5,478 matches
-
la care îndeamnă Primo Levi nu este numai o datorie evreiască și că memoria care face obiectul ei nu este numai o memorie evreiască? Ci înainte de toate exigența transmiterii de la toți și către toți a ceea ce bărbați și femei au îndurat în calitatea lor de oameni, și nu doar de evrei. Pentru ca memoriile noastre specifice să se împletească în istoria noastră comună de bărbați și femei. Și putem oare să uităm, noi, care nu suntem supraviețuitori, că, atât în Biblie cât
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
țară. Condiția de exilat în Occident a fost percepută de Soljenițîn într-un mod pe care scriitorul l-a descris prin metafora bobului de grâu între pietrele de moară. El s-a simțit captiv între două sisteme la fel de strivitoare. Soljenițîn îndurase povara sistemului comunist sovietic, dar, ajuns în exil, a simțit și povara capitalismului redus la consumismul degradant, perceput de el ca fiind sufocant pentru spirit. Discursul ținut la Universitatea Harvard, pe 8 iunie 1978, concentrează crezul lui Soljenițîn legat de
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
știa unde să-i așeze pe înțelepții Antichității. Datoria creștinească îi spunea să-i arunce pe acești păgâni în infern. Dar conștiința renascentistului nu putea accepta ca acești oameni cu minți luminate să se amestece cu ceilalți păcătoși și să îndure chinuri fizice. Și Dante a inventat pentru ei un loc special în infern 227. (trad. a.) Simbolul cercului se explică și la alte niveluri. Patria însăși este un cerc, un spațiu închis din care nu se poate ieși. Ideea apare
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
trăsnește-mă pe mine, păcătosul decît să... N-am apucat să termin, că o bubuitură năprasnică a trosnit la cîțiva metri de noi. Eu eram convins că mă caută pe mine și mă bag mai pe la mijlocul mulțimii, să nu se îndure Domnul ca, o dată cu mine, păcătosul, să mai ia și alți nevinovați. În mijloc era și mai rău, păcătuiam și mai mult, fetele erau neglijente și mă împungeau cu ce aveau ele mai frumos, fără să vrea. Închideam ochii să nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
să le ia. Porcul este la coliba din Sărătură. Găini n-am decît două și nimeni nu le poate prinde, că s-au sălbăticit, se lăuda o pămînteancă. Vaca este a mamei. Bătrîna are peste optzeci de ani. O să se îndure să o ia la pușcărie? Ba bine că nu! Pe Moroșanu nu l-a luat? Da, dar el a cîntat "Trăiască Regele". Asta așa este. Cine l-a pus? Era beat, săracu'... Cum eram pe postul de spion în liniile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Da, sigur, dar tot simt nevoia să... cum să spun? Schimb discuția spre enigmatica și bătrîna casă ce străjuiește o bucățică din strada Sărăriei. Am îngrijit bătrîna și mi-a lăsat-o mie. Trebuie s-o refac, dar nu mă îndur. Ca să nu-i stric șarmul... Deschide ușa de la intrare. Scîrțîie, așa cum îi stă bine unei uși vechi. Se deschide pînă la un punct, apoi nu mai vrea, că se agață de dușumea. Spre deosebire de alte uși, aceasta se deschide spre interior
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
scoatem ceva de la el. Vreun bănuț sau vreun cuțit de silex. Din înaltul colinei se vede cum Tibrul șerpuiește într-o uriașă și strînsă sinusoidă, dorind parcă să strîngă în brațele sale cît mai multă patrie. Sau poate nu se îndură să se arunce prea repede în apa sărată a mării. Mai întîrzie și el intrarea în anonimat. Aici, printre coline sale, are personalitate, este adorat și respectat. Este aproape un rege și oferă viață cu generozitate. De la gîzuțe și țînțari
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
unor case, inundate de flori, opresc procesiunea și sfîntul părinte îngenunchează ca să ridice rugă lui Iisus. De la ferestre se aruncă petale de trandafir de către gospodine. Ninge gros cu flori peste noi și se așterne covor gingaș pe care nu mă îndur să calc. Șiruri lungi purced baldachinul sub care preotul poartă Sfînta Cruce. Copii, pînă în cinci ani, cu aripioare îngerești, presară petale din coșulețe. Străbatem străduțe care au fost stropite cu sînge, cu iubire, cu sete de a trăi, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
-o două sute de dinari. O familie o luase cu mașina (de fapt chiar eu) și deși n-a plătit transportul, hotelul a ruinat-o. Dorm pe jos cu voi în cameră, se ruga ea la tînăra pereche care s-a îndurat s-o ia în periplu. Dar sîntem tineri, nu înțelegeți? Eu adorm cît ai clipi, încerca disperată. N-a fost chip și a plătit o cameră specială pentru ea. Nici în mașină n-au lăsat-o să doarmă. Putea fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
de foame. Preocuparea principală este găsirea unei bucăți de pîine. Toți vînd ceva, de la naive brățări din sîrmă de cupru și pînă la extrem de stilizatele statuete din lemn de abanos. Ca alb ești privit ca un nabab care nu se îndură să arunce cîteva firimituri celor flămînzi. Ei nu înțeleg că n-ai nevoie de brățara din sîrmă de cupru, grosolană și fără gust. Nu-i scump, domnule, de ce nu cumperi? Dacă nu-i scump ei nu pricep de ce n-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
corpul. După lux, palate, victorii militare, haremuri, a urmat cușca aceea diavolească. Lumea îl privea ca pe un maimuțoi. Îmi închipui comentariile și jalnica sa viață între resturile proprii și hrana aruncată în batjocură. Umilința fără margini pe care a îndurat-o este un chin mai îngrozitor decît tortura. Încep să simt boarea unui vînt mîngîietor și simt plăcerea aromei de cafea. Sigur, nu voi fi acasă, dar am certitudinea că în viitor voi fi alături de ai mei. Cu lumînarea aprinsă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
sfînt. Doctorul Ortiz a rămas uluit de superba operă pe care o reprezenta acest baston. Era greu, dar nu obositor, un sprijin la făcut plimbări lungi prin oraș, prin parc. A mulțumit tuturor și, din momentul acela nu se mai îndura să se despartă de baston. A doua zi după ieșirea la pensie, spre seară, doctorul și-a propus să "tragă o fugă" la spital. A făcut-o zeci de ani în fiecare zi. Un drum arhicunoscut de un sfert de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
aceeași enigmă plimbîndu-se cîteva zile prin București și Caracas, prin Havana sau Shanghai? Dar Sarcelles este poate suficient pentru neliniște... De ce nu vedem bîrna din ochi, de ce acceptăm inacceptabilul? De unde aceste legături ale imaginației în care ne încătușăm ca să putem îndura aberantul ca pe ceva natural? RĂSPUNSURILE "ȘTIINȚEI POLITICE" Limbile noastre moarte sînt cuvinte pentru a răspunde. "Ideologia dominantă" spunea marxismul. "Hegemonie", preciza Gramsci. Astăzi, ca să eliminăm acest reziduu copleșitor și inclasabil de măceluri disciplinare, vom spune "consens". Cuvîntul iese în
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
n-a auzit nimeni de „război“. Sau „zăpadă“. Așa că nici noi nu știam ce e acela zgomot. Sunetele - o realitate străină. Stăteam acolo, pe paturile noastre tari, cu cearceafurile făcute sul de la zvârcoleala, de la învârtitul pe ambele părți, și ne înduram spovedaniile, jucam șeptic, mâncam când ne chema Sue Ellen la masă. Ca la cantina săracilor. Și atunci Sue Ellen urla la vreun aparținător mai nesimțit care voia să se hrănească din alocația de hrană a bolnavului, îi explica măgarului că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
vorba despre o figură de stil, uneori lucrul ăsta nu se întâmplă. Ei nu înțeleg sau nu vor să înțeleagă. În ceea ce mă privește, am avut norocul să întâlnesc destui binevoitori printre oamenii de afaceri, sigur că unora le-am îndurat părerile lor despre artă. Au scris și ei în tinerețe. Între timp, s-au luat de afaceri, dar, dacă se țineau consecvent de scris, dădeau clasă multora dintre impostorii de azi. Însă mai ales printre fețele bisericești am găsit generoși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
ale puștilor. Părintele avea categoric ceva de show-man. Într-un final, părintele a dat cu ochii și de mine. Acuși vine, mi-a zis. Doar să dea o fugă de vreo oră jumate la o înmormântare. Și după aia se îndură și de mine. Uite-acuși. Ei, și când a venit, după trei-patru ore, mi-a făcut semn să mă apropii. Ținea pumnul strâns și iscodea cu privirea în juru-i. Logic, am dedus că în palma lui e „sponsorizarea“. Și mi-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
și unul deștept. Ăla prost se ducea la cârciumă, stătea singur cuc la o masă, nu-i dădea nimeni bună-ziua. La pensie nici n-a avut unde să se ducă. A stat câțiva ani într-un canton, până s-a îndurat fi-su’ să-l ia la el la bloc. Ălălalt, deștept, a făcut vreo trei case. Mereu cu teșchereaua plină. Când intra în cârciumă, să trăiți, nu vreți să beți ceva? De când i-am zis lu’ Adrian (așa-l chema
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
asta nu-i rău. Cinstea implică întotdeauna și o anumită doză de intoleranță. E o chestiune de igienă. Cred că dac-ar veni mai curînd căldura, toate mi s-ar părea mai ușor suportabile. Aș pleca undeva să nu mai îndur umilința frigului. Îmi pare rău că atîta viață ni se risipește prin ciuda întru frig. Prezența [T.] continuă să fie cea mai aleasă bucurie a mea aici. Dacă auzi că m-au legat, să știi că din cauza ei! Îmi pare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
fără nici un rost? Oare Dumnezeu ne-a dat viață doar așa, ca să aibă pe cine supune la suferințe? Pentru că așa apare în viziunea Bisericii. Am început să înțeleg tot mai clar că starea unei societăți, suferințele pe care oamenii le îndură se datorează tot lor, sunt consecința propriilor lor greșeli. (Nu pentru Adam cum spune Biserica). Ce se poate face concret în aceste condiții? Singura modalitate este o activitate pe termen lung de educare, de învățătură, de înțelegere. Este exact ceea ce
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
la primul ,,careu” să ies în față, să arunc arma și să-i dau la dracu cu armata lor cu tot. Dar întâmplarea a făcut să fie duminică, după amiază am avut liber, mi-am revenit și ...am ales să îndur mai departe calvarul. Oricum, n-ar fi fost o mișcare înțeleaptă din partea mea; aș fi fost probabil băgat la pușcărie, iar apoi ar fi trebuit oricum să fac și restul de armată. Apoi îmi amintesc de o scenă care s-
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
zgomote, am renunțat la plângere iar fix a doua zi, acesta a dat altă petrecere, cu tropăituri care mai de care mai apăsate. Atunci am înțeles cu ce fel de individ am de-a face. Nu puteam face nimic, am îndurat ani de zile, iar după ’90, după ce mi-am făcut atelierul, am început și eu să-l deranjez pe el. Eu n-o făceam într-adins, din dispreț pentru celălalt așa cum îmi făcea el mie, ci pentru că nu aveam altă
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
considera că am depășit momentul critic și că pericolul a trecut. Doamne, îți mulțumesc, Doamne, că ne-ai salvat și de această dată. Nu, Doamne, nu sunt supărată pe tine, dar nu doresc nici dușmanilor mei să treacă prin suferințele îndurate de acești copii nevinovați... "Voi milui pe cine vreau să miluiesc și mă voi îndura de cine vreau să mă îndur." (Romani: 9-15) Și care sunt preferații tăi, Doamne? Care sunt simpatiile tale? Pe cine vrei să miluiești cu augusta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
că ne-ai salvat și de această dată. Nu, Doamne, nu sunt supărată pe tine, dar nu doresc nici dușmanilor mei să treacă prin suferințele îndurate de acești copii nevinovați... "Voi milui pe cine vreau să miluiesc și mă voi îndura de cine vreau să mă îndur." (Romani: 9-15) Și care sunt preferații tăi, Doamne? Care sunt simpatiile tale? Pe cine vrei să miluiești cu augusta-ți bunătate? Că în ceea ce ne privește... ne-am lămurit!! Mergând să aducă tizic pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
această dată. Nu, Doamne, nu sunt supărată pe tine, dar nu doresc nici dușmanilor mei să treacă prin suferințele îndurate de acești copii nevinovați... "Voi milui pe cine vreau să miluiesc și mă voi îndura de cine vreau să mă îndur." (Romani: 9-15) Și care sunt preferații tăi, Doamne? Care sunt simpatiile tale? Pe cine vrei să miluiești cu augusta-ți bunătate? Că în ceea ce ne privește... ne-am lămurit!! Mergând să aducă tizic pentru foc, mama a făcut o constatare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
aripilor largi ale pelicanului, hotărât să-și apere puii de la moarte oferindu-le inima ca ultim argument al sacrificiului matern. Copii mei! Copii mei! Unde ești, Dumnezeule?? Cu ce-au greșit copiii mei?? Câtă nedreptate! Și plângea hohotind pentru suferințele îndurate de noi. "Bătrânul pelican se-ntoarce obosit A răscolit pământul, dar pește n-a găsit. Oceanul era gol și plajele deșarte Înflămânziți, copiii se îndreptau spre moarte. Neputincios, pescarul privi învins spre cer Lovind în pieptu-i moale cu ciocul lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]