acest epitet era folosit pentru yazataxe "yazata" și Ameșa Spentaxe "Ameșa Spenta" din teologia Avestei târzii, fără a fi Însă dovada unui politeism propriu-zis, comun tuturor ahemenizilor Începând cu ultima parte a secolului al V-lea. În orice caz, zoroastrismul ahemenid trebuie privit În perspectivă istorică, evitând comparații abstracte cu G³th³ sau Avesta În Întregul ei, Într-o evaluare care să nu țină cont de dezvoltarea istorică, marcată de evoluția rapidă a religiei după perioada profetică și contactul culturii și

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
trăsături esențiale, mai ales În privința doctrinelor astronomice și matematice, foarte evoluate și cu o importanță deosebită În religia astrală a Mesopotamiei mileniului I Î.Hr. Cu siguranță, acestea au stat la originea zurvanismului ca tendință și, În final, erezie a zoroastrismului (cf. „Religiile Iranului antic și Zoroastru”, subcapitolul 1.2) - o evoluție aparte a dualismului iranian, care după ce a realizat o opoziție simetrică Între Ahuraxe "Ahura" Mazd³xe "Ahura Mazda>" și Angra Mainyuxe "Angra Mainyu" (Øromasd¶s vs Areimaniosxe "Areimanios"; Gershevitch, 1964

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
6). Se mai pot spune și altele despre pătrunderea În Iran a astrologiei mesopotamiene - iar apoi a celei grecești - care, prin intermediul iranienilor, a ajuns În India, Încă din timpul ahemenizilor (Panaino, 1992b). Aceasta a fost abia mai târziu integrată În zoroastrism, după cum se observă din poziția doctrinară a acestuia reflectată În textele de limbă pahlavi (cf. MacKenzie, 1964, Henning, 1942b), Însă difuzarea sa În lumea iraniană este cu siguranță mult mai veche, având În vedere faptul că grecii l-au reprezentat

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
IV-lea Î. Hr și Începutul secolului al III-lea d.Hr. Perioada partă, foarte fecundă pentru cultura iraniană și pentru Întâlnirea sa cu alte culturi din vechiul imperiu persan (Widengren, 1960), nu are mare relevanță În ceea ce privește izvoarele primare ale zoroastrismului. Acestea se reduc la câteva mărturii arheologice și epigrafice, care dovedesc, În mai multe cazuri, menținerea și continuitatea tradiției religioase (Unvala, 1952; Duchesne-Guillemin, 1962a, pp. 224-276; Widengren, 1968, pp. 201-272). În cadrul compozit al unei civilizații animate de impulsuri eterogene și

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
interpretările iraniene ale divinităților străine, precum și interpretările străine ale divinităților iraniene (Baily, 1943, pp. 63 sqq.; Duchesne-Guillemin, 1962a, pp. 239 sqq,; Widengren, 1968, pp. 369 sqq.; Gnoli, 1980, p. 81 nota 126 cu bibliografia) demonstrează forța expansiunii și a vitalității zoroastrismului În contact cu cultura sincretică elenistico-romană (cf. lucrării admirabile a Boyce și Grenet, 1991). Elenizarea magilor și răspândirea unei literaturi apocrife pe care cultura elenistică o pune sub autoritatea lui Zoroastruxe "Zoroastru" sau a altor exponenți importanți ai școlii de

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
nu a dezrădăcinat totuși tradiția zoroastriană de pe teritoriul iranian, ci a făcut-o mai puternică și incisivă datorită orientărilor sale etico-filozofice (dualismul și speculațiile asupra Timpului-Destinxe "Destin"), a concepțiilor escatologice și a aspirațiilor soteriologice, În deplină concordanță cu spiritul vremii. Zoroastrismul, ca și iudaismul de după exil, nu s-a pierdut datorită exigențelor sale spirituale și etice care au alimentat noul climat religios și filozofic al Orientului antic. Parții au fost zoroastrieni Încă de când, renunțând la rolul de cuceritori ai regiunii nord-orientale

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
regi Vologases (Duchesne-Guillemin, 1983, p. 867; Frye, 1984, p. 231) care a rămas În amintire ca unul dintre protagoniștii transmiterii Avestei, conform celei de-a IV-a cărți din D¶nkard (cf. Zaehner, 1955, pp. 8, 31). În perioada partă, zoroastrismul a rămas viu În Persia propriu-zisă, În care un anumit tip de semi-independență politică a dinaștilor locali, Fratarak³, pe care Îi cunoaștem din izvoare numismatice (cf. Alram, 1986, pp. 162 sqq.), au favorizat continuitatea tradițiilor iraniene, moștenire a gloriosului Imperiu

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Sasanizilor și-a urmat Încă de la Început scopul său de a ancora puterea politică În tradiția zoroastriană, Încercând să creeze, cel puțin ideologic, o legătură solidă Între tron și altar. De aici a derivat o orientare națională, chiar naționalistă, a zoroastrismului: binomul „Religia mazdeistă și Iranul” (d¶n ș m³zd¶sn ud xr³n) devine emblematic pentru Iranul sasanid. În realitate, secolul al III-lea a fost caracterizat În Iran, ca și În occidentul roman, de conflictul dintre universalism și naționalism, care

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
secolului al III-lea (Gnoli, 1989a, 1993). Tocmai afirmarea orientării naționaliste a culturii iraniene a fost elementul care a Învins universalismul maniheic. Fondul social al acestui conflict poate fi reconstruit mai ales dacă se ține cont de faptul că, În timp ce zoroastrismul este monopolizat de aristocrația războinică și de clerul din Fars - o regiune și o economie aproape exclusiv agrară -, maniheismul, apărut În Mesopotamia, provincie puternic urbanizată a imperiului, compozită etnic și evoluată din punct de vedere cultural, s-a răspândit mai

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
clerului magilor la Începutul dinastiei sasanide, restaurator al Religiei mazdeiste prin Întemeierea marilor temple ale focului (³dur ș Wahr³mxe "Wahra>m") și executarea corectă a diferitelor servicii liturgice („rituri ale zeilor”: kerdag³n ș yazd³n) În toate ținuturile În care exista zoroastrismul („ținuturile magilor”: mowest³n), ca ceremonii ale g³h³nb³r (radpass³g: MacKenzie, 1970), stipularea documentelor (gitt), statutelor (p³dikhșșr) și a registrelor (m³day³n), corectarea deviațiilor conduitei sau doctrinei magilor risipiți În vastul imperiu (Menasce 1956-1957), celebrarea căsătoriilor consangvine (khw¶d½dah). Aceasta din urmă, În

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
MacKenzie, 1970), stipularea documentelor (gitt), statutelor (p³dikhșșr) și a registrelor (m³day³n), corectarea deviațiilor conduitei sau doctrinei magilor risipiți În vastul imperiu (Menasce 1956-1957), celebrarea căsătoriilor consangvine (khw¶d½dah). Aceasta din urmă, În special, este un element important În Înțelegerea orientării zoroastrismului sasanid, chiar dacă acest obicei matrimonial este, cu siguranță, mai vechi. Faptul că marele preot Kerdșr se laudă că a promovat khw¶d½dah, Într-un context În care declară că i-a convertit pe necredincioși (anastaw³n), este semnificativ pentru tendința către

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
a tradiției de periculoasele influențe străine, care ar fi fost favorizate de căsătoriile mixte: avem de-a face deci cu o segregare rasială care se potrivește bine cu noua politică sasanidă. În khw¶d½dah, pentru care nu există urme În zoroastrismul antic, vedem o formă de endogamie Împinsă la extrem (Gray, 1930, pp. 456 sqq., cf. Frye, 1985; Macuch, 1991, și pentru bibliografie) - abandonată cu timpul -, tipică perioadelor istorice În care, din necesități sociale și politice, comunitatea zoroastriană a Încercat să

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
creștini de altă origine decât cea greacă: cf. Gignoux, 1991, p. 70, nota 138), sectelor baptiste (Sundermann, 1977a) și a maniheilor (zandșk: cf. supra, subcapitolul 1.1)”, oferind imaginea intolerantă și opresivă a unei religii „restaurate” fanatic, cu forța. Reconstrucția zoroastrismului sasanid are loc Într-o lume complexă și eterogenă, În care conviețuiseră sau, În orice caz, fuseseră prezente marile religii ale epocii - iudaismul, creștinismul, maniheismul, budismul (acesta din urmă În regiunile orientale, dintre care o parte erau sub stăpânirea Kush³nilor

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
fi fost adeptul folosirii În comun a bunurilor și femeilor; acest din urmă fapt submina instituția căsătoriei consangvine și orice altă formă de endogamie). Programul social și economic al mazdakismului - interpretat fie ca produs al maniheismului, fie ca erezie a zoroastrismului - pare să se fi dezvoltat dintr-o doctrină religioasă fondată nu pe ideea de providență divină, ci pe concepția conform căreia lumea este rezultatul unei combinații Întâmplătoare a luminii cu Întunericul. Mai mult, această doctrină este caracterizată de unele trăsături

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Întâmplătoare a luminii cu Întunericul. Mai mult, această doctrină este caracterizată de unele trăsături gnostice evidente și ezoterice, care privesc eficacitatea și valoarea simbolică a literelor, cuvintelor și numerelor. Deși este baza orânduirii religiei care s-a transmis până astăzi, zoroastrismul sasanid are totuși destule trăsături specifice care Îl deosebesc de imaginea pe care o transmit despre el, de exemplu, textele de limbă pahlavi din secolul al IX-lea (Gnoli, 1985, pp. 55 sq.). Acest lucru se datorează În mare parte

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
va stabili definitiv triumful Iranului și al Bunei Religii, prin Înfrângerea străinilor opresori și nimicirea influenței demonice a doctrinelor religioase false ale acestora, În primul rând a Islamului, a maniheismului și a creștinismului. După secolul al IX-lea, În care zoroastrismul a rămas viu, nu numai În Fars, ci și În alte regiuni iraniene, În Kerman, Sistan și Tabaristan (unde până la jumătatea acelui secol a domnit o dinastie zoroastriană locală; Spuler, 1952, pp. 194 sqq.), religia mazdeistă a Început să piardă

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
comunități zoroastriene din Iran - mai precis din Khorasan - spre India, pe cale maritimă (cf. infra, subcapitolul 3.4), iar În cea de a doua jumătate a aceluiași secol, o revoltă a zoroastrienilor din Șiraz a fost reprimată sângeros (979 d.Hr.). Zoroastrismul devine din ce În ce mai minoritar pe pământ iranian, ascunzându-se, timp de secole, alegând o izolare obscură, În unele regiuni din Yazd și Kerman. Limba pahlavi a fost abandonată de zoroastrieni În favoarea neopersanei, limbă În care a fost scris, probabil În secolul

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Kit³b-i ‘ulam³-i Isl³m („Cartea Înțelepților Islamului”), de către un preot care a făcut o expunere a doctrinei zoroastriene pentru niște Învățați musulmani (cf. Zaehner, 1955, pp. 409-418). Zurvanismul a fost unul dintre factorii care, pe ansamblu, au contribuit la diferențierea imaginii zoroastrismului din epoca sasanidă de cea din textele religioase de limbă pahlavi și, parțial, de cea care se poate reconstitui pe baza izvoarelor musulmane (cf. Nyberg, 1958; Monnot, 1974; 1986a, pp. 78 sqq., 645 sqq.; 1986b, pp. 83 sqq., 171 sqq

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
1974; 1986a, pp. 78 sqq., 645 sqq.; 1986b, pp. 83 sqq., 171 sqq.). Nu se pune problema că În textele pahlavi nu ar exista suficiente indicii semnificative (H.S. Nyberg, R.C. Zaehner), Însă acestea nu constituie o tendință dominantă. Din contra, zoroastrismul sasanid trebuie să fi fost puternic impregnat de zurvanism (Christensen, 1944, pp. 141-178), deși este greu de spus că aceasta ar fi fost forma canonică sau oficială, bazată pe doctrina care stabilea o relație strânsă Între cele două principii, ale

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
persecuțiile musulmanilor este cunoscută mai ales cu numele de parsism, ce derivă de la numele credincioșilor săi, parsii, adică persani. Această denumire etnico-religioasă li s-a dat În India (cf. În engleză, Parsees sau Parsis), dar folosirea ei pentru a desemna zoroastrismul modern este improprie, pentru că Îi exclude pe nedrept pe zoroastrienii rămași În Iran, din perioada cuceririi arabe până În zilele noastre, care rezistă, În condiții uneori disperate, În atașamentul lor pentru credința strămoșilor. Dacă numărul zoroastrienilor este estimat astăzi la 130

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]