2,712 matches
-
sprijini în mine. — Mă ierți? Ai fost un nemernic. Hei, am fost puțin încurajat să fiu. — Daaa, dar nemernicia ta n-a fost într-un scop nobil, nu? Nu, am spus, rușinat, asta așa e. — Ai făcut-o pentru că ești încremenit emoțional. — Defect. Defect emoțional. — Cum vrei tu. Mi-am plimbat degetele prin părul ei negru și fin, iar ea mă strânse cu brațele de mijloc. Briza se învârtea în jurul nostru, marea calmă înclinând barca de pe-o parte pe cealaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Doamna Bellairs rupse tăcerea: — Iată instrucțiunile: trebuie să cîștigi cozonacul. Vei spune cît cîntărește: patru funți și opt uncii și jumătate. — E greutatea exactă? — N-are importanță. Arthur Rowe se uita, dus pe gînduri, la mîna stîngă a doamnei Bellairs, Încremenită În raza de lumină: o mînă urîtă, pătrată, cu niște degete groase și boante, Încărcate cu inele de argint enorme, pline de pietre scumpe. De la cine primise instrucțiuni? Oare de la spiritele cu care era În legătură? Dar În cazul acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
coborî pentru a face niște cumpărături, lăsînd la volan un bărbat. — E timpul să mă urnesc, zise Rowe. Inima Îi bătea cu putere. Era emoționat ca un băiețaș În pragul unei aventuri neașteptate. Se uită bănuitor la Davis, care parcă Încremenise acolo, deși un tremur nervos al obrazului Îi trăda agitația lăuntrică. — Numeri pînă la o sută și vii după mine, Îi răspunse Rowe. Înțelegi? PÎnă la o sută! — Ce-i comedia asta? exclamă Davis, furios. SÎnt om cinstit! — Astea au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
contră, la cariera ei, la noile-i răspunderi, iar dacă da, era bucuroasă? În fine, Golful geneticienei părăsi parcarea; era din nou singur. Ziua fusese superbă și continua să fie cald. În aceste săptămâni de Început de vară, totul părea Încremenit Într-o neclintire radioasă; totuși - Djerzinski era conștient - ziua Începuse deja să scadă. Lucrase Într-un mediu privilegiat, se gândi el demarând la rândul său. La Întrebarea: „Considerați că, trăind la Palaiseau, beneficiați de un mediu privilegiat?”, 63% din rezidenți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
până cădea amețit. Într-o după-amiază de octombrie, Bruno vorbi cu Patricia Hohweiller; era orfană și nu pleca din internat decât În vacanțe, când se ducea la un unchi din Alsacia. Era blondă și subțire, vorbea repede, chipul ei mobil Încremenea uneori Într-un surâs straniu. Săptămâna următoare, Bruno avu un șoc cumplit văzând-o așezată pe genunchii lui Brasseur, cu picioarele desfăcute; el o ținea pe după mijloc și o săruta apăsat. Cu toate astea, Bruno se abținu să tragă concluzii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
aborda acele subiecte, acele chestiuni; perspectiva mereu amânată a unui gen de relație mai umană și mai completă nu dispare niciodată de tot, e pur și simplu imposibil, pentru că nici o relație umană nu se mulțumește cu un cadru strâmt și Încremenit pentru totdeauna. Așadar, perspectiva unei relații „autentice și profunde” rămâne; rămâne ani În șir, uneori zeci de ani, până ce un eveniment definitiv și brutal (În general, decesul) vine să ne spună că e prea târziu, că relația „autentică și profundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
băi suport pentru chipiu! — Jură-te pe Codul Rutier! — Du-te să ne iei numerele de-nmatriculare! Doar la asta ești bun! — Da, taie-ne câte-o amendă pentru staționare interzisă! În spatele parapetului lângă care ne așezaserăm Începea unul dintre șirurile Încremenite de automobile. De acolo, la marginea gălăgiei generale, s-a auzit un declic, semn că, născut din Împreunarea electrolitului cu plăcuța de plumb, curentul apăruse În străfundurile unei baterii auto. Era un pui de zgomot, atât de pricăjit, Încât În
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
În Încercarea de-a se pricopsi, ci pentru a implora Îndurarea automobilului, lucru inutil, Întrucât acesta a storcoșit-o fără milă. Sau muncitorul care lucra la asfaltarea carosabilului, dar care acum, după ce o betonieră Își răsturnase asupră-i conținutul cochiliei rotitoare, Încremenea lin pe marginea drumului. Un singur cetățean se păstrase cumva deasupra Întregii situații și, cocoțat la postul lui din centrul intersecției, Își revenea În simțiri după lovitura de cartof Încasată În ceafă. Deschizând ochii, polițistul s-a trezit Înconjurat de
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
umflau și nu se dezumflau ca niște foale, pancreasul nu... mă rog, nu făcea ceea ce trebuia să facă un pancreas; În rest, totul era perfect. Gustav era sănătos tun. Se Întâmpla doar că omul acesta, cu toate părțile sale componente, Încremenise, asemenea celor surprinși de erupția Vezuviului, rămânând Însă cumva viu În inima mormântului său. Au fost apoi invitați să-și spună părerea mecanicii unei cunoscute echipe de curse. Aceștia l-au urcat pe G. pe rampă, l-au tras de
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
au fost eliberate, ele fiind libere din născare, poposind numai pe lângă niște gazde vremelnice, posesoare ale unei singure vieți, În general extrem de plictisitoare, căci oamenii nu lunecă de-a lungul burlanelor și pervazurilor ca niște fulare luate de vânt, nu Încremenesc În pânde ca niște statuete Îmbrăcate În blană, pentru ca apoi să se năpustească În urmărirea șoarecilor, a șobolanilor și a hamsterilor, ultimii Încă uluiți de faptul că lumea aceasta nouă și imensă nu se rostogolea sub pașii lor. Apoi, când
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
ninsoare de bobițe albe cade pe costumul impecabil al domnului. „Bine, dar așa ceva e...!“, protestez și Încerc să mă ridic, Însă mâna lui Édouard mă ține strâns. Cei doi supraveghetori au auzit zgomotul și Își Îndreaptă simultan lanternele spre noi. Încremenesc cu privirea spre scenă, atentă să nu mă dau de gol. Începe soloul de clarinet, iar pe urmă cel de oboi. Ceva clipocește dedesubt și mă descalț discret, pipăind podeaua cu vârfurile degetelor. E udă. Lanternele supraveghetorilor Încep din nou
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
99,999999% din viteza luminii. Nu se mai vedea nimic În jur, intraserăm Într-un tunel aproape infinit. Întreg universul părea o mingiuță prinsă cu elastic, care se Îndepărta amețitor de noi. „Iuuuhuuuu!“ am chiuit de bucurie, dar apoi am Încremenit. Din față venea, tot cu o viteză amețitoare, un alt proton. În acea nanosecundă, am apucat să zăresc chipul drăguț și speriat al quarcului așezat pe bancheta din spate a celeilalte mașini, care părea fragil, dar care dispunea de o
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
Dacă Venus din Milo ar fi avut brațe, ar fi aplaudat-o până și le-ar fi pierdut din nou. Până și peștele Îmbrăcat În voaluri verzui, care, teoretic, trebuia să se foiască de colo-colo În acvariul lui de sub fereastră, Încremenise cu ochii holbați, agitându-și coada ca un cățeluș. Mă așteptam ca, din moment În moment, să țâșnească prin sticla groasă și să i se cuibărească Între sâni, unde să fie prăjit instantaneu. Cu privirea ațintită undeva În zare, Kuznețova
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
mea Îndrumare, s-a pus cu burta pe carte, devenind o studentă eminentă. Nu În ultimul rând, eu mi-am primit banii. Doar soția profesorului va avea o surpriză peste câteva luni, când convivul va ieși din garanție și va Încremeni, În fotoliu, cu ochii căscați. M-am Întrerupt, Întrucât Vasea Înțepenise și el, holbându-se În direcția ușii de la intrare. Nici n-a trebuit să mă Întorc, izul de sulf care năvălise În Încăpere putea schimba și fusul orar. În
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
de băutură și borcanele de murături păstrau o ordine dialectică. Am ales repede. Tocmai ajutam sticla să respire, când becul din fundul pivniței a prins să pâlpâie iar, apoi pe peretele gălbejit a apărut figura hirsută a lui Kuznețov. Am Încremenit, cu dopul În mână. Imaginea era puțin tulbure și Întreruptă de câteva interferențe. Pletosul cărunt a privit undeva În stânga Sa și, probabil, a făcut niște corecții, căci Într-o secundă imaginea a devenit oglindă. — Salut, prietene, a zis Demiurgul, ridicând
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
să-mi încredințeze basetul ca să i-l duc la plimbare. Cățelul răspundea la numele de Șun și, după ce m-a lătrat în ușă, acum mă privea alintat. În mijlocul parcului se înălța un monument sub care odihneau eroii comuniști. Pe postament încremenise o santinelă. Șun, care dorea cu înverșunare să facă pipi pe monument, mă tîra îndărătnic către treptele din marmoră neagră. Deodată soldatul se însufleți, făcîndu-ne un semn energic să plecăm. Pe holul facultății erau afișate posturile libere. Puteam alege între
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
angajându-mă În mișcarea asta provocatoare, ceva-ceva se va clinti acolo unde se blocase. Nu credeam că voi scrie cine știe ce, dar mă voiam alături de oamenii ăștia pe care-i credeam mult mai vii decât mine, mai puși pe fapte. Eu Încremenisem, ei spuneau că ceva se mișcă. Florin, de exemplu. El voia asta: MIȘCARE LITERARĂ. A avut și cele mai multe idei la Început. Știa și el că nu e cu putință ceva nou, Însă puteam să schimbăm măcar ambalajul. Doi noi membri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
sperie, Înlemnește urmărindu-l pe Leac cum curăță tocul ferestrei de cioburi. Nu știu ce vrea tovarășul meu, probabil se gândește să intre În bucătărie pe-acolo. - Stai pe loc! urlă puștiul izbind cu sucitorul În pardoseală, chiar lângă tâmpla mea. Leac Încremenește, nu apucase până atunci să vadă cât e de gravă situația. O evaluează acum. Puștiul Îl privește pe el, el Îl privește pe puști. Puștiul pare În stare. Caut și eu privirea lui Leac, aș vrea să-i spun și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
-o Leac, făcând un semn cu capul așa, Într-o doară, indicând-o ca pe o nouă atracție. El nu știa de legătura mea cu vrăjitoarea, nu știa de dezastrul de după, n-a văzut nici cum mă schimb la față, Încremenesc. Era prea ocupat cu dezbaterea lirică. Dar când a băgat de seamă că stăm de vorbă - ea mă zărise la rându-i și mă chemase lângă cearșaf - , probabil m-a felicitat În gând. Deși n-am stat prea mult lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
vină spre noi, ca o sferă de plumb ce se rostogolește pe masa de biliard de la o țintă la alta, de la unul la celălalt, să ne izbească fiecăruia frunțile. Farfuriile se clatină, pornesc, se ating, schimbă poziția, se înlocuiesc, revin, încremenesc iar, cum au fost. Oase ronțăite, coada unei așchii de cartof prăjit, rana tăiată în resturile de carne învechită, dormind în gelatina sosului sleit, sub protecția obosită a cuțitelor și furculițelor inutile. Și un castron mare, ca un iaz verzui
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ei nici unul care să-i semene, ar trebui imaginat. Un bărbat, să zicem, brun, cu chipul alb delicat și cu brațe puternice. Mai curând scund, cu o privire vie și mioapă și umerii drepți, ciolănoși. Zvâcnind ca un arc sau încremenind multă vreme, pustiit, cu ochii goi. Neglijent, zdrențăros. Vocabular pitoresc și maniere probabil distinse. Și surpriza unui glas de copil răgușit... S-ar afla, probabil, prin cărți, dacă nu chiar și printre cele vechi pe care îi plăcea să le
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
eliberează-te și eliberează din strâmtoare pe cei care merită, reînnoiește zilele orfanului. Obrazul ei e galben, ca luna. Trenul e pustiu, tărâmul pe care îl străbatem e pustiu, înghețat. Zâmbesc, încerc să zâmbesc, rânjet anapoda care strică înțelesurile. Trenul încremenește, am timp să-mi dau seama că trenul s-a oprit de mult. Sunt părăsit și pieziș. „Învață-ne a socoti zilele noastre, ca să putem dobândi o inimă înțeleaptă.“ Trenul și-a înfipt colții în gheața zilei, zace mulțumit și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
pământului excedentar, betonul, tencuiala, gura de vărsare... inginerul A.P. își cufundă fața în pătratul albastru al batistei, pe care o trece, de câteva ori, dinspre frunte pe obraji și pe gât. Curg secundele, căldura urcă, monotonia creșterilor mici, insesizabile, timpul încremenește, ziduri muiate, fragmentare, planșete fluide, brațele agățate de ele. Da, da... e vocea lui Tomski : „Mașina de scris... autorizație... Miliție... examen... mașinile de scris se prezintă la Miliție, da, m-au ținut trei ore, până mi-au aprobat“. Simte atingerea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
nimeni. Așteptă, funcționara nu reapăru. Urcă scările, ținându-se de bara rece. La un pas, înainte de-a ieși, îl ajunse din urmă râsul de copil fericit, batjocoritor, strident, dezlănțuit. N-avea curaj să coboare, nici să iasă la suprafață. Încremeni, fără a se putea urni. Se prinse, târziu, cu ambele mâini, de bara îngustă. Trase cu toate puterile, săltă la lumină. Reuși să se depărteze repede. Amețită de somn, strivită între trupurile balansând în ritmul autobuzului care frânează și iar
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
nici cei ce trebuie că ți-au luat urma. Căci, ți-au luat urma, nu-i așa? Am făcut semn că da. - Lasă-i să vină, zise Vindecătorul și mă Îmbie să intru Într-o casă de-a lor. Am Încremenit de cum am intrat. Pe jos era pământ drept ca În palmă. Pe margini, un fel de pânze acopereau niște trestii tocate mărunt, de parcă ar fi fost niște stive mărunte, tocmai bune să le dai foc. - Ba nu sunt pentru foc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]