3,053 matches
-
oamenilor cufundați în somn, pentru ca, răzbit de foame, să smulgă un morcov din grădină și să-l mănânce pe loc, așa murdar de țărâna ce-i scârțâia între dinți, înecându-se la fiece zgomot suspect la foșnetul frunzelor, mișcate de adierea cea mai ușoară, așa cum încremeneam eu, îngrozit, cu urechea ciulită, cu fluierul tăcerii în timpane. Ce s-a ales oare din Robert? A intrat el în colivia de aur pe care o merita? Sau în care continent s-a prăbușit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
fereastra larg deschisă a căsuței spânzurate, vezi Posada, risipită în valea adâncă, până dincolo, peste pârâu, pe unde trenul trece ca o jucărie, ce, totuși nu se vede niciodată întreg, din cauza frontonului verde al arborilor laterali, cu ramuri clătinate de adieri. De sus de la casa lui Anton Peticilă, poți urmări leșinul unui arbore, atins la măduvă de sulița fierbinte a soarelui. Ceva mai târziu, norii din spate acoperă ca niște țâțe cenușii, coama peretelui împădurit din față. Ploaia vine, mai întâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
mai adună niște mortăciuni de pe șosea... Nu, nu el, zise Logan lovind parbrizul mașinii cu degetul. El. Crezi că se scoală de dimineață și se gândește: „Știu, o să mă Îmbrac astfel Încât toată lumea să Îmi vadă curul la cea mai mică adiere“? Ca prin minune, chiar atunci o rafală de vânt Îi flutură kiltul, făcând să se vadă un petec de bumbac alb. Watson ridică o sprânceană. — Mda, mă rog, spuse ea În timp ce depășea un Volvo albastru. Măcar are chiloți curați. Mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
față, când în spate - ca un copil căruia i s-a îndeplinit o dorință... Ajunsă “acasă”, a intrat închizând ușa ca un vis... Resemnat, am intrat în chilioara mea. Într-un târziu, am căzut într-un somn adânc, fără nici o adiere de vis. În zori, când soarele abia își arăta fruntea pe buza cerului, m-am trezit... Am zăbovit multă vreme la izvor. La întoarcere, am băgat de seamă că ușa chiliei mele era deschisă. “Cine să fie înlăuntru?” - m-am
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
ușii. Mă așteptam să aud pași. Mi se părea că timpul s-a oprit în loc. Bătrânul mă privea cu chipul invadat de lumină. Bucuria i se revărsa ca un val de căldură. Continuam să aștept cu sufletul la gură. O adiere de mișcare de dincolo de ușă m-a făcut să tresar, ca și cum aș fi fost legat de o șină de cale ferată și s-ar fi auzit fluierul locomotivei care se apropia. Parcă nu-mi mai simțeam nici un mădular. Eram doar
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
și năruie pe nevăzute, noaptea le trosneau unghiile, creșteau și ele. 2. Cel mai tînăr, cel care avea trandafirul În inimă și care zăcea Între păstorul Ioan și prietenul său, Malhus, se va deștepta primul, dintr-odată, ca pălit de adierea timpului și a cugetului. Mai Întîi va auzi susurul apei din bolta grotei, mai Întîi va simți ghimpele din inima sa. Scăldat În tihnă, cugetul său de adormit trudnic, cugetul său cufundat În bezna jilavă a grotei nu se putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
pierdut, de grădinile raiului și de minunățiile raiului, de care el nu era vrednic, poate de aceea Domnul Îl purta pe aripile Îngerilor peste acele grădini, tocmai ca sufletul să le presimtă dulceața și desfătarea, să simtă mireasma tămîii și adierea narciselor, blîndețea rugăciunii, tocmai ca să-i cadă și mai greu chinurile iadului, cît Îi mai răsunau În Închipuire rugăciuni și cîntări, cît Îi mai erau Încă vii În simțire izul tămîii și al făcliei, cît mai presimțea aievea lumina cerului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Razele soarelui, care pînă atunci Îi căzuseră drept pe față, acum pieriseră, poate zăvorîte de vreun portic nevăzut de el. Trupul i se odihnea pe pielicelele de miel, iar izul lînii Îi umplea nările ca și mireasma chiparosului, ca și adierea zilei Însorite și calde, ca și boarea mării. Cum pînă atunci moțăise ca-ntr-un leagăn, scuturat de scîncetul roților, trupul său vlăguit, cu oasele-i firave, cu măruntaiele-i secătuite, cu inima-i tihnită, cu pielea-i veștejită se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
se Întrebe dacă era vis, Înainte să poată pricepe minunăția mîntuirii trupului său, În mirosul carului din acea zi de vară, Își aminti de dulcele nume al Priskăi, iar trupul fu brusc scăldat de desfătare, Încît văzduhul se Înmiresmă de adierea trandafirilor. Oh, ce bucurie! Și doar amintirea trupului ei și a sufletului ei În acel ceas de tihnă, În acea maree de extaz, atunci, la porțile palatului, cînd vacarmul mulțimii Încetase, iar scîrțîitul carului Încremenise, și cînd În suflet i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
vesteau nu moartea sa, ci pe a altora. În pofida vîrstei (părea mai degrabă un puștan decît un tînăr În toată puterea cuvîntului), el văzuse deja moartea cu ochii, dar niciodată nu-i fusese atît de aproape și tocmai acea apropiere, adierea morții la gîtu-i dezgolit, Îi denatura imaginea realității, așa cum un astigmatic, cu cît se apropie mai mult de obiecte, cu atît le vede mai deformat. Ceea ce Îl preocupa acum - căci În lumea sa era prețuită nu numai o existență onorabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Amory a căutat să-l imite pe Rupert Brooke cât timp a fost Împreună cu Eleanor. Ceea ce spunea, atitudinea sa față de viață, față de ea, față de sine Însuși - toate reflectau toanele literare ale englezului mort. Ea ședea deseori pe iarbă, lăsând o adiere leneșă să-i răsfire părul scurt, și vocea Îi răgușea când citea poezie, alergând pe tot globul, din Grantchester până În Waikiki. Lectura cu voce tare a lui Eleanor avea pasiune În ea. Parcă erau mai apropiați - nu numai mental, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
ușă. Se întoarse. - Nouăzeci și opt2, anunță el. - Al dracu' de cald pentru Mountainside în februarie. Urmă o discuție scurtă, animată, despre recordurile de temperatură din trecut, pentru această lună. Vocile sparte se stinseră încet într-o tăcere apăsătoare, când adierea fierbinte dinspre deșert suflă mai puternic. Din nou, un bătrân se duse la termometru. Veni înapoi, dând din cap. - O sută cinci 3, spuse el. Și este abia opt și douăzeci și cinci. Pare să fie caniculă. Înainte ca Anrella să poată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
dimensiune a relațiilor cu clienții Consumatorii, așadar, au mai multă putere. Dar asta nu înseamnă automat că brandurile și companiile sunt slabe și vulnerabile, gata să se prăbușească la prima rafală de comen tarii răutăcioase pe Facebook sau la prima adiere de virale pe YouTube. Gary Vaynerchuk spune că datorită social media lumea businessului are în sfârșit la dispoziție o modalitate de a face cu adevărat conexiunea cu clienții, o ocazie de a auzi ce vor, ce gândesc, cum au mers
CARTEA FETELOR. Revoluţia facebook în spaţiul social by ALEXANDRU-BRĂDUȚ ULMANU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/577_a_1049]
-
picioare ca de păianjen și cu brațe la fel, slab și cu o înfățișare îngrijorată, zăcea treaz sub un ventilator. Acesta se rotea și zdrăngănea deasupra lui, la fel de zgomotos ca o vijelie, deși tot ce putea Sampath să simtă era adierea slabă a unui curent de aer pe la degetele de la picioare. Familia dormea în jurul lui și sforăia: tatăl, mama, bunica și sora lui cea mică, Pinky, acoperiți cu cantități impresionate de organiza înflorată. Sforrrr, sforrr. Fiuuuu. Sforrrr. Ce zgomot! Sampath asculta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
care ar trebui să fie scăldat somnul, dar el nu avea de gând să-și piardă firea. Făcând un nou efort și un nou început, își mută trupul în așa fel încât capul să ajungă în locul în care fuseseră picioarele. Adierea slabă prinse o șuviță din părul său și i-o aruncă peste față, iar aceasta îl gâdilă ca o insectă. O apucă și o puse la loc, se scărpină pe față și se stăpâni din nou. Ventilatorul scârțâia. Se gândi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
nu fără victime. Ce-au înțeles din acest proces și din aceste victorii înduioșații admiratori ai lui Radu Gyr, care au tresărit la un moment dat? Sânt gata s-o ia la goană cu călcâiele sfârâind la cea mai mică adiere agresivă a spiritului primar și să se transforme rapid în și mai triști comedianți ai principialității ca cei din deceniul trecut. Spectacolul ar merita pânze epice. Îmi amintesc că prin anii 50 presa literară și paginile de literatură și artă
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
săruturile lor: „Nimic nu e mai dulce, n-aduce mai a zahăr, decât sărutul de prințesă. Rar. A se conserva într-un flacon sau într-un colț al inimii, mereu, imponderabil, gata să-și ia zborul la cea mai slabă adiere. Fragil, nu suferă curentul. Sărutul de prințesă are puterea să le preschimbe-n prinți pe broaștele râioase, dar, uneori, și invers. Sărutul prințeselor se mai cheamă și guriță, pupătură, pusi, pupic sau pup“. Despre cum putem deosebi fetele ce se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2199_a_3524]
-
unite Între ele. Ferestrele, apărate de niște grilaje cu arabescuri, dădeau spre o curte goală, udă, umbrită de pini, la rădăcinile cărora se zăreau pe alocuri pietre mari, cenușii. Foșnetul coroanelor lor se auzea din grădină la cea mai mică adiere. Vântul vijelios Îi evocă lui Fima imaginea unui sat Îndepărtat din Polonia sau din Țările Baltice, un sat În pădurile din jurul căruia șuiera viscolul, biciuind zăpada de pe câmpuri, smulgând acoperișurile de paie ale caselor și făcând clopotele bisericii să sune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
absolută. Felinarele aruncau sclipiri galbene, ce cădeau peste norii mici și nestatornici de ceață. Casele de piatră se ridicau tăcute, cu toate obloanele Închise. Nici un sunet nu răzbătea din ele. De parcă prezentul se transformase brusc Într-un viitor Îndepărtat. O adiere de vânt aduse cu ea ecoul unui lătrat din direcția Văii Crucii. A Treia Stare este un har la care se poate ajunge numai renunțând la orice dorință, stând sub cerul nopții fără vârstă, fără sex, fără timp, fără rasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
șoptit. — Ați făcut dragoste în acea noapte? În noaptea în care v-ați pierdut vocea? M-am uitat la statueta africană pe care mi-o arătase și am încuviințat. Și ați avut un orgasm satisfăcător? Nici o disfuncție? Se simți o adiere lascivă dinspre biroul lui. Nici o disfuncție, am murmurat. — Dar soția dumneavoastră? Ea a avut orgasm? Soția mea, doctore, nu e treaba ta. Nici dulceața gurii ei care te înghite cu totul sau curbura șezutului ei, cum l-am numi dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
știa că tata o plăcea. Ochii ei reveniră asupra mea. Nu am văzut niciodată un nas atât de inteligent. Și își lovi ușor nasul cu degetul arătător. — Nu era nici o mirodenie pe care nu o putea identifica. Cea mai slabă adiere de miros de cârnați, a oricărei mâncări și putea să îți spună. Paprika, cimbru, rozmarin, nucșoară. Nu conta cât de multe erau și cât de exotice. Domnul van Pels le știa pe toate. Era foarte sensibil. Nici o asemănare cu bărbatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
și totuși ea nu este mecanică. Dar eu contest că ar fi o artă; după cum nu este nici știință. La arte și științe ajungi prin gândire, la poezie nu, căci ea este inspirație; fiind concepută în suflet din clipa primei adieri. N-ar trebui numită nici artă, nici știință, ci geniu.” J. W. Goethe 194. „Anumite cărți par a fi scrise nu pentru a învăța din ele, ci ca să se știe că autorul a știut ceva.” J. W. Goethe 195. „O
MEMORIA C?R?II by NICOLAE MILESCU SP?TARUL () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84375_a_85700]
-
Ne rătăcim și cântăm vechea cărare, pe care adesea nu o mai găsim în noi. Sau nu-i mai aflăm înțelesul. Iar când se pare că am intrat în pustiu, nentâmpină gândul unui nou început.” Miu Florea 667. „Cărțile sunt adieri ale unor lumi de departe, care urcă în noi, sau care există în noi. Ne sfiim să le știm atunci când nu ne este sete. Dar glasurile lor răsună înăuntrul nostru și e în firea lucrurilor să le auzim.” Miu Florea
MEMORIA C?R?II by NICOLAE MILESCU SP?TARUL () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84375_a_85700]
-
a apărut în spate. Și tu ai făcut greșeli, i-a zis Alice. Irene s-a întors către ea. Alice le dezvăluise toate secretele, cu excepția unuia secretul despre care nimeni nu vorbea: toate patru erau de vânzare. Jina pentru o adiere din trecut, Mary pentru un alt fel de viitor. Există un preț pentru care orice om e dispus să-și vândă sufletul, iar în cazul lui Alice și Irene prețul acesta era sfâșietor de mic. Ele nu voiau decât un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
niște lame. Tentaculele groase care-i creșteau din umeri se încordară și ele. Corl își răsuci dintr-o parte în alta enormul său cap de pisică, în timp ce filamentele păroase din care-i erau alcătuite urechile fremătau cu putere, iscodind fiecare adiere de vânt, fiecare vibrație a eterului. Nu primi nici un răspuns. Complicatul lui sistem nervos nu înregistra nici o mișcare. Nimic nu vădea prezența acelor ființe, care erau unica lui sursă de hrană pe această planetă pustie. Corl se ghemui la sol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]