2,700 matches
-
o ușă joasă care închidea un colț. Pe ușă erau rafturi de cărți desenate în trompe-l’oeil: imagine de efect, ce permitea prelungirea unei biblioteci mai degrabă sărăcăcioase, în care câteva cărți adevărate ce nu fuseseră niciodată deschise se învecinau cu tomuri de cod civil și de drept comun. La capătul curții se aflau cabinetele și un grătar mare, ca două brațe sub care erau stivuiți buștenii. Când Louisette aduse jambonul și jumările, fu primită cu o exclamație. Nu cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
provoc destinul, îl provoc și pe el, cu trupul acela transbordat de pe targă pe pat, un tânăr bătrân îmbrăcat sport, cu trupul întreg, nu ca femeia din fața lui, al cărei picior este inflamat și sângerează, sau ca aceea care se învecinează cu noi, dincolo de perdea, prin pielea transparentă i se pot vedea oasele mâncate de boală, iar peste față poartă o mască albă, de parcă ar exista pe lumea asta ceva și mai periculos decât propriul diavol dinăuntrul ei. De ce am încuviințat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
și le citea niște slujbe. Tata îl ajuta, pentru că, de obicei, îi ducea legați la biserică și apoi veneau pe picioarele lor, vreau să spun fără să mai fie legați, eliberați de duhurile rele după slujbele respective. Pământul preotului era învecinat cu pământurile noastre, drept pentru care mama era înspăimântată și-mi spunea mereu să țin ușa încuiată: „Ai grijă să nu-ți facă ceva nebunii popii”. Acesta a fost primul meu contact cu psihiatria. C.Ș.: Cum de te-ai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2257_a_3582]
-
fel, că povestea nu e a noastră, nu e a voastră, a celor ce-acum o ascultați, ci a posterității noastre și a posterității posterității voastre. După câteva ore bune de zbucium, Marea Neagră, asemeni unei țări ce se trezește brusc învecinată cu un imperiu barbar de care era până atunci depărtată printr-o mare cultură, se potoli. Cei trei moldoveni și cu țigăncușă stăteau pe prora în niște jilțuri de răchită, privind visători jocul leneș al valurilor. — La ce te gândești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
după-amiază. Abia mai târziu, pe la orele 22, puteai auzi dintr-o gondolă singuratica voce de tenor a vreunui îndrăgostit bine dispus intonând o serenadă, dar el era rapid redus la tăcere de ploaia de roșii, pensule, șuruburi azvârlite de la geamurile învecinate de harnicii venețieni care trebuiau să prindă gondolele de dimineață. Noaptea venea senină. Deasupra orașului se ridica, precum un abur subțire, sforăitul puternic al Dogelui, însoțit de sforăiturile mai timide ale supușilor săi. Episodul 146 AMORUL LA VENEȚIA Așa era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ea, am preferat să-mi caut un apartament fără gazdă. Trebuia să fie ceva În estul orașului pentru că nu-mi permiteam să dau mai mult decât plăteam pentru camera Închiriată. În sfârșit, Anton găsi un loc Într-o clădire dezafectată, Învecinată Într-o parte cu un cimitir, iar În cealaltă, cu o piațetă modestă dar fermecătoare. — Ce-ți treb’e mai mult de-atât? se Întrebă În timp ce eu, Încă bănuitor, inspectam un geam spart, acoperit cu ziare. Într-o parte, viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Omul Își vârî o mână În buzunar; cu cealaltă, Încerca să-și curețe dinții cu o scobitoare care părea ridicol de minusculă În pumnul său vânjos. Patru stații mai Încolo, tramvaiul coti spre piața mare unde secția de poliție se Învecinează cu hălile pieței și cu stația Stadtbahn-ului. Omul Înhăță sacul de cartofi. Dar am coborât doar eu. De când au Început lucrările la noua stație de metrou cu câțiva ani În urmă, haosul se instalase În acestă parte a orașului. Totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
nu ca În „Daddy“, ci ca În „DAD“: Deliberată Amânare a Durerii. Principiul DAD era aplicat fiecărui moment al vieților lor. Dacă, de pildă, se Întâmpla ca una din fete să se Împiedice și să se julească Într-o cameră Învecinată cu a lui, Își ținea plânsul În frâu, Își apăsa strâns mâna pe rană, cobora În vârful picioarelor până În bucătărie sau În grădină, se asigura că era destul de departe ca să nu poată fi auzită, și abia atunci, abia acolo, dădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
nesfîrșite sunt mesajele unui secol epuizat, fragmente dintr-o memorie sfărîmată. Cînd am ajuns însă în fața librăriei Verdeau am descoperit că nicăieri nu era marcat numele lui Guy Courtois. Iar lîngă librărie nu se afla nimic, altfel spus nu se învecina cu nicio ușă, cu nicio intrare pe care să scrie GUY CoUrtoIs. nu, librăria era înghesuită între un cabinet de filatelie preistorică și un studiou fotografic de modă veche. n-am avut de ales decît să intru în librărie și
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
le-ar fi refuzat pe vremea cînd nu era decît un asociat, un colaborator extern al Serviciului. Acum nu avea încotro, cineva trebuia să spele și latrinele în lumea asta!, se achita corect, cu un sentiment de sastisire în suflet, învecinat cu greața de sine. Era un om la patruzeci și cinci de ani, în acel an, către toamnă va împlini patruzeci și șase, burlac, se simțea primejduit de vîrstă și de împrejurări, nu e ușor să te stăpînești cînd vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
dorea nimic și cuvintele ei nu erau decît o repetare mecanică a spuselor lui K.F. O, niciodată K.F. nu s-ar fi adresat negustorului ori vizitatorului, ea stătea de vorbă cu Sofie care o privea cu un fel de admirație învecinată cu extazul. "Tul, brocart, olandă" spunea K.F., plimbîndu-și ochii peste rafturile gălbui pline cu valuri de pînzeturi și stofe, "tul, brocart, olandă" repeta domnișoara Sofie, fără să privească la gesturile elegante, caraghios de elegante cu care vânzătorul răsturna pe tejghea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
având statut de efigie divină, cu masca imaginilor de cult. Ea rămâne totuși semnul unei alterități care îl deosebește pe erou de cor, alteritate datorată raportului său privilegiat cu zonele aflate la limita spațiilor nelocuite, a regiunilor învăluite de tenebre, învecinate cu împărăția morților. Purtând marca unui semn divin și, în același timp, a unei relații cu moartea, ca în cazul măștii de cult, masca eroului tragic sugerează totodată primejdia și teama. Oare spectatorul, aidoma corului, nu e înspăimântat de destinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
urmă, suportabilă - cu diferența, cu diferitul, fondator al unui soi de integrare a alterității în deschiderea către Celălalt, el este și cel ce croiește drumul spre experiența alterității sub forma ei cumplită, amenințătoare, o alteritate devastatoare implicând haosul și moartea, învecinată cu cea figurată de Gorgo. Cât despre Gorgo, aceasta este întruchiparea alterității absolute, forța terorii în stare brută, materializată într-o mască monstruoasă (aici umanul și bestialul se amestecă). Înfățișând oroarea, groaza, spaima în stare pură ca dimensiune a supranaturalului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
pe mine pe malul celălalt”. Splendidă piesă no, în care omul mort și cel viu își asumă, rând pe rând și împreună, trecerea. Teatrul no ne conduce, astfel, spre acele spații-frontieră de la marginea vieții, în acele locuri unde viața se învecinează cu moartea, unde omul adastă o clipă înainte de a trece pragul morții, locuri din care Craig și Genet vor dori să facă orizontul artei teatrului. Chiar și în piesele no „din lumea reală”1, unde shite nu incarnează nici o figură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
vorba despre un vis, acesta avusese o „încărcătură de real” atât de mare și atât de înfricoșătoare prin însăși senzația de realitate pe care o produsese, încât ar fi putut să fie socotit o pură halucinație, manifestarea unei stări delirante, învecinate cu nebunia. Pentru umbrele moderne ca și pentru cele antice, întâlnirea cu fantoma se plasează întotdeauna la intersecția dintre experiența morții, cea a visului și cea a nebuniei; tot aici, la aceeași răspântie, se află și teatrul. Figurile peregrinării fantomatice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
să sugereze „nașterea și moartea - două noțiuni complementare” ce exprimă astfel esența spectacolului. Căci dacă regizorul construiește Clasa moartă în jurul a două universuri, cel al copilăriei și cel al bătrâneții, o face pentru că, aflate la limita realității pragmatice, ele se învecinează amândouă cu starea de neant. Figurând copilăria cu ajutorul unor mici manechine inerte și dând chiar și actorilor reali - întruchipări ale bătrâneții - un aer cadaveric, de ființe „de pe altă lume”, Kantor pare să caute expresia ultimă - și cea mai concentrată - a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
Ada, din voia sentinelei cumpărată cu tutun, și care venea cu un ceas mai târziu decât trebuia, ca să mă ducă înapoi la pușcărie. În seara neagră ca păcura, când clopotul de la intrare sună prelung și puternic, Sora Nineta din camera învecinată cu a noastră, improvizată pentru dânsa ca închisoare pentru femei, și în care mai avea de stat vreo zece luni, fiindcă șterpelise niște medicamente din spital, ne informă pe gaura cheii, că maiorul venise însoțit de un ofițer. Îl auzirăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Centrul Artelor, o imitație de templu roman construit de victorieni. Sediul central al poliției era o mărturie a devotamentului antreprenorului față de clădirile urâte. Dar era la o aruncătură de băț de primărie, de consiliul local, unde mai pui că se Învecina cu vreo zece puburi. Puburi, biserici și ploaie. Trei lucruri pe care Aberdeenul le avea din belșug. Cerul era Întunecat și apăsător, iar strălucirea de sodiu a luminilor stradale dădea dimineții un aspect bolnăvicios, de parcă străzile ar fi fost măcinate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
dădu În lături și o polițistă cu nasul roșu intră clătinându-se din zăpadă. Pe când se ruga pentru o ceașcă de Bovril, Logan reveni la lista lui de perverși, violatori și pedofili. Erau doi Înregistrați În Ferryhill, zona care se Învecina direct cu Duthie Park, dar ambii fuseseră arestați pentru violarea unor femei cam de douăzeci și cinci de ani. Nu era prea probabil să răpească, ucidă și să abuzeze băieți de patru ani, dar Logan trimise două mașini de patrulare pentru orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
6). De altfel, este posibil să fie vorba de o influență din zona centrală a continentului, odată ce credințele și legendele populare comentate mai sus au fost culese anume în zone din Transilvania și din nordul Moldovei, unde românii s-au învecinat cu populații catolice și protestante. „Credința că strigoii se ung cu o alifie specială și ies din casă pe horn” - credea Mircea Eliade - era „mai puțin frecventă” în spațiul românesc (115, p. 163). Rămâne deci de văzut dacă și în ce măsură
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Slobozia-Hlipiceni, ar fi făcut parte din comuna Todireni, că o fi adevărat sau nu, nu am putut găsi un act doveditor, dar cert este că alături de Hlipiceni pe dealurile de pe malul drept al Sitnei era o mare moșie ce se învecina cu cele din Bâznoasa, iar pe valea Jijei, după cum am amintit, se învecina cu moșia Albești. Singura dovadă veche a localității Hlipiceni rămâne biserica și cimitirul situat în culmea Dealului Ponor. Cert este că populația de aici era și este
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
nu, nu am putut găsi un act doveditor, dar cert este că alături de Hlipiceni pe dealurile de pe malul drept al Sitnei era o mare moșie ce se învecina cu cele din Bâznoasa, iar pe valea Jijei, după cum am amintit, se învecina cu moșia Albești. Singura dovadă veche a localității Hlipiceni rămâne biserica și cimitirul situat în culmea Dealului Ponor. Cert este că populația de aici era și este evlavioasă și ca atare și-a ridicat o biserică, care cu timpul s-
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
Slobozia-Hlipiceni, ar fi făcut parte din comuna Todireni, că o fi adevărat sau nu, nu am putut găsi un act doveditor, dar cert este că alături de Hlipiceni pe dealurile de pe malul drept al Sitnei era o mare moșie ce se învecina cu cele din Bâznoasa, iar pe valea Jijei, după cum am amintit, se învecina cu moșia Albești. Singura dovadă veche a localității Hlipiceni rămâne biserica și cimitirul situat în culmea Dealului Ponor. Cert este că populația de aici era și este
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
nu, nu am putut găsi un act doveditor, dar cert este că alături de Hlipiceni pe dealurile de pe malul drept al Sitnei era o mare moșie ce se învecina cu cele din Bâznoasa, iar pe valea Jijei, după cum am amintit, se învecina cu moșia Albești. Singura dovadă veche a localității Hlipiceni rămâne biserica și cimitirul situat în culmea Dealului Ponor. Cert este că populația de aici era și este evlavioasă și ca atare și-a ridicat o biserică, care cu timpul s-
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
place să repet spusele lui Hans Magnus Enzensberger, un autor care scrie cu umor despre acești anacronici care se încăpățânează să fie poeții, dar care face și elogiul analfabetului. Pentru acest neamț în vârstă, faptul că poezia mai există "se învecinează cu un miracol." Cu cât înaintăm în post-istorie, cu atât se găsesc oameni destui care să spună un vers pe de rost sau să-și cânte oful într-o formă de lirism sau alta: "Poezia este singura formă literară, care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]