6,323 matches
-
atîtea elemente ale realității prefigurate. Astfel, Moise, mediator între Dumnezeu și Israel pe muntele Sinai, este simbolul lui Isus ca mediator, dar asta nu înseamnă că lui Isus i se aplică toate trăsăturile lui Moise, pentru că riscăm să spunem lucruri absurde; de exemplu, Moise avea dificultăți de vorbire, iar Isus nu, dimpotrivă; el era „marea trîmbiță” a lui Dumnezeu, conform Isaia 27, 13. în mod analog, Iona e trimis de Dumnezeu la locuitorii cetății Ninive, așa cum Fiul este trimis de Tatăl
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Ilie Constantin Omul, de Ion Alexandru Cu omul din spatele meu ducem împreună o ușă - lemnul din care-i închipuită brutal e ud și greu de zgîriat. Ca și cum toate bătăliile absurde ale lumii cu cai, săgeți și coifuri ar fi avut nemijlocit loc pe întinsurile ei. Cîmpia mucedă ne hărțuie din urmă. Sîntem în zori și coborîm o pantă. Azi-noapte a plouat și lunecă pămîntul sub călcîie. Cămășile albe umflate de
Două poeme de la sfârșitul anilor '60 by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/17144_a_18469]
-
de purtat, către un misterios "undeva" ("Mergem încet spre cine știe unde"); ea seamănă cu un sicriu dar, în plan orizontal, ușa pare și o planisferă, de vreme ce: Lemnul din care-i Închipuită brutal e ud și greu și zgâriat, Ca și cum toate bătăliile absurde ale lumii Cu cai, săgeți și coifuri ar fi avut nemijlocit Loc pe întinsurile ei. O mare parte din atenția celui ce se exprimă în poem e consacrată "colegului său de jug", ca să spunem așa. El și omul cu pricina
Două poeme de la sfârșitul anilor '60 by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/17144_a_18469]
-
a parodiei (orice poate deveni vorbă mare), dar și de pariul cu textul (intuit ca spațiu al libertății unde toate alternativele sunt posibile). Dar, dincolo de mișcarea precipitată a acestei farse exemplare, dincolo de duelurile fără gloanțe, de cavalcadele simulate, dincolo de gesturile absurde ale Cavalerilor din ordinul Pintenului, se profilează tragedia adevărată, aceea a Poloniei de peste ocean, Polonia îngenunchiată, acea Polonie antebelică pe care Gombrowicz o disprețuiește și o compătimește, iubind-o; iar în subtext se ivește iarăși și iarăși întrebarea cum ar
Simulacru și putere by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/17161_a_18486]
-
cele din urmă, întregul oraș. După cum, în ansamblul lor, Elegiile pentru ființe mici prevestesc tonul candidelor Quatre contes pour enfants de moins de trois ans, ce dezvăluie delicatețea unui poet greu de ghicit în dramele care analizează fără cruțare condiția absurdă a existenței umane. Un loc important în evoluția viziunii lui I. îl ocupă antidrama Englezește fără profesor, scrisă în românește (după mărturia dramaturgului, a fost elaborată în 1943, înaintea pieselor în franceză). Necunoscută - prin firea lucrurilor - criticii străine, piesa este
IONESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287581_a_288910]
-
dar unele elogii l-au iritat pe I. De pildă, „The Times” titra: O piesă a lui Ionesco inteligibilă în întregime! Or, convingerea autorului era tocmai că unul din simptomele rinocerizării e anularea comunicării. Doi dintre marii reprezentanți ai teatrului absurdului - Samuel Beckett și I. - au început să scrie proză în altă limbă decât cea franceză. Tocmai ei, scriitori perfect bilingvi, care au pus cu atâta tragism problema lipsei comunicării între oameni. În 1971 marele nonconformist I. a rostit discursul de
IONESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287581_a_288910]
-
al XX-lea, generat de presiunea marilor crize istorice ale acestui veac, teatrul lui Ionescu este (ca să folosim distincția făcută de Péguy) expresia unei epoci, în vreme ce opera lui Caragiale aparține unei perioade. De la realism critic la simbolica abstractă, la literatura absurdului și la mitul rinocerilor, e un aparent hiatus, care măsoară distanța dintre o societate injustă și stupidă, dar așezată în articulațiile ei, la o lume în care „the time is out of joint”, în care isteriile colective și deruta individului
IONESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287581_a_288910]
-
d. Eugen Ionescu, FCL, 1936, 1 554; Ion Biberi, Trois jeunes critiques..., MOM, 1937, 709; Călinescu, Ist. lit. (1941), 831, Ist. lit. (1982), 915; Richard N. Coe, Ionesco. A Study of His Plays, Londra, 1961; Martin Esslin, Théâtre de l’absurde, Paris, 1963, 482-498, passim; Michel Corvin, Le Théâtre nouveau en France, Paris, 1963, passim; Leonard Pronko, Théâtre d’avant-garde. Ionesco et le théâtre expérimental en France, Paris, 1963; Philippe Sénart, Eugène Ionesco, Paris, 1964; Marta Glucksman, Eugène Ionesco y su
IONESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287581_a_288910]
-
-șef, conduce revista literară „Semn”. În volumul de poezii Mișcare browniană (1993; Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova) și în Personajul din poezie (1997; Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova), L. înfățișează spectacolul brownian al existenței și al metafizicii absurdului, întreținut de un sentiment al golului. Atmosfera este de esență bacoviană, conștiința identității alunecând în zona de indeterminat a realului. Piesa Cvartet pentru o voce și toate cuvintele a fost reprezentată la Teatrul Național din Bălți. În studiul monografic Poezia
LEAHU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287763_a_289092]
-
capătă o anume notă de morbiditate, de macabru, iar întâmplările plutesc parcă într-o ceață groasă, care creează o atmosferă apăsătoare, de taină și păcat. Și aici, și în Securi pentru funii (1970), R. manifestă o înclinație aparte pentru latura absurdă a vieții, lăsându-se însă, de cele mai multe ori, tentat doar de jocul cuvintelor, de speculațiile lexicale. El nu investighează întâmplări paradoxale sau inexplicabile, ci încearcă să inoculeze mister unor fapte absolut banale. Partea cu adevărat rezistentă din aceste culegeri o
REBREANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289160_a_290489]
-
lipsit de interes. Ca mulți scriitori ai promoțiilor ’60-’70 din secolul trecut, el cultivă personajul „sucitului” și motivul general al lumii pe dos, dar nu într-o narațiune cu derivații fantastice, ci într-una aflată în contiguitate cu literatura absurdului. Formula folosită este elipsa, privilegiind notația seacă de tip comportamentist, actele bizare ale personajelor și lăsând suspendată motivația lor obscură. Cel mai bine îi reușește lui S. surprinderea cu o placiditate trucată a dramelor care izbutesc să întrerupă circuitul sufletesc
SPOIALA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289837_a_291166]
-
și izbutind să creeze un personaj - tatăl, ins cu mintea obnubilată, pe de o parte, de abstracte idealuri eroice, iar pe de alta, de inerția existenței cotidiene. Mai puțin percutante, din cauza tonului pedant-moralizator, sunt câteva schițe care mizează pe comicul absurdului (Un om ca mine și un câine ca Pip, Cum a vândut Mache sufletul măgarului lui Silvestru Găman). Maniera e adecvată totuși când, sub acoperișul tragicomediei absurde, mocnesc reacții violente ale subconștientului, ca în povestirea Cum a spart un cizmar
SPOIALA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289837_a_291166]
-
Mai puțin percutante, din cauza tonului pedant-moralizator, sunt câteva schițe care mizează pe comicul absurdului (Un om ca mine și un câine ca Pip, Cum a vândut Mache sufletul măgarului lui Silvestru Găman). Maniera e adecvată totuși când, sub acoperișul tragicomediei absurde, mocnesc reacții violente ale subconștientului, ca în povestirea Cum a spart un cizmar vioara lui Paraschiv și s-a preschimbat în cățel. SCRIERI: Ploaia de atunci, București, 1967. Traduceri: Yasunari Kawabata, Kyoto sau Tinerii îndrăgostiți din străvechiul oraș imperial, București
SPOIALA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289837_a_291166]
-
tribul!” (Cuvintele tribului, în volumul Hotarul de hârtie, 1988). S-a remarcat derutanta pendulare între tonul didactic și cel parodic (Eugen Simion) în construcțiile ce amintesc specii vechi, precum fabula ori proverbul, întoarse ludic, după modelul suprarealist, către rețeta umorului absurd (Întâmplări din irealitatea imediată sau Proverbe inutile, din același volum). Traducător din vocație, S. a dat versiuni mai cu seamă din literaturile de limbă engleză. A transpus în românește piese de William Shakespeare (Neguțătorul din Veneția, Furtuna), poeme de John
SOLOMON-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289787_a_291116]
-
analizeze relațiile între economiștii unei întreprinderi și un șef capricios. Și versurile din placheta Recviem la crângul de salcâmi (1993) se definesc prin nota nostalgică (Vara pe când mama te trezea dis-de-dimineață) și prin cultivarea unor imagini ce conturează o lume absurdă, ușor patetică, aflată „cu nebunia mereu de-a călare”. În schimb, poezia din Spectacol cu intrare liberă (1999) e populată de personaje mitologice sau istorice, discursul devenind mai interiorizat decât în lirica de început. În ultima parte, intitulată Arhidictatorul, tonul
STANCIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289864_a_291193]
-
se neagă pe sine însăși, devenind mai «literatură» ca oricare alta”. În multe „noi” romane franceze „obiectul zugrăvirii este haosul, dar modul ei este spiritul sistematic până la didacticism”, iar stilul unora e „un fel de clovnerie gramaticală, ca în teatrul absurdului. Limbajul a devenit antilimbaj”. Despre, despre, despre.... (1995) adună pagini critice diverse, ocazionale, apărute inițial în publicații din țară și de peste hotare sau inedite. Două texte ample, Ne despărțim de Goethe? și Scrisoare către Gabriel Liiceanu despre Jurnalul de la Păltiniș
SORA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289792_a_291121]
-
a a tratatului De ciuitate Dei, el va propune o interpretare proprie, de care ne vom ocupa în cele ce urmează. Pentru moment, pornind de la premisele inerente unei exegeze care gravitează în jurul conceptului de „utilitate spirituală”, el consideră inutilă și absurdă, în același timp, preocuparea pentru data exactă a parusiei. Iar aceasta, din simplul motiv că adevăratul creștin se comportă - sau ar trebui să se comporte - ca și cum a doua parusie ar avea loc hic et nunc (cap. 15). De aici afirmația
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a murit în jurul anului 100: atunci istoria s‑ar fi încheiat deja acum mai bine de șaptezeci de ani (18), adică 420 - 350 (100 + 250). Și chiar dacă am socoti 1 000 în loc de 6 000, am obține, făcând calculele, același rezultat absurd: sfârșitul lumii a avut deja loc. Într‑adevăr, dacă am împărți ziua în douăzeci și patru de secțiuni, fiecare secțiune ar avea puțin mai mult de patruzeci de „ore” (1000: 24 = 41, 5); dacă împărțirea s‑ar fi făcut numai la 12
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
dictatură, lipsit de determinări spațio-temporale concrete, reconstituie o atmosferă halucinantă, cu origini în proza lui Franz Kafka și în aceea sud-americană. Printr-un experiment textualist, lumea se zămislește din jocul întâmplător al cuvintelor, iar dinamica stilului care înregistrează destrămarea universului absurd și grotesc contrabalansează în parte imobilismul oamenilor incapabili de evoluție. Cele unsprezece proze scurte din Centrul schimbător al atenției (1990), mai degrabă descriptive decât narative, acumulează percepții și înregistrează febril detalii ale lumii exterioare, pentru a pune în lumină mecanismul
SLAPAC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289715_a_291044]
-
sau de Ștefan Agopian. Fără pereche (2000), roman al abandonului și al eșecului existențial, aduce în scenă personaje indecise, debusolate - un pianist bătrân, o femeie trecută, un obișnuit al cafenelelor, un pustnic -, care rătăcesc, lipsite de repere, într-o lume absurdă și caută să evadeze în spațiul oniric în încercarea lor zadarnică de a-și alunga singurătatea. Cu o operă textualistă în spiritul, nu doar în litera sa, Ș. se dovedește a fi unul dintre cei mai interesanți autori ai generației
SLAPAC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289715_a_291044]
-
ale lui S. cu patrimoniul psihanalizei, dar și de un discurs descriptiv, narativ, uneori greoi, chiar „hirsut” (Al. Cistelecan), aproape prozastic. Bogata imagerie pusă în operă este de o imprevizibilitate cu totul excepțională: pestriță și entropică, deseori de factură avangardist „absurdă”, ceea ce ar autoriza părerea că, în materie de „delir imagistic”, acest poet așa-zis fără înaintași direcți s-ar afla, într-o măsură, în descendența suprarealismului românesc ilustrat de Virgil Teodorescu, Gellu Naum ș.a., ralierea la acest patrimoniu fiind însă
SIMIONESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289685_a_291014]
-
simbolică dincolo de aparența aridă a cotidianului” (Dan Culcer). Povestirile impun prin seriozitatea scriiturii și înverșunarea introspectivă, mai puțin prin anvergură și efecte spectaculoase. În notă cehoviană, naratorul etalează existențe abulice, oameni oscilând într-o ceață existențială și cu răbufniri aparent absurde (ca Traian Trifu din Răbdare), psihologii sucite, aproape „contorsioniste” (Tiberiu Ilovan din Păsări stinghere), la un pas de coșmar, inși copleșiți brusc de gândul morții, precum șoferul din Livezile cu pruni, o proză în care sinuciderea personajului rămâne un gest
SIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289693_a_291022]
-
sau alternative ale secvențelor unor naratori diferiți, exploatarea virtuților polifoniei, dezbaterii și dialogului, recursul la digresiune și la citat, real sau apocrif, la pastișă ș.a.m.d.). Au fost remarcate și afinități cu Urmuz, cu avangarda interbelică și cu literatura absurdului, Dumitru Micu opinând, de pildă, că proza lui S. conține „poate mai mult dadaism decât întreaga presă românească de avangardă”. Pe de altă parte, prozatorul e unul din primii autori români contemporani care au practicat textualismul. Literatură în mare parte
SIMIONESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289687_a_291016]
-
ca redactor la „Contrafort”. Debutează cu versuri în 1979, la ziarul „Zorile Bucovinei”, iar editorial cu placheta Întoarcerea zeilor, apărută în 1992. Poeziile lui S. sunt axate programaic pe strategiile mitopoetice ale postmodernismului. Sursa inspirației este cotidianul văzut prin prisma absurdului. Una din ipostazele poetului în Întoarcerea zeilor este revoltatul, luptătorul, cetățeanul responsabil de „ani de restriște pentru Țară”: „Poetul, ca un zeu venit în mit, / Este chemat luminii-n ajutor” (Chemarea). Tonul solemn, patetic, rima corectă, dar și temele abordate
SPATARU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289812_a_291141]
-
Ion și alte revoluții (1996), autorul, deja familiarizat cu teoriile postmoderniste, se mișcă firesc și discret printre noile formule, evoluând spre „o poezie a spectacolului cotidian, cu implicații social-existențiale, cu viziuni oniric-expresioniste în care simbolurile mari poartă măștile groteși ale absurdului și derizoriului” (Arcadie Suceveanu). Noile nuclee tematice, care vor domina textele de acum înainte (golul, rugina, dezamăgirea, ratarea, tristețea, inutilitatea), se impun într-un univers saturat de „frig/ tăceri terifiante / lucruri ieftine / fețe bătrâne / case de nebuni cu porțile vraiște
SPATARU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289812_a_291141]