2,617 matches
-
s-a dus. N-aș vrea s-o mai iau de la capăt... Apare necesitatea unui sistem etic personal... Fac impresia unei corăbii lipsite de cârmaci și lăsate pradă valurilor. Aici mă zbucium sub năvala pasiunilor și a simțirilor dezordonate, aici încremenesc într-o totală indiferență și oboseală. Îmi trebuie o cârmă, și această cârmă să fie etica mea personală! Am avut puțini dascăli deosebiți care să fi avut o influență pregnantă asupra dezvoltării mele intelectuale ori sufletești. și totuși au fost
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
supus unei tensiuni din ce în ce mai mari. Nu mă mir de faptul că nu ți-ai putut reține râsul din motive de bună-cuviință, dar că, dimpotrivă, ți-a venit să râzi din toată inima, în timp ce eu eram atât de consternat, atât de încremenit, încât până și C. și-a dat seama că „mă schimbasem la față“. și într-adevăr eram consternat, iar dacă aveam ori nu dreptate să fiu este o altă problemă: important era faptul că eu eram conster nat și că
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
La primul meu revelion în Germania, brusc, după miezul nopții, regele și-a făcut apariția în toiul petrecerii. Invitații au început să toarne forme de plumb 1. Eu doar mă uitam: plumbul topit, răsturnat din linguriță în apa rece, sfârâia încremenind pe fundul vasului într-o figurină neprevăzută. Mi-a devenit limpede că la fel stau lucrurile și cu regele, și că la fel aveau să se petreacă și cu animalul inimii. Ceilalți m-au rugat să torn și eu fantasma
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
cap. Am plecat de acolo și până la ieșirea din cimitir n-am mai scos o vorbă nici unul din noi, abia dacă ne mai puteam mișca picioarele. Buruienile erau insuportabil de frumoase, le simțeam că flămânzesc după mine. Păreau că vor încremeni și nu ne vor mai lăsa să ieșim pe poartă. Să fi fost buruienile un dar floral pentru morții care nu aveau pe nimeni, ori o ascunzătoare înflorită pentru asasinatele Statului? Sau amândouă deopotrivă? Sau nici una, nici alta, ci așa
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
încercare să vadă ce voi face după ce-mi ordonaseră să nu părăsesc hala gării, lăsându-mă pe deasupra fără bilet și fără buletinul pe care la vagonul de dormit trebuia să-l prezinți conductorului. Mizaseră pe faptul că voi rămâne încremenită în hală și că trenul va pleca fără mine. Iar după plecarea trenului ar fi venit să-mi spună că pierdusem trenul numai din vina mea, că nimic nu mă reținea acolo dacă aș fi vrut să plec. Toată povestea
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
simt pătrunsă până în măduva oaselor de un amestec de onestitate și înșelăciune. În România, hoții prinși erau fotografiați împreună cu prada și expuși cu numele și vârsta lor pe panouri, în magazine, ca niște absolvenți ai rușinii. Douăzeci, treizeci de fețe încremenite de frică, iar în dreptul pieptului câte unul dintre ei ținea niște cutii de chibrituri, un săpun sau un pumn de lumânări. Lipsa oricărei perspective proprii mă împinsese pe atunci să fur din magazine. Dar poate că și aceste fețe de pe
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
mea. Intrând în clasă, a zis aproape criptic: „Imnul“. Automat, copiii au format un semicerc, și-au lipit mâinile de coapse drepți ca lumânarea, au lungit gâturile, și-au ațintit ochii în sus. De la mesuțe săriseră copii, dar în semicerc încremeniseră, cântând, niște soldați. Care mai mult zbierau și lătrau decât cântau. Importanță nu părea să aibă decât intensitatea sonoră și ținuta corporală. Imnul era foarte lung, în ultimii ani i se mai adăugaseră vreo câteva strofe. Ca-n basmul cu
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
Sus, care se afla din belșug în această licoare zăvoiană, și s-au împărtășit din ea cu atâta convingere și smerenie fariseică până ce au căzut cu toții secerați sub sfântul tricolor. "Ardea... ...Arde... Aaaaaa.......aaaa......" Acesta, pleoștit și amărât foarte privea încremenit la grupul de luptători morți pentru patrie, care sforăiau țepeni, unii peste alții, căzuți eroic în apărarea simbolului național. Adevărați eroi, domnule! Cinste lor! Eternă recunoștință! Patria ubi bene! (Patria este acolo unde mi-e bine!) Și lor le era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
unde am găsit țărușii care jalonau locul viitoarei noastre case. Doamne, Doamne! El este cel care a zis că tu ai murit. Dar tu n-ai murit, nu-i așa? Noi credem în tine, ajută-ne! Nu ne lăsa! Stăteam încremeniți cu lemnul pe umeri, cu inima cât un purice, neîndrăznind nici să respirăm. S-a apropiat și mai mult de noi, examinându-ne fețele înghețate și înspăimântate. Deodată s-a luminat la chip, s-a dat un pas înapoi lovindu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
ați dat voi peste mine? Nu v-am zis că eu voi fi Dumnezeul vostru? Ai?? Zi, mă?! Dracul v-a luat, păpușilor! V-arăt eu vouă, nenorociților. Pui de viperă! O să dansați pe sârmă, bobocilor! Ne uitam la el încremeniți, neștiind ce se va întâmpla cu noi, ce are de gând să ne facă. Cum adică "să dansăm pe sârmă"? Atenție! Comanda la mine! Direcția postul de miliție, înainte, marș! Mergeam spre sat. Alături de noi pășea Leu, neliniștit și tulburat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
i-a răspuns pe un ton grosolan, brutal și amenințător: Taci, cucoană, și nu mai lătra; că vă vine rândul și vouă cât de curând! Ai răbdare! Așa că ține-ți pliscul odată! Noi, copiii, stând în capul oaselor, priveam absolut încremeniți la ceea ce se întâmpla. Nu scoteam nicio vorbă, eram paralizați. Mama plângea privind neputincioasă la ticăloșii care veniseră să-i aresteze soțul. Între timp, tata se îmbrăcase. Întinde mâinile! ordonă securistul. Tata era galben la față și cu vocea gâtuită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
științe umane, având însă subiecte legate de istoria medicinei sau de medicină, tout court. Ce frumos, mi-am spus, superb efort de ecumenism intelectual și de universalitate a cunoașterii academice, ceva care s-a cam pierdut în zilele noastre. Am încremenit când am văzut valoarea bursei propusă tinerilor talente medico-umaniste: 6000 de franci elvețieni pe lună, timp de trei ani de zile, plus diverse alte sume destinate "mobilității" academice. Repet, cred că a fost cea mai sofisicată formă de umilință pe
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
spune 33!”). A doua parte a filmului, care urma să demonstreze, desigur, cum că odată cu intrarea trupelor Pactului de la Varșovia, ordinea s-a instalat la Praga, n-am mai putut s-o privesc; am fixat ceafa mongolului din fața mea, stând încremenit până la sfârșit. În mod normal, ar fi trebuit să ies din sală, dar îmi era frică să mă ridic - m-ar fi văzut toată lumea, s-ar fi interpretat imediat ca un gest de protest al unui român, cine știe ce scandal s-
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
români ca să se ia măsuri...”, dar nu puteau avea încredere într-un șofer de Goskino. „În actualele condiții, se poate spune că au făcut un act de prietenie față de noi” - conchise Vali, cu un glas îmbunat de o sinceră îngrijorare. Încremenit sub pătură, i-am cerut să se așeze pe marginea patului și să mă asculte, căci îi voi vorbi de la suflet la suflet, ca unuia despre care știu cum și de ce a ajuns de la Rabat la București. Îi respect prea
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
și comode, fără nici o grijă, fără să bănuiesc ce mă așteaptă, când, chiar înainte de a trece drumul, filmul se rupe brusc și simt cum calc în gol și cad în ceva parcă fără fund. Mă zgudui din toate încheieturile și încremenesc în genunchi, fără să dau drumul cofrajului și celor două plase, cu fața înfiptă într-un zid de pământ. Stau așa preț de câteva minute, crezând că visez. Nu mă doare nimic. Las plasele și cofrajul cu grijă undeva jos
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
până ieșim pe Podul Michelangelo, slab luminat de câte-un far de mașină. În tăcerea ca de sfârșit de lume se aude în spatele nostru, la început slab, apoi tot mai clar, un fel de târșâit săltăreț, în pas cu noi. Încremenim de frică. Dacă ne urmărește cineva? Ne oprim, lăsăm sacoșa jos. Zgărmănatul încetează. Ne uităm de jur-împrejur: nici țipenie de om. Pipăim sacoșa și jumătatea de mortăciune, până când, foarte repede, ne luminăm: din cauză că am îndesat capul porcului cât am putut
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
putem hrănii găinile. După această primă reușită trebuia străpuns tunelul și pe verticală deoarece nu știam cum e vremea și aveam nevoie de aer. Am scos din magazie lănteți și am început să găurim vertical zăpada. Am reușit, dar am încremenit când cumnatul a anunțat că zăpada e de peste trei metri de înaltă. Cumnatul meu a continuat să lărgească gaura prin care vedeam cerul noros. Nu mai ningea. Eu am adus lemne de foc. Umpleam oalele cu zăpadă și le căram
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
voioșie în glas: „Băieți, e timpul să plecăm și încă iute!” Nimeni nu protestă, ca și cum le-ar fi fost agreabil acest lucru. Aproape că nici nu îndrăzneau să mai respire. Stăteau neclintiți ca stanele de piatră și afișau un surâs încremenit pe față, aveau ochii larg deschiși. Îl priviră în cele din urmă cu îndrăzneală pe Alin, punându-și toate speranțele în el, sperând că va fi demn de călăuză. Unul dintre ei adăugă: - La trap băieți! Să scăpăm de aici
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Nicky se abținuse să nu plângă. Ca orice mamă simțea amărăciunea aceea în suflet când afli că totul nu este în regulă cu copiii tăi. Ochii lui mari erau pierduți și goi aruncând săgeți de gheață. Surâsul lui era amar, încremenit pe chipul lui dar pentru o clipă se transformă în bucurie în prezența Carlinei, a mamei sale. - Știi, n-am mai plecat astăzi. Am rămas să mai discutăm. - Ce vrei să știi mamă? Nu are nici o importanță! Ce mai contează
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
același șoc rece. Numai că povestea e spusă în flashback, ceea ce vedem la început e de fapt sfârșitul, iar sfârșitul revine în buclă în punctul inițial : când vedem apărând TAB-ul în laptele zorilor, oprindu-se fix în același punct, încremenim în scaune. Pentru că acum știm cine sunt cei din TAB, știm că unul dintre ei este Costi, celălalt prietenul lui, i-am văzut tot filmul, iar șocul inițial, de a vedea doi tineri ciuruiți brusc, este adâncit de empatia pe
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
-ți exersa democrația gustului, alegând ceea ce dorești din tot ce s-a făcut în cultura lumii, e preferabil, zic eu, să cunoști ceea ce s-a făcut ; altfel, cum să alegi ? ! Or, aici, pare-mi se, cercul vicios invocat mai sus încremenește într-un viciu care nu mai vine din perpetuum mobile, ci din stop-cadru : tinerii cinefili, cum este cel citat mai sus, au dat cu nasul măcar prin ceea ce înseamnă un Griffith (un Eisenstein, un Welles...) ; ca atare, vorbesc în cunoștință
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
Așa că mă voi ridica și voi pleca. Mihai, întoarce brusc privirea spre mine doamna Teona, tocmai cînd eu încerc să mă ridic, iar vocea ei mă reașază în fotoliu. Nu ai impresia că am mers prea departe? mă întreabă surîzînd. Încremenesc, cu privirea fixă în ochii ei. O văd cum surîde și mă gîndesc imediat la ceva care să mă înfurie: comportarea inginerului-șef față de mine și de Don Șef. Simt cum mi-am căpătat puterea de-a mă stăpîni, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
iar în final să beau, rusește, o vodcă mare, rusească, dintr-un pahar cu sticla groasă, apoi să sparg paharul de podea, rusește, și-n drum spre ieșire să mă opresc și să fac pipi în piscină... Doamna Teona a încremenit cu zîmbetul pe buze și cu fericirea în ochi. Eu o mai privesc o clipă, asigurînd-o prin expresia mea fermă că e adevărat tot ce a auzit, schimb casca dintr-o mînă în alta, înclin capul domol și zic: La
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
biroului un biblioraft și începe să-l răsfoiască. Uitați-vă, îmi arată, acesta este tabelul cu repartițiile pentru blocul-turn aprobate de la începutul anului. Numele dumneavoastră nu apare. Poftiți să vedeți... Mulțumesc! Vă cred pe cuvînt, îi zic, simțind cum am încremenit, fără să mai pot face vreun pas, deși doresc nespus să cercetez și eu listele. O cărămidă mare, de plumb, s-a așezat pe creștetul meu și-o simt cum mă țintuiește locului. Am senzația aceea stranie că mă pierd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Dinu din rîs, eu nu am fost călcat decît o singură dată pe coadă și... am rămas fără ea. Domnul Florea bagă cheia în lăcașul de la portieră, dar cînd vrea să tragă portiera, o bubuitură surdă zguduie văzduhul. Rămînem cu toții încremeniți, uitîndu-ne la portieră. Un șuier strident se aude dinspre combinat. Fir-ar să fie! oftează inginerul Floarea, ștergîndu-și transpirația. Am crezut că mi-a pus cineva o bombă. De cînd cu filmele astea polițiste, am mereu senzația că trebuie să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]