39,601 matches
-
am recitit între Sărbătorile trecute, probabil atras inconștient de semnificația titlului, are curiozitatea să știe cum arătau casele și oamenii din orașul Chicago, cum arăta lumea toată mai demult, pe vremea cînd ea nu se născuse. Este și tema unor amintiri ale lui Ghica, Negruzzi și Russo, în secolul al XIX-lea, cînd schimbările sociale deveniseră la noi sesizabile, după stagnarea din deceniile anterioare. Rapiditatea acestor prefaceri este astăzi mai mare decît niciodată și ar fi cît se poate de firesc
A fost odată ca niciodată by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16498_a_17823]
-
căror încetare din viață mi se părea absurdă, greu de acceptat; unii dintre ei, cu totul și cu totul subiectiv, dîndu-mi impresia că ar putea fi veșnici, nemuritori. Cum îl crezusem de exemplu pe Geo Bogza. Am mai scris. Repet amintirea zilei în care Bogza, întins pe catafalc, în biserica Amzei, rămas singur în ea, fără nici o priveghere; ...cînd, intrînd, văzusem de departe cosciugul cu pălăria neagră, largă, a decedatului, așezată la căpătîi, între lumînările aprinse; și cînd, văzînd-o acolo, o
Case de pierzanie by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16511_a_17836]
-
al muzicienilor" (parcă auzim vocea de neuitat a lui Iosif Sava), încercînd să arate cum s-a cristalizat imaginea lui Bach în conștiința lui, cum s-a aprofundat și a crescut în semnificații, datorită unor întîmplări, întîlniri ocazionale sau prietenii. Amintirile cu Bach", lăsate în voia asociațiilor de idei, îl duc pe J. Waldmann (și pe noi o dată cu dînsul, căci știe bine cum să ne țină de mînă) de la viața muzicală arădeană din anii '50, la Dinu Lipatti, George Enescu și
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16477_a_17802]
-
un monument de grandoare spirituală și de tărie morală, încercam de fapt să ne ridicăm moralul, să ne păstrăm conștiința curată, să ne oțelim voința de a supraviețui". * Celălalt text memorialistic e semnat de un pictor, Vasile Varga și conține Amintiri despre Aurel Cojan. Introducerea e voit șocantă: "Pentru un pictor, e plictisitor să scrie. Fiind pictor, pentru mine e plictisitor să scriu. Să sari nu numai dintr-o modalitate de exprimare a unora și acelorași lucruri, într-alta, ci într-
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16477_a_17802]
-
tapiseriilor de aici. Mi s-a spus că trebuie să mă limitez la serviciul pentru care am fost angajat aici, altfel zbor. Simt că înnebunesc!"", precum și relatarea suspiciunilor lui Cojan cu privire la posibilitatea de a călători a colegului său. Iar finalul amintirilor e și el surprinzător: "E adevărat că Aurel Cojan nu era un interlocutor comod. Dar cine nu a putut trece peste asperitățile firii sale omenești (întrucât caracter moral Cojan avea în exces), a pierdut ocazia de a cunoaște, fie și
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16477_a_17802]
-
teatrul era mai presus de orice. Chiar și de ființa lor. Lucrul acesta a rămas pînă în ziua de azi. Îi priveam, așadar, în toamnă, pe scena Teatrului Național din Tîrgu-Mureș. Erau vizibil marcați de emoții, de anii duși, de amintiri, de roluri, de prietenii, de iubiri, de cei dragi dispăruți, de prezentul ciudat... A fost o întîlnire specială, cu tot felul de întîmplări. După-amiaza, la masă, înaintea spectacolului festiv, am făcut cunoștință cu familia Cozorici, Gheorghe și Geta. Ne-am
Șoaptele lui Firs by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16512_a_17837]
-
ei selectivă. "Nu se știe cine a voit, cînd ne-a adus pe pămînt, ca inima noastră să nu fie decît o mașină de produs preferințe" (Ortega y Gasset). * Trecutul tău: un cimitir de speranțe prefăcute de-a dreptul în amintiri, aidoma unor prunci care nu s-au putut naște. * Înseninarea stearpă pe care o produce morfina. Bolta falsă, lipsită de constelații, ce se deschide deasupră-i. * Miezul vid pe care-l conține oricare efort - acel strop de uitare ce constituie autenticul
Din jurnalul lui Alceste (IV) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16502_a_17827]
-
câte una, pildele sale - mai ales când e vădită fantezia și libertatea cu care Eco le produce. Ne putem întreba însă, firesc, asupra nevoii sale de a-și structura recapitulativ o metodă de lucru bine 'și îndelung consolidată, debutând cu amintirea din titlu a primei ei exersări. Umberto Eco, Cum se face o teză de licență, trad. George Popescu, col. "Biblioteca italiană", Editura Pontica, 2000, 203 pagini, preț neprecizat.
Eco se amuză by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/16521_a_17846]
-
a obiectelor vechi, a naturilor moarte pillatiene poate atrage o lectură similară, sub semnul aceleiași ambiguități simbolice: în lucrurile vechi e și curgere a timpului și permanență, și trecere și sedimentare. În fond, chiar un spațiu central cum este "casa amintirii" e lizibil în dublul registru al teluricului peren și al fluidității ca și acvatice a timpului: în casă, timpul e și acvatic și teluric, este, ca să spunem așa, trecere recuperată anamnetic, rememorată, fixată, așadar, - însă ca trecere. Al. Cistelecan comentează
O lectură nouă a operei lui Ion Pillat by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/16509_a_17834]
-
pe care o luase cu sine. N-am citit, mărturisesc, cu interes aceste memorii contrafăcute ale lui Stelian Popescu, iar opiniile favorabile ale editorului, dl Ioan Opriș m-au îndurerat, ca orice demers critic lipsit de elementară obiectivitate. Stelian Popescu, Amintiri. Îngrijire de ediție, prefață și note de Ioan Opriș. Editura Albatros, 2000.
Patronul "Universului" by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16524_a_17849]
-
ea îi iubește. Sclav al aparatului video despre care afirmă sentențios " Camera nu minte", unul dintre protagoniștii poveștii duble din Rîul amărăciunii al chinezului debutant Lon Ye declanșează o aventură voyeuristică la care este asociat și spectatorul. O călătorie printre amintirile și obsesiile a doi bărbați îndrăgostiți de două femei asemănătoare sau de una și aceeași sirenă care-i urmărește deși i-a părăsit, exercitînd asupră-le o puternică forță hipnotică. Subliminal indusă de cineast prin tot ceea ce a făcut să
SALONIC: 2000 + 1 speranțe by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/16543_a_17868]
-
tînăra regizoare care l-a proiectat imediat în spațiul scenic, materializîndu-i semnificațiile psihanalitice și sociale printr-o inedită configurare scenografică și muzicală. Decorul unic înfățișează în deschidere o perdea de vis: mulțime de păpuși suspendate, undeva la granița ambiguă dintre amintire și imaginație. Aburul inefabilului astfel instituit nu se va mai risipi nici o clipă , întreținut de magia sonoră a faimoaselor melodii Beatles, ale formației asimilate revoluției sexuale, frondei generației de la mijloc de secol XX. Regresia în copilărie și respectiv în adolescență
Călătorie în propria copilărie by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/16561_a_17886]
-
i se înroșiră. Un fag subțire, foarte înalt, convulsionat în creșterea lui liberă, vitregă în acel loc sterp, pietros, îi aținuse calea, făcîndu-i complice cu ochiul... Iar inginerul de atîta singurătate și gîfîind de urcușul abrupt, roși de efort la amintirea aventurii ciudate... Fagii strîmbi, dramatici, răsuciți de impulsurile neprevăzute ale maladiilor lor fitologice anevoie învingînd mediul muntos, ostil, totuși ușori în aparență ca aluminiul aparatelor de zbor, rătăciți în pădurea de brazi negri plini de mătreață, cheliți, bolnavi de o
Răzlețe by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16559_a_17884]
-
el e doar directorul unei publicații cu tiraj confidențial, tocmai potrivit să facă din el precupețele corneturi pentru semințe! E limpede că Ion Cristoiu nu va mai fi niciodată ce-a fost, după cum România însăși e, pentru occidentali, o frumoasă amintire! înspăimântătoare simetrie! Și, ciudat, o simetrie legată de ascensiunea lui Vadim! Astăzi (ca și ieri, de altfel!) între Iliescu și Vadim sunt doar diferențe de nuanță. Nu-l văd capabil pe cel care, între 1990 și 1996, ne-a ținut
Stafia are pulsul mărit by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/16550_a_17875]
-
numi terapeutică. Este vorba, în fond, de încercarea obstinată a scriitorului de a se împotrivi uitării de sine și pulverizării eu-lui, tocmai prin resuscitarea unui șir de identități pierdute, regăsite, pentru o clipă, în spațiul nespațial, misterios și securizant al amintirii. Nu trebuie, totuși să deducem de aici că Valea Issei ar fi o scriere idilică, agrementată cu ingrediente elegiac-paseiste, și nimic mai mult decît atît; desigur, atmosfera este, de multe ori impregnată de idilism, iar curgerea meandrată a narațiunii se
Memoria ca formă de supraviețuire by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/16573_a_17898]
-
și din intervențiile mai mult sau mai puțin accidentale de pe zidurile orașului, un lirism înalt și o sensibilitate fremătătoare, care trimit atît către memoria unei vitalități ocultate, a unei aluviuni preistorice stocate în amprenta unor misterioase fosile, cît și spre amintirea matricială a unei străvechi geometrii minerale, spre urma abstractă a unei realități reduse la esență. Realizate exclusiv prin tehnici de atac, fără efecte cromatice ostentative și fără nici un alt gen de retorică anexă, lucrările artistei franceze sînt pline de vitalitate
Expoziție la Muzeul "Florean" by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16562_a_17887]
-
mai întîmplare. Asta-i voia lui Dumnezeu!, zise bătrînul".). S-au întreprins, într-o săptămînă, pregătirile pentru nuntă, care se petrecu în ospăț mare, cu masa întinsă trei zile. Tinerii însurăței, la stăruința Rusalinei, se așezară în satul Vlădeni, satul amintirilor ei. Tatăl lui Marco tocmi o slujbă întru pomenirea morților dragi. Slujba simboliza și lespedea pusă pe trecut. "Morții cu morții, viii cu viii, asta-i legea vieții și a lumii, zise Ionaș închinînd el mai întîi de sufletul celor
Vrerea destinului by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16575_a_17900]
-
cer fata, os din neam de voivozi, tot pentru un voivod. E o cerere cu cinste". Rusalina înnebuni, rătăcind prin raza a treizeci-patruzeci kilometri de sat, ca o sperietoare a locului, pînă ce fu găsită moartă. A rămas, aievea, în amintirea faraonilor din Vlădeni, victimă a destinului ei de șef de faraoni. Ediția aceasta, apărută în vestita colecție "Biblioteca pentru toți", reia textul din ediția alcătuită de Gh. Pienescu, înzestrată fiind cu un bogat tabel cronologic datorat regretatului Cornel Regman. Ion
Vrerea destinului by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16575_a_17900]
-
nesimțire în Parlament! - pentru valorile occidentalismului au fost turnători, iar cei care, tot pe față, promovează de la moartea lui Ceaușescu încoace naționalismul și xenofobia, demagogia patriotardă, populismul iresponsabil, autoritarimsmul fascist, adică exact ideologia Securității, perfect articulată în revistele de tristă amintire "Luceafărul" și "Săptămâna", sunt curați ca lacrima. Pentru un neinițiat, concluzia ar fi una și limpede: în România, convingeri democratice au mai ales foștii colaboratori ai Securității! în realitate, genitorii monstrului legislativ care i-a legat de mâini și de
Finala pe aparate: astăzi, imbecilitatea by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/16569_a_17894]
-
de pe malul drept al Tisei, cf. p. 34-36). Aerul de familiaritate cu care ne întîmpină scrisorile versificate e produs probabil de apropierea lor de o altă specie cam disprețuită de folcloriști din cauza naturii ei incerte și prea moderne: textul de amintire, perpetuat timp de decenii între adolescenți, păstrîndu-și cam aceleași motive și același limbaj indiferent de trecerile de la o generație la alta. O trăsătură specifică a scrisorilor versificate e insistența lor metadiscursivă, tematizarea acțiunii de a scrie, cu motivele, circumstanțele, instrumentele
Scrisori by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16595_a_17920]
-
propaganda comunistă, cu sens complet schimbat pentru blazon. Fără voia lui, Majestatea Sa Regele Mihai a fost decorat de Stalin cu Ordinul Victoriei. L-ar fi putut refuza? Cu ce justificare? Ei, cum să refuze!? Aici vin iar cu o amintire. N-o pot data exact. Tot în drumul meu de la București spre Câmpulung am mai făcut o descoperire: ziarul Scânteia. Eu, care am mărturisit un fel de slăbiciune, nu pentru comunism, căci știam cine este Stalin, ci pentru marxism. Ca
Theodor Cazaban: "În Scânteia erau asemenea minciuni, încît mi s-a părut un ziar mai mult decît suprarealist" by Cristian Bădiliță () [Corola-journal/Journalistic/16541_a_17866]
-
de cuvinte și imagini pe care primul o aruncă spre celălalt, peste groapa căscată între ei. Timp de patruzeci de zile, Matei Călinescu nu face altceva decât să se gândească intens la M. Îi caută silueta tremurătoare prin hârtii și amintiri mai vechi și îl înfășoară cu dragoste în cearșaful ocrotitor al filelor de manuscris, încercând să-l exprime și să-l "traducă" înțelegerii noastre. La sfârșit, avem un părinte mai împăcat cu durerea lui, înseninat în tristețe; și o carte
La școala Harmony by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11838_a_13163]
-
bucătăria de "dincolo" - un "dincolo" care nu există - cîți eram, cum sporovăiam... Ca să rup tăcerea, îi laud Ilenei clătitele. Surîde cu tristețe, fără să comenteze." O poveste, așadar, cu before and after. Un șir de consolări nereușite, o "terapie" prin amintiri depănate în șoaptă. Despre soarta mobilelor din casele de altădată, despre pianele Bösendorfer sau Blüthner, ai căror pasionați cunoscători nu mai sînt. Și, mai ales, despre "tipicul" pierdut al scrisului. E, Steaua fiecăruia, căutarea neliniștită a locului bun. Obiectele păstrate
Oameni de prisos by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11837_a_13162]
-
urmă, într-un timp în care, pentru toți lucea, în zare, o autoproclamată "călăuză". Și despre un fel de "firesc" pe care nici o dogmă nu-l poate întrutotul controla. Măcar libertatea de-a trage de timp, de-a ține la amintiri, de-a fi, cu cei mulți și pretins importanți, pe cît de protocolar, pe-atît de indiferent, tot i-a rămas oricui. Puțini, însă, au profitat de ea. Curajul de a scrie, pierdut la început, regăsit pe parcurs, dar nu ca
Oameni de prisos by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11837_a_13162]
-
înainte, lucrurile care păreau mai înainte perfecte cad în uitare. Într-adevăr, realitatea mereu mai mare și manifestându-se ca un bun superior atrage spre ea dispozițiile celor care participă la ea și le interzice să privească spre trecut, înlăturând amintirea bunurilor inferioare prin bucuria bunurilor mai remarcabile”2. Acest pasaj ne introduce până la fondul doctrinei participării și face din epectază esența însăși a raporturilor Creatorului cu creatura. Dumnezeu și omul fac parte din lumea inteligibilă. Sufletul este nelimitat. Diferența esențială
Progresul perpetuu în Comentariul la Cântarea Cântărilor a Sfântului Grigorie de Nyssa. In: Anul XV, Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/169_a_92]