3,162 matches
-
încât parcă acum îmi era dor de o nouă aventură, o strâmbă, cum se spune într-un anumit limbaj. Și parcă auzindu-mi gândul, destinul îmi mai pregăti una, dar una mică. Pe scara noastră de la bloc mă întâmpină o beznă, s-o tai cu cuțitul, probabil că se întrerupsese lumina din cauza unor reparații sau sărise siguranța generală de la scară. La etajul unu, lipită de perete, am ghicit umbra unei făpturi. - Bună seara, domnule Vieru. N-aveți un chibrit? N-aveam
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
stingă; fumul supărător care umplea odaia părea mai rece decît aerul curat, întocmai ca și ceața din mlaștinile noastre. Cîteva lumînări albe, așezate pe căminul înalt, luminau slab odaia, sau ar fi mai potrivit să spun că-i tulburau slab bezna. Camera era mare, ba aș putea spune că pe vremuri fusese chiar frumoasă, dar toate lucrurile care se zăreau erau acoperite cu praf și mucegai și se desfăceau în bucăți. Obiectul cel mai însemnat era o masă lungă, acoperită cu
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
prin cameră, în timp ce patul le era ridicat până la tavan, iar ei zăcând pe acesta paralizați. Nu se puteau mișca, nu puteau vorbi. Acest fenomen se producea timp de jumătate de oră, în fiecare noapte, după care luminița se mistuia în beznă. Cosmin și Odet își puneau întrebări stupefiați: -Ce-o fi acest fenomen? -Cine ne pedepsește?Cine se răzbună? Dacă începeau cearta, mobilele se mișcau ca la cutremur, se auzeau bubuituri, după care apărea mingea de foc levitând nervoasă prin cameră, necontenind
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
lovească mobilele. Cunoștea camera, deoarece asistase în ea la conferințe desfășurate aici în nopți reci. Se îndreptă spre o ușă care se afla chiar față în față cu intrarea principală și se trezi într-un coridor în care era întuneric beznă. Știa că aici erau dormitoarele: al lui Delindy, în dreapta, al Marelui Judecător, în stânga. Era imposibil să își dea seama dacă ușile camerelor erau deschise sau nu. Cum nu auzi nimic, bănui cu ușurare că ușile erau totuși închise. Bâjbâi înspre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
plătit în ținuturile din miazăzi cu viața unui om, ei trec, tăcuți, înfășurați în vălurile lor de doliu, prin albul mineral al străzilor, și când se lasă noaptea și orașul întreg pare o umbră albă intră, încovoindu-și umerii, în bezna caselor, la adăpostul zidurilor de sare cu slabe licăriri. Se culcă și dorm, somn scurt și ușor, și de cum se trezesc se apucă iar să poruncească și să lovească, spun că sunt poporul ales, că numai Dumnezeul lor este Dumnezeul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
la adăpostul stâncii, și focul cerului deasupra capului meu străpunge grosimea pietrei, am stat zile în șir în întunericul casei idolului, nu cu mult mai înaltă decât celelalte, împrejmuită cu ziduri de sare, dar fără nici o fereastră, cufundată într-o beznă sticloasă. Zile în șir, și îmi dădeau doar o strachină cu apă sălcie și un pumn de grăunțe pe care mi le aruncau așa cum arunci la găini, iar eu mă repezeam să le adun. Toată ziua ușa rămânea închisă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
din ziua când m-au schilodit, lunga suferință searbădă și pustie, lipsită până și de apa nopții, de noaptea la care visam, zăvorât împreună cu zeul în vizuina mea de sare. Numai noaptea, cu stelele-i răcoroase și fântânile-i de beznă m-ar fi putut mântui, m-ar fi putut scăpa de zeii răi ai oamenilor, dar, zăvorât între ziduri, nu-mi era îngăduit s-o privesc. Dacă cel pe care-l aștept mai întârzie, o voi vedea cum urcă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
tras de limbă până a început să sângereze, eu scoteam oare acel urlet de animal? și dintr-o dată am simțit pe limbă o mângâiere ascuțită și răcoroasă, da, răcoroasă, în sfârșit. Când mi-am venit în simțiri, eram singur în beznă, lipit de perete, plin de sânge închegat, un căluș de ierburi uscate cu miros ciudat îmi umplea gura fără limbă, care nu mai sângera, și în acel gol nu trăia decât o durere chinuitoare. Am vrut să mă ridic, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
vor spune iar că trebuie să fim tot mai buni, și iarăși milioane de oameni vor sta între bine și rău, sfâșiați de îndoială, buimaci, o, idole de ce m-ai părăsit? Iată sfârșitul, mi-e sete, trupul îmi arde, o beznă adâncă îmi umple ochii. Ce vis lung, atât de lung, mă trezesc, nu, voi muri, se ivesc zorile, cea dintâi rază de lumină pentru ceilalți oameni, iar pentru mine soarele necruțător și muștele. Cine vorbește? Nimeni, cerul nu se deschide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Deodată, de cealaltă parte a fluviului, la capătul unui braț nevăzut, o lanternă se înălță de mai multe ori în aer. La un ultim semn al celui care pândea de pe povârniș, șoferul stinse definitiv farurile. Mașina și omul dispărură în beznă. Acum fluviul era aproape vizibil, sau, mai curând, se zăreau câțiva dintre lungii lui mușchi lichizi, care străluceau în răstimpuri. De fiecare parte a drumului, nespus de aproape, se desena pe cer pădurea întunecată. Ploaia ușoară care udase drumul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
stomac. Diaree anume provocată. Ați bănuit, desigur. Noaptea, în picioare, în focul încrucișat a patru reflectoare ? Scufundarea cu capul într-un vas cu apă și săpun ? Imaginație rudimentară, de sălbatici. Două zile carceră într-o celulă cât un dulap închis ? Beznă perfectă ? — Bineînțeles, se adăugau bătăile de rutină. Batjocura, șicanele, mâncarea ca pentru porci. Nici o plăcere să recapitulăm, nu ? Observase, oare, deși ținea de câtva timp ochii închiși, că femeia pălise treptat, tot mai albă la față, cu ochii mici ? — Și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
o femeie, o carte, o vacanță. O poezie, chiar, să nu râdeți. Uneori și muzica... reintru într-o plăcută stare de vitalitate. Ațâțat, dezlănțuit. Nu mai văd decât ținta, datele, ipotezele, soluția. Se întunecase, nu aprindea lumina. Nu era încă beznă deplină, sau poate era. Femeia, deși nu îl vedea, îl simți însă ridicându-se în picioare, în spatele biroului. Un șef deștept minuni ar face cu mine ! Unul care să știe să-mi folosească defectele ! Lenea, neglijența, incoerența, brambureala. Cât loc
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
O minte mobilă, cu circuite fine, delicate. Îmi lipsește, e-adevărat, caracterul. Egoismul și orgoliul și securitatea umilei și deosebitei mele persoane ? Cruzime feroce, să știi... un adversar care te onorează. Ai să înțelegi mai târziu. Camera intra într-o beznă tot mai compactă. Nu se distingea nimic, doar traiectul întortocheat al cuvintelor, vocea îngroșată de băutură, răgușită, sticloasă, umedă, înotând în strănuturi, umflându-se, umplând aerul, rupându-se, brusc, stinsă, ca un balon subțire, atins de dunga unei lame. N-
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
zidurile umede și groase ale conjuncturii. N-am câștigat încă extazul, împăcarea de-a savura roadele pământului, fericit sub domnia lui Bacchus. Prea mulți dintre frații noștri, împrăștiați în necuprinsul lumii, conviețuiesc cu fiarele, sălbăticiți, subjugați, viețuind fără speranță, în bezna premergătoare furtunii. Recunosc oribile chipuri de unchi și veri și mătuși, ca și cum întunericul n-ar fi în stare să trimită decât aceleași măști ale unei unice, nesfârșite familii, mediocritatea înconjurând tot pământul. Vulcan ? Abia am preluat flacăra, să împrăștiem incendiul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
e normal și asta-i culmea ! Mănâncă, glumesc, se roagă, dorm, mint, fac amor, luni, marți, miercuri, o săptămână, două, malaxorul lent, ceață, roți și rotițe, amânări, așteptare, iluziile, surdina, loviturile, aștrii, gâfâitul și ipotezele cotidianului, bruște surpări, scâncetul, în bezna și fumul și expoziile și tirul încrucișat și asaltul și retragerile de pe câmpul de luptă. Familii, salarii, speranțe, boli, camarazii modești și răbdători, apocaliptice probe de restrângere, mereu restrângere, prudență, perseverență resemnată, azi o mică bucurie, poate furăm și mâine
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și degeaba! Parcă ar fi fermecată lumina lor, parcă... Bologa își curmă brusc vorba, căci fâșia de lumină dispăru, lăsând întunericul mai negru. Răbufniturile de tunuri mai continuară un răstimp și apoi încetară pe rând... Cei doi ofițeri porniră prin bezna deasă, clăpăind cu cizmele în noroi... Satul dormea dus, cu casele pitite după garduri de spini... Într-un târziu, mergând mereu, Klapka zise în șoaptă: ― Ce efect ciudat a avut execuția de azi asupra domnilor! Și doar au fost aduși
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și apoi îl trimise la baterie. Bologa se cocoță în dosul teodolitului, pe pipăite. Nu vedea nimic. Aparatul era ferit de ploaie, în schimb în spatele observatorului se scurgeau șiroaie de apă din spărturile coperișului. Căută să se orienteze, dar o beznă atât de deasă acoperea lumea, că ochii lui nu puteau desluși nici o nuanță în negrul înăbușitor, iar în urechi îi huruiau exasperant de uniform glasurile ploii, care înghițeau toate zgomotele vieții. Își simțea bătăile inimii, dar creierii parcă i se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
curând, simți în spinare o pată udă și rece. Se ghemui mai bine, ferindu-și spatele. Vântul însă îi pătrundea prin haine, prin piele și-i zgâlțâia inima. ― Și reflectorul nu mai apare! murmură el dârdâind. Își înfipse ochii în bezna subțiată, cu furie nerăbdătoare. Acuma începeau să se deslușească, în nemișcarea moartă, semne umile de viață. În dreapta și în stânga tranșeele infanteriei se întindeau, strâmbe și capricioase, ca niște linii grosolane pe o hârtie boțită. Ici-colo, ca mușuroaiele, înțepenite, poate chiar
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu receptorul telefonului în mână, ascultând duelul artileriilor. Deodată auzi, la dreapta lui, la câteva zeci de metri, un vâjâit sfârșind într-o răbufnire scurtă. Întoarse privirea într-acolo și i se păru că vede pâlnia de pământ împroșcînd în beznă. " Iată că au început să dumice înfanteria!" ― îngînă disperat, simțindu-și creierul gol ca un burete uscat. Mai trecu un răstimp. Primprejur obuzele cădeau tot mai des. Apoi un țiuit prelung îi sfâșie urechile. Avu o strângere de inimă și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și odinioară, stăpânea Marta, ființa iubită. Se simțea atât de vinovat față de logodnica lui, că de-abia aștepta ziua de mâine, să alerge la ea, să-i cadă la picioare și să-i ceară iertare... În curând se zăriră în beznă sclipirile turnului bisericii și Apostol își iuți mai tare mersul. Casa părintească era scufundată în noapte... Când deschise portița, un dulău bătrân îi sări în cale, hămăind furios. Apostol îl domoli cu o șoaptă și câinele i se gudură la
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mamei... Numai când ai pierdut credința cea adevărată poți vorbi așa despre cele sfinte... Dar deodată cu Dumnezeu se pierde și liniștea sufletului, și sufletul pe urmă se chinuiește și se zdrobește fără reazem în vâltorile vieții și bâjbâie în beznă, întocmai ca un copilaș care ar porni singur în lumea largă, în miez de noapte... Apostol își dăduse seama, în chiar clipa când rostise gluma, că va jigni inima mamei și îi păru rău, dar nu se mai putuse opri
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
destulă... Numai Dumnezeu să-mi ajute să..." Apoi coti la stânga, pe marginea pârâului. Murmurul undelor neostoite se risipea legănat prin valurile de pâclă. Ici-colo, pe dealuri, tremurau pâlpâiri de lumină, ca niște licurici, însemnînd case nevăzute. Drumul șerpuia cenușiu în beznă. În pârâu, din când în când, fulgera cîte-o lucire argintie. Deși n-a umblat pe aici decât o singură dată, Apostol avea impresia că merge pe o cărare bătătorită de mii de ori. Nu dibuia deloc. Pășea prin întuneric ca
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Privea numai înainte, cu capul sus, cu ochii mari sorbind numai întuneric. În spate auzea gâfâiri obosite și uneori cîte-un clinchet de armă. În fața lui pășea un soldat mărunt, iar peste casca soldatului zărea silueta lui Varga, mai neagră decât bezna. Mereu atingea cu botul cizmelor călcâiul soldatului și mereu voia să-i ceară iertare, dar nu-și putea descleșta fălcile să vorbească. De altfel nici o șoaptă nu mai șoptea nimeni ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat și nici nu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
obrajii în mirosul de tămâie, uitând îndată cuvintele, ca și cum mintea lui n-ar mai fi fost în stare să păstreze nici un înțeles... Într-un târziu ușa se deschise singură, se învîrti molcom în țâțâni și se propti de perete. În bezna pervazului stătea preotul, ca o chemare mută. Popa Constantin se aplecă peste capul lui Apostol, blând ca un părinte care deșteaptă din somn un copilaș iubit: ― Scoală, fiule, și fii tare în ceasul încercării din urmă precum a fost Domnul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
că tot ce nu e cu putință omului e cu putință lui Dumnezeu. N-am să pricep niciodată cum și prin ce forță tainică a Universului, din automobilul acela negru s-au putut ivi ochii aceia mari, mai negri decật bezna biblicului “ Și s-a făcut lumină !”. Știu doar atật că începusem să-mi simt ființa plenar și continuu; un văl inefabil mă înălța din nimic, fără să mă depărteze totuși de mine însămi. Ochii noștri își spuneau deodată totul și
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]