4,786 matches
-
tocmeale, iar acești neguțători să fie volnici cu acesta zapis al nostru oare să ție ei satul, oari să scumpiri pre rumâni, care să-l vânză altor boiari cum va fi voia lor...” Cum boierii n-au putut plăti, cojocarii bucureșteni au devenit stăpâni ai satului, iar Vodă Alexandru Iliaș le-a întărit stăpânirea la 2 martie 1629 (vezi DRH.B. țara Românească, București, Editura Academiei R.S. R., 1969, p. 326, doc. ar. 232). 301. Nicolae Iorga, Istoria românilor în chipuri și
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Teleorman; a fost ctitor la mănăstirea Clocociov), cu Mihai Cantacuzino, mare spătar, care a înălțat în 1695, Mănăstirea Sinaia și a fost ctitor al mănăstirilor Titireni, Colțea și Adormirea Maicii Domnului din Rm Sărat (împreună cu Constantin Brâncoveanu); a zidit biserica bucureșteană Fundenii Doamnei, biserica Zlătari, lăcașuri de cult la Slănic și la Turbați în Ilfov, cu alt Cantacuzin, Pârvu, fiul lui Drăghici și nepot al lui Șerban Cantacuzino (a fost ctitor ori a terminat lucrările la schiturile Pătroasa din Dâmbovița, țigania
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
lor”; marele vornic Manea Perșanu a ctitorit biserica Sf. Nicolae - Andronești din Târgoviște și Mănăstirea Seaca, unde și-a aflat, se pare 18, mormântul; grecul Pano (Pană), om de credință al lui Simion Movilă, și-a găsit mormântul la Mănăstirea bucureșteană Sfânta Ecaterina, căreia i se zice și „mănăstirea lui Pană vistiernicul”; cronicarul lui Mihai Viteazul, marele logofăt Teodosie Rudeanu, a fost îngropat la Mănăstirea Flămânda (la 28 mai 1621), ctitoria sa; marele vistier Stoichiță, apropiat al lui Radu Șerban, a
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
dăunătorilor din agricultură” (DEX, ed. cit., p. 125). 135. S. Fl. Marian - Tudor Pamfile - Mihai Lupescu, op. cit., p. 163-191. 136. Michel Pastourea, op. cit., p. 203. 137. Ibidem, p. 197, 198, 214. 138. Ibidem, p. 214. 139. Vezi, C. Șerban, Breslele bucureștene în secolulul XVIII, în „Studii”. Revistă de istorie, XII, 1959, nr. 6, p. 56, 57 (trimite la Arhivele Statului București, fond Mitropolia țării Românești, CCVIII / 5 și fond Mănăstirea Radu Vodă, XXXIV/ 37, precum și la doc. CXXIII / 136 de la B.
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
arhitectură (Brâncoveanu l-a pus ispravnic al refacerii palatului domnesc de la Târgoviște; a fost cel mai harnic ctitor dintre Cantacuzini: a ridicat Mănăstirile Sinaia, Colțea, Titireciu, Adormirea Maicii Domnului din Râmnicu Sărat, împreună cu Constantin Brâncoveanu aceasta din urmă, și bisericile bucureștene Fundenii Doamnei și Zlătari, precum și lăcașele din Slănic și Turbați - Ilfov) a fost căsătorit întâi cu Marga, fiica Maricăi, soție a marelui vornic Vâlcu Grădișteanu (cel ce va fi ucis din porunca lui Șerban Cantacuzino), apoi cu Teodora Frangulea („sora
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
interviuri cu Cezar Petrescu, Victor Ion Popa, Ion Marin Sadoveanu și Gala Galaction. Mai cuprinde o cronică teatrală, susținută de C. Panaitescu, Mihail Băișoiu ș.a., sporadic și o cronică muzicală, o cronică mondenă și una rimată, informații despre repertoriul spectacolelor bucureștene, proiecte editoriale, cât și numeroase ilustrații, fotografii. Alți colaboratori: George Demetru Pan (care folosește și pseudonimul Andrei Pietraru), I. Peltz. M. W.
SPECTATOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289817_a_291146]
-
Piatra Neamț (1945-1948) și Liceul Silvic din Roznov, terminat în 1952. Până în 1955 urmează Institutul de Teatru și Cinematografie din București, iar din 1956 Școala de Literatură „M. Eminescu”, ultimul an de studii absolvindu-l în cadrul Facultății de Filologie a Universității bucureștene. Între 1962 și 1964 este secretar literar la Teatrul „Barbu Delavrancea” din București, apoi intră în presă: secretar general de redacție la revista „Amfiteatru” (1964-1972) și la ziarul „România liberă” (1972-1975), redactor-șef adjunct la „Magazin” (1975-1986), publicist comentator la
SOVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289805_a_291134]
-
în ciuda revărsării abundente a materiei ficționale. Condamnatul inocent, a cărui execuție e inclusă într-un nucleu epic aparținând trecutului, se instituie ca personaj central într-o alegorie ce își extinde sensul asupra lumii din întreaga ficțiune. Prin consonanță, prăbușirea blocului bucureștean Belvedere, care reprezintă prosperitatea orașului și un axis mundi modern, contribuie la crearea corespondențelor decisive în organizarea imaginarului; în tradiția biblică, trupul soldatului prăbușit sub gloanțe reprezintă „templul Domnului”, în vreme ce, în ordine lumească, clădirea prăbușită este „templul” omului. Străina (1999
SOLCAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289778_a_291107]
-
Liège. Numele, potrivit mărturiei scriitorului, nu ar fi decât traducerea în limba turcă a poreclei Anghel Stângaciu, pe care o primise străbunicul său, Dimitrie Hagi, un bogat negustor și zaraf. Cursurile primare le-a făcut la Școala „Golescu” din cartierul bucureștean Antim (1904-1907), iar pe acelea gimnaziale la Liceul „Gh. Lazăr”, de unde se transferă la secția clasică a Liceului „Sf. Sava”, absolvit în 1914. În ultimele clase este coleg cu Dragoș Protopopescu și cu Ion Vinea, de care, ca și de
SOLACOLU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289777_a_291106]
-
coleg cu Dragoș Protopopescu și cu Ion Vinea, de care, ca și de Ion Barbu sau de Tudor Vianu, îl va lega o prietenie durabilă. Se înscrie la Facultatea de Drept și la Facultatea de Litere și Filosofie ale Universității bucureștene. Acum se apropie de Ovid Densusianu și participă la ședințele cenaclului de la revista „Vieața nouă”. Ia parte la campaniile militare din 1917 și 1918. După încheierea păcii își susține licența în drept în decembrie 1918, iar în 1920 pleacă în
SOLACOLU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289777_a_291106]
-
Mihai-Vodă Viteazul. Ca o recunoaștere a activității din comisie, la 22 martie 1882 scriitorul e ales membru corespondent al secției istorice a Academiei Române. După o scurtă încercare, nereușită, de continuare a studiilor (1875), obține o catedră de filosofie la liceul bucureștean „Matei Basarab”. Din ianuarie 1877 intră ca redactor la „Timpul”, unde scrie articole politice, cronici dramatice și proză, sub pseudonimul Tanda. Aici a rămas până în vara anului 1880, o vreme avându-i colegi de redacție pe Eminescu și pe Caragiale
SLAVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289719_a_291048]
-
propunându-mi să vin la Roma, unde se afla, oaspetele lui Tucci, «ca să ne reîntâlnim»”2. Urmează Nae Ionescu, reîntors prin surprindere din lagăr și de la sanatoriu, și cum Honigberger e brașovean, În locul maharajahului se plasează cu ușurință un editor bucureștean (nu Alcalay, cum scrie În Memorii, ci Socec 3). Maharajahul din Lahore și maharajahul de Kassimbazar nu au avut același rol? În fond, Între ceea ce scrie Honigberger despre mirajul Orientului și ceea ce presimte Eliade la Istanbul (Memorii I, p. 161
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
irevocabil Eliade nu ar fi avut nici o importanță). Mai mult, În ordine biografică, Eliade făcuse Înainte foarte multe Împotriva acestui drum, chiar dacă acea grotă din Himalaya continua să-l aștepte (scria În 1948). În 1930, fiind Încă acolo, prietenii săi bucureșteni așteptau, nu mai puțin, transmiterea aventurii indiene, pe care o anticipau cu o lejeritate Îngrijorătoare pentru propria lor inteligență. Amestecul de percepție eronată și de suflu direct este imens: nu putem aprecia cum ar fi reacționat același mediu cultural dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
cele cinci În care se discutau descoperirile arheologice ale lui Honigberger În Afganistan (1835-1839), iar volumele din Journal Asiatique ale lui Oltelniceanu au făcut parte din fondul episcopului Dionisie Romano, donat În 1867 În una din primele ședințe ale Academiei bucureștene 1. Ocolecție Întreagă din JA avea să trimită Eliade de la Chicago, pentru Biblioteca Centrală Universitară din București, completând un fond postbelic aflat la aceeași bibliotecă a Academiei (ambele colecții, spre deosebire de cea a lui Zerlendi, parțial netăiate). Știa Însă Eliade de
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
spițer Honigberger ajunge În București, și despre care nu avem decât amănunte vagi, doi doctori români susținuseră disertații doctorale medicale: Ioan Serafim 4, la Paris, și Teodosie Gheorghiade, la Halle, ambele publicate În 1815, având o evidentă legătură cu molima bucureșteană de ciumă din 1813-1814, de care Honigberger nu avea cum să nu afle. De aceea putem identifica aici o porțiune din interesul său pentru practica curativă antiepidemică, ce avea să se dezvolte major mult mai departe și mult mai târziu
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
certitudine lui Honigberger, Însă alături de ele vor trebui așezate mici articole lipsite de paternitate care totuși i-ar putea aparține 5 datorită singularității subiectului, Ost India ori Hina, Honigberger deținând prin relatările sale - și spre deosebire de toți contemporanii săi ieșeni sau bucureșteni - privilegiul de a utiliza rețetele colective ale introducerii unei imagini (con)curente a Asiei. În interiorul acestora vor fi publicate pagini despre chinezi 6 ori indieni 7. Cunoștințele botanice În Asia epocii lui Honigbergertc "Cunoștințele botanice În Asia epocii lui Honigberger
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
gândi Însă și la acompaniamentul erudit al producției anonime, căruia mai greu Îi putem depista sursele, cum e de pildă cel al lui Andrei Mureșanu 5. Două articole cu titlul „Arderea văduvelor În India” apar În 1845 În două calendare bucureștene, unul românesc și celălalt german, iar noi i le atribuim lui Honigberger (sau cel puțin cuiva aflat Între corespondenții săi transilvăneni sau munteni)6. Moartea soțului Însă, după ritualul satș devine o irevocabilă „peisitanasie” - persuasiune către moarte Îndeobște exclusă din
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
umilitatea periferiei și a atelierului, imaginile înregistrate aveau efecte și reverberații magice, declanșând starea lirică. Privirea îi cade pe concretul imediat, descris conștiincios, dar tern, în ciclurile Rurale și Urbane, unde sunt prezente imagini ale Bărăganului natal sau ale suburbiei bucureștene. În Tablouri și cântece din călătoria mea (1938), Slove desculțe (1939), Daruri pentru cocioabe (1944) S. continuă să schițeze diferite scene, unele și din natură, adesea în alcătuiri destul de expresive, deși nu foarte originale, repetând în exces câteva figuri de
SARBU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289496_a_290825]
-
SĂRMANUL KLOPȘTOCK, (pseudonim al lui Paul Mihăescu; 1879, București - 1954, București), prozator și publicist. Probabil fiu al unui funcționar, și-a petrecut copilăria într-o periferie bucureșteană. Condițiile familiale precare, influența mediului, dar și o anume dezorientare l-au împiedicat să își continue studiile. Ajunge în cele din urmă grefier. Semnând cu numele adevărat, debutează în 1898 la „Foaia populară”, iar editorial în 1900, cu opusculul Flori
SARMANUL KLOPSTOCK. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289502_a_290831]
-
Eugen Barbu. Va fi continuată din 31 ianuarie 1990 de „Viața Capitalei”, al cărei redactor-șef e Mircea Micu, până la reluarea din 1991, când director devine Dumitru Dragomir, iar redactor-șef Dan Claudiu Tănăsescu. Paginile primei serii reflectă viața artistică bucureșteană din perspectivă informativă. Manifestările culturale sunt prezentate în primul rând prin texte publicitare, afișe, anunțuri, programe de teatru, cinema, concerte și instantanee fotografice. Informației i se adaugă interviuri și scurte comentarii. Rubrica „Reflector” prezintă expoziții de pictură, artă grafică, fotografie
SAPTAMANA CULTURALA A CAPITALEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289478_a_290807]
-
ca un nap”, face Universitatea de Partid, doctorul Veiza este chemat „la centru” etc. Și în Pragul de sus, roman cu structură narativă solidă, este urmărit destinul unor oameni transferați, într-o etapă istorică următoare, din lumea satului în mediul bucureștean, precum protagonistul, devenit muncitor calificat într-o mare întreprindere. Aparținând unor medii sociale diferite, personajele se înrudesc prin permanenta lor dispoziție introspectivă. Ajunși într-o situație râvnită, dar și în momente de criză, oamenii își cercetează propriile acte și sentimente
SAVULESCU-VOUDOURIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289525_a_290854]
-
de câteva luni și o retragere resemnată de patru ani. Reapare sub îngrijirea aproape a acelorași redactori, care și-au urmat activitatea lor la cotidianul «Rampa»”. Rubrici: „Scena artistică”, „Scena bibliografică”, „Scena literară”, „Scena teatrală”, „Scena muzicală”, „Scena răutăcioasă”, „Scena bucureșteană”, „Scena sportivă”, „Scena feminină”, „Foiletonul «Scenei»”, „Varietăți”, „Programul spectacolelor”. Sunt inserate versuri de Mihail Săulescu, V. Demetrius, Zaharia Bârsan, G. Rotică ș.a., iar din poezia lui D. Anghel, omagiat în articolul Petale pentru Anghel de Geri Spina, se reproduce Paharul
SCENA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289544_a_290873]
-
astfel la propășirea unuia și cultivarea celuilalt”. Colaborările îi conferă o calitate deosebită în ceea ce privește prezentarea vieții teatrale, mai ales a celei din țară. În rubrica de cronică dramatică, pe care o susține Liviu Rebreanu, se comentează mai cu seamă spectacolele bucureștene de la Teatrul Național și Teatrul Modern, discutându-se calitatea pieselor, a interpretării sau a traducerii. Liviu Rebreanu critică transpunerea „cât se poate de neromânească” făcută de H. St. Streitman la piesa Între culise de H. de Rothschild, apreciind însă versiunea
SCENA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289543_a_290872]
-
populară, cursuri pentru deținuți). Pe lângă transpuneri din versurile lui Tudor Arghezi și din cele ale lui Nichita Stănescu și a unei piese de teatru (Neamurile de Teofil Bușecan), S. a tradus mai ales proză românească. Opțiunile, cel puțin în perioada bucureșteană, sunt în funcție de tipurile de narațiune practicate de el însuși ca autor: proză discursivă, accesibilă, cu mesaj social. Așa se face că tălmăcește romanele Dispariția unui om de rând de Mihai Beniuc și Rădăcinile sunt amare de Zaharia Stancu. Manifestă interes
SCHUSTER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289559_a_290888]
-
paginile S. sunt Sanda Movilă, căreia E. Lovinescu îi găsește chiar numele literar, Ticu Archip, dar și Victor Eftimiu, I. C. Vissarion, D. D. Patrașcanu, Eugen Relgis, Ludovic Dauș, Ion Călugăru, Anton Holban. La antipodul academismului „științific” profesat în amfiteatrele Universității bucureștene de Mihail Dragomirescu, care stă permanent sub lupa critică a S., pentru morga judecăților de valoare și pentru lipsa de nuanțe a discursului analitic (Germanofobia culturală, Mihail Dragomirescu), metoda lovinesciană se dovedește seducătoare și rodnică, criticul reușind să grupeze în jurul său
SBURATORUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289528_a_290857]