11,393 matches
-
să se lepede oricând de ceea ce au spus. Așa fac ei. De pildă, la începutul unui război când încă nu-și dau seama care parte va ieși învingătoare, nobilii japonezi își trimit adesea frații în amândouă taberele ca să-și păstreze aliații. Oricare tabără ar câștiga, familia acelui nobil poate să se dezvinovățească astfel în fața învingătorului: „Familia noastră nu e de vină pentru că fratele nostru a trecut de partea dușmanului. A făcut asta de capul lui.” Aceleași uneltiri viclene i-au îndemnat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
japonezilor într-una din clădirile mănăstirii este stingheritoare pentru viața călugărilor. Puținii oameni care ne mai sprijină sunt cei din familia unchiului meu. Și, spre uimirea mea, un duce care până atunci se arătase rece față noi, ne-a devenit aliat. El se împotrivește ca, oricare ar fi pricina, credincioșii creștini spanioli să se poarte cu răceală față de niște japonezi care au trecut la aceeași religie cu a lor. De asemenea, ducele a cerut pentru noi ajutorul cardinalului Borghese, un om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
un limbaj foarte Îngrijit, Împănat cu fratellanza și abnegazione, dar ce aflai din ele, dacă dădeai la o parte toate epitetele, era că primisem medaliile alea pentru că eram american. După aceea și-au schimbat puțin atitudinea față de mine, chiar dacă eram aliatul lor Împotriva celorlalți. Eram prieteni dar n-am mai putut fi de fapt chiar unul de-al lor după ce s-au uitat pe documentele alea, pentru că situația lor fusese cu totul alta și lucrurile pe care le făcuseră ei ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
actualiza lupta dintre Marduk și monstrul marin Tiamat, care avusese loc ab origine și care pusese capăt Haosului prin victoria finală a zeului. Marduk făurise Cosmosul din trupul ciopârțit al lui Tiamat, iar pe om din sângele demonului Kingu, principalul aliat al lui Tiamat. Că această comemorare a Creației este într-adevăr o reactualizare a actului cosmogonic ne-o dovedesc atât ritualurile, cât și formulele rostite în cursul ceremoniei. Lupta dintre Tiamat și Marduk era redată printr-o confruntare între două
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
sunt de apărat coloniile portugheze și unde 50-60 de mii soldați împotriva garnizoanelor germane ar însemna un aport serios pentru dobândirea victoriei?! Dar Costa își duce cu încăpățînare planul la bun sfârșit. El vrea să se angajeze cât mai aproape de aliați, pentru ca victoria din Franța să asigure pentru totdeauna nu numai posesiunea coloniilor africane, ci și stabilitatea regimului republican. Costa se mai gândise, probabil, la unificarea poporului portughez prin război. Sperase într-o înfrățire comună sub steagul grupării democratice și încercase
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
mai mult decât îngăduitoare. Este adevărat că Anglia anunțase Guvernul din Lisabona că nu vede cu ochi buni nici o "aventură militară". Este adevărat, de asemenea, că izbucnirea revoluției bolșevice însuflețise puținele nuclee comuniste care se organizaseră în Portugalia, iar victoria Aliaților asupra Puterilor Centrale insuflase forțe noi democrației portugheze; toate greșelile și excesele care o compromiseseră în 1917 începeau să fie uitate în iarna anului 1919. În fața continuei agitații demagogice, garnizoanele militare din Porto și Lisabona se răscoală, la 19 și
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
în interesul Ravenei, acea zonă de mare importanță strategică. în anii ce au urmat, în vreme ce puterea hunilor creștea și amenința tot mai vădit linia Rinului, burgunzii stabiliră relații dintre cele mai bune cu populațiile pe care le guvernau și deveniră aliați prețioși ai romanilor, ajungând să joace un rol important în cumplitul război pe care Atila l-a dezlănțuit în 451. întâmplările înfățișate în acest roman încep în primăvara acelui an, într-un luminiș din Munții Pădurea Neagră, nu departe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
puțin o zi întreagă, ținutul alemanilor, care sunt în război cu voi. Din nou, Balamber îl opri cu un semn: — Depinde de tine să ne ferești de întâlniri neplăcute. De altfel, ei au altele la care să se gândească acum: aliații noștri gepizii îi toacă mărunt pe râul Albis. Văzând că Audbert, îngrijorat, încă stătea pe gânduri, Balamber îl liniști: — Nu te teme, o să primești o răsplată frumoasă. — Chiar așa? îl întrebă marcomanul, înălțând din sprânceană și scărpinându-și gânditor barba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și mărirea poporului său, dar n-a avut noroc, asta-i tot. Să caute alianța cu romanii ar fi fost un lucru inutil, fiindcă ei nu ar fi fost în stare să ne apere de huni, care pe atunci erau aliații lor. Eu vă zic: am avea mai mult de câștigat dacă am profita de războiul ce bate la ușă ca să le-o tragem pe coajă romanilor, în loc să ne lăsăm uciși pentru ei. Ne ajunge; ar trebui să ne întoarcem la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
romanul sări jos cu ușurință și întinse mâna. îți aduc salutul lui și pe cel al lui Favius Etius, comandantul meu. — Ce mai face? — Bine; își adună armata și curând va fi aici. Se încrede mult în ajutorul tău ca aliat. Gundovek, încruntându-se, îi răspunse pe un ton sever: — întârzierea lui îi îngrijorează pe mulți dintre cei de aici. — îmi dau seama, dar nu trebuie să vă faceți griji: în douăzeci de zile, Etius va fi pe câmpul de luptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
privire rapidă peste auditoriul său și, înainte de toate, îi salută din partea împăratului Valentinian și a lui Magister militum, exprimându-și din nou condoleanțele pentru dublul asasinat. — Pentru Waldomar, Flavius Etius avea un mare respect și îl stima ca pe un aliat credincios. Cine l-a ucis, oricum, și-a făcut rău socotelile, căci... Un glas nerăbdător se ridică din mulțime, întrerupându-l: — Fidelitatea față de alianță nu poate veni numai din partea burgunzilor; spune-ne când ajunge armata lui Etius! Un altul i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fi retras și ar fi renunțat să mai urmărească în munți câteva sute de persoane neînarmate, ce nu ar fi putut cu nici un chip să le facă vreun rău. Mai mult, oamenii nu aveau încredere în soldații străini: chiar dacă erau aliați ai Romei și, cel puțin teoretic, în serviciul ei, rămâneau totuși niște barbari, cu care nu era niciodată simplu să ai de-a face. Pe de altă parte, burgunzii aceia demoralizați și înveninați de înfrângerea pe care tocmai o suferiseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în intimitatea ei. La fiecare ocazie, Frediana se purtase cu el așa cum probabil se așteptau oamenii săi să o facă, tratându-l, firește, cu curtoazie, dar la fel cum ar fi tratat orice alt oaspete sau, mai bine zis, un aliat folositor în lupta comună. Sebastianus nu reușise să citească în purtarea ei nici cel mai mic semn al vreunui altfel de interes pentru el: nici o confidență, nici un gest, nici un cuvânt care l-ar fi invitat la o mai mare intimitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Acolo avea să se hotărască totul. Evitând trecătorile alpine, Flavius Etius ajunsese la Arelate cu o armată a cărei mărime nu era bine cunoscută, iar de acolo căuta să-și adune forțele eterogene ce se puteau opune neamului Hiung-nu și aliaților lui, dar era foarte mult în întârziere comparativ cu adversarul său. Pericolul ca armatele lui Atila, care se găseau pe Loira și în Belgica, să fie atacate din spate de o armată romano-burgundă pătrunsă prin Sapaudia fusese înlăturat, iar Balamber
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-i așa? Sebastianus fu constrâns sa confirme: — Da. Așa e. Poate chiar și mai mult. Etius îl fixă cu o privire pătrunzătoare: — Spune-mi atunci, Sebastianus: în condițiile astea, de ce anume am nevoie disperată ca să înving? — De timp și de aliați?... riscă prefectul după un moment de reflecție. Etius, cu o expresie satisfăcută, pocni din degete: — Exact! Ai zis bine: timp și aliați! Și încă - s-o spunem și pe asta - de un dram bun de noroc! Sau, ca să zicem ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Spune-mi atunci, Sebastianus: în condițiile astea, de ce anume am nevoie disperată ca să înving? — De timp și de aliați?... riscă prefectul după un moment de reflecție. Etius, cu o expresie satisfăcută, pocni din degete: — Exact! Ai zis bine: timp și aliați! Și încă - s-o spunem și pe asta - de un dram bun de noroc! Sau, ca să zicem ca papa Leon al nostru, de ochiul binevoitor al divinei Providențe. Acum ascultă-mă bine: după cum știi, în Galii există multe forțe pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Odată pământul era al tuturor - spunea mereu - și trebuie să fie din nou al tuturor“ Și mai spunea: „Frecușurile dintre Atila și Valentinian al III-lea nu ne privesc, dar, dacă va fi război, Atila o să fie pentru noi un aliat util. Hunii sunt altfel decât ceilalți barbari, fiindcă sunt nomazi: pe ei nu-i interesează proprietatea pământului, de aceea dacă o să ne ajute, n-o să trebuiască pe urmă să ne păzim de ei, fiindcă nu vor fi un pericol pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o privire grăitoare. — în fine, ai înțeles, îi spuse, în comparație cu acest Eudoxiu, faimosul Spartacus era un spirit moderat. Se întoarse din nou către bagaud. — Și astfel, doar cu micul efort al unei promisiuni, prietenul meu Atila a câștigat un nou aliat. Și iată-l pe Eudoxiu și pe prietenii lui cum îl urmează în invazie, ba chiar merg înaintea lui, îl ajută la trecerea râurilor, îi deschid drumul în diferite feluri, iată-i și cercetași, cantinieri, informatori și iată-i chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
câine își luară un aer umil, aproape implorator. Eu... eu sunt un bun creștin. Hunii sunt păgâni și fac lucruri... da, fac lucruri înfiorătoare! Și nu numai ei, întări, ridicând glasul și aprinzându-se la față. Mai întâi de toate, aliații lor; da, turingienii! Ei sunt îngrozitori: la Divodorum l-au ucis și pe episcop, au jefuit toate bisericile. Și pe urmă, omoară femei și copii, chiar îi torturează. Da, într-un sat ocupat de ei, am văzut cu ochii ăștia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
hunilor, dat fiind că îl puteau conduce printr-un teritoriu necunoscut lui, asigurându-i susținerea armatelor și ajutându-l puternic la cucerirea cetăților. Sebastianus se mulțumi să constate cu amărăciune că faptul că trebuia să se facă apel la asemenea aliați era dovada cea mai bună a decăderii în care se zbătea un imperiu odată glorios. Descoperiră că fiecare dintre ei provedea dintr-o familie caracterizată printr-o tradiție militară bine înrădăcinată: un unchi al lui Metronius fusese chiar Legat imperial
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
putea spune că atitudinea lor era cordială, ea nu părea nici agresivă. Cu ochiul lui încercat, se străduia să-i cântărească pe cei care se înghesuiau în jur și sub aspectul capacităților lor militare, de vreme ce aceia erau, la urma urmei, aliații pe care Etius căuta să-i cucerească prin mijlocirea sa; dar trebui să accepte că era în rândurile lor o atât de mare varietate de tipuri umane, încât îi venea greu să formuleze vreo judecată definitivă legată de încrederea care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
locul rezervat oratorilor, chiar în fața faunului. Vorbi îndelung, povestind despre călătoria sa cu Eudoxiu, despre discuția pe care o avuseseră cu Atila, despre acordurile încheiate între acesta și capul Bagaudiei. Apoi continuă, povestind despre atrocitățile comise de huni și de aliații lor, cu mai multe amănunte decât cele istorisite în fața lui Flavius Etius. înfierbântat de cele ce istorisea, făcea mereu câțiva pași, ba încoace, ba încolo. Sebastianus fu izbit de elocvența sa și constată că ea părea să atingă inima ascultătorilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
coloana trecea prin fața unui grup de patru războinici de stirpe germanică, ușor de recunoscut prin haine și prin pieptănăturile ciudate specifice turingienilor; lăsându-și caii să pască, se tolăniseră în iarbă, sporovăind într-un calm desăvârșit, în vreme ce-i urmăreau pe aliați trecând. Go-Bindan, cățărată pe un catâr supraîncărcat, pe care un servitor sarmat îl ducea de căpăstru, arătase cu ură în direcția lor, scuipând de mai multe ori cu dispreț și netezindu-și energic rochia, întocmai cum ar fi putut face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
devenit până la urmă furios. Go-Bindan, roșie ca para focului, îi vorbi din nou lui Balamber arătându-i din nou cu degetu pe oamenii aceia: „Ucide-i, Shudian-gun!“. Despre turingieni, Balamber nu avea în general o părere prea bună. Totuși, erau aliații lor. Uimit peste măsură, își oprise și el calul și o întrebase de ce ar fi trebuit să-i ucidă pe cei patru. Cu o voce frântă de plâns ea îi răspunsese: „Toți sunt răi. I-au ucis pe părinții mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
abțină să râdă. Se dusese lângă ea scuturând din cap, și, apucând-o de rochie, o împinsese spre un car ce trecea chiar atunci: „Turingii sunt cu miile - îi spusese - nu-i pot ucide pe toți; și în plus, sunt aliații noștri. Acum nu e momentul să te răzbuni. O s-o faci cu mâna ta într-o zi când o să fii, în sfârșit, în stare să stai în șa. Făcu apoi un semn energic către conducătorul vehiculului să se ocupe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]