301 matches
-
da în spectacol întregii ogrăzi și, fără nici un cuvânt, s-a întors la trăsură. Cu mâna pe mânerul de la portița landaului, a șovăit un moment, apoi s-a urcat repede. Birjarul a închis portița în urma ei și, în clinchet de zurgălăi, Adela s-a dus. De pe canapeaua de dinainte, și-a mai scos capul de câteva ori din landau, cu fluturări de voal - voalul care-mi dezmierdase buzele pe drumul spre Văratic și pe care de atunci nu și-l mai
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
mai elegant, și plecând mi-a spus din pragul ușii: - Slavă Domnului că nu sunt un papagal pe care să-l închizi într-o colivie frumoasă! Cuvintele lui s-au rătăcit un timp în labirintul creierului meu. Sunau ca niște zurgălăi când mergeam dintr-o cameră în alta fără să știu de ce să mă apuc. Pierdusem tot cheful să mai fac ceva. Nimic nu mai era important în lume, erau momente în care pierdusem iluzia vieții și doream chiar să vină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
Felix văzu că vârfurile de stâncă erau de fapt turle de biserici în care se clătinau clopote de toate mărimile, scoțând valuri de sunete, mai apropiate sau mai îndepărtate. Clopotnițele se prefăcură în dansatori, acoperiți din cap până în picioare de zurgălăi, în fața cărora Otilia se învîrtea cu niște castaniete în mână. Felix știa că doarme și visează, și se silea să oprească mai mult fiece metamorfoză. Deodată, însă, ochii îi fură loviți de suliți de lumini, și se recunoscu în patul
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și de pierire a oricărui son. Pomii erau grei de zăpadă, și materialele lui moș Costache, căptușite cu blănuri albe, aveau aerul unor arhitecturi polare. Marina trecu prin curte, cu fizionomie de eschimos vătuită cu zăpadă până în gât. Se auziră zurgălăii unei sănii. - Știi ce? zise repede Otilia. Am gust să mă plimb cu sania. Vrei să mă iei? Felix consimți bucuros, se îmbrăcă și în curând se aflau într-o sanie îngustă, în spatele unui birjar mătăhălos, care ocupa cu dosul
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
avusese norocul să găsească încă sania cu care venise, fiindcă birjarul se dăduse jos să curețe rețeaua de zăpadă cu o măturică. - Aleargă repede, strigă Otilia. Birjarul dădu un plesnet biciului și sania alunecă nebunește, umplând toată strada de veselia zurgălăilor. Otilia, însă, era nemișcată, cu ochii pierduți în gol. Felix aduse puțină zăpadă și o puse pe capul bătrânului, deși știa că e inutil. Mai degrabă, ar fi trebuit să-l dezbrace, dar știa că bătrânul avea bani cu el
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cu pași înceți și maiestuoși scara. Domnul Ialomițeanu este un perfect cavaler, așa cum prea bine se știe. Deși timid, se complace în societatea doamnelor, vara vine cu trăsura, iarna vine cu sania să le ia la plimbare, ninge fără întrerupere, zurgălăii cailor clinchetesc, Margot și Sophie își scot năsucurile din blănurile în care s-au înveșmântat, ce chicoteli, ce râsete în timpul plimbării prin acest București micșorat de zăpadă, deasupra căruia se arcuiește un cer ivoriu și, ca în gravuri, se desenează
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
pleca... de-o mie de ori am vrut să mă arunc în iaz, dar am fost lașă, n-am avut destul curaj; acum însă... Rogojin, ești gata? — Gata! Nu te-apropia! — Gata! se auziră câteva glasuri. Ne-așteaptă troicile cu zurgălăi! Nastasia Filippovna înșfăcă pachetul. — Ganka, mi-a venit o idee; vreau să te răsplătesc; de ce să pierzi totul? Rogojin, se târăște pentru trei ruble până la Vasilievski Ostrov! — Se târăște! Ei bine, ascultă, Ganea, vreau să-ți privesc sufletul pentru ultima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
acolo mi-e locul, dacă nu cumva o să mă fac spălătoreasă! Am terminat cu Afanasi Ivanovici! Salutați-l din partea mea și să nu mă pomeniți de rău... Prințul se repezi iute spre ieșire, unde toți urcau în patru troici cu zurgălăi. Generalul reuși să-l ajungă din urmă, pe scară. — Fii bun, prințe, și vino-ți în fire! spuse el, apucându-l de mână. Renunță! Vezi cum e! Ca un tată îți vorbesc... Prințul îl privi, însă, fără să-i spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nemulțumit din cap și să-l admonesteze pentru purtarea josnică și oamenii de proastă reputație pe care îi cultivă. Apare și mama lui Pran, cu capătul sariului ridicat peste față și cu bijuteriile masive de argint sunând armonios, ca niște zurgălăi, când se mișcă. Nu vorbește niciodată, ci doar apare, apoi dispare, pâlpâind ca flacăra unei lumânări, când el îi pune întrebări mai dure. Apar și alte figuri, cu gurile urât mirositoare, larg căscate, și cu niște cuțite curbate în mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
unde boierii ca bunicii mei fuseseră anihilați, dar ei se vedeau mereu și mereu după timpul etern al boierului. La un șerbet, în camerele răcoroase de sub salcie. La o cafea adevărată fără moarte. „Voi merge în Bicaz. Fără zgomote Și zurgălăi.“ Ce răspundeai de obicei la sâcâitoarea întrebare „Tu pe cine iubești mai mult, pe mama sau pe tata“? Mie nu mi s-a pus niciodată întrebări, ba nu, una singură... ce mă fac când oi fi mare. Așa că nu aveam
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2166_a_3491]
-
altul nu mai pot fi. Viața a trecut, n-o pot întoarce înapoi. Bicazul va rămâne o însemnare într-un jurnal sau îi vei căuta cândva pe cei ce ți-au dat viață? Voi merge în Bicaz. Fără zgomote și zurgălăi și-i voi căuta. Ce va fi, nu știu, nu mă interesează. Viața mea e în N3, la scara 2, etajul 6, apartament 80. „Uitarea se răzbună și nu te răzbună niciodată“ „Măcar o dată în viață, Luca poate să citească
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2166_a_3491]
-
sănii, șubele-ți cârnesc nasul de-atâta putoare de oaie, dar nu-i nimica, gerulețul miroase, el, a alunecare pe omătul cerului, noaptea, pe sub stele, ca pe sub mere, clopoțeii cailor sunt tot una cu clopoțeliștea stelelor noastre de colindători-cu-glasuri-tremurate și zurgălăii de sus, de la gâtul cailor zburători sunt una cu cei ai cailor-mergători. Și-ntâia oară... Întâia oară, când vin cu noi, colindătorii-elevi, mulți oameni mari, În afară de vizitii; și le colindăm noi pe maicile de la Hirova - și ele ne binecuvântează și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
aceea... Aud, ca prin ceață, când de tot fierbinte, cu miroznă de sobă Încinsă și tămâie și coajă de măr pe plită; când prin ceață de tot fierbinte din pricină de adiere de geruleț și de vântuleț de sanie cu zurgălăi. Aud glasurile oamenilor mari, groase, dar Înmuiate, zicând de maici și de surori, săracele, că n-au mai rămas decât vreo zece, colo, vreo douăsprezece dincolo, săracele, că, la Ocupație, le-au ridicat Rușii, după ce le-au dezbrăcat și le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
și înfrigurată ; mâine în liniște vom face un plan de bătaie. Dacă există sau a existat vreo localitate care începe cu X pe o rază de două sute de kilometri, nu ne va scăpa, fiți liniștită. Dar acum... Ascultați ! Se aud zurgălăii. Este desigur sania lui Atanasie, omul meu care vine să mă caute. Deîndată ce ne va lua dânsul sub protecție nu trebuie să mai avem grijă sau teamă de nimic. Vrei să spui că este un geniu bun ? Cam așa ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
cap o cușmă enormă și nerostind nici un cuvânt, Atanasie pare un neverosimil personaj anacronic. Se cațără cu îndemânare pe capra înaltă a ciudatului atelaj și pleznește din biciul care scoate un zgomot sec în atmosfera nopții geroase. Subțiratecul cântec al zurgălăilor pornește la început sfios, ca să se transforme, pe măsură ce sania începe să zboare, într-o cristalină și învăluitoare melodie. Dora și Dragoș tac, par a fi copleșiți de o vrajă ce s-ar putea rupe odată cu ruperea tăcerii. Sub învelișul cald
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
umbra protectoare a învelișului cald care îi adăpostește ca pe doi copii care s-au înfruptat pentru prima dată din fructul oprit. Sania pare să se fi ridicat deasupra pământului într-un zbor lin, fără hârtoape, fără opreliști. Chiar și zurgălăii au încetat să sune. Nici un zgomot în afara propriilor bătăi ale inimilor care și ele se liniștesc cu încetul făcând loc liniștii. Ascultă ! Auzi liniștea ? Dora își concentrează auzul care, iată, înregistrează șoapta tainică a fulgilor de zăpadă care nu contenesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Bravo". Dora, contrariată, recunoaște vocea lui Victor. Pianul se transformă într-o sanie în formă de rădvan scund și lat în care se urcă cu sprinteneală un bărbat și o femeie. Victor și Alindora ? Dragoș și Dora ? Un cântec de zurgălăi e pe cale să se înfiripe... Doamna Dora, scuzați-mă că vă trezesc, dar Atanasie vă așteaptă ca să vă ducă la Solca, la Ciprian, să căutați ceea ce vă interesează. Dragoș a plecat de dimineață călare pe la treburile lui și desigur că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
un brăduț, cu două buchete de vâsc cu bobițe ca de ceară și, culmea norocului, cu un iepure înghețat bocnă care căzuse pradă unei capcane puse de Vasili pe malul iazului. În după amiaza aceleiași zile am auzit clinchete de zurgălăi și am alergat în întâmpinarea lui Axel. Dar nu, nu era el ci un mujic din Gherasimovka care ne aducea foarte puțin din proviziile de care mai aveam nevoie ca să supraviețuim până în primăvară. Ne-am bucurat totuși pentru un săculeț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
ntr-un an". Ar fi multe, multe de povestit despre femeile care dădeau naștere noilor vieți, despre dramele lor, despre tratamentul inuman la care erau supuse în afara spitalului și încă despre atâtea și atâtea, dar mai sunt numai două zile până ce zurgălăii de la caii lui Atanasie să ne anunțe că trebuie să pleci acasă. Deci trebuie să continui comprimând încă și mai mult. Grupul nostru funcționa ca o mică comunitate care ducea o viață dacă nu confortabilă, aș putea spune că aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
totuși am dat fuga să o caut și să îi spun. Ea m-a sărutat, mi-a spus să o aștept, a intrat în sala de pansamente și mi-a adus un pachet de vată. Sunt deci femeie ! Sunete de zurgălăi o trezesc pe Dora din gândurile care nu contenesc să fie în preajma adolescentei care descoperă că a devenit femeie cam în aceeași perioadă în care ea însăși făcea aceeași emoționantă descoperire, cu toate că era cu doi ani mai vârstnică decât Minodora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
dar, de cele mai multe ori, nici nu se oprea, auzea printre răpăielile literelor ce i se dicta, auzea fără greș, sprâncenele îi erau destinse, buzele i se mișcau doar când greșea vreo literă și se întorcea asupra ei, cu sunet de zurgălăi, s-o corecteze. În clipa aceea, își înfigea dinții în buza de jos, groasă, cărnoasă, roșie. Era un gest reflex, o mai văzuse procedând la fel odată, în autobuz, după ce cumpărase biletul și observase că nu se perforase corect. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
oile. Până în fundul zării se întindea o pânză albă, nepătată. Din senin, uneori cobora ca o fumegare, se apropia, ș-un convoi lung de corbi presăra puncte negre mișcătoare pe lumina omătului. Cu două zile înainte de Sfântul Neculai, la amiază zurgălăi argintii se auziră de la coșerele din deal sunând dulce cătră vale. Și-ndată, ca fulgerul, se răspândi zvon că sosește boierul Avrămeanu. Bordeienii izvorâră ca furnicile din toate părțile. Ieșeau și femeile și copiii desculți își întindeau capetele pe după creasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
fulgerul, se răspândi zvon că sosește boierul Avrămeanu. Bordeienii izvorâră ca furnicile din toate părțile. Ieșeau și femeile și copiii desculți își întindeau capetele pe după creasta mușuroaielor lor. Într-adevăr, sosea stăpânul într-o sanie cu patru cai, și cu zurgălăi care sunau felurit. Faliboga și cu Iana lui ieșiră din bordeiul lor în cojoace curate și coborâră spre curte întru întâmpinare. —Vai! Sandule! strigă muierea vătafului cu uimire. Așa mândră sanie încă n-am mai văzut... —Taci, femeie, răspunse Faliboga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
curată... Nu ca noi... Mirosim a fum ș-a bordei... Asta-i carne de lapte, crescută în puf... Alt om! Lepădatu nu răspunse. Privea zâmbind înainte-i, parcă-i stăruia încă în lumina ochilor o arătare blândă. A doua zi zurgălăii tremurară limpede, cu tonuri felurite, în liniștea vălcelei. Frigul mai scăzuse și soarele lucea pe un cer senin și verde ca piatra de chiclaz. Cei patru cai încordați traseră la scară sania plină de blăni și de cergi mițoase; iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și cergile. —Sandule, mai zise boierul, vezi să fie toate în regulă... Sandu se descoperi: — Apoi n-aveți grijă... Să veniți sănătoși... Își scoaseră și bordeienii căciulile din cap. Cu bine! strigă iar boierul. Hai, Costache! Vizitiul pocni din bici, zurgălăii prinseră a suna și sania porni repegior la deal. În urmă, se grăbi și domnu Vâlcu, cu căluțul și cu săniuța, grămădit în lăicere, cu căciula pe sprâncene și cu gulerul ridicat. Numai vârful nasului i se vedea. —Măi Niță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]