4,216 matches
-
-i prinsese un colț din fustă. I se păru că aude un geamăt și începu să cerceteze atent peretele și stâncile din jurul lui. - Veronica! strigă de mai multe ori, înaintînd încet de-a lungul peretelui. Auziră amândoi geamătul, apoi câteva țipete scurte, urmate de cuvinte necunoscute, pronunțate repede, ca într-o incantație. Numai după ce ajunse lângă stâncă, înțelese. Căzând, stânca se oprise chiar în dreptul scorburii unde se adăpostise Veronica, astupînd-o aproape în întregime. Dacă n-ar fi auzit-o gemând și
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
le-ar putea studia acum. Dar până unde vom ajunge? Până la protolimbajele nearticulate?... Și apoi?... La jumătatea lui decembrie avu cea mai stranie experiență. Din fericire, era puțin înainte de miezul nopții, încă nu adormiseră. Veronica izbucni într-o serie de țipete guturale, preumane, care-l exasperară și-l umiliră totodată; i se părea că o asemenea regresiune în animalitate nu ar fi trebuit încercată decât cu voluntari, nu cu un subiect inconștient. Dar, după câteva clipe, au urmat grupuri de foneme
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
un pachet de jurnale și încercă ușor capacul. Făcu semn cu capul, și Iconaru, trecând lanterna în mâna stângă, îl ajută cu dreapta să deschidă lada. Scârțâia atât de strident, încît se opriră de mai multe ori, speriați de aceste țipete neașteptat de puternice, metalice, sinistre. În cele din urmă, izbutiră să ridice capacul. Îi surprinse albul imaculat al cearceafului și un miros pătrunzător de camfor, naftalină și busuioc. - Cum se vede și aici, ca în cele mai mici amănunte, mâna
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
mai repede, clipește din ochiul stâng : un tic survenit în ultima vreme în momentele de încordare nervoasă, atunci când altceva decât voința lui îi antrenează jumătate de obraz într-o strâmbătură. Mânerul neted al coupe-papier-ului în palma ușor umedă, prea caldă, țipătul hârtiei de mătase sub ascuțișul de fildeș. Irisul verde-spălăcit gonește de la un colț al ochiului spre celălalt pe sclerotica cu pete gălbui și nervuri însângerate de vinișoare sparte. Un neg albicios, ca o prună mănată, prins în colțul ochiului îl
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
îți zgârie timpanele. Nu, inutil stai, ea n-are de gând să se oprească, n-are nici măcar gândul să întoarcă înapoi capul ca să te vadă ! Așa că mai bine pornește-o iar în urma ei, altfel vă veți trezi jucând cache-cache, cu țipete și alergături, prin grădină ! Mergi, gâfâind ușor, în urma ei, ca să o somezi într-un fel să se oprească. Oh, de n-ai fi întors capul ca să te asiguri că nimeni nu a înregistrat prea timpuria ta sosire, acum n-ai
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
brațele patetic deschise, iese în întâmpinarea micuței Yvonne, pe care, cu îndrăzneală, Nela o împinge de la spate prin ușa întredeschisă. — ...Hai, mon petit, hai, îndrăznește... Micuța face câțiva pași și apoi, speriată de așa multă lume, se repede, cu un țipăt scurt, înapoi între fustele Nelei. Cu mâinile lăsându-i-se încet-încet, ca spițele unei umbrele ce se închide, Profesorul Mironescu privește derutat spre jețul soției sale. Da, Sophie cea înțeleaptă pare să aibă și de astă dată dreptate : programul fetiței
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
încearcă să desfacă pumnișorul strâns cu forța, descoperind, deodată, cu uimire, câtă putere pot avea niște degete palide și subțirele. Și tocmai pentru că simte că nimic rău pe lume nu poate veni din partea indulgentului Papa, Yvonne începe să țipe. Un țipăt ascuțit și neîntrerupt umple salonul, ca o sirenă de alarmă. Domnul Ialomițeanu râde și schimbă priviri de complicitate cu Margot. Iar doamna Mironescu, păstrând pe chip o expresie echilibrată între victorie și nemulțumire - iată dandanaua promisă ! -, se îndreaptă spre clopoțel
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
neatent și binevoitor, potrivindu-și rama ochelarilor pe nas. Freamătul viu și odihnitor al camerei îl înconjoară, briliantele unei broșe scânteiază într-un jabou, dantelăria spumoasă a unei dantele despică penumbra... Ferește ! Vai de mine, donșoară ! Ferește ! Foșnet de fuste, țipete, tropăituri, zgomot de cești lăsate în grabă pe farfurioare. Și totuși el, cel fără de reflexe, el, distratul ochelarist, a ajuns, dintr-un salt, primul. El desprinde mânuțele umede ale Yvonnei - cum de pot fi atât de mici ? - de pe marginea măsuței
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ochi pumnișorii pe care ea și-i întoarce iarăși, cu o nebănuită putere. — Nu, nu i s-a întâmplat nimic, le explică Profesorul răbdător, savurându-și cu modestie triumful. Nu i s-a întâmplat nimic, s-a speriat doar de țipete... Și chiar acesta este adevărul. De țipetele lor s-a speriat și de ei toți, ce s-au repezit deodată. Cât despre pericol, era chiar inexistent, de vreme ce se isprăvise de servit ceaiul. Chiar acesta este adevărul, dar postura de salvator
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
întoarce iarăși, cu o nebănuită putere. — Nu, nu i s-a întâmplat nimic, le explică Profesorul răbdător, savurându-și cu modestie triumful. Nu i s-a întâmplat nimic, s-a speriat doar de țipete... Și chiar acesta este adevărul. De țipetele lor s-a speriat și de ei toți, ce s-au repezit deodată. Cât despre pericol, era chiar inexistent, de vreme ce se isprăvise de servit ceaiul. Chiar acesta este adevărul, dar postura de salvator o aștepta de multă vreme. Așa că își
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
spre șnurul clopoțelului. Ia-o și du-o în camera ei, îi spune cu răceală Nelei, arătându-i-o pe Yvonne, ascunsă din nou sub masă. Roșie, transpirată și ciufulită, fetița se lasă greu dusă spre ușă, cu obișnuitul ei țipăt ascuțit și neîntrerupt. Amurgește. Lămpile cu gaz aerian din stradă nu s-au aprins încă, dar zborul lăstunilor s-a întețit ; vin cu iuțeală în picaj, ca niște funebre aeroplane, și doar ferestrele duble opresc țipetele să intre în liniștitul
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ușă, cu obișnuitul ei țipăt ascuțit și neîntrerupt. Amurgește. Lămpile cu gaz aerian din stradă nu s-au aprins încă, dar zborul lăstunilor s-a întețit ; vin cu iuțeală în picaj, ca niște funebre aeroplane, și doar ferestrele duble opresc țipetele să intre în liniștitul salon. — Totuși, există o explicațiune chiar și pentru lucrurile mai... neașteptate... Domnul Ialomițeanu se oprește, puțin încurcat, și tușește dregându-și glasul. Amabil însă, așa cum îl știe o lume întreagă, Profesorul Mironescu îi continuă fraza. — Da
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
riscul foametei și al morții... À votre aise !, i-am tăiat vorba scurt, atrăgându-i atenția că ne expunem din nou comentariilor servitorilor, dar cred că grija mea pentru aparențe a înverșunat-o mai tare. Drept care s-a năpustit cu țipete și lacrimi asupra mea, reproșându-mi egoismul și răceala mea, ce ar fi stricat totul, cauzându-i răni în suflet chiar dinainte de căsătorie etțetera, etțetera... Atunci de ce a insistat atât pentru căsătorie ? pentru copil ? înspăimântător mi s-a părut nu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
asemenea situații salvează cineva care prinde frâul și, cu toată gravitatea momentului, îmi amintesc că am mai gândit acest lucru, cu disperarea că nimeni nu era primprejur ca să facă gestul. Și într-adevăr, cine ? Un fum negru umplea aerul și țipete îngrozite, și urlete, dându-mi, toate laolaltă, senzația iadului. Cât a durat ? Nu știu. Instinctul birjarului sau al calului a oprit totuși trăsura, ajunsă ca vai de ea. O roată îi sărise. Birjarul tremura tot, ca și mine. În plus
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
vorbesc despre unde o să facă Revelionul. Tudor exersează cîteva figuri de dans cu ochii pe afișul enorm cu Limahl lipit pe ușa camerei prietenii lui. Adidașii Lotto nu mai apucă să ajungă subiect de discuție, pentru că de afară se aud țipete și sunete ciudate, strada răsună de parcă e o scenă de luptă. Se aud focuri de armă. Tudor sună acasă și maică-sa Îl roagă să vină repede. Prietena lui Îl roagă să mai stea cu ea, pentru că e speriată. Tudor
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
de teatru, de turnee, se pare că nu se plictisesc. La 11 noaptea, cineva taie lumina, astfel că tot teatrul se cufundă În beznă, tentacule palide și Înșelătoare pătrund din stradă, prin ferestrele enorme. De la etajul de jos se aud țipete și rîsete. Cineva răcnește din capul scărilor o explicație, probabil tot pompierul, ca să audă toată lumea: E o strategie, e mai bine să nu fim văzuți de-afară de inamic! Cei doi pleacă bîjbîind la lumina unei brichete să-și ia o
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
un foc În aer. Maeștrii pot să recunoască, În străfulgerarea de lumină născută de capsa pistolului, piese din costume și butaforii de scenă, un coif roman din Titus Andronicus, paloșul lui Ștefan din Apus de soare, o armură. Se aud țipete de la etajul de jos și cei doi rîd sonor și strigă să audă toată lumea că nu s-a Întîmplat nimic. Nu s-a Întîmplat nimic, sînt caraghioșii ăștia de la scenă care patrulează prin teatru, să nu-i omorîți din greșeală
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
la un moment dat verdele crud al frunzelor emite și el sclipiri vegetale, mai ales atunci cînd vîntul cald clatină coroanele. Și mai sînt În acest peisaj zgomote domestice, se adună Într-un zumzet calm din care uneori se ridică țipete vesele, scîrțîit de uși străvechi sau zornăit de farfurii - o mașină frînează violent În stradă. Și ce mai avem? Încrederea că o să fie bine... MÎine, există mîine, mîine e o zi bună de trăit. — Gata, bă, ho, terminați odată, vin
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
una ca asta. Nu e un gînd, e un vertij, e ceva ascuțit care-mi trosnește surd În oase, Într-un fulger de crispare, aproape că-mi tulbură privirea. What a strange thing to happen to a little boy! aud țipătul lui Paul Auster În fața bătrîneții. Dar puțurile de tăcere nu-s adînci, pentru că timpul pe care Îl petrecem Împreună e scurt și avem niște chestii de vorbit. Uite cartea pe masă, mi-a adus-o cineva de la asociația asta a
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
un grup de mecanici maiștri militari care au scos capetele din motoarele avioanelor și ne-au aruncat niște priviri. În baterie? Dormitorul nostru a fost transformat În cazinou. CÎteva săptămîni ne-am tocat soldele la zaruri și la poker, În țipetele vesele ale lui Cristian - care a produs un cozoroc de crupier, Dumnezeu știe de unde. Rien ne va plus! țipa el vesel În timp ce-i umflam mangoții lui Marcel, sau lui Claudiu, sau lui Mirel, sau cui s-a mai nimerit, fără
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
femeile. În picioare, în mijlocul bazinului, printre micuțele forme înotătoare și brațele ude, protectoare, ale mamelor, se afla Nesta Wiggins, oferind ajutor și încurajări absolut inutile. Se simțea atrasă de această sală pentru că era un loc de întâlnire al femeilor. Micile țipete și exclamații, reverberate de cupola tavanului, se întrețeseau într-un soi de cacofonie stridentă, plăcută pentru urechile Nester ca ciripitul păsărilor. Nesta sperase să le îndoctrineze pe câteva dintre mămicile gânguritoare. Dar, în ciuda dezaprobării teoretice cu care privea căsătoria și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
auzit. Încuviință din cap și continuă să se uite extaziată la filozof. Nu-i dădea prin minte să scoată vreo vorbă. În momentul acela Ruby auzi vocea lui Alex strigând-o peste întreg spațiul bazinului înecat în abur: „Uhuu, uhuu!“. Țipătul acesta strident era chemarea specială prin care Alex o striga pe Ruby, o chemare pe care o folosea oricând și oriunde, în orice situație, în centrele comerciale, la Băi, în parc, ca și în grădina Belmont. Ruby nu luă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
îi apăreau ca un vis rău, ceva ce-ar fi vrut să-și alunge din minte, fără măcar să se întrebe dacă era fantezie sau „realitate“, orice ar fi putut să însemne asemenea cuvinte. Avea senzația că auzise într-una numai țipete, de parcă așa ar fi fost alcătuită însăși liniștea nopții. Auzise, în zori, porumbeii uguind „Rozanov, Rozanov“. George căzuse acum într-un fel de abrutizare, o nepăsare excesivă, atribute necesare actualului său mod de viață. Camera de zi de la parter, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și-i încolți gândul că poate plecase fără ca ea să-l observe. Deodată, George ieși brusc din cameră, stătu locului un moment, apoi începu să alerge în direcția ei. Această alergare înfricoșătoare o făcu pe Diane să scoată un mic țipăt de groază neputincioasă. Se lipi de perete. George se apropie de ea, ca un gigantic animal ucigaș, nu atât ca un leu, cât ca o enormă gorilă, o maimuță imensă, bălăbănindu-și brațele. Când ajunse lângă ea, ridică o mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Alex a vândut casa. Nu. Găsesc că priveliștea e minunată. Bine, atunci... Numai că n-am chef să înot. Dar îmi place genul ăsta de coastă. Îmi plac stâncile și algele și farul acela vărgat în alb și negru, și țipetele pescărușilor. Îmi amintește de Donegal. Donegal însă e mult mai frumos, ținu el să adauge. Și Emma se gândi în sinea lui ce tragic era că nu-și iubea patria și că nu se putea întoarce cu plăcere acasă. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]