KorAP: Find »[drukola/base=ameți & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...99 100 101 ...111 >

2,758 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390

Doamne apără și păzește! Numai dacă stau toată ziua după el să-i bag ceva în capul ăla sec. —Te-am văzut sus pe schelă, îmi spuse Ben, vârându-și mâinile în buzunare și legănându-se pe călcâie. N-ai amețit? Mi-a plăcut la nebunie, recunoscui eu. Parcă m-aș face trapezistă. —A trebuit să țip la ea s-o fac să se întoarcă, zise Bez. Dacă n-ar fi femeie, ar fi un gabier pe cinste. Ia mai taci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
alunece mai ușor bucata de friptură pe care o înghițise. Comandasem o sticlă, în ideea că eu aveam să beau cea mai mare parte. („Vinul conține o groază de calorii, spusese Violet, cu regret. În plus, nu vrem să ne amețim la prânz. Sau, mai bine zis, vrem, dar nu putem.“) Îi spuse lui Violet, pe un ton malițios: —Geloasă pe faptul că farsorul și-a pierdut interesul pentru tine, dragă. E ca și cum hărțuitorul tău de serviciu se hotărăște dintr-odată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
vânt ușor printre copaci, iar la dreapta mea se zărea o tufă de trandafiri albi, ale cărei flori erau de o perfecțiune aproape artificială, luminate parcă din interior. Dincolo de ei, am fost copleșită de un parfum puternic încât să mă amețească, de parcă cineva l-ar fi pulverizat chiar atunci în fața mea. Venea de la un rond de crini albi, care-mi ajungeau până la brâu, în formă de pahare de șampanie cu picior, cu marginile încrețite, cu petale opace și cerate, fără cusur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366

pentru noi decât să primim în sânul Sfintei Noastre Biserici un nou Rege mag, venit tocmai de la marginile Berberiei spre a-și aduce ofranda în casa lui Petru! Îngenuncheat cu fața la altar, înveșmântat într-o lungă mantie de lână albă, eram amețit de mirosul de tămâie și strivit sub atâtea onoruri nemeritate. Nici una dintre persoanele adunate acolo nu ignora faptul că acest „Rege mag“ fusese capturat într-o noapte de vară de către un pirat pe o plajă din Djerba și adus ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599

peste hotare? — Nu. — Dar n-ai mai vorbit cu el de duminică? Și nu ești îngrijorat? Nu eram îngrijorat. Până nu ați început voi să mă băgați în sperieți. Se întoarseră în mare viteză, cu Eyal, care nu mai era amețit, pe bancheta din spate. Uri continuă cu întrebările, descoperind un singur amănunt nou: că atunci când Eyal a vorbit cu tatăl lui, duminică dimineață, Baruch Kishon părea binedispus. Zicea că lucrează la o poveste „tare“. Sau poate mișto. Eyal nu-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
de o grindă metalică încorporată în tavan. Icni și se trase înapoi când peretele din stânga ei dispăru subit: un alcov în care se afla o femeie bătrână, îmbrăcată complet în negru, cu mâinile încleștate pe o carte de rugăciuni. Maggie amețise. Pământul de sub picioarele ei își schimba înfățișarea: un pătrat de sticlă prin care se vedea dedesubt un bazin sau o cameră. Bărbații erau doar la zece metri în spatele ei. Deodată tunelul se sfârși, deschizându-se spre alt bazin. În sfârșit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

Către ARTUR.): Vă amăgește. Nu v-am vorbit nimic. V-am păzit doar, ca să nu adormiți... GARDIANUL: Nu v-a turnat o poveste cu extazul? ARTUR (Iluminat.): Ba da! Ceva despre o bijuterie... Ceva frumos... GARDIANUL: Așa! Așa! V-a amețit cu vorbe și a încercat să vă taie capul. ARTUR (Furios, către CĂLĂU.): Da? CĂLĂUL (Plânge.): Domnule, sunt blestemat... Vă asmute împotriva mea... GARDIANUL (Către ARTUR.): V-am găsit cu capul pe buturugă. Ca făceați cu capul pe buturugă? ARTUR

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
vibrați în fața cuvintelor mele... pentru că noi, da... suntem atât de triști, atât de singuri de la începutul lumii... noi, care suntem începutul însuși, un început pe măsura sfârșitului ei grandios... În sfârșit, cam așa aș fi făcut introducerea, v-aș fi amețit puțin de cap... o aiureală pentru a vă slăbi facultățile receptive, pentru a vă roti cu 360 de grade în jurul ideii... și așa, amețit, ați fi devenit chiar dumneavoastră un argument în ajutorul meu, ați fi plâns pe umărul meu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
fereastră.) Na, așteapt-o, na, na... Acum ai loc? Ai? Bestie ordinară! Vrei să mai aștepți? Cât vrei să aștepți? Na! Na! (HAMALUL, CASIERUL și IOANA, înfricoșați, îl pândesc o vreme, apoi se apropie de el încercând să-l liniștească.) HAMALUL (Amețit de alcool.): Se duce dracului. Totul s-a scurs. N-o să mai rămână nimic. Brrr! IOANA (Naivă și înfricoșător de aeriană.): Tata a înnebunit. Ce rău îmi pare... HAMALUL: Domnule... V-ați prostit de tot? ȘEFUL GĂRII (Observându-i și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-i dea, să-i dea, să se termine odată! IOANA: Am să vă spun lui tata. Tata o să se supere pe voi. Da. ȘEFUL GĂRII: Afarăăă! Diavolul s-a întins deasupra noastră... Se întorc noriiiii...! Ha! O să tune. CASIERUL (Ușor amețit de alcool, încearcă să-l acapareze pe călător.): Domnule... Nu trebuie să-l judecați prea rău. Noi suntem obișnuiți. Eu, de pildă, când eram mic, încercam în fiecare zi să călătoresc prin ploaie. Am rămas cu un gust amar. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209

decât logoreica doamnă Înșelată În așteptările matrimoniale, cu care mă Întreținusem cordial În avionul de Paris. 13 - Vedeți, domnule Adam, că am avut dreptate pe Orly? m-a Întâmpinat, zglobie și pempantă, doamna psiholog În cabinetul ei, in care năvălisem amețit de uimire, dar - de ce să nu fiu sincer? - și animat de un Început de speranță. Fără obiect, fără rațiune - speranță, pur și simplu. - Intuiția mea feminină Îmi spunea că o să ne mai Întâlnim undeva, cândva, și uite că nu m-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
și-i trimitea, la rându-i, răvașe cu observații, Îndreptări și sugestii de o pertinență care, uneori, Îl lăsau pe Aristotel mut de admirație. Dar elaborarea Codului lui Alexandru n-a putut fi ținută până la capăt secretă. Unul dintre ucenici, amețit de vin și de orgoliu, a vorbit mai mult decât se cuvenea În fața unui nobil atenian, pe a cărui fiică o curta cu asiduitate. Tatăl fetei era unul dintre membrii Centrum-ului din capitala Atticei și și-a Încunoștințat camarazii despre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
finalizare. Mulțumit de Înfățișarea Codului, care se apropia de forma definitivă, Alexandru a organizat În aceeași seară un banchet in timpul căruia a Închinat sibilinic pentru gloria nepieritoare a imperiului și pentru strălucirea viitorului său. Destul de repede, regele s-a amețit. De la o vreme, devenise bun tovarăș cu Bacchus, fluidul dulce-otrăvit al alcoolului Împingându-l câteodată la gesturi necugetate: la o petrecere stropită din belșug cu vin tare, dintr-o vorbă aruncată de bunul său camarad Kleitos cel Negru, sângele i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910

moartea lui Eça de Queiroz și asasinarea Regelui Don Carlos și a Infantelui Don Luiz. Ani dominați de propaganda desfrânată a tuturor ideilor antitradiționale, de la republicanism și masonerie până la insurecție armată și invectivă antireligioasă. Dezgustată de rege și de politicieni, amețită de tribuni și gazetari, intoxicată de propaganda ocultă, cloroformizată de câțiva artiști și cărturari de geniu - Portugalia trăia, în acești opt ani, ultimele clipe ale unui ciclu care se închidea: Monarhia, cu toate instituțiile ei sociale autentice, cărora Pombal le

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371

Ridica doar din umeri, atentă la cine știe ce cufundări. O priveam încordat, gândindu-mă dacă face să-i spun. Și ce să-i fi spus? Ce rost mai are să-i spui unei femei, după aproape douăzeci de ani, că ai fost amețit de ea și nu ai știut cum să ajungi la ea. Cum să te mai găsească ea în tot timpul acela dus? Am zâmbit și eu, ridicând din umeri, imitând-o parcă: — Doar eu v-am cunoscut. N-are rost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Venise târziu, când deja noi începuserăm să ne încălzim. De obicei, eram cam aceiași care ne adunam la astfel de petreceri. Ne cunoșteam destul de bine, ne obișnuiserăm unii cu alții, știam până și ordinea în care, rând pe rând, ne amețeam. Orice nou-venit crea situații stânjenitoare până apucam să-l tragem și pe el în năvodul nostru. Apoi... I-am deschis chiar eu ușa când a sosit. Mă nimerisem pe acolo. Până s-a instalat, am și tras-o pe Veturia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
bicisnic, să ne amăgim, instinctiv, că se putea trăi și altfel, nu numai cu cartele și cu clipele de la „Colombo“. Că ne putem aventura, ghidați de câte un însoțitor precum dom’ Argint, pe aleile unor amintiri netrăite, că ne putem ameți cu miresmele unui timp în veci pierdut pentru toți cei asemeni nouă. Ne mințeam, căutând minciuni, rugându-ne aproape să fim mințiți cu semne ale unui trecut netrăit, înstrăinat, dar de care parcă nu voiam să ne despărțim. Ne rugam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
cu avariție, precum comorile fără de preț. Marele meu fluture doar se prefăcea că plutește. Îi înghețase desenatorul avântul, dăruindu-i, în schimb, o șmecherie de la imprimare, încât te făcea pe tine, privitor, să crezi că el zboară întruna și să amețești privindu-l. Iar uneori, să cazi rob amăgirii lui. Părea că te lua cu el și te ducea în înaltul spre care tot zorea, pierzându-te, odată cu el, în nesfârșirea amăgirilor tale toate, din care erai urzit, pe care le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Nu-mi mai pasă. Am băgat divorț, mâine am pronunțarea și gata. Nu mai am treabă cu prostovanu’. Nu mai ai ce-mi face. O să mă lași și tu în pace, ca și ăialalții dinaintea ta. O studiam amuzat. Era amețită, clar, dar încă nu se îmbătase. Îmi părea cunoscută fața ei, cu negul de sub nas, cu dunga aceea maronie fină, de piele arsă, de pe sprânceana dreaptă, cu privirea ușor încețoșată, ca și cum străbătea greu printre pleoapele abia întredeschise, fața ei de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
sau un întăritor grozav, ale cărui riscuri sau beneficii, neștiute, mă sileau doar să trăiesc alandala, fără iluzii, fără avânturi, fără nimic din ceea ce ar fi putut să-mi tulbure plăcerea pură a fiecărei clipe. Descoperisem o libertate care mă amețea. O trăiam din plin, fără să-mi dau seama că libertatea aceea mă înlănțuia încet, încet, fără scăpare, închizându-mă, cocon năuc, în gogoașa nimicului. A rămas acea noapte de la „Melody“ închisă în mine ca urma unui cuțit despicându-mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
pentru o revistă a cinematografelor. Nu știu prin ce m-a făcut să-i vorbesc pentru interviu. Fiorul că dau primul interviu „profund“ de până acum? Mi-a plăcut de ea? M-a înduioșat bunătatea sufletului ei (ghicită)? M-au amețit cine știe ce gânduri excitante? Nu cred. Pur și simplu, furat de scrierea acestor pagini, am vrut să văd dacă textul se urzește și în discurs, nu numai în mersul tocului pe hârtie. Dacă timpul scrisului poate fi și timp al rostirii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
mă pedepsească, m-au trimis aici. Să învăț aici. Ce să învăț de la voi, frate? Ce să învăț, când și voi nu mai știți cum să-l lingeți pe Ceaușescu ăsta al vostru că v-a dat patriotismul și securiștii.“ Amețisem. De unde pornisem și unde ajunsesem. Se întunecase de-acum. Început de noiembrie. Înserare cețoasă. Probabil și plouase, nu de mult, cât timp stătuserăm noi în bodegă. I-am amintit că risca să nu mai găsească deschis la ambasadă. „Nu-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
și făcând gestul hotărât de a strivi cu piciorul o gânganie mizerabilă. Versurile le scrisese Țoștea, bibliotecarul care preda și muzica la clasele ciclului doi, apoi... Mă pierd în câte un astfel de cuvânt ca într-o cufundare în mine, amețit de plutirea în vălătuci de timp, toropit de plăcerea aceasta difuză de a vedea cum un cuvânt doar, un cuvânt mort, poate rechema minciuna amintirilor, cum poate ordona clipe și trăiri altfel disparate. Probabil Moartea pe care o simt pornită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
fund și i-am simțit perii pe frunte. Mă strângea, îndemnându-mă parcă să-i sărut locul acela umed. Nu mai făcusem așa ceva niciodată. Mă împingea cu mâna. Icnea. „Hai, curajosule! Soldățoi fricos!“ Mă umilea. Mă înfuria semeția ei. Mă amețea în același timp freamătul sexului ei. Seva prelingându-se. Tremurul sfârcului întărit. Am pătruns-o cu limba, hulpav, de parcă aș fi mușcat dintr-o nemaipomenită poamă mustoasă, zemoasă. Îmi dispăruse scârba. Mă aprinsesem. Am vrut să mă retrag, să o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
dimineților ridicându-se din grădina noastră de la țară, aburi lăptoși, cu miros de țărână și buruieni rourate, aburi de viață și, în același timp, de măcinări ale clipelor trecându-se ele însele în pământ. Șovăiam să-mi descopăr timpul meu, amețindu-mă doar cu aburii promisiunilor. „N-am să mai scriu niciodată“, mi-am repetat de câteva ori înciudat în ușa „Gambrinus“-ului, de parcă mă răzbunam pe omenire pentru că îmi furase sau rătăcise servieta, pentru că pitise în cine știe ce afurisit de gang

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]