4,874 matches
-
fi fost un copil. Lacrimile ei îi udară cămașa. În dimineața asta, iau micul dejun împreună. Să se afle unul în prezența celuilalt a devenit o modalitate de a-și arăta afecțiunea. Nu-i povestește visul ei. Chipul lui e calm și răbdător. Mănâncă amândoi în liniște. El mănâncă pâine cu terci cu ardei iute, iar ea lapte, fructe și o felie de pâine prăjită. Servitorii stau ca niște copaci. Își privesc stăpânii cum mănâncă. Dacă ar fi în reședința ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
roșul lalelelor, jetul limpede de apă țâșnindu-i din răni. Ce oroare! Dar nu, nu așa se privește arta! — Și o constatare banală te face să te rățoiești la o pasăre nevinovată? Vezi că bătrânețea nu este nici Înțeleaptă, nici calmă, așa cum se crede? De fapt, oamenii vârstnici sunt nervoși, depresivi, lipsiți de răbdare! — Christa care le știe pe toate! Acum ai devenit și specialistă În gerontologie! De când?! — Observ pe mine, bineînțeles! Dar, Înainte de asta, a trebuit să văd cum s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
acoperișul de ardezie, pe lângă care fulgeră mașina, un porumbel alb merge cu mișcări mici și rapide, de șobolan. În spate, un cer dulce, verde-ivoriu, Încălzit de soarele care coboară. Când se uită la el, Îl inundă obișnuita stare de liniște calmă. E cerul lui, pe care Îl recunoaște, după atâtea zeci de ani de când Înalță, măcar o dată pe zi, ochii spre el. Se apropie ora lui preferată, când soarele coboară. Tace răbdător, ca să ocrotească atenția șoferiței Christa. Dar s-ar părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Domnița Ecaterina mi-a poruncit să nu-i mai apar în față dacă nu v-aduc jos. Au sosit colindătorii. ― Să nu-i mai apari în față, Romico, pentru că acolo îi voi sta eu cât de curând. Vorbea cu amabilitatea calmă, ușor ironică a unui tânăr boier. ― Și acum, hai - bătu ușor din palme - gătește-ne! În timp ce Romica îi ajuta să îmbrace giubelele căptușite cu samur și le potrivea faldurile ample și mătăsoase, Iancu reveni la chestiunea lui. ― Dumneata Nicolache, eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
că ea îi ignorase invitația. Dar, în momentul următor, întrebarea Marioritzei îl smulse dintr-odată din letargie. ― Nicolae, știi cumva de unde mi-aș putea procura un șoim bun? Ador vânătorile! Dar nu mai apucă să-i răspundă, pentru că auzi vocea calmă, bine timbrată a prințului. ― În cazul acesta, nici nu mai trebuie să-l căutați. Vă ofer cu plăcere orice șoim doriți, la alegere, și chiar prilejul de a vâna. Sper să acceptați. ― Mă simt prea onorată, Alteță! Și surpriza este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
-i venea încă să creadă că scena la care tocmai asistaserăm fusese totuși una cât se poate de reală. Prea avea toate ingredientele unui libret pentru o farsă. Atunci s-a ridicat marele senior, prietenul meu, și, cu o voce calmă, l-a asigurat pe general că porunca țarului va fi executată întocmai și în timpul prescris. După care, pe un ton bărbătesc și cu cea mai binevoitoare expresie, pentru că era o gazdă perfectă, s-a adresat invitaților săi. „Dar de ce atâta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
îl sfătuise să le arunce imediat, dacă nu dorea să-și piardă toți dinții. Apoi, doctorul îl rugase să bea dintr-un pahar cu apă în care picurase doar câteva picături. Și asta îi luase aproape instantaneu durerea. Pe deplin calm și mulțumit de sine, consulul se opri ca să admire armoariile Franței imperiale. Un vultul de aur pe scut rotund, panglica Legiunii de Onoare, sceptrul și mâna justiției, toate înconjurate de o mantie azură cu hermină pe care erau presărate mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
ciudat, de parcă tocmai se rupea ceva în el. Se prăbuși pe scaunul din apropiere cu fața în palme. Sunt mort! Mort! Pentru totdeauna, mort! Plângea în hohote. Când auzi ușa deschizându-se, sări însă imediat în picioare, redobândindu-și expresia calmă și demnitatea. În cameră intrase Napoleon. Dante Negro privi drept în ochii împăratului. Zâmbi. Nu-i prea venea să zâmbească. Încerca doar să epuizeze momentul jenant al primului contact. Cursese prea mult timp, se petrecuseră o groază de evenimente de când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
la supermarket sau la magazinul din colț panicată, căutând înfrigurată lucrul care i se terminase atunci. Susan tânjea să fie una dintre femeile alea care au totul pus la punct, una dintre femeile alea care, în consecință, duc niște vieți calme și nestresate. Rafturile bibliotecii erau burdușite cu manuale de autodidactice de îmbunătățire a vieții, care te învățau cum să devii organizat și cum să-ți așezi existența pe calea cea bună, numai că femeia nu reușise încă să-și găsească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
spuneau ei de fiecare dată. Desigur, ceea ce voiau să spună de fapt era „Ce femeie frumoasă“. Ceea ce Caitlin și era. Din toate punctele de vedere. Era frumoasă pe dinafară și era frumoasă și pe dinăuntru. Ca să nu mai spunem organizată, calmă și întotdeauna îmbrăcată ireproșabil. Pe scurt, Caitlin era tot ceea ce Susan nu era. Cu un zâmbet trist, Susan a cărat sacoșele în bucătărie, a început să le despacheteze și să le îndese în dulapurile deja sufocate de cumpărăturile încă virgine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Julia se minuna de fiecare dată când vedea această abilitate a lui de a suci lucrurile astfel încât, dintr-odată, problema să devină ceva ce ea a făcut sau n-a făcut. — Nu te-am spionat, a oftat ea puțin mai calmă. Am intrat în cameră fără să fac zgomot fiindcă n-am vrut să te trezesc. Și-atunci te-am auzit vorbind la telefon. — Și i-ai dat înainte cu scena aia de teatru cu trântitul ușii, ca să mă prinzi ulterior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
s-a încruntat. —E relevant? Pentru mine, da. —De ce? Julia a oftat. —Fă-mi pe plac, James. Măcar o dată. Te rog. Tăcere. Apoi bărbatul a oftat și el. — Eu am sunat-o. —De ce? Julia a fost surprinsă de cât de calmă i-a sunat vocea. —Ca să-i spun c-am ajuns cu bine. James a avut măcar decența să pară puțin jenat. Am înțeles. Din nou, tăcere. James se uita la telecomandă, de parc-ar fi implorat-o în gând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
ca să se calmeze, femeia a întins mâna și a apăsat pe sonerie. Un sunet ascuțit a izbucnit de cealaltă parte a ușii. Preț de mai multe secunde, nu s-a întâmplat nimic și, dintr-odată, Alison s-a simțit mai calmă. Dintr-un motiv neștiut, soarta intervenise și întâlnirea nu avea să mai aibă loc în ziua aia. Trebuia să se monteze ca să revină într-o altă dată. Tocmai când femeia se întorcea să plece, din spate s-a auzit sunetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Am luat masa cu fosta ta soție. Carnea de vită a reapărut rapid, scuipată cu putere de James înapoi, în farfurie. —Julia! Te rog să nu mai faci glume din astea. Dar nu e o glumă, l-a asigurat ea calmă. Am invitat-o pe Deborah la prânz, la Ivy, și-am purtat o discuție foarte drăguță. —Despre ce? Lui James parcă nu-i venea să creadă. — Despre posibilitatea ca Anglia să treacă la euro... despre ce naiba crezi c-am vorbit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
au șuierat Susan și Fiona la unison, amândouă repezindu-și ochii asupra femeii în roșu. — Ce mama naibii caută aici? Fiona scotocea prin geantă, încercând să-și găsească ochelarii ca să vadă mai bine. Am invitat-o eu, a replicat Julia calmă, zâmbindu-i fals unui chelner șmecheros, la vreo cincizeci de ani, care trecea prin fața ei cu o tavă cu băuturi. Nu știți? Vreau s-o ucid cu drăgălășenie. A, da, a icnit Susan șocată. Dar am crezut că vrei s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
David răspunsul. Mi-a povestit totul în legătură cu micul lui incident de la spital. Fiona a simțit că i se strânge stomacul. Secretul ieșise, în sfârșit, la lumină, dar se părea că nu fusese tocmai bine primit. Am înțeles, a răspuns ea calmă, deși, în interior, începuse să se panicheze, simțind că nu mai are nici un fel de control asupra situației. Și ce ți-a spus mai exact? David a întors ochii și-a început să-și fixeze picioarele goale. Mi-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Sentimentul de nesiguranță în ceea ce-i privea propria persoană dădea buzna peste ea, dar femeia a făcut un efort și-a rezistat impulsului de a-i turna lui James în cap farfuria cu resturi de friptură. În exterior, a rămas calmă. De ce? a reușit ea să rostească. — Pentru că toate au copii, dar arată, în continuare, splendid... așa cum ai arăta și tu, a adăugat el cu înțelepciune. Julia a simțit că se înmoaie puțin la auzul acestei remarci. Asta se prea poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
mare atenție, analizând la sânge fiecare clipire de pleoape și fiecare zbatere de mușchi de pe fața bărbatului. — Ce naiba tot zici acolo? De cum James a închis gura, Julia și-a dat seama că bebelușul era al lui. Cu toate că vocea bărbatului rămăsese calmă, în ochi îi apăruse o scânteie de frică, iar obrajii i s-au îmbujorat a vinovăție. Termină cu tâmpeniile, i-a sărit femeii muștarul. Julia s-a forțat să reziste impulsului de a alerga la chiuvetă ca să vomite. —Am aflat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Julia. Tocmai voiam să spun că tu erai excepția, a remarcat Alison în chip de scuză. — Atunci povestește-ne despre seara trecută. Fiona era teribil de îngrijorată. Alison a ridicat din umeri. —De fapt, a fost o discuție surprinzător de calmă. Eu nu i-am spus lui Luca decât ceea ce simțeam deja de multă vreme... că niciodată n-o să reușim să ne descotorosim de spectrul Sofiei, că eu n-o să pot niciodată să am o relație normală cu băieții lui fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Fusese provocat pe față și avea să ucidă pe față. Căută pământ tare sub picioare, trase aer, scoase un țipăt și se năpusti înainte, spre pieptul dușmanului său, care eschivă vârful spadei cu o lovitură seacă și dură. Din nou calmi, se mai priviră o dată. Gacel își învârti tabuka de parcă ar fi fost o măciucă și lovi ca o morișcă, de sus în jos. Orice novice în ale scrimei ar fi profitat de greșeala sa ca să-l străpungă dintr-o lovitură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și îl văzuse cum se descurcă în fiecare clipă de când erau împreună, fără să pară că l-ar speria cineva sau ceva, absolut sigur pe pământul pe care pășea și pe lumea ostilă în care se mișca. Era un om calm, ermetic și distant, ce părea că se află deasupra posibilelor probleme și primejdii, dar care acum, când vorbea de „pământul pustiu“, o făcea cu un respect ce nu putea să nu-l alarmeze. Pentru orice ființă umană, erg-ul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
de cloace care lăsau să iasă putoarea prin gurile de canal, de parcă tot orașul ar fi fost - și de fapt era - construit pe o mare adâncă de rahat. Și aerul era dens. Calm și dens în noaptea caldă. Umed, sărat, calm și dens. Aer cu miros de pucioasă și plumb; de benzină arsă incomplet; de ulei care s-a prăjit de mii de ori. Rămase nemișcat, stând pe gânduri dacă să pătrundă în orașul adormit sau să se întoarcă și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
refuza politicos, invocând o obligație anterioară față de un prieten. — Nu e nici o problemă, Îmi răspunse după cum se cuvenea persoana, te conduc eu acasă. Am mașina afară. — Mda, nu m-ar deranja să mai rămân puțin, am replicat cu cea mai calmă voce de care sunt În stare, ca și când tocmai m-aș fi hotărât. Atunci, totul e În regulă, Tom, mersi. Mi-am recuperat haina, profitând de ocazie ca să-i arunc o privire care voia să spună „lasă-mă În pace, vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
pentru reparația dușurilor etc. fără a schimba radical politica sălii? Sunt de acord că unele aspecte chiar trebuie analizate mai serios, dar nu găsiți că propunerea aceasta e o exagerare? Mi-am Întors capul ca s-o privesc. Părea la fel de calmă și de reținută ca de obicei; chiar și atunci când râdea, Rachel Își păstra cumva autocontrolul. Era normal ca ea să fie singura persoană de față care să poată lua distanță pentru a vedea toată pădurea, nu doar copacii. — Mda, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
putut abține să nu zâmbească. Nici nu-i plac! A mers pentru că n-a avut Încotro. Ieșisem la masă și mie mi-a trăznit ca, după aceea, să mergem Într-un loc nou. Frumuseții ei nu i te puteai Împotrivi: calmă, elegantă și care-mi aducea aminte de Grace Kelly. Hitchcock ar fi adorat-o. Ochi limpezi și albaștri, ten catifelat și palid, păr bălai Împletit În spic, care Îi scotea În evidență gâtul grațios. În nici un caz nu era genul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]