25,430 matches
-
nu i-aș fi văzut înainte, i-aș fi recunoscut. Nu, nu mă înșelasem: era Ea. Mut de uimire și nemișcat, eram asemenea unui om care visează, care știe că visează, ar vrea să se trezească, dar nu poate. Chibritul arse până la capăt, frigându-mi degetele. Atunci mi-am revenit. Am răsucit cheia în broască, ușa se întredeschise. M-am dat de-o parte. Ea se ridică și, precum cineva care cunoaște drumul, traversă coridorul întunecos și deschise ușa de la camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
să-I dau sufletul meu. M-am dezbrăcat și m-am băgat în pat, lângă Ea. Eram lipiți unul de altul ca rădăcinile mandragorei, mascul și femelă. De altfel, corpul Său era asemenea celui al mandragorei-femelă, separată de masculul ei: ardea de aceeași pasiune ca mandragora. Gura-I era acră și amară ca miezul de castravete. Tot trupul Îi era de gheață. Simțeam cum îmi îngheață sângele în artere, iar acest frig mă pătrundea până în inimă. Toate eforturile mele se dovediră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
cu cele de nuferi albaștri, înțelegeam, în sfârșit, că printre locuitorii caselor de pe colină, construite din cărămizi grele, trăia un mizerabil desenator, un desenator blestemat, probabil cel mai sărac decorator de truse de scris, seamănul meu. Acum știam; știam că arsese și el, că se mistuise pentru doi ochi negri mari, exact ca mine. De-ajuns ca să mă consoleze. În sfârșit, am pus desenul alături de vas, apoi m-am dus să-mi pregătesc reșoul, pe care, după ce jarul s-a înroșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
un alt univers, dar atât de imediat, atât de intim, încât aici mă regăseam în ambianța mea normală. Tocmai mă nășteam într-o altă lume, antică, dar mai apropiată și mai naturală. Era la lăsarea nopții. O lampă cu ulei ardea în nișa peretelui. Într-un colț al camerei era un pat, dar nu puteam dormi. Trupul mi-era în flăcări; pete de sânge îmi ardeau abaua, fularul, mâinile. În ciuda febrei și migrenei, eram pradă unei tulburări, unei frenezii deosebite, chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
antică, dar mai apropiată și mai naturală. Era la lăsarea nopții. O lampă cu ulei ardea în nișa peretelui. Într-un colț al camerei era un pat, dar nu puteam dormi. Trupul mi-era în flăcări; pete de sânge îmi ardeau abaua, fularul, mâinile. În ciuda febrei și migrenei, eram pradă unei tulburări, unei frenezii deosebite, chiar mai puternice decât gândul să șterg sângele, chiar mai tari decât teama de sergentul de noapte care ar veni să mă aresteze. Mă așteptam de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
se situează în zona temperată a existenței. Dar viața mea n-a avut decât un singur și uniform anotimp. S-ar zice că ea s-a scurs într-o regiune rece, în mijlocul tenebrelor fără sfârșit, în timp ce, veșnic, în corpul meu, ardea o flacără, la căldura căreia mă topeam precum ceara. Între patru pereți care îmi delimitează camera, în interiorul zidului de apărare care îmi închide existența și gândurile, viața mea se topește puțin câte puțin, ca lumânarea. Nu greșesc, ea seamănă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
zidului de apărare care îmi închide existența și gândurile, viața mea se topește puțin câte puțin, ca lumânarea. Nu greșesc, ea seamănă mai degrabă cu un buștean căzut la marginea vetrei consumându-se, carbonizat de flacăra celorlalți butuci, fără să ardă și fără să rămână, în același timp, neatins. A fost doar sufocat de fum, de răsuflarea celorlalți. Camera mea, asemenea tuturor celorlalte, a fost construită din cărămizi, peste ruinele miilor de case antice. Pereții, tencuiți cu var, poartă o inscripție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
am studiat, de la lucarna mea, pe individul ăsta. E înțepenit într-o invariabilă atitudine. Un fular jegos în jurul gâtului; poartă o aba de lână de cămilă și părul alb de pe piept i se întrevede prin gulerul descheiat. Pleoapele-I sunt arse, roase de o maladie tenace și insolentă. De braț are legată o amuletă. În fiecare joi seara, spune versete din Coran printre dinții săi galbeni și rari , s-ar crede că așa își câștigă existența, căci n-am văzut nicicând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
uit asta -, la căpătâiul mamei ei moarte. Era într-o noapte, foarte târziu. Toată lumea dormea. Mă sculasem, în cămașă și chiloți, să-mi iau un ultim rămas-bun de la defunctă și m-am dus în camera mortuară. Două lumânări de camfor ardeau deasupra cadavrului. Cineva pusese un Coran pe stomacul nefericitei, ca să nu intre diavolul în corpul său. Ridicai pânza care-i acoperea fața. Fața gravă și atrăgătoare părea modelată de amprenta tuturor iubirilor pământești: expresia ei mă făcu să mă prosternez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Cum poate să-l suporte pe țicnitul de bărbatu-său?“ Aveau dreptate: era de necrezut în ce hal decăzusem. Mă topeam din zi în zi. Câteodată, mă examinam în oglindă: obrajii îmi erau stacojii, luaseră culoarea cărnii de pe tejgheaua măcelăriei. Ardeam de febră, iar ochii mei aveau o expresie tragică și voluptuoasă totodată. Mă complăceam în această nouă stare. Zăream, în fundul ochilor mei, umbra morții. Ghicisem că trebuia să mor. Chemară medicul, doctorul canaliei, doctorul familiei, care, cum se spunea, ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
care nu le-a putut satisface. Ah! Să dorm în pace ca în vremea inocenței mele copilărești! Somn liniștit, pe care nimic nu l-ar putea tulbura. Când mă trezeam, aveam obrajii stacojii, asemenea cărnii de pe tejgheaua măcelarului. Corpul îmi ardea, tușeam, și ce tuse profundă și teribilă! O tuse ieșită din nu știu ce cavitate pierdută a trupului meu, asemănătoare cu aceea a mârțoagelor care, dis-de-dimineață, aduc măcelarului cadavrele de oi. Îmi amintesc foarte bine. Era o noapte neagră. Câteva minute am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
simții mai agil și mai ușor; mușchii picioarelor lucrau cu o viteză surprinzătoare. Mă eliberasem de toate obstacolele existenței. Îmi ridicai umerii. Era un tic din copilărie, îl aveam ori de câte ori scăpăm de o dificultate, pedeapsă sau responsabilitate. Deja sus, soarele ardea. Am pătruns într-un labirint de străduțe pustii, mărginite de case cenușii care atingeau ciudate forme geometrice: cubice, prismatice și conice: erau străpunse de lucarne joase și întunecate, șubrede, părăsite, provizorii. Era de neconceput ca o ființă vie să fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
cu o expresie amintind de soția mea când e furioasă, cu buzele palide și ochii rotunzi, înspăimântați, mă trăgea afară din mulțime și arătându-mă călăului îmbrăcat în roșu, spunea: „Spânzurați-l și pe ăsta!“ M-am trezit tremurând tot. Ardeam ca un cuptor. Eram lac de sudoare. Obrajii, în flăcări; m-am sculat să beau apă și să-mi umezesc fața, ca să scap de coșmar. Apoi m-am culcat la loc. Dar n-am mai putut să adorm. În umbra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
în treaba asta, doar pentru a o împiedica să spună după ce voi fi murit: „Dumnezeu să aibă milă de el, acum s-a liniștit!“ Chiar în acest moment, trecură oameni pe sub lucarnă. Purtau un sicriu îmbrăcat în negru, pe care ardea o lumânare. Declamarea mărturisirii de credință mă trezi din visare. Negustorii și trecătorii își întrerupseră lucrul sau se întoarseră din drum pentru a face șapte pași în urma coșciugului. Până și măcelarul îndeplini acest ritual, apoi se întoarse în prăvălia sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
vedea patul schimbându-se într-o piatră de mormânt, pivotând pe balamalele sale, îngropându-mă și zăvorându-și dinții de marmură; groază la gândul că mi-ar înăbuși vocea: în zadar aș striga, nimeni n-ar veni în ajutorul meu. Ardeam să-mi evoc copilăria, dar când venea la mine și îi simțeam prezența, totul era la fel de dur și de dureros ca în această epocă îndepărtată. Să tușești cu aceeași tuse ca mârțoagele negre și costelive pe care le vedeam în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Soarele apunea, se auzea duruitul melancolic al tobelor. Era o muzică înceată și tânguitoare, tonul ei trezea, în ciuda superstițiilor ereditare, teroarea tenebrelor. Criza pe care o simțeam venind și pe care o așteptam se declanșă în sfârșit. Tot corpul îmi ardea și eram gata să mă sufoc. Mă prăbușii pe pat, închizând ochii. Febra mărea obiectele și le încercuia cu un nimb. În loc să se lase în jos, tavanul se înălța, hainele mă strângeau. M-am ridicat fără să știu de ce și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
vieții mele. Noapte plină de fantome oribile care, de peste tot, din apropierea ușii, de pe pereți, de după perdea, se strâmbau la mine. Într-o clipă, camera devenise atât de strâmtă, că mi se părea că stau culcat într-un sicriu. Tâmplele îmi ardeau, picioarele erau incapabile să se miște. O greutate îmi strivea pieptul, la fel de împovărătoare ca aceea a cadavrelor încărcate pe spinarea mârțoagelor negre, descărnate și livrate măcelarului. Moartea își fredona încet cântecul, ca un bâlbâit care repetă fiecare cuvânt și care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
bem, Vinul orașului Rey să-l bem! Dacă nu bem acum, Când o să mai bem? Mi-am spus în sinea mea: „Dacă voi cădea în mîinile poliției?“ Dintr-odată, mă simțeam plin de-o forță supraomenească. Fruntea nu-mi mai ardea. M-am ridicat. Îmi aruncai pe umeri abaua gălbuie și mi-am înfășurat fularul de două-trei ori în jurul capului, îndoindu-mi spatele. În sfârșit, m-am dus să iau cuțitul cu mâner de os pe care-l ascunsesem în caseta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
scenă și regizor” ; „mă acompania cu o muzicuță caracteristică”; „studenților universitari” etc. Să-ncheiem cu o frază din Arghezi : „...Ne dăm seama cîte glorii de scenă ar fi Întunecat doamna Pruteanu, dacă În loc să pîlpîie la Iași, ar fi venit să ardă la București”. Aglae Pruteanu Însă a ars și la Iași, punînd În umbră, desigur, pîlpîierile unor bucureșteni. O spune acum, după douăzeci de ani de locuit În Capitala Moldovei, un bucureștean convertit la ...Iașitîcluri culturale. La Jurnalul național ține cronica
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
muzicuță caracteristică”; „studenților universitari” etc. Să-ncheiem cu o frază din Arghezi : „...Ne dăm seama cîte glorii de scenă ar fi Întunecat doamna Pruteanu, dacă În loc să pîlpîie la Iași, ar fi venit să ardă la București”. Aglae Pruteanu Însă a ars și la Iași, punînd În umbră, desigur, pîlpîierile unor bucureșteni. O spune acum, după douăzeci de ani de locuit În Capitala Moldovei, un bucureștean convertit la ...Iașitîcluri culturale. La Jurnalul național ține cronica teatrală o tînără care, n-ar fi
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
pare că secvența era atît de ris cant concepută, Încît dascălul a cerut să li se facă asigu rare actorilor, iar directorul teatrului lua Extraveral, În ziua fiecărei reprezentații! Și În fond, conchide regizorul, În teatru exiști „ numai da că arzi, nu cînd pîlpîi!”. Corect. Dar trebuie să ți se și ofere ocazia să arzi, nu?! „Purcărete repetă relaxat și relaxant. El este un boier!” - zice unul dintre actorii care au lucrat mult cu el. Păstrînd proporțiile notorietății, mărturisesc că vreo
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
li se facă asigu rare actorilor, iar directorul teatrului lua Extraveral, În ziua fiecărei reprezentații! Și În fond, conchide regizorul, În teatru exiști „ numai da că arzi, nu cînd pîlpîi!”. Corect. Dar trebuie să ți se și ofere ocazia să arzi, nu?! „Purcărete repetă relaxat și relaxant. El este un boier!” - zice unul dintre actorii care au lucrat mult cu el. Păstrînd proporțiile notorietății, mărturisesc că vreo zece-cincisprezece derutați au spus și despre mine acest lucru. Acum văd că e de
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
Un' să fiu? La Las Vegas sunt, să mă dau în bărci cu o negreasă!", răcnește din toaletă cel chemat cu atâta obstinație. Iese plin de nervi și traversează iute holul, dând buzna în curte: "Ce-i, bă, Petrică? Unde arde, mă, mânca-l-aș?" Numitul Petrică privește la el cu gura căscată. Uită instantaneu de întrebarea colegului și face uimit: "Băi, nea Vasile, da' ce-ai pățit, dom'ne?" M-a bătut nevastă-mea, bă. Te-ai prins?" Da' grea
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
-ar capu' al... Ptiu', că iară mă ispitește necuratu'", încheie plin de o evlavioasă vigilență Pe Petrică îl durea fix în cot, ca să nu zicem în altă parte, de problemele de serviciu ale domnului Tăsică. Altele erau chestiunile care-l ardeau pe el. Dar trebuia să procedeze cu tact, făcând niscaiva conversație. Așa că aruncă un neutru, deși nu tocmai corect politic: "Eh, femeile... Ce știe proastele astea? Parcă poți să pui bază pă vreuna, la o adică, cum e ele acu
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
răspunse medicul trăgând mult aer în piept. "Acum. Și cât mai rapid, te rog. Da?" Accentuă, silabisind: "E o urgență!". Fany îl luă de mânuță pe nea Vasile căruia nici să arunce o privire în decolteul ei nu-i mai ardea. După o scurtă plimbare cu liftul ajunseră și la radiologie. "Bună Delia!", făcu bucuroasă nevoie-mare asistenta. "Bună, Fany!", răspunse cu același elan de simpatie cealaltă. Și imediat se țocăiră pe obraji vorba vine, amândouă pupară aerul de teamă să nu
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]