12,871 matches
-
Acasa > Poezie > Credinta > COBOARĂ IANCU Autor: Stejărel Ionescu Publicat în: Ediția nr. 2081 din 11 septembrie 2016 Toate Articolele Autorului cântă buciumul a jale de la Vidra mai în jos pleacă Iancu călare coborând pe Arieș înspre Brad, care cu var coboară furtunos, iar sub var sunt puști ascunse, ca să nu mai deie greș, ei se duc mai jos de munte, pân la Deva, înspre șes moții împânzesc tot drumul, până la margini de păduri , se culege porumbul, și
COBOARĂ IANCU de STEJĂREL IONESCU în ediţia nr. 2081 din 11 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382455_a_383784]
-
ei se duc mai jos de munte, pân la Deva, înspre șes moții împânzesc tot drumul, până la margini de păduri , se culege porumbul, și viile-s de cules, Iancu își adună moții, moții lui niște panduri, au trecut demult de Brad, și spre Deva-i drumul lor vor să prindă toți ciocoii, ce pun biruri pe țărani, de la drum prin țarini multe, ei mai fac câte un ocol și opresc să înopteze pe la stâne, la ciobani, să-și vorbească, plan să
COBOARĂ IANCU de STEJĂREL IONESCU în ediţia nr. 2081 din 11 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382455_a_383784]
-
greutatea cruntă-a ororilor lumești Pământul nu mai duce atât amar in spate; Începe să se surpe in gropi adânci, cerești Și frânge Agonia pentru eternitate. În locul Lumii Vechi pustiul va renaște Din cratere pierdute noi stânci semețe, mândre; Cu brazi Înalți și Drepți, Dreptatea va cunoaște Noi Culmi de Existență, ce Răul nu cuprinde. Referință Bibliografică: Sfârșitul unei epoci dezumanizate / Octavian Ghergheli : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2128, Anul VI, 28 octombrie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Octavian
SFÂRȘITUL UNEI EPOCI DEZUMANIZATE de OCTAVIAN GHERGHELI în ediţia nr. 2128 din 28 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382472_a_383801]
-
din 06 octombrie 2016 Toate Articolele Autorului Mă trezește tropotul de zimbru. Mă aleargă vulturu-n Carpați. Simt mirosul verii lingușind un timbru printre arealuri de puieți fanați. Lupii albi de stepă, mai dezbin-o cină între frați de cruce, printre brazi. Din falanga lunii mai cerșesc lumină pentru vindecarea unor ieri și-un azi. Îmi hrănesc speranța cu amfibii. Piatra se transformă în oțel. Îmi răstoarnă marea amfiteatre-n tibii. Știuci de alabastru-mi ronțăie-un cercel. Mă trezesc iar snoabă
VERDICT de MARIOARA NEDEA în ediţia nr. 2106 din 06 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382474_a_383803]
-
furnici amețite sunau din surle și trambițe vestind că peste câmpie se va năpusti în curând dezlănțuită furtuna. Și totuși ne era dor de drumuri. Taina asta n-o pot ști decât peregrinii. La marginea drumului pe o cruce de brad cineva scrisese cu polen căzut de pe aripi de fluturi: „Călătorule, amân ă -ți plecarea!” Referință Bibliografică: SECETẰ / Marin Mihalache : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2040, Anul VI, 01 august 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Marin Mihalache : Toate Drepturile
SECETẰ de MARIN MIHALACHE în ediţia nr. 2040 din 01 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/382503_a_383832]
-
plăcea să-mi povestești despre filmele în care ai jucat sau le-ai regizat. Sunt sigură că ai avut întâmplări incredibile, spuse Cornelia. -Cornelia, oamenii sunt totdeauna fascinați de actori și regizori. Chiar eu sunt un admirator înfocat al lui Brad Pitt și mi-ar place desigur, să am o Angelina Jolie alături, mărturisi Alfredo. Informația nu era o surpriză, întrucât nu era prima dată când destăinuia acest mic secret. Cornelia cunoștea admirația bărbatului față de acești actori și i se părea
FRAGMENT DE ROMAN de CORNELIA PĂUN în ediţia nr. 2101 din 01 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382487_a_383816]
-
ace de arici, ninsori verzui de licurici. Ningea frumos, ningea tăcut, prin gerul unui azimut, eu, înroșindu-mă ușor, tu, doar strângând din maci, un dor, păleau, sub țurțuri, primăveri, spălându-ți ochii de poveri, tăiai colinde-n lemn de brazi, să nu-ți simt plânsul pe obraji. Ningea, cândva, cu soare blând, nămeți de foc răniți de-un gând, eu, fir de viață, dintr-un fum, tu, lin de moarte, într-un scrum; vânai din focu-mi, rătăciri, topind din gheață
NINGEA, CÂNDVA... de DOINA BEZEA în ediţia nr. 2040 din 01 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/382532_a_383861]
-
numele durerii care crește oarbă în mine. Mereu e târziu între noi. Niciodată nu-i vreme pentru impreuna-ascultare a lucrurilor. Impreuna-traire a marilor nimicuri în care bate inima secretă a vieții. Toată ziua te-am așteptat. Am privit plictisit verdele brazilor, griul norilor, praful străzii. Am scris. Am fumat mult. Te-ai întors târziu mirosind a toamnă, împietrita de griji și zile. Ne privim. Cu ochii mari, fata ovala, părul lung, esti frumoasă. Dar, tu nu simți târziul. Nu auzi clopotele
DOMESTICA de MARIUS HORVATH în ediţia nr. 1677 din 04 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/382570_a_383899]
-
cu carne la grătarul cu gaz amenajat pe una din terase și am avut un somn odihnitor. Dimineața ne-am bucurat de soarele puternic și priveliștea muntelui. Coborând privirea vedeam în această vale, la mare distanță două alte cabane, mulți brazi singuratici sau grupați pentru a sta la taclale sau a rezita în fața furtunilor. Seara, luând masa afară pe terasă, am văzut o turmă de vaci negre, grase care pășteau undeva pe o pajiște din apropiere și mai târziu le-am
CALEA ÎNTOARSĂ de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 2028 din 20 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382552_a_383881]
-
masa afară pe terasă, am văzut o turmă de vaci negre, grase care pășteau undeva pe o pajiște din apropiere și mai târziu le-am văzut plecând, probabil spre sălașele lor. Locul de păscut era înconjurat de un semicerc al brazilor înalți și mijlocii, cercul închizându-se cu cabana noastră. Unul dintre animale, se vede că se rătăcise, mugea lângă terasa unde luam masa cu lumina stinsă, fiindcă se înserase de-a binelea, doar câteva lumânări ardeau pe masă. Nu vedeam
CALEA ÎNTOARSĂ de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 2028 din 20 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382552_a_383881]
-
mult, nu-i prea bine!”. Nu mai știu dacă animalul plecase sau eu adormisem. În altă zi am rămas singură în cabană, ceilalți au plecat în drumeție pe serpentinele munților. Am privit muntele, am pășit prin iarba înrourată sub privirile brazilor și sărutul cald al soarelui dimineții, am privit cerul, cei câțiva norișori plimbăreți, m-am rugat... și m-am bucurat de aerul pur, de razele din ce în ce mai calde ale soarelui. Seara am privit îndelung apusul grăbit al soarelui. În următoarea zi
CALEA ÎNTOARSĂ de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 2028 din 20 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382552_a_383881]
-
Ce vorbeau că la-nceput. Acum cine este mut? Gândul bun, din toți și toate, Ar rodi, dar nu se poate; Sunt stafiile de ieri, Care cresc în flori de meri, Sunt stafiile de azi, Care cresc în ram de brazi, Sunt stafiile de mâine, Care cresc în grâu și pâine. Între două perne moi, Două mâini stau în altoi; Când răspunsul și-ntrebarea Ne mai netezesc cărarea, Lasă drumul să cotească, Înspre ceruri să ne crească; Aș putea privi de
TÂNJIRILE LUI PETRARCA de LORENA GEORGIANA CRAIA în ediţia nr. 2078 din 08 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383864_a_385193]
-
dar toaca ce vestea începutul slujbelor și muzica divină intonata de preoți amintea de această stare de fapt. În marea biserică a lui Dumnezeu care e întreaga natură, respirând aerul oferit de copaci, de tei, de arțari, de salcâmi, de brazi, de stejari, de arbori de mătase, de castani și de duzi, Diana își rememora viața ei de copil crescut în slujba slovelor, în slujba Binelui, Adevărului și Frumosului. Cineva spunea că înainte de toate trebuie să ne definim valorile, acestea erau
ROMANUL DIANEI de GIGI STANCIU în ediţia nr. 1388 din 19 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383759_a_385088]
-
dintr-o dată își pornea motoarele și scotea un zgomot asurzitor; mecanicul scotea capul și făcea cu mâna strigând: -Mergem la munte, la zăpadă multă și aer curat, bucurați-vă , copii. Cine nu merge, voi? Vă promit că vă aduc un brad plin de omăt , așteptați-mă aici? Ce rece era, ploua ai ningea! Deodată simți că umărul îi era atins de o mană parcă electrizata și deschise larg ochii: lângă ea se află, înalt și spătos, plin de zăpadă, cu o
ROMANUL DIANEI de GIGI STANCIU în ediţia nr. 1388 din 19 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383759_a_385088]
-
dar nu îl găsea...În ciuda orei mici a zilei, mirosul greu de motoare se simțea și aici la al optulea etaj.Ușa salonului se deschidea ușor. Sosise mecanicul de locomotivă.La gât îi atârnă stetoscopul, iar în mână avea un brad mic, într-un ghiveci, plin de globuri. Zâmbetul larg o încuraja: -Credeți că e boală incurabilă? -O, nu, e deja mai bine.Și această jucărie îi va face multă plăcere. Deși nu e iarnă. Știu că îi va plăcea. Spuneți
ROMANUL DIANEI de GIGI STANCIU în ediţia nr. 1388 din 19 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383759_a_385088]
-
că îi va plăcea. Spuneți-i că e adus de la munte și sigur se va însănătoși. În încăpere se răspândea un aer puternic și proaspăt că de la cota 1400. Copilul ei, puiul ei mic își deschidea ochișorii și, văzând micul brad, zâmbea: -Cine l-a adus, mama? Un mecanic de locomotivă care a fost la munte? -Da, și vom merge și noi la munte, după ce ieșim de aici. -Să mergem, mă simt mult mai bine! Și puiul ei se ridică. Și
ROMANUL DIANEI de GIGI STANCIU în ediţia nr. 1388 din 19 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383759_a_385088]
-
mama? Un mecanic de locomotivă care a fost la munte? -Da, și vom merge și noi la munte, după ce ieșim de aici. -Să mergem, mă simt mult mai bine! Și puiul ei se ridică. Și mi-e așa de foame! Bradul sclipea din multele lui globuri, iar copilul sorbea din cană cu laptele cald, privind recunoscător spre copacul vindecător. Copilul ei, puiul ei mic își deschidea ochișorii și, văzând micul brad, zâmbea: -Cine l-a adus, mama? Un mecanic de locomotivă
ROMANUL DIANEI de GIGI STANCIU în ediţia nr. 1388 din 19 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383759_a_385088]
-
puiul ei se ridică. Și mi-e așa de foame! Bradul sclipea din multele lui globuri, iar copilul sorbea din cană cu laptele cald, privind recunoscător spre copacul vindecător. Copilul ei, puiul ei mic își deschidea ochișorii și, văzând micul brad, zâmbea: -Cine l-a adus, mama? Un mecanic de locomotivă care a fost la munte? -Da, și vom merge și noi la munte, după ce ieșim de aici. -Să mergem, mă simt mult mai bine! Și puiul ei se ridică. Și
ROMANUL DIANEI de GIGI STANCIU în ediţia nr. 1388 din 19 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383759_a_385088]
-
mama? Un mecanic de locomotivă care a fost la munte? -Da, și vom merge și noi la munte, după ce ieșim de aici. -Să mergem, mă simt mult mai bine! Și puiul ei se ridică. Și mi-e așa de foame! Bradul sclipea din multele lui globuri, iar copilul sorbea din cană cu laptele cald, privind recunoscător spre copacul vindecător. Diana își pierduse iar foile, abia terminase povestea numită ,,Copilul și brăduțul'' cu care obținuse primii bani pentru o creație litarara, un
ROMANUL DIANEI de GIGI STANCIU în ediţia nr. 1388 din 19 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383759_a_385088]
-
Bucovinei, Episcopii Galaction al Teleormanului și Varsanufie al Râmnicului, sau Părintele Arhimandrit Nicodim Dimulescu de la Mănăstirea Crasna - Prahova. Apreciat fiind în mod deosebit, între mulți alții, de către vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, Părintele Teofil a fost toată viața drept ca bradul (și la propriu și la figurat), cu o voce și o purtare demnă și convingătoare, intrasingent dar totuși cald și cât se poate de uman în toate deciziile pe care le lua, mai cu seamă în problemele bisericești, spirituale și
SPRE PURUREA ADUCERE AMINTE – ŞASE ANI DE LA SĂVÂRŞIREA DIN ACEASTĂ VIAŢĂ A PREACUVIOAULUI PĂRINTE ARHIMANDRIT TEOFIL BĂDOI DE LA MĂNĂSTIREA SLĂNIC – ARGEŞ... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 2043 din [Corola-blog/BlogPost/383855_a_385184]
-
Acasa > Manuscris > Povestiri > POVESTEA BRADULUI Autor: Lia Zidaru Publicat în: Ediția nr. 1855 din 29 ianuarie 2016 Toate Articolele Autorului Sub copacii înalți cresc arbuști pitici cu inflorescențe albe. Verdele crud și gânguritul păsărilor sunt o permanență aici... M-am apropiat și am aflat povestea
POVESTEA BRADULUI de LIA ZIDARU în ediţia nr. 1855 din 29 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383975_a_385304]
-
înalți cresc arbuști pitici cu inflorescențe albe. Verdele crud și gânguritul păsărilor sunt o permanență aici... M-am apropiat și am aflat povestea pârâiașului de alături care numai dacă îți reduci ritmul interior îl poți auzi foarte clar. Evident că bradul falnic mi-a vorbit cu cea mai curată limbă cetinească și în dialectul rășinii. Se făcea demult, demult, pe cînd dealurile erau mai înalte și inaccesibile majorității localnicilor, o fătucă ce se retrăgea în orele ei libere de seara în
POVESTEA BRADULUI de LIA ZIDARU în ediţia nr. 1855 din 29 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383975_a_385304]
-
curgeau acum spre localitatea din vale... Rău se caii flăcăul și acum el tot urcă dealul în poiana cu pârâiașul limpede și firav ca și florile locului. Și tot așa până dispăru și el dar apăru lângă susurul apei un brad, care crescu și tot crescu ... și ajunse acum să- mi depene mie povestea Referință Bibliografică: Povestea bradului / Lia Zidaru : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1855, Anul VI, 29 ianuarie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Lia Zidaru : Toate Drepturile
POVESTEA BRADULUI de LIA ZIDARU în ediţia nr. 1855 din 29 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383975_a_385304]
-
poiana cu pârâiașul limpede și firav ca și florile locului. Și tot așa până dispăru și el dar apăru lângă susurul apei un brad, care crescu și tot crescu ... și ajunse acum să- mi depene mie povestea Referință Bibliografică: Povestea bradului / Lia Zidaru : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1855, Anul VI, 29 ianuarie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Lia Zidaru : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului. Abonare la articolele
POVESTEA BRADULUI de LIA ZIDARU în ediţia nr. 1855 din 29 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383975_a_385304]
-
Pătru Valdescu admiră minute în șir acest spectacol măreț oferit de mama natură. În cele din urmă mai aruncă o ultimă privire acestor priveliști de o minunăție mirifică, își luă calul de căpăstru și coborî încet și îngândurat printre stânci, brazi și micile cascade până ajunse la ieșirea din munți. Era miezul zilei și ceva parcă îi șoptea că în visul său mai apăreau niște stânci, apoi un abrupt și o pată neagră. Se abătu instinctiv din drumul său pe lângă masiv
VI. ZONA DUHURILOR RELE de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1392 din 23 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383931_a_385260]