2,924 matches
-
unei dihotomii ontologice între lumea ideilor și cea reală. Singura realitate cunoscută sau intuită de umanitatea aceasta confruntată cu iminența morții este aceea sumbră, cenușie a suferinței. Poate de aceea și pastelurile lui Caraion sunt adesea proiecții fantasmatice, grotești ale angoasei. Legătura cu universul acvatic se realizează într-o manieră diferită, nu mai este prezentată aici o lichefiere a lumii care se îndreaptă lent către moarte, căci moartea este deja aici: "diminețile gâlgâie, sângele se scutură-nchegat/ și numai inimile noastre văd
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
aici elementele sacralității sunt negate, se refuză autoiluzionarea - "Noi am crezut într-un Dumnezeu excroc, ce nu ne-a mai dat mălai -/ (...) Nu mai credeți, oameni de argilă, c-a trăit Iisus într-o iesle."), altele sunt proiecții ale propriilor angoase. Lipsa de distincții între real și imaginar, ștergerea granițelor permite elementelor angoasante să circule în ambele sensuri. Sunt proiecții ale temerilor personale asupra exteriorului, dar există și o invazie a lumii coșmarești din care se constituie prezentul/ contemporaneitatea asupra eului
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
sensuri. Sunt proiecții ale temerilor personale asupra exteriorului, dar există și o invazie a lumii coșmarești din care se constituie prezentul/ contemporaneitatea asupra eului poetic. Viziunea de la no. 7 este mai mult decât reprezentativă în acest sens. Proporțiile stării de angoasă sunt sugerate prin utilizarea pluralului care generalizează, imposiblitatea de salvare este întărită prin adjectivul participial din incipitul textului care fixează eul poetic, în particular, și omul, în general, într-un etern spațiu sufocant: "Închiși în camere pătrate, presimțim/ din geam
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
aceeași putere de a șoca, iar uneori frizând absurdul. Topos central al poeziei lui Caraion, târgul decăzut este înfățișat cu negustori obosiți, cu pensionari maniaci, cu șomeri, cu hamali și prostituate, un astfel de cadru nu poate să inspire decât angoasă și aceasta se materializează, ca de atâtea ori, în obsesia morții. Starea de apatie învăluie totul, în perimetrul orașului nimeni nu poate să scape de sub vraja-i: "Cerul e brun, cerul e plictisit ca o tavă/ transmisă întâmplător,/ în partea
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
simbol răsturnat, îngerii sunt o modalitate de transmitere a graiului divin, pogorârea lor nu e însă una în calitate de mesageri, de purtători ai luminii, ci este o procesiune a renunțării și a deznădejdei, ei nu pot să mai comunice decât o angoasă devenită cosmică ("Dinspre cer îngerii coborau/ Înfiorați de spectrul Titanului", Îngerii). Pierderea comunicării cu sacrul creează o mitologie a alterității, dublul uman, sinele, devenind el însuși divinitate. Dacă lumea nu poate fi cunoscută, cucerită atunci atenția căutătorului se va orienta
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
căutătorii ai absolutului pe care-l intuiau, pe care îl considerau imposibil de atins, dar menit să provoace căutări perpetue, Tonegaru e mai aproape de închiderea bacoviană într-un univers claustrant, cu deosebirea că de data aceasta nu se mai percepe angoasa, ci o anumită resemnare, o adaptare la mediul acesta, acceptat ca atare, ca făcând parte din firescul existenței. Hirsuta, dedicată "domnului Șerban Cioculescu", surprinde imaginea christică și o supune degradării, e o ipostază pe care o asimilează, trecând-o însă
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
precizat - munca aceasta constă în repetarea, în gînd sau cu voce tare, a poemelor, pînă cînd orice piedică în calea „curgerii” lor e eliminată. Laborios în felul său, Bacovia căuta „cuvîntul ce exprimă adevărul”, sincer, cel potrivit cu melancolia, singurătatea sau angoasa sa. De aci, adică de la nevoia de autenticitate, pornesc și îndoielile sale referitoare la scris. Poezia „vană” „Pe stradă urle viața, și moartea/ Și plîngă poeții poema lor vană...” 1) Cel ce spune aceasta nu e un om de o
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
munci în felul celorlalți, Bacovia caută o compensație în „munca de visător”, meserie care (ierte-mi-se rima) nu figurează în nici un nomenclator, inventată, mai în glumă - mai în serios, o ficțiune necesară celui ce, din cauza nevrozei, a plictiselii, a angoasei etc. nu stă la masa de lucru, dar nici nu face altceva. Din cînd în cînd, gîndul că „cineva departe muncește” și pentru el, îi revelă poziția de privilegiat, pe care, deși n-o refuză, o suportă destul de greu, căci
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
înțelege pînă-n fund...” Sînt de acord cu el - i-am spus - în privința „răului ontologic” comun, adăugînd că eu însumi caut să dovedesc, cu texte, faptul că îi apasă același „mal du siècle”, că sufereau de aceeași melancolie și de aceeași angoasă, că percepția spațiului le era (minus unele diferențe) asemănătoare. în schimb, nu cred deloc că Arghezi ia lucrurile în neserios. Religiozitatea lui e, după părerea mea, mai adîncă decît se bănuiește. Răsucirile sale între credință și necredință sînt umane, prea
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
nevoie de nici un supliment de explicații: cei obosiți preferă limpiditatea. Bacovia trebuie căutat nu numai în cei mari, ci și în cei mici de dinaintea sa: Stavri, Cișman și alții. A suta definiție care-mi vine în minte: o poezie depoetizată. Angoasa e, poate, boala cea mai potrivită pentru un scriitor. Nu carnea suferă, ci ființa, condamnată la agitație perpetuă și la așteptări fără sens, la înălțări și surpări, la pendulări între fascinații și temeri. Angoasa nu se împacă deloc cu echilibrul
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
vine în minte: o poezie depoetizată. Angoasa e, poate, boala cea mai potrivită pentru un scriitor. Nu carnea suferă, ci ființa, condamnată la agitație perpetuă și la așteptări fără sens, la înălțări și surpări, la pendulări între fascinații și temeri. Angoasa nu se împacă deloc cu echilibrul și seninătatea. Descoperă în toate agonia, faza finală a luptei dintre viață și moarte. Angoasa sporește acuitatea simțurilor, dar, în același timp, induce obsesii și-l istovește pe cel asaltat de ea. Obligatorie pentru
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
condamnată la agitație perpetuă și la așteptări fără sens, la înălțări și surpări, la pendulări între fascinații și temeri. Angoasa nu se împacă deloc cu echilibrul și seninătatea. Descoperă în toate agonia, faza finală a luptei dintre viață și moarte. Angoasa sporește acuitatea simțurilor, dar, în același timp, induce obsesii și-l istovește pe cel asaltat de ea. Obligatorie pentru ce-l ce rîvnește la sfințenie, solitudinea e indezirabilă, periculoasă pentru poeți, care, fie și numai din cînd în cînd, simt
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
pustiu”, „corbi”, „lupi”. în fiecare detaliu e o senzație, un gînd, o reacție. Unele poeme atestă nevoia de căldură și apropiere umană, altele exacerbează solitudinea, așază anotimpul printre semnele fatalității. Cert, iernile contribuie la definirea comportamentului poetului, „spun” despre vîrstele, angoasele și reveriile sale. Am pomenit de dezacordul lui Eminescu și de cel al lui Maupassant față de indiscrețiile biografilor. Care-i explicația lui? Faptul, cred, că ambii trăiesc în epoca primului val masiv de biografism și nu sînt încă obișnuiți cu
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
călătorii. Ca și Ionescu, îndeosebi, știa că „insolitul universului, banalitățile cotidiene sînt străbătute de ceva cumplit și fioros”. Ca și autorul Rinocerilor, autorul Plumbului a înțeles, în întregul lor dramatism, ce înseamnă „limită”, ce înseamnă „abis”, ce înseamnă „amețeală” existențială. Angoasele dramaturgului relevă că senzațiile poetului n-au fost eronate și că mintea sa a penetrat adînc, mult mai adînc decît s-a crezut sau se mai crede. Analogiile (pe această fișă am schițat doar cîteva) sînt, în egală măsură, confirmări
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
cu autorul Plumbului lucrurile au stat altcumva. Cu două excepții („Plumb” și „Poemă finală”, unde e loc de refugiu), la el se observa o evitare a „subteranei” și o spaimă de orice cădere. în „Infernul” lui Bacovia, sumă a decepțiilor, angoaselor, durerilor morale, coborîrea ar însemna scormonirea, avivarea lor. Poetul nu insistă în această direcție. Dimpotrivă (chiar citatul din ,,Panoramă’’, care i-a sugerat criticului afirmația, o arată), a evitat, s-a distanțat, în mod reflex, a fugit din fața a ceea ce
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
delicat”, deprins cu tristețea, derutat („orb”), „ruinat”, apoi o dată de un „suflet mai viteaz” și o dată de „suflete moarte”. Moment extatic ce pare fără sfîrșit (în realitate efemer), „ridicarea din erori” are prețul unei absolviri morale, al unei calmări a angoaselor și a tendințelor de autoînvinovățire, al unei biruințe asupra „haosului care vrea să(-l) ducă”, adică să pună stăpînire pe el. E o „înălțare” care sporește înțelesurile „învierii”. Să mai observ cu această ocazie că, spre deosebire de poeții de la începutul veacului
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
asumă atitudini de resemnare pasivă față de propria sa condiție diabetică. Diabetul zaharat tip 1 reprezintă un eveniment morbid care determină pacientul să treacă de la o stare de relativă bunăstare fizică la momente critice de îmbolnăvire, provocând sentimente de teamă, de angoasă care vor afecta preocupările sale pentru viața lui viitoare, dezvoltând reacții afective și comportamentale foarte diferențiate. Intensitatea reacțiilor comportamentale și problematica psihologică adiacentă apariției diabetului variază mai ales în funcție de particularitățile psihologice de vârstă ale pacientului: copil, adolescent sau adult. (1
Tratat de diabet Paulescu by Mariana Costea, Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92211_a_92706]
-
atât de importante pentru a-și putea construi echilibrul psihologic. Adolescentul diabetic tinde să nege sau să se revolte împotriva condiției sale existențiale, maximal frustrante, și fie își conștientizează dramatic existența la dimensiunile unui dezastru familial și personal sau, datorită angoasei, va refuza maturizarea sa psihologică, și acesta în special la fetele mai vulnerabile, la care apare riscul somatizării acestui conflict între dependență și independență. Acestă atitudine defensivă explică mai bine tendința la devalorizare a vieții în general și a existenței
Tratat de diabet Paulescu by Mariana Costea, Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92211_a_92706]
-
că, de exemplu, la laborator s-au greșit analizele sale, că el nu poate avea glicemii atât de mari). Diabeticul utilizează în fața situației sale vitale, maximal stresante mecanisme inconștiente de apărare, de regresie afectivă pentru a-și reduce anxietatea (sau angoasa sa față de pericolul real reprezentat de noua sa condiție existențială); deci, acesta neagă că este diabetic, negând implicit necesitatea aderării la tratament. În plan comportamental, se pot observa două reacții: fie tinde să-și facă analize repetate la mai multe
Tratat de diabet Paulescu by Mariana Costea, Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92211_a_92706]
-
au răspuns afirmativ numai 43% din diabeticii insulinodependenți, deci mai puțin de jumătate au o viață socială activă și voluntară, la ceilalți evidențiindu-se o reducere severă a relațiilor interpersonale și sociale. b) Reacțiile anxioase, cu atacuri de panică sau angoasă cu tendință la descărcare prin acte agresive, necontrolate din cauza pierderii controlului afectiv, întâlnite în special la pacienții insulinotratați. Obiectul anxietății este reprezentat fie de pericolul survenirii unei hipoglicemii neprevăzute, fie de apariția simptomelor unei complicații cronice a diabetului. c) Tulburările
Tratat de diabet Paulescu by Mariana Costea, Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92211_a_92706]
-
sexualitatea și procrearea în plan imaginativ, fantasmatic sunt corelate între ele. În planul reprezentărilor, actul sexual este totdeauna asociat cu nașterea, și dacă îi este frică de naștere și actul sexual va fi realizat într-o stare de anxietate, de angoasă, fără nici o participare, ca un act de sacrificiu. Implicarea emoțională majoră a femeii în relațiile cu alte persoane și cu evenimentele vieții de zi cu zi o face mai vulnerabilă la factorii stresanți psihosociali și la frustrațiile inerente ale vieții
Tratat de diabet Paulescu by Mariana Costea, Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92211_a_92706]
-
mulți reușesc să scoată aerul din subsoluri fără să reușească să scoată capul. Mesajele, mascate în strigăt, cânt și lamentație vorbesc de la sine, provoacă și descriu o privire atentă de jur împrejur, cu accente subtile și controverse despre religie, identitate, angoase și țara în care trăim. Au fost suficiente două albume pentru a crea un act artistic așteptat cu interes în toată țara de un public fidel. Au reușit să-și promoveze albumul Loc Lipsă printr-un turneu național de cluburi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2206_a_3531]
-
vivandieră“. Poemul confruntarea numește din nou, cu o violență de-acum caracteristică, splendoarea și mizeria scrisului: „poezia nu e măgarul care cacă aur./ poezia e o locomotivă“. De astă dată, poezia servește drept refugiu față de o interioritate sufocantă, față de o angoasă nelocalizabilă, îngropată „mai adânc în piept decât mine“. Nici acum „ultima patrie“ nu se arată mai primitoare: „draga de ea, poezia, mă sapă, mă smulge,/ din adâncuri și îmi cară ea leșul sus,/ pe platou, depunându-l în poala ierbii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2206_a_3531]
-
Nu, nimic din toate astea. Dar am avut brusc sentimentul accentuat că trăiesc într-o închisoare. Sentimentul acesta nou nu avea nimic de-a face cu vreo ideologie, cu comuniștii, cu vreo spaimă concretă, cu nimic. Era ceva ca o angoasă existențială. Da, nu cred că aveam mai mult de 14 ani când mi-a devenit astfel mult mai clar decât înainte că mă aflu într-un loc unde nu vreau să fiu. S.A.: Ai avut un fel de revelație! Povestea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
dintre ei!) și cu casa Veronicăi Micle XE "Micle, Veronica" . Acum lucrurile se mai clarifică puțin pentru tine, deși nu știi încă exact când se va pleca în Israel - dacă se va mai pleca vreodată. Parcă detectez un fel de angoasă eshatologică aici... Toată această plecare este cumva abstractă, deși devine tot mai personală; pe măsură ce afli mai multe despre spațiu - ținta plecării, Israelul, capătă o oarecare materialitate, cel puțin grație imaginilor mișcătoare din jurnalul cinematografic -, devii tot mai nesigur în privința timpului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]