2,594 matches
-
gardul babei era făcut din țepe". Trecând cu bine probele la care este supus, datorită inelului primit de la nașă, baba îi dă fata de soție. Credințele poporului român arată că "e bine să poarte cineva un inel, pentru ca, dacă-l blestemă vreunul, blestemul să se prindă de inel, iar nu de om"; "ca să te aperi de orice boală, e bine să porți un inel făcut dintr-o monedă căpătată de pomană (Moldov-a)". Obiectele căpătate de pomană sau cerșite, ca și cele
?ACCEP?IILE VIE?II by Br?ndu?a ? Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/83168_a_84493]
-
scăpat, că altfel nu puteam scăpa." Într-o legendă, Dragostea. Hulubii [Niculiță-Voronca, I], Sfânta Duminică a avut un fecior, Ioniță, și, pentru că el a greșit, n-a mers la biserică de ziua ei, ci la joc, mama lui l-a blestemat "să fie șapte ani șerpe și să pască porcii". Fata unui om sărac, care se însurase a doua oară și luase o femeie cu două fete, era chinuită și necăjită "de mașteha sa". Cum venea duminica, femeia rea le gătea
?ACCEP?IILE VIE?II by Br?ndu?a ? Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/83168_a_84493]
-
ale culturii universale și cerându-i-se socoteală prin și pentru aceasta, nu s-a simțit păgubit de filozofii și filozofiile lumii atâta timp cât hrana sufletească îi dilata inima, cea mai inimă din toate inimile vremii. E omenește să plângi, să blestemi și să hulești atunci când soarta nu ti-e prielnică, atunci când tot ce aveai și iubeai ți-e luat, ți-e smuls din brațe. Totuși, Ion Creangă nu a făcut nimic din toate acestea când oamenii și vremurile i-au retezat
Ion Creangă sau arta de trăi by Ana-Maria Ticu () [Corola-publishinghouse/Science/1209_a_1921]
-
toate cazurile, are un efect eliberator. Este antiteza refulării. Aducerea pe lume a unui copil, atât cea reală, cât și cea simbolică, rămâne un proces dureros. În Geneză, din cauză că au mâncat din fructul pomului cunoașterii Binelui și Răului, Dumnezeu o blestemă pe Eva, și prin ea, femeia în general, făcând-o să nască în dureri. Există așadar în naștere o dimensiune punitivă. Totuși, după durere urmează aducerea pe lume propriu-zisă, care are loc cu bucurie, cu bine, cu o imensă fericire
[Corola-publishinghouse/Science/2328_a_3653]
-
lor mistică pretinzînd că diavolul i-a amăgit cu făcăturile lor! Pentru că era recunoscută și în Tora, Cartea lui Eno a fost interzisă imediat după distrugerea Templului de către rabinul Simon Ben Jochai considerînd-o ca o scriere antimoza- ică și a blestemat pe oricine o va citi! Informația în sine luată la socotit și pe față și pe dos spune foarte multe din tainele ei. Textul Cartea lui Eno sau Enoh cum l-au iudaizat ivriții, era o scriere sacră pen-tru cultul
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
scoborîtor din zei al geților. Dar făcătura canonizată la Jamnia în anul 90 mai este demascată și de Facerea 3,22 unde se povestește cum Adam și Eva mănîncă din mărul cunoașterii iar Jupî- nul din ceruri află și îi blestemă astfel ,,Domnul a zis: «Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscînd binele și răul. Să-l împiedecăm dar acum, ca nu cumva să-și în-tindă mîna, să ia și din pomul vieții, să mănînce din el și
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
Pentru patima de nutriție „Destul ați petrecut satisfăcând voința păgânilor aceia dintre voi care au trăit în dorințe pătimașe, în desfrâu, în beții, în excese de mâncare și de băutură precum și în închinarea nelegiuită a idolilor. Neamurile se miră și blestemă că nu mai alergați în aceeași dezordine a destrăbălării’. - Pentru patima de reproducție (desfrâul) „Scumpii mei - vă conjur să vă abțineți de la dorințele cărnii care luptă împotriva sufletului’. - Pentru patima de proprietate „Nimeni dintre voi să nu sufere ca omorâtor
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
tratează acest aspect într-un mod total opus prescripției biblice. În timp ce Biserica Apuseană impune întregului său cler castitatea ca o pavăză împotriva desfrâului, Luther în scrierile sale spune „ să faci jurământul de sărăcie și castitate perpetuă e să vrei să blestemi toată viața”. Căsătoria lui cu o călugăriță, care a și născut imediat după nuntă, este suficient de evocator ca exemplu. Mai mult, el are o atitudine conciliantă și înțelegătoare față de poligamie. Este exemplul lui Filip - landgraful de Hessa - care dorea
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
sau împărați? Viciul de proprietate (cupiditatea și hoția) pe care Biserica le combate din toate puterile, opunându-i „sfânta sărăcie creștină”, reformatorii le încurajează conform afirmației lui Luther citată mai sus „să faci jurământ de sărăcie (...) e să vrei să blestemi toată viața”. Prima reacție a fost din partea seniorilor și marilor bogătași care s-au năpustit pur și simplu asupra averilor mănăstirești și domeniilor episcopale, de aici și succesul pe care reforma la avut în rândul acestora. Viciul de dominație. Orgoliului
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
ucide soția ce l-a încornorat, după ce pasărea îi dezvăluise infidelitatea acesteia, dar, surprinzător, în final regretă gestul pripit, aproape că nu mai crede vinovăția celei atât de dragi, și condamnă cioara pentru lipsa ei de discreție și de diplomație, blestemând-o să aibă un penaj întunecat și un glas nesuferit. Nota ironică a autorului la adresa bărbaților creduli nu constituie decât o nouă apreciere a sexului frumos, capabil a-i domina, în ciuda orgoliului masculin exacerbat de afișat: „Nu spune nimănui pe
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
toți ce scrie/ Apostolul când zice de fetie:/ Că pentru asta nu se află lege/ Ci doar îndemnuri - cine vrea alege,/ Doar sfatul nu-i ucaz; și prin urmare/ Se poartă cum îi place fiecare./ De poruncea Preasfântul fecioria/ Atuncea blestema și cununia./ Sămințe noi de nu s-ar mai zvârli/ Atunci fetia cum s-ar mai prăsi?/ Nici Pavel nu cutează să ne ceară/ Ce n-a cerut stăpânul său...[...]/ El dete doar îndemn la feciorie;/ și s-a ndurat
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
să se ascundă, dând, în cele din urmă, naștere unui băiat, care seamănă cu 614 Judith Serafini Sauli, op. cit., pp. 35-38. 615 Alexandru Balaci, op. cit., p. 81. 616 Teodolinda Barolini, op. cit., p. 517. 171 nefericitul tată. Când este descoperită și blestemată de Diana, fuge, dar este transformată și ea într-un râu. Fiul ei, Pruneo, va fi crescut cu dragoste de părinții lui Africo și va deveni conducător în Atalante, fondatorul provinciei Fiesole și tatăl unei nobile vițe de cetățeni. Două
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Aceasta este a treia situațiune comică în suirea lui Eminescu pe scara geniilor. Același public, sedus pentru aceleași scrieri, l-a și ignorat și l-a și ridicat până la cer, ca și cum ar fi femeie nervoasă care acum plânge și-și blestemă bărbatul, acum râde și-l netezește. Ce urmează de aici? Sau noi fără reclam nu ne știm prețui pe bărbații noștri, când îi avem, sau Eminescu n-a fost geniu.” (Apud eundem, p. 4243). Alexandru Grama rezolvă această dilemă „ardelenește
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
români, "vatra" și "hornul" îndeplineau un rol hotărâtor în ritualul vieții de zi cu zi: prima naștere avea loc pe vatră, pentru a invoca norocul copilului; se "bolea" pe vatră, tot pe vatră se făceau vrăji de dragoste sau se blestemau oamenii răi. Unii colindători, numiți "pițărăi" (în Oltenia de sud) colindau scormonind tăciunii în vatră cu bâte înflorate. "Hornul" era "borta mirifică" prin care veneau vrăjitoarele, zburătorii și demonii sau pe unde ieșeau sufletele morților. Astfel, în scop apotropaic, se
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
stau îngenunchiați / Și cu ochii lăcrimați, / Se roagă să vă-ndurați, / Să-i iertați / Și să-i binecuvântați... Căci ei sânul v-au supt / Și multe bucurii v-au făcut; Din somn dulce v-au sculat / Și poate i-ați blestemat, / Căci părinții mult se ostenesc, / Până fiii mari îi cresc, / Și blestemul părinților / Risipește casa fiilor, / Iar binecuvântarea / Întărește temeliile casei; (...) / Toate le lăsați / Și greșelile fiilor le iertați, / Câte v-au greșit ei / Din copilărie, / Până la această căsătorie, / Să
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Ce noroc au fetele, / Să se mire țara toată / Ce noroc are o fată. "97 În balade, în schimb, pământul-personaj nu poate găzdui trupul unui om fără odihnă, aflat sub puterea blestemului: "când popa toaca toca, / Ea se da și blestema: / Constantine, Constantine, / Blestemat să fii de mine, / Blestemat de maică-ta, / C-ai dat-o pe soră-ta / Pe hotar-nstrăinate, / N-oi vedea-o pân` la moarte. /Pământu` nu te primească / Și țărna nu te voiască!.../ Ea amar l-o
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
toată / Ce noroc are o fată. "97 În balade, în schimb, pământul-personaj nu poate găzdui trupul unui om fără odihnă, aflat sub puterea blestemului: "când popa toaca toca, / Ea se da și blestema: / Constantine, Constantine, / Blestemat să fii de mine, / Blestemat de maică-ta, / C-ai dat-o pe soră-ta / Pe hotar-nstrăinate, / N-oi vedea-o pân` la moarte. /Pământu` nu te primească / Și țărna nu te voiască!.../ Ea amar l-o blestemat / Și blestemu s-o legat. / Într-un
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Constantine, Constantine, / Blestemat să fii de mine, / Blestemat de maică-ta, / C-ai dat-o pe soră-ta / Pe hotar-nstrăinate, / N-oi vedea-o pân` la moarte. /Pământu` nu te primească / Și țărna nu te voiască!.../ Ea amar l-o blestemat / Și blestemu s-o legat. / Într-un amurgit de sară, / Constantin ieși afară. Când afară l-o țâpat, / Pământu o tremurat, / El o plâns și o oftat: / " Duce-m-aș și-s îngropat, / Aș sta ici și-s blestemat...""98
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
o blestemat / Și blestemu s-o legat. / Într-un amurgit de sară, / Constantin ieși afară. Când afară l-o țâpat, / Pământu o tremurat, / El o plâns și o oftat: / " Duce-m-aș și-s îngropat, / Aș sta ici și-s blestemat...""98 Echilibrul existențial se realizează prin harul pământului care are puterea și datoria de a drămui destinul: "Fii, pământe, blestemat, / Că feciorii mi-ai luat / Și singură m-ai lăsat. / Să sfârșească n-o apucat, / Pământu s-o tremurat / Și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
realizându-se gradat, secvențial, în funcție de ipostazierea semnificațiilor originare: "Eu aștept să vie-acasă, / Șapte rădăcini nu-i lasă. / Pământule păcătos, / Mult ai fost nesățios, / Că doi ani o tot plouat / Și nu te-ai mai săturat, / Eu știu cin` te-o blestemat.../ Cu sânge te-ai adăpat, / Sânge din feciorii mei, / Tinerei / Și frumușei. Că de-ar fi-ngropați în țară, / Aș lua lut și țărnioară, / Le-aș lipi la inimioară, / Mi-ar mai trece jale-amare; / Lut de pe mormântul lor, / Și mi-
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
pe fată peste drum. / Din fecior a răsărit / Un brad mândru aurit, / Iar din fată-a răsărit / Poamă verde aurită. / Poama tot în sus creștea, / Pe brăduț îl cuprindea. Cine pe-acolo trecea / Poamă vie tot mânca, / Iar din gură blestema: Ardă-i focul de părinți / C-au despărțit doi iubiți!"186 În ceremonialul de trecere, de la anul cel vechi la anul cel nou, omul este prezent ca microcosm, mai ales în colinde, această transfigurare fiind realizată în urma coexistenței sacru-profan, spațiul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
sunt. / Cui nu i-o murit fecior, / N-are jale, n-are dor, / Da mie doi mi-o murit, / Cu dor mă duc în mormânt / Că mi-i arsă inima, / Nici în lut nu i-oi uita / Și moartea oi blestema, / Moartea și războaieli, / Că mi-o luat feciorii. C-așa-mi vine câteodată, / Să dau moartea-n judecată, / S-o condamne legile, / C-o omorât tinerii. Mi-o luat și pe-a mei feciori, / Mândri ca și două flori, / Ș-
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
negri-au cântatu, / Trei voinici s-au deșteptatu. / Haideți, voinici, la vânatu, / Să vânăm un cerbușoru, / Cerbușoru l-am vânatu. / Adă acu și săgeata! / Nu mă săgeta pe mine, / Că și eu sunt om ca tine, / Da-s de maica blestematu / Să fiu fiară de pădure / Nouă ani și nouă luniu / Și vreo două săptămâniu. / Eu aii i-a împlinitu, / Jos la țar-am scoborâtu."147 Motivul cerbului în colinde apare din Balcani până la Marea Baltică. De exemplu, la bulgari, vânătoarea cerbului
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Să-mi trăiesc fără soție, / Să lucru fără simbrie!"284 În creația populară, cucul apare antropomorfizat ca argat, îndrăgostit de o fată de împărat, slugă, ca tâlhar care fură caii lui Sfântul Petru, haiduc, părinte, soț care pedepsește infidelitatea soției, blestemând-o să-l caute și să-l strige între Blagoviștenie și Sânziene, amant sau este descris ca o pasăre cu pene de aur, simbolizând soarele.285 Drama nenuntirii dintre soare și lună este reluată, pe plan mitic, într-o altă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
cunosc pe nime, / Numai frunza și iarba, / Care-i pe toată lumea."309 Complementaritatea vorbire directă vorbire indirectă, din cadrul discursului poetic, învestește cucul cu puteri justițiare care restabilesc ordinea existențială în cursul vieții: "Cucule, pană surie, / Pe cine-oi avea mânie / Blestemă-l străin să fie; / Că nu-i șfară / Ca străinătatea-n țară. / Și tot mă întreabă cucul, / De ce nu am glas ca dânsul. Cum să am glas de cuc, / Dacă plâng până mă culc? / Cum să am glas de om
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]